Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 976/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 976/

Ședința publică din 13 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de " ", cu sediul în O S,-, județul H, înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Harghita sub nr. J/-, reprezentată de avocații și (" & Asociații", cu sediul în Business, etaj 2,--4, sector 2, B, sediu procesual ales în vederea efectuării tuturor comunicărilor, împotriva Încheierii nr. 4467 din 6 august 2008, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat și motivat în temeiul disp.art.301 și 303 Cod pr.civ. fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (51).

La data de o7 2008 s-au înregistrat la dosarul cauzei motivele de recurs formulate de " " O S, prin care cere judecarea și în lipsă în temeiul art.242 Cod pr.civ.

La data de 11 2008 recurenta " "SRL OSd epune la dosar copia legalizată a dispozitivului Sentinței civile nr. 2398/27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, având ca obiect insolvența societății.

Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele și lucrările dosarului precum și de faptul că recurenta " "SRL OSa solicitat judecarea și în lipsă, o reține în pronunțare.

CURTEA,

Prin Încheierea nr. 4467/2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a respins cererea formulată de, în calitate de administrator, prin împuternicit, cerere prin care s-a solicita înregistrarea cesionării părților sociale și modificarea administratorilor la societatea comercială SRL M C, modificări prevăzute în hotărârea adunării generale a asociaților din 6 decembrie 2007.

În pronunțarea acestei soluții, judecătorul delegat a luat în considerare faptul că Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1090 din 9 iunie 2008 dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SRL și în baza art. 42 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 republicată, a dispus indisponibilizarea părților sociale și a desemnat administrator judiciar pe seama debitoarei.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de SRL care a solicitat modificarea în tot, în sensul admiterii cererii de înregistrare a mențiunilor referitoare la cesiunea de părți sociale și la celelalte documente depuse.

S-a subliniat că toate documentele depuse odată cu cererea de înregistrare a mențiunilor, au fost încheiate conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicată, făcându-se precizarea că cesiunea părților sociale a operat de la 6 decembrie 2007, iar deschiderea procedurii insolvenței a avut loc la 9 iunie 2008, situație în care efectele art. 42 din Legea nr. 85/2006 se produc ex nunc, nu expropriată tunc. Totodată, recurenta consideră că transferul dreptului de proprietate asupra părților sociale a avut loc la 6 decembrie 2007 și nu la data depunerii cererii de înregistrare. În plus, s-a făcut mențiunea că, la data de 27 octombrie 2008 s-a închis procedura insolvenței declanșată împotriva societății debitoare, recurenta din prezentul litigiu, astfel că nu mai sunt aplicabile prevederile art. 42 din Legea nr. 85/2006.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 26/1990 republicată, mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului, ori de la publicarea în Monitorul Oficial sau altă publicație, unde legea dispune altfel, iar persoana care are obligația de a cere o înregistrare, nu poate opune terților, actelor ori faptelor neînregistrate în afara de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia.

părților sociale, pentru a avea efect față de terți, trebuie să fie menționată în registrul comerțului. La data la care s-a cerut înscrierea de mențiuni, în cazul dedus judecății, față de societatea ale cărei părți sociale au făcut obiectul cererii, era deja în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 republicată. Judecătorul delegat nu avea cum să facă abstracție de dispozițiile art. 42 din această lege și din moment ce părțile sociale erau indisponibilizate, nu se mai putea înscrie mențiunea de cesionare ulterior acestei date în registrul Comerțului. În plus, însăși recurenta învederează că procedura falimentului s-a închis, la dosar fiind depusă copia dispozitivului sentinței civile nr. 2398 din 27 octombrie 2008, prin care s-a aprobat raportul final întocmit de administratorul judiciar și în baza art. 132 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 republicată, s-a dispus închiderea procedurii generale a insolvenței. Față de derularea etapelor procedurale reglementată de legea specială a insolvenței, nu se mai putea da eficiență scontată prin înscrierea mențiunilor la ORC, actului de cesionare părți sociale și restului documentelor care au format obiectul cererii respective.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de SRL, cu sediul în O S,-, județul H, împotriva Încheierii nr. 4467 din 6 august 2008, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:

-17.12.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 976/2008. Curtea de Apel Tg Mures