Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 894/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 894/

Ședința publică de la 08 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în-, împotriva încheierii nr. 7529/03.07.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata G, G,- A și intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă consilier juridic, cu delegație la fila 45 dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la al doilea termen de judecată, după care:

Apărătorul recurentei arată că a luat cunoștință de întâmpinare și depune un înscris, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, care atestă data la care a luat cunoștință de încheiere.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținere.

Reprezentantul legal al recurentei, asupra excepției tardivității cererii de recurs invocată de intimată, prin întâmpinare, apreciază că recursul a fost formulat și depus în termen, sens în care solicită respingerea excepției. Întrebat fiind, arată că a primit hotărârea pe 01 septembrie 2008.

Pe fond, arată că, așa cum rezultă din motivele de recurs relatate pe larg, apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, având în vedere că a fost radiată o societate cu debite față de bugetul de stat și că procedura privind notificarea tuturor creditorilor nu a fost respectată de lichidator.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate a judecătorului delegat și repunerea societății în situația anterioară.

Curtea, verificând actele, constată că întemeiată excepția invocată, arătând că ultima zi în care cererea putea fi formulată este 17.09.2008, la. cererea fiind depusă pe 18.09.2008, într-o zi de joi, urmând a se pronunța asupra excepției la sfârșitul ședinței de judecată.

După strigarea cauzei, în sală se prezintă, pentru intimată, lichidator judiciar, căreia Curtea îi aduce la cunoștință faptul că a rămas în pronunțare pe excepția de tardivitate și care arată că cererea este tardiv formulată, fiind depusă la 24.09.2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 7529/03.07.2008 pronunțată de judecătorul delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerțului G s-a dispus radierea

Împotriva respectivei încheieri s-a declarat recurs de către creditoarea G care consideră nelegală soluția de radiere deoarece la data pronunțării încheierii în discuție era în curs de derulare o verificare fiscală a societății, verificare ce s-a soldat cu evaluarea datoriilor la bugetul consolidat de stat la suma totală de 475.078,00 lei.

Sub un alt aspect, aceeași recurentă a reproșat faptul că radierea nu putea fi dispusă deoarece nu s-a respectat nr. 58/14.02.2008 prin care s-a hotărât dizolvarea și lichidarea G și care a stipulat că patrimoniul acestei societăți se transferă la Serviciul Public pe bază de proces-verbal de predare-primire, aspect ce nu a fost dovedit în fața judecătorului delegat.

Pentru motivele redate succint mai sus, creditoarea-recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii nr. 7529/03.07.2008 cu consecința repunerii societății în situația anterioară radierii.

prin lichidator a formulat întâmpinare față de motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, susținând în esență că soluția de radiere este una legală și în acord cu circumstanțele de fapt ale societății avute în vedere la data pronunțării judecătorului delegat.

La termenul din 08.12.2008, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului de față, excepție pe care o apreciază fondată din perspectiva următoarelor considerente:

Față de data la care încheierea recurată a parvenit recurentei, 01.09.2008 (conform dovezii de expediere prin fax aflată la fila 50 dosar), termenul legal de recurs s-a împlinit pe data de 17.09.2008, așa încât se apreciază că data depunerii recursului la. de pe lângă Tribunalul Galați excede duratei stabilite în acest scop de legiuitor.

Potrivit disp. art. 301 alin. 1.pr.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Constatând nesocotirea susmenționatei dispoziții legale, cât și împrejurarea că nu s-a invocat în cauză vreun motiv de repunere în termenul de recurs, Curtea va face aplicarea disp. art. 312 alin. 1.pr.civ. în sensul respingerii recursului pentru tardivitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în-, împotriva încheierii nr. 7529/03.07.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 2008.

PREȘEDINTE,

dr.

JUDECĂTOR,

dr.

JUDECĂTOR,

Grefier,

GI//3 ex/08.01.2009

Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 894/2008. Curtea de Apel Galati