Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 905/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 905/

Ședința publică din 30 Octombrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de SC SA, J-, CUI R -, cu sediul în T str.- nr.7 județul H, împotriva Încheierii nr.4056/2008 dată în dosarul nr.21328/2008 de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.

La apelul nominal răspund recurenta-pârâtă SC SA prin avocat și administrator, intimatul-reclamant asistat de avocat dr.-, intimatul-pârât ONRC B prin ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 19,50 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reprezentanții ambelor părți declară că nu au alte cereri de formulat.

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în întregime a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii formulate de persoana prejudiciată de depunere și menționare în registrul comerțului a unor acte, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, conform art.274 Cod procedură civilă. Mai arată, că până la această dată nu s-a dispus radierea încheierii din registrul comerțului a mențiunilor efectuate în baza încheierii judecătorului delegat nr.2341/06.11.2001.

Reprezentantul intimatului-reclamant cere, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar, respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât a fost formulat de o persoană juridică care nu are calitate procesuală în cauză, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform art.274 Cod procedură civilă. Precizează că cererea de depunere și menționare de acte în registrul comerțului a fost formulată cu respectarea prev.art.60 din Legea nr.31/1990, republicată și art.6 alin.4 din Legea nr.26/1990, republicată.

CURTEA,

Prin Încheierea nr. 4056 din 9 iulie 2008, judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita, a admis cererea de depunere și menționare acte formulată de petentul și anume: cererea de radiere din 7 iulie 2008, prin care s-a solicitat radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor efectuate în baza Încheierii judecătorului delegat nr. 2341 din 6 noiembrie 2001 la SA

Împotriva acestei încheieri a declarat recursa SA T, prin avocat, solicitându-se modificarea în întregime în sensul respingerii cererii formulate.

În motivarea recursului s-a arătat că încheierea atacată a fost dată în temeiul unei simple afirmații a petentului în sensul că este o persoană prejudiciată de înregistrarea în cauză, respectiv a celei făcută în baza Încheierii nr. 2341/2001, fără însă ca acesta să fi făcut dovada prejudiciului suferit, subliniindu-se că această dovadă nici măcar nu i-a fost cerută.

S-a mai învederat faptul că încheierea nr. 2341/2001 a fost adoptată în temeiul unei hotărâri judecătorești anterioare, că o parte din aceste hotărâri au fost în cele din urmă modificate de instanțele superioare, că radierea sau orice alte operațiuni legate de încheierea 2341/2001 nu mai poate produce nici un fel de efecte juridice în sensul dorit de petent, întrucât încheierea în cauză a devenit caducă urmare a actelor succesive ulterioare. Cu toate acestea, recurenta a precizat că radierea unei încheieri lovite de caducitate o afectează în modul cel mai grav pe ea.

Intimatul a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului și arătând că SA nu este parte în dosar, susținând legalitatea încheierii atacate. În esență s-a susținut că încheierea nr. 2341/2001 a devenit nulă și trebuie radiată, pentru a nu vicia în continuare acțiunile deținute de acționari.

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat. În primul rând, atât cererea petentului cât și recursul, privesc evidența la ORC a SA, prin urmare, societatea cu privire la care se fac înscrierile de menționare și depunerile de acte, are calitate de parte în proces.

În al doilea rând, ambele părți sunt în eroare asupra efectelor hotărârii atacate, deoarece, prin Încheierea nr. 4056 din 9 iulie 2008, judecătorul delegat la ORC nu a făcut decât să admită o cerere de depunere de acte și menționare de acte, ceea ce nu înseamnă că a soluționat respectivele cereri. Din dispozitivul încheierii rezultă fără echivoc acest aspect: depunere și menționare de acte cu indicarea acestora, fără însă a exista vreo dispoziție de radiere a mențiunilor efectuate în baza Încheierii nr. 2341/2001.

Situația este asemănătoare cu cea a Încheierii nr. 4281/2008 depusă la fila 12 dosar, prin care s-a admis cererea de depunere și menționare de acte și anume: recursul împotriva încheierii judecătorului delegat nr. 4056 din 9 iulie 2008, ceea ce nu înseamnă că s-a soluționat actul depus și menționat, care este tocmai recursul care face obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins, neexistând vreun motiv pentru care judecătorul delegat să refuze primirea, depunerea și menționarea unor acte la Registrul Comerțului cu privire la o societate comercială aflată în funcționare și înregistrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de SA, cu sediul în T, str. - nr.7 județul H, împotriva Încheierii nr.4056/2008 dată în dosarul nr.21328/2008 de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:

-2.12.2008- GREFIER,

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 905/2008. Curtea de Apel Tg Mures