Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 843/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 843/COM

Ședințapublică de la 24 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Erol Geli

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de recurenta A MUNCĂ ȘI ARTĂ, cu sediul în C,-, județul C, împotriva încheierii din 15.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 129/1991.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul Oficiul Registrului Comerțului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual, după care:

Reprezentantul recurentei depune la dosar precizări la motivele de recurs, arătând că se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii din 15.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC, care este o cerere de suspendare, și nu a încheierii din 14.04.2008. Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru recurentă,avocat solicită admiterea recursului și modificarea încheierii din 15.04.2008 prin care s-a solicitat înregistrarea mențiunilor privind Hotărârea nr.2/2007 a Muncă și Artă, prin care se modifica obiectul de activitate al cooperativei și închiderea unor puncte de lucru. Consideră că nu se impunea suspendarea cererii având în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr.1/2005 privitoare la calea de atac a hotărârilor unei adunări generale ale societăților cooperative. Arată că hotărârea de reorganizare a recurentei a fost atacată ci opoziție și nu cerere în anulare. În conformitate cu art.61-62 din Legea nr.31/1990 se pot formula cereri de opoziție la hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv creditorii sociali și orice ale persoane prejudiciate, iar opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului adițional modificator. Conform art.2 din Legea nr.31/1990, societățile cooperative meșteșugărești sunt excluse de la aplicarea acestei legi, fiind aplicabile doar dispozițiile Legii nr.1/2005. Cererea de opoziție nu s-a soluționat. Consideră că judecătorul delegat a dat mai mult decât s-a cerut întrucât până acum nu s-a înregistrat și nu a operat nicio suspendare a executării Hotărârii nr.2/2005 a Adunării generale a membrilor cooperatori de reorganizare și întrucât Legea nr.1/2005 nu dispune distinct posibilitatea suspendării înregistrării unei hotărâri a adunării generale raportat la Legea nr.31/1990. Consideră că s-a dispus suspendarea cererii în condițiile în care aceasta este una facultativă și nu imperativă. Solicită admiterea recursului și modificarea în tot a încheierii nr.15.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului comercial d e față:

1. Obiectul și părțile litigiului

Petenta Muncă și Artă a solicitat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța înregistrarea mențiunilor referitoare la închidere punct de lucru, recodificare obiectului principal de activitate.

2. Hotărârea Tribunalului

Prin încheierea pronunțată la 15.04.2008 în dosarul - al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, judecătorul delegat la această instituție a dispus suspendarea judecății cererii formulate de munca și Arta, cu privire la înregistrarea acelor mențiuni referitoare la închidere punct de lucru, schimbare obiect de activitate, măsuri adoptate prin hotărârea petentei nr.2/14.12.2007,suspendare dispusă în temeiul dispozițiilor art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța nr.2177/2005.

Pentru a dispune astfel a reținut judecătorul delegat că cererea cu care a fost investit - anume recodificarea obiectului de activitate și închiderea unor puncte de lucru ale petentei depinde de soarta dosarului 2177/COM/2005 al Tribunalului Constanța ce are ca obiect opoziție împotriva hotărârii de reorganizare cooperativei, operațiune care nici nu figurează în registrul comerțului.

S-a reținut pe cale de consecință că, atâta timp cât nu figurează ca fiind reorganizată în condițiile Legii nr.1/2005, dreptul organelor de conducere ale persoanelor juridice de a lua orice măsuri privind activitatea acesteia este afectat de condiția suspensivă a respingerii acțiunii înregistrată sub nr.2177/COM/2005.

3. Recursul

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarata recurs petenta Muncă și Artă criticând-o pentru motive de nelegalitate.

S-a arătat că hotărârea de reorganizare a Munca și Arta din 19.08.2005 a fost atacată, contrar dispozițiilor Legii nr.1/2005 (art.44 alin.3) cu opoziție și nu cu o acțiune în anulare, astfel că nu se poate dispune suspendarea înregistrării mențiunilor unei astfel de hotărâri a adunării generale.

Legea nr.1/2005 nu prevede posibilitatea pentru membrii cooperatori asociați sau administratorii societății cooperatiste să formuleze opoziție și nici nu s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Greșit s-a reținut că existența pe rolul instanței de judecată unei acțiuni prin care se tinde la anularea hotărârii 2/2005 a Adunării Generale a membrilor cooperatori ar justifica oprirea cursului judecății și deci "blocarea" înregistrării mențiunilor referitoare la recodificarea obiectului de activitate și închiderea unor puncte de lucru.

Soluția primei instanțe apare în opinia recurentei ca fiind nelegală și din perspectiva faptului ca organul de conducere ce a adoptat Hotărârea nr.2/2007 a Munca și Artă este unul și același cu cel ce a adoptat Hotărârea nr.2/2005 iar calitatea de administrator a aparținut atât înainte de 19.08.2005 cât și la 14.12.2007 lui .

Pentru soluționarea recursului s-au atașat înscrisurile avute în vedere de judecătorul delegat la pronunțarea soluției.

Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului motivat de faptul că petenta nu și-a îndeplinit obligația de reorganizare conform Legii nr.1/2005,iar între membrii cooperatori există disensiuni,astfel că nu este oportună înregistrarea mențiunilor.

4. Curtea.

Analizând criticile formulate prin raportare la actele și lucrările dosarului se va reține de instanța de control judiciar că recursul formulat este nefondat.

Aceasta pentru că, pe de o parte, dispozițiile procedurale cărora judecătorul delegat le-a dat eficiență, anume art.244 pct.1 Cod pr.civilă au un caracter supletiv și nu unul imperativ.

Măsura procedurală aplicată dă dreptul judecătorului de a aprecia asupra oportunității întreruperii cursului judecății atunci când dezlegarea pricinii atârnă total sau parțial de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Ori, în speță, în contextul în care pe rolul instanței de judecată există un proces având ca obiect opoziție împotriva hotărârii de reorganizare a cooperativei (operațiunea de reorganizare nefiind înregistrată în evidențele registrului) este evident că dezlegarea cererii prezente prin care se tinde la a se face opozabile terților recodificarea obiectului de activitate a Munca și Arta și închiderea unor puncte de lucru depinde de modul de soluționare a acestei opoziții.

Criticile formulate în recurs, vizând împrejurări legate de calea prevăzută de legiuitor pentru atacarea hotărârii de reorganizare, de persoanele îndreptățite să folosească această cale, dar și de faptul că reprezentantul organului de conducere ce a adoptat hotărârea 2/2005este același cu cel ce a adoptat hot. Nr.2/2007 ( a cărei anulare face obiectul cauzei în raport de existența căreia s-a suspendat cauza) nu pot fi valorificate în această cale a procedurii necontencioase, nefiind deci relevante sub aspectul juridic prin raportate la limitele sesizării judecătorului delegat și pe cale de consecință la limitele de cenzură permise instanței de recurs.

Nu în ultimul rând este de reținut și faptul că în cadrul unei astfel de proceduri, judecătorul delegat analizează condițiile de legalitate în care se efectuează o anumită mențiune și efectele prejudiciante ale acesteia în raport cu diverse persoane interesate.

Controlul judecătorului delegat asupra legalității actelor și faptelor pe care legea le stabilește că sunt supuse înregistrării în registrul comerțului este un control specializat și limitat la problema dacă, prin prisma cerințelor legale, actele sau faptele pot sau nu pot fi înregistrate.

De aceea, respectând principiile ce guvernează procedura necontencioasă consacrată de Legea nr.26/1990 coroborată cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, în mod corect a interpretat și aplicat legea prima instanță, dispunând în contextul existenței de disensiuni între membrii cooperatori, suspendarea înregistrării mențiunilor solicitate de petentă, până când situația acesteia va fi una tranșantă juridic - irevocabil, moment la care se va putea proceda la înregistrarea mențiunilor solicitate.

Față de toate cele arătate în termenul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul comercial d eclarat de recurenta A MUNCĂ ȘI ARTĂ, cu sediul în C,-, județul C, împotriva încheierii din 15.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 129/1991, ca nefondat.

Irevocabil.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Red.jud.-

2 ex./

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 843/2008. Curtea de Apel Constanta