Retragere asociat. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 54/A/2008
Ședința publică de la 25 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta SC SA D împotriva Sentinței nr.383/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că nu au fost comunicate motivele de apel cu intimații, acestea fiind înregistrate la dosar după emiterea citațiilor.
Mai constată că deși pârâta apelantă a fost legal citată cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, aceasta nu s-a conformat, astfel că în conformitate cu prevederile art.20 din Legea nr.146/1997, lasă cauza în pronunțare pe excepția timbrajului și transpune cauza la apeluri, având în vedere că dintr-o eroare a fost înregistrată la recursuri.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Prin sentința nr.383/CA/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoaras - admis acțiunea introdusă de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta SC SA D și în consecință:
S-a luat act de declarația de retragere a reclamanților din calitatea de acționari ai pârâtei SC SA
A fost obligată pârâta SC SA D să plătească reclamanților contravaloarea medie a acțiunilor pe care aceștia le posedă la ea, respectiv pentru reclamanții și câte 172.855 lei fiecăruia, iar pentru reclamanta suma de 125.937 lei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că:
SC SA Daf ost înființată la data de 18.06.1992 fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sub nr.J -, având o durată nelimitată de funcționare, iar obiectul principal de activitate fiind extracția dioxidului de carbon și prelucrarea acestuia.
Conform certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara la data de 28.12.2004 capitalul social subscris și vărsat integral era de 35.000.000 lei ROL, numărul acțiunilor fiind de 1.400, valoarea unei acțiuni fiind de 25.000 lei ROL.
Capitalul social deținut de reclamantul - 5 % ( 70 acțiuni), - - 5% ( 70 acțiuni) ce apoi a cesionat toate acțiunile în favoarea nepoatei sale, reclamanta, - 3,6429 % ( 51 acțiuni) - dobândite ulterior prin moștenire de fiica acesteia reclamanta, - 5 % ( 70 acțiuni), - 0,8571 % ( 12 acțiuni) și 96 SA - 80,5000 % ( 1,127 acțiuni).
Între acționari au apărut neînțelegeri cu privire la modul cum au fost luate unele hotărâri în cadrul societății îndeosebi cu privire la majorarea capitalului social și schimbarea sediului social.
Astfel, la data de 29.11.1998 AGA SC SA Daa doptat hotărârea nr.12/1998 prin care s-a convenit la majorarea capitalului social al societății, de la 1.400.000 lei ROL la 2.530.560.000 lei ROL, prin aportul numerar al acționarului majoritar SC 96 SA. Acțiunea promovată de reclamanți în instanță de anulare a acestei hotărâri a fost inițial respinsă apreciindu-se că majorarea capitalului social al societății s-a făcut în conformitate cu disp.art.199 din legea nr.31/1990 ( sentința civilă nr.322/CA/23.04.1999 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.6610/1998).
Această hotărâre fiind atacată de reclamanți a fost modificată prin decizia civilă nr.809/A/05.11.1999 de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția comercială contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.4286/1999 în sensul admiterii acțiunii reclamanților și a anulării Hotărârii AGA nr.12/29.11.1999 numai cu privire la majorarea capitalului social.
S-a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.117 din Legea nr.31/1990 privind legalitatea convocării adunării generale în condițiile în care prin hotărârea adoptată s-a modificat statutul societății.
S-a mai considerat că nu au fost respectate nici prevederile art.11 din statutul societății privind obligarea majorării capitalului social periodic, din realizările investiționale și apoi să se discute de eventualele majorări prin aport în numerar.
La data de 01.10.1999, urmare a hotărârii acționarului majoritar SC 96 SA, pârâta SC SA Daî nchiriat de la aceasta spațiul situat în D, B-dul -, -.8 parter, jud. H, cu destinația de birouri.
În baza acestui contract de închiriere SC SA D și-a schimbat sediul social din D str.-,-.1,.28,jud.H în D, B-dul -,-.8, parter,jud.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare pentru determinarea valorii medii a unei acțiuni ai SC SA D prin folosirea a cel puțin două metode de evaluare recunoscute de standardele europene (), conform situațiilor financiare încheiate la data de 31.12.2004.
Pentru determinarea valorii medii a unei acțiuni a SC SA expertul a întocmit Raportul de evaluare conform Normelor ale fiind abordate două metode de evaluare, respectiv Abordarea pe bază de venit și a doua metodă Abordarea pe bază de venit.
Conform primei metode (metoda activului net corectat) valoarea unei acțiuni este de 25.096.071 lei ROL, iar potrivit celei de a doua metodă (metoda flexului de numerar actualizat) valoarea unei acțiuni este de 20.582.958 lei ROL.
La cererea pârâtei s-a dispus efectuarea unei cotraexpertize având ca obiect stabilirea valorii medii unei acțiuni prin cele două metode de la data de 31.12.2005 având în vedere că era aprobat bilanțul în luna aprilie.
efectuată a concluzionat că valoarea unei acțiuni determinată prin metoda abordării pe bază de active a fost stabilită la 1.953,39 lei RON, iar prin metoda abordării prin capitalizarea veniturilor de 2.985,34 lei RON stabilindu-se și valoarea medie a unei acțiuni la 2.469,m 36 lei RON.
Instanța a apreciat că motivele invocate de reclamanți de retragere din calitatea de acționari ai SC SA sunt întemeiate, o colaborare în continuare a acestora cu acționarul majoritar nemaiputând fi respectat - acela de obținere de profit.
Potrivit Raportului de cotraexpertiză prin retragerea din calitatea de acționari, reclamantului ce deține 70 acțiuni i se cuvine suma de 172.855 lei RON, reclamantei suma de 172.855 lei RON, iar reclamantei moștenitoare după defuncta suma de 125.937 lei RON.
Privitor la cheltuielile de judecată, reclamanții au fost obligați la plata unui avans de 500 lei RON pentru expertiza efectuată și potrivit art.134 din legea nr.31/1990 societatea suportă costurile expertizei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC SA D care a solicitat modificarea sentinței apelate și respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că obiectul cauzei nu mai există, întrucât hotărârea AGA pârâtei din 30.12.2004 a fost anulată prin sentința nr.12/CA/2006 a Tribunalului Hunedoara. Întrucât hotărârea AGA e anulată, nu mai sunt îndeplinite condițiile retragerii reclamantei din societatea pârâtă. Al doilea motiv se referă la faptul că în cazul societății pe acțiuni, neînțelegerile dintre acționari nu constituie motiv de retragere din societate. Motivul pentru care acționarii se pot retrage sunt cele prevăzute de art.133 din Legea nr.31/1990.
În drept s-au invocat dispozițiile art.133 din Legea nr.31/1990.
Apelul este netimbrat.
Deși pârâta a fost citată la sediul indicat de ea cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pentru termenul de judecată din 25.04.2008, aceasta nu s-a conformat și nu a făcut dovada achitării taxelor.
Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar Curtea de Apel urmează să admită excepția netimbrării apelului, și în temeiul art.20 din Legea nr.146/1997 să anuleze drept netimbrat apelul pârâtei.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Anulează drept netimbrat apelul declarat de pârâta SC SA D împotriva Sentinței nr.383/CA/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoaraî dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 25.04.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact./ 24.05.2008
Ex.- 6
Jud.fond.
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie