Retragere asociat. Decizia 627/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.627/COM
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial d clarat de recurentul reclamantul, cu domiciliul în T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr.2757 din 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât SC CO SRL, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect retragere asociat.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. cod pr. civilă.
Recursul este motivat și timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.- din 18.02.2009.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr.2830/ 88/ 25.11.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CO T, reprezentată prin administrator -, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună retragerea sa din calitatea de asociat al acestei societăți.
Motivând acțiunea, reclamantul învederează în esență că, prin încheierea nr. 3324/6 noiembrie 2006 Tribunalului Tulceas -au înregistrat în Registrul Comerțului modificările prevăzute în actul adițional nr. 165/22 septembrie 2006, prin care a devenit asociat la CO T, cesionând 10 părți sociale ale fostului asociat.
S-a mai susținut că, ulterior cooptării sale, administratorul societății, - nu a reținut sugestiile sale în luarea deciziilor, a efectuat împrumuturi de la diverse persoane, fără să le restituie până în prezent, a achiziționat în leasing un autoturism ce a fost preluat de proprietar ca urmare a neachitării ratelor și a realizat cheltuieli nejustificate cu personalul angajat, societatea înregistrând pierderi foarte mari.
A mai precizat reclamantul că, în aceste condiții, a solicitat retragerea din societate și cesionarea părților sociale, însă acum amână luarea unei decizii în acest sens și modificarea actului constitutiv, caz în care a convocat Adunarea generală a acționarilor la 11 noiembrie 2008, însă administratorul societății, având și calitatea de asociat nu s-a prezentat și nu s-a luat o decizie în raport cu ordinea de zi.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea prin indicarea dispozițiilor cuprinse în art. 226 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990.
Pârâta, legal citată, nu a fost reprezentată și nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 2757 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a respins cererea având ca obiect retragere asociat privind pe reclamantul, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond reține în esență că, în raport cu probele administrate, reclamantul a devenit asociat în cadrul CO T, prin cesionarea a 10 părți sociale de la fostul asociat în baza actului adițional nr.165/22 septembrie 2006, înregistrat în Registrul Comerțului T, în baza încheierii nr. 3324/ 7noiembrie 2006.
Potrivit art. 226 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, asociatul în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate: în cazurile prevăzute în actul constitutive; cu acordul tuturor celorlalți asociați; în lipsa unor prevederi în actul constitutive sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
S-a reținut că, în cauză, actul constitutiv al societății nu cuprinde prevederi relative la retragerea din societate, acordul celorlalți asociați cu privire la retragerea reclamantului nu s-a realizat, așa încât s-a recurs la varianta instituită prin art. 226 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, însă asociatul nu a probat motivele temeinice invocate prin cererea promovată care să impună concluzia că este justificată retragerea sa, reține instanța de fond.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivație, în esență:
- instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probatoriului, în condițiile în care rezultă că, pârâtul administrator al societății care este și asociat nu se conformează actului constitutiv și nu ia în seamă cererile sale formulate în calitate de asociat, pentru bunul mers al societății;
- nu a fost examinată lipsa de colaborare dintre asociați și împrejurarea că reclamantul a solicitat în repetate rânduri cesionarea părților sale sociale, fără însă vreun rezultat.
Alăturat motivelor de recurs, recurentul a depus la dosarul cauzei copia convocatorului destinat întrunirii adunării generale a acționarilor din 01.10.2008 și copia procesului verbal încheiat la data de 20.10.2008.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma susținerii părților, coroborate cu probatoriul administrat și văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
Recurentul reclamant a devenit asociat în cadrul societății intimate urmare cesionării a 10 părți sociale, de la fostul asociat, astfel cum rezultă din actul adițional nr.165/22 septembrie 2006, înregistrat la Registrul Comerțului T, în baza încheierii nr.3324/07 noiembrie 2006.
Prin acțiunea dedusă judecății recurentul solicită a se dispune asupra retragerii sale din societatea cu răspundere limitată, invocând ca temei de drept aplicabil dispozițiile art.226 al.1 lit."c" din legea societăților comerciale, conform cu care "în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retragepentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare".
de specialitate a statuat asupra faptului că, întocmai ca și excluderea, retragerea poate avea natura juridică a rezilierii parțiale, fie judecătorească, în cazul art.226 al.1 lit."c" din legea societăților comerciale, fie convențională, în cazul prevăzut de art.226 al.1 lit."a" și "b".
În atare situație, pornind de la împrejurarea că, retragerea dintr-o societate de persoane este un drept subiectiv stabilit de lege și exercitabil în condiții specifice reglementate de lege, și având în vedere că, abuzul dreptului de retragere poate aduce atingere stabilității patrimoniale a societății, a însuși dreptului la viață a acesteia, căci o societate există prin activul său, nu prin patrimoniu, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic instanța de fond examinând susținerile recurentului a reținut că, acestanu a probat motivele temeinice invocate prin cerere.
Odată ce, actul constitutiv al societății nu cuprinde prevederi relative la retragerea din societate, iar recurentul nu beneficiază de acordul celuilalt asociat cu privire la retragerea sa și, mai mult, nu sunt probate motivele temeinice invocate prin acțiune în sensul art.1169 Cod civil, în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul comercial d clarat de reclamantul, cu domiciliul în T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr.2757 din 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât SC CO SRL, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect retragere asociat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.red--/25.05.2009
Dact.- Sz - 2 ex/25.05.2009
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea