Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 997/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date 2928

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 997/

Ședința publică din 28 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 3: Petruța Micu

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva încheierii nr. 9059/26.05.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimații - - SRL și de pe lângă Tribunalul Timiș.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petenta recurentă consilier juridic, lipsă fiind intimații.

Procedura completă.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că intimatul ORC de pe lângă Tribunalul Timișa depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.

Reprezentanta petentei depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Reprezentanta petentei solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 9059/26.05.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, s-a admis în parte cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus radierea din Registrul comerțului a 40 de societăți comerciale, de la poziția 1 la poziția 40 din lista anexă la această încheiere, - - SRL regăsindu-se la poziția 32.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, față de prevederile art. 237 alin. 8 și 9 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare, a constatat că sunt îndeplinite cerințele legale, motiv pentru care a dispus radierea din Registrul Comerțului a - - SRL.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul restabilirii situației anterioare pronunțării acesteia.

În motivarea recursului creditoarea a arătat că - - SRL nu a depus la registrul comerțului, în termenele prevăzute de lege, bilanțul anual pe anii 2004 și 2005, motiv pentru care Tribunalul Timișa pronunțat o hotărâre de dizolvare în baza art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, iar de la data rămânerii irevocabile a dizolvării, persoanele interesate aveau posibilitatea să formuleze cerere de numire lichidator. Față de faptul că judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nicio cerere de numire a vreunui lichidator, din oficiu, a fost radiată societatea din registrul comerțului.

Petenta recurentă critică încheierea recurată, considerând că devin aplicabile prevederile art. 304 alin. 9 și 304 Cod procedură civilă. Se susține că judecătorul sindic nu a ținut cont de condițiile ce trebuie îndeplinite pentru radierea societății, considerând că radierea se pronunță dacă nu a fost numit un lichidator în urma hotărârii de dizolvare rămasă irevocabilă, hotărâre care potrivit normelor imperative ale art. 237 alin. 3 din Legea 31/1990 trebuie comunicată Întrucât această hotărâre nu i-a fost comunicată, petenta arată că s-a aflat în imposibilitatea de a formula cerere de numire lichidator și de a se înscrie în tabelul creditorilor pentru recuperarea creanțelor.

Se mai arată că aceste demersuri ar fi fost obligatorii în condițiile în care societatea are obligații fiscale restante în cuantum de 32.925 lei, apreciind că față de aceste aspecte, hotărârea judecătorului delegat este netemeinică și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru a da posibilitatea persoanelor interesate să-și recupereze creanțele.

OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivare, intimatul arată că - - SRL a fost dizolvată prin sentința civilă nr. 505/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, că publicitatea dizolvării s-a realizat în conformitate cu art. 237 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 4292/05.08.2008, dată de la care curge termenul pentru exercitarea căii de atac. Arată că deși recurenta susține că nu i-a fost comunicată hotărârea de dizolvare, conform art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, termenul pentru formularea recursului împotriva sentinței de dizolvare este de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a acesteia, or, împotriva hotărârii de dizolvare nu s-a formulat recurs.

Se mai arată că recurenta avea posibilitatea de a solicita numirea unui lichidator în termenul prevăzut de dispozițiile 237 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990, respectiv 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, pentru recuperarea creanțelor, iar la expirarea termenului anterior menționat, dacă nu s-a înregistrat nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea se radiază din oficiu, în temeiul dispozițiilor 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990. Cum pentru - - SRL, nu a fost înregistrată nicio cerere de numire a lichidatorului, a sesizat judecătorul delegat cu cererea nr. 7904/28.04.2009 solicitând radierea societăților din lista anexă acesteia.

Examinând recursul declarat de petentă prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu actele de la dosar.

Astfel, în mod corect, constatând îndeplinite condițiile legale, prin încheierea recurată, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arada dispus radierea din registrul comerțului a pârâtei - - SRL.

În acest sens, potrivit art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990 "dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.

(9) Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului B, pe cale electronică, și se afișează pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul".

În cauză au fost incidente aceste prevederi legale, faptul că pârâta are datorii la bugetul de stat neavând nici o relevanță, dat fiind că s-au efectuat formalitățile legale de publicitate ale acestei proceduri, iar petenta avea posibilitatea legală de a solicita numirea unui lichidator în termenul legal.

Judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în condițiile prevăzute de art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990, fapt constatat prin cererea de radiere formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, astfel încât în mod legal s-a pronunțat încheierea recurată.

Motivele de recurs invocate de petentă sunt nefondate, aceasta fiind în culpă pentru faptul că nu a depus diligențele necesare pentru apărarea intereselor sale în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Așa fiind, întrucât nu există motive de casare sau modificare a încheierii recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva încheierii nr. 9059/26.05.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /30.09.2009

Tehnored /2 ex./30.09.2009

Instanță fond: Tribunalul Timiș; Judecător delegat:

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 997/2009. Curtea de Apel Timisoara