Reziliere contract comercial Spete. Decizia 107/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.107
Sedința publică din 17 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Vințanu Gabriela
GREFIER - - -
****************
Pe rol judecarea cererii de apel, formulată de apelanta pârâtă SC -, în contradictoriu cu intimata reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, împotriva sentinței comerciale nr.2571/31.05.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr.9598/2004, apel după casare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 03.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 10.02.2010 și apoi la 17.02.2010 când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat spre competentă soluționare cererea de apel formulată de apelanta pârâtă SC - Luxemburg împotriva sentinței comerciale nr.2571/31.05.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr.9598/2004.
Întrucât prin decizia nr.2889/13.11.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de pârâta SC - Luxemburg, s-a casat decizia nr. 617/12.12.2007 a Curții de Apel B-Sectia a V- a Comerciala, fiind trimis spre rejudecare apelul pârâtei. S-au menținut dispozițiile deciziei sus- menționate privind apelului reclamantei Primăria Municipiului
Ca urmare a deciziei nr.2889/13.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța are de soluționat cererea de apel formulată de apelanta pârâtă, problemele de drept fiind dezlegate în ceea ce o privește pe reclamanta Primăria Municipiului B și intrate sub autoritate de lucru judecat. În ceea ce o privește pe pârâta SC -, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că se impunea analizarea cauzei și prin prisma dispozițiilor articolelor 1525 și 1530 cod civil raportat la articolelor 17 și 18 din contract, cu referire la momentul și cauzele încetării contractului de asociere din perspectiva modului în care fiecare parte contractantă a înțeles să-și îndeplinească obligațiile.
Analizând actele și lucrările dosarelor din perspectiva motivelor de apel invocate de către apelanta - pârâtă SC - Luxemburg împotriva sentinței comerciale nr. 2571/31.05.2005 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, Curtea reține următoarea situație de fapt raportată la considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție ale cărei dispoziții asupra problemelor de drept ce trebuie dezlegate sunt obligatorii conform articolului 319 Cod procedură civilă.
Astfel, prin sentința comercială nr. 2571/31.05.2005, instanța de fond a admis, in parte, cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL B prin Primar General, în contradictoriu cu pârâta SC -, astfel cum a fost precizată. A fost obligată pârâta la plata către reclamant, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, a sume de 384.097 US D, reprezentând debit aferent perioadei iunie 1999 - octombrie 2001 și a sumei de 978.054 USD, reprezentând penalități, aferente perioadei iunie 1999- 31.01.2004. A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru sumele pretinse aferente perioadei ianuarie1995 - mai 1999 inclusiv și, pe cale de consecință a respins cererea reclamantului de obligarea a pârâtei la plata acestor sume ca fiind prescris dreptul material la acțiune. S-a constatat reziliat contractul de asociere nr.l/1/1994, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.1/07.06.1996. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 90.000 lei, reprezentând cheltuieli
de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Între Consiliul Local al Municipiului B și SC - a fost încheiat contractul de asociere nr.1/- (filele 19-26 dosar 968/2002), având ca obiect repararea, restaurarea. modernizarea și exploatarea de către părțile contractante a imobilului în suprafață de 6260. și terenul aferent în suprafață de 1320. situat în B,-. sector 5 (art. 1), pentru o perioadă de 25 de ani (art. 4), drepturile și obligațiile asociatului SC - putând fi cedate către o altă persoană juridică sau fizică (art. 6).
Prin contractul de cesiune nr. 6/01.02.1995 (filele 32-33), SC - a cesionat către pârâta SC - toate drepturile și obligațiile născute în temeiul contractului de asociere nr.I/1/1994, noile părți ținute de drepturile și obligațiile născute urmare a contractului de asociere (respectiv Consiliul Local al Municipiului B și se -) încheind un act adițional, cu nr. /07.06.l996 (34 - 35).
Prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată (fila 114 dosar 968/2002 al ), reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.071.100,41 USD, din care 746.448 USD cotă de profit pentru perioada ianuarie 1995 - 15.10.2001 și 3.324.652,41 USD penalități de întârziere pentru perioada ianuarie 1995 - 31.01.2004.
În ceea ce privește acest capăt de cerere, instanța a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune, a carei soluționare a fost unită cu fondul cauzei la data de 14.12.2004 pe care a admis-o și a constatat că dreptul material la actiune pentru sumele pretinse aferente perioadei ianuarie 1995 - mai 1999 s-a precris.
Acest aspect a fost pe deplin dezlegat și a intrat sub autoritate de lucru judecat conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2889/13.11.2009.
În ceea ce privește sumele pretinse, începând din luna iunie 1999, instanța a apreciat că pârâta datorează atât sume cu titlu de cotă aport, cât și de penalități de întârziere.
In acest sens tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.9 din contractul de asociere (toate drepturile și obligațiile fiind preluate de către pârâtă, astfel cum s-a reținut anterior prin contractul de cesiune și actul aditional menționate), asociatul s-a obligat la plata unei cote de aport de 25,82% din profitul realizat, dar nu mai puțin de 13.500 USD lunar. Ca atare, văzând și dispozițiile art. 969 alin 1 Cod civil (anterior expuse, statornicind principiul "pacta sunt servanta"), tribunalul a constatat că pârâta datorează plata sumei minime la care s-a obligat.
Sub acest aspect, instanța a avut în vedere și împrejurarea că prin decizia nr. 2596/14.05.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 1634/2002 (fila 99 dosar 968/2002), prin respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva deciziei nr.73/28.03.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI, s-a constatat, în mod irevocabil, că nu este o clauză leonină cea prevăzută prin art. 9 din contractul de asociere, cererea pârâtei de constatare a nulității absolute a acestei clauze fiind respinsă, cu autoritate de lucru judecat).
În ceea ce privește perioada pentru care se datorează aceste sume, instanța a apreciat că aceasta începe cu luna iunie 1999 (pentru perioada anterioară intervenind prescripția dreptului material la acțiune, astfel cum s-a reținut anterior) și sfârșește în octombrie 2001. In ceea ce privește această ultimă limită, tribunalul a reținut că imobilul ce a format obiectul contractului de asociere a fost restituit foștilor proprietari, iar la data 12.11.2001 pârâta a predat spațiul în discuție ( fila 112 dosar 968/2002), astfel că datorează plata pentru luna octombrie 2001.
In ceea ce privește cuantumul sumei datorate, tribunalul a constatat că acesta este de 13.500 USD x 27 luni (pentru perioada iunie-1999 - septembrie 2001) =378.000 USD. Adiționând și suma de 6.097 USD, datorată pentru luna octombrie 2001 (fila 123 dosar 968/2002 și fila 44 dosar 9598/2004, doar in acest cuantum fiind solicitata de catre reclamant), rezultă un total de 384.097 USD, sumă la plata căreia instanța a obligat pârâta, în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plății.
In ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța a constatat că și acestea sunt datorate având în vedere existența clauzei penale stabilite prin dispozițiile art. 16 din contract și față de dispozițiile art. 1066 și 1069 Cod civil.
În ceea ce privește cuantumul acestora, se reține că prin contract părțile au stabilit 0.5% pentru fiecare zi de întârziere pentru primele 30 de zile și de 1 % pentru perioada ce depășește 30 de zile (art. 16), însă reclamantul nu a solicitat penalități decât în cuantum de 0.2%.
În consecință, tribunalul a obligat pârâta și la plata penalităților de întârziere, aferente perioadei iunie 1999 - 31.01.2004, în sumă totală de 978.054 USD, în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plății.
Cuantumul acordat rezultă prin refacerea modului de calcul prezentat de expert (filele 44-45 dosar) reținând că s-au indicat corect numărul de zile de întârziere și cuantumul penalităților de 0,2%, însă cu înlăturarea greșelilor aritmetice privind rezultatul final.
Avand in vedere materialul probator administrat in cauza, instanta nu aar etinut temeinicia sustinerilor paratei care apreciaza cererea reclamantului ca neintemeiata.
In conditiile in care parata nu a solicitat, anterior declansarii prezentului litigiu, rezilierea contractului incheiat (care ii impunea anumite obligatii) si nici nu a avut orice alta manifestare de vointa care sa la incetarea contractului pentru neindeplinirea de catre reclamant a obligatiilor asumate, apararile si sustinerile sale din prezentul dosar, privind neindeplinirea de catre reclamant a obligatiilor acestuia contractuale nu pot fi calificate decat ca fiind o exceptie de neexecutare a contractului.
Astfel, a susținut că nu s-a înregistrat profit ci pârâta a suportat doar cheltuieli, cu titlu de cotă aport și cheltuieli aferente consolidării imobilului, care avea un grad de securitate necorespunzător.
O alta cauza invocata de catre parata a fost aceea in sensul imposibilitatii de acces in fostul restaurant, sustinind ca reclamantul, în loc să îi asigure accesul, a prelungit contractul SC SRL pana la 31.12.1997.
Instanta a apreciat de asemenea, ca nu poate fi retinuta nici temeinicia sustinerii paratei in sensul exonerarii sale datorita litigiilor existente intre reclamant si urmasii fostilor proprietari ai imobilului. Astfel din inscrisurile depuse la dosar, rezulta ca abia la data de 25.09.2001 a fost emisa dispozitia primarului general de retrocedare, iar pârâta a predat spatiul in discutie la 12.11.2001 (fila 112 dosar 968/2002), astfel ca, anterior acestei date chiar si daca au existat litigii privind proprietatea imobilului, folosinta acestuia de catre pârâtă nu a fost afectată, contractul încheiat de catre parti avand ca obiect doar folosința bunului.
Instanta a constatat si rezilierea contractului de asociere nr.I/1/1994, astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 1/07.06.1996. In acest sens, tribunalul a retinut ca partile au stipulat un pact comisoriu, prin dispozitiile art. 16 alin. 4 din contract (fila 24 dosar 968/2002) in sensul rezilierii de drept, fara nici o formalitate, in situatia in care asociatul nu isi îndeplinește obligațiile asumate pe o perioadă mai mare de trei luni.
După casare și trimiterea spre rejudecarea apelului formulat de apelanta - pârâta SC - se reține că aceasta a apreciat ca nelegală și netemeinică soluția instanței de fond pentru următoarele considerente:
Cu privire la lipsa aportului real, efectiv și licit la asociere al reclamantului:
Imobilul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participație nu a aparținut niciodată reclamantului, acest lucru fiind dovedit prin acțiunile în justiție și în fața administrației, încununate de succes, ale adevăraților proprietari, începând cu anul 1995, și finalizate cu Dispoziția de retrocedare nr. 98 din 25.09.2001, semnată chiar de primarul general, adică de cel care reprezintă legal asociatul, dar și pe reclamantul din acțiunea de față.
În conformitate cu art. 1492 Cod civil - obiectul contractului de societate trebuie să fie "un ce licit și să fie contractată spre folosul comun al părților". Or, dacă obiectul asocierii îl reprezintă un bun ce aparține altuia, iar lucrările ce ar fi trebuit să le execute s-ar fi făcut nu în folosul comun al părților din contractul de asociere, ci în folosul unui terț din acest contract, este evident că obiectul asocierii nu era licit și nu poate produce efectele specifice a acestuia.
În puterea articolului 17 din contract, dar și a articolului 1525 alin.(2) din Codul civil asocierea a încetat la data de 25.09.2001, iar în conformitate cu articolul 1530 Cod civil aceasta trebuie să aibă de efect lichidarea societății care presupune participarea la beneficii și pierderi a asociaților, pentru că în conformitate cu art. 1513 alin. (2) din Codul civil este nulă convenția prin care s-a stipulat că unul dintre asociați să fie scutit a participa la pierderi.
Dacă asocierea a încetat în puterea art. 17 din contract și art. 1525 din Codul civil, cel mai târziu la data de 25.09.2001, când imobilul a fost restituit adevăraților proprietari, este evident că în privința unui contract încetat deja conform voinței părților ce este în acord cu legea, nu se mai putea cere în instanță, prin acțiunea introdusă la mai mult de 6 luni de la data încetării de drept, desființarea pe cale judecătorească contractului.
Dispozițiile pe care reclamantul își întemeiază cererea (articolul 1020, 1021 Cod civil) nu este admisibilă, concomitent, cererea de reziliere executare a contractului. În acest sens, dispozițiile art. 1021 Cod civil sunt clare în sensul că partea "are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția când este posibil sau să-i ceară desființarea cu daune interese", iar doctrina și jurisprudența sunt unanime în a aprecia că una dintre cereri o exclude pe cealaltă.
Excepția de neexecutare pe care o opunem reclamantei este relevantă pentru pricină și pentru ca ea să producă efectul pe care o atare excepție îl are nu este necesar ca partea care o invocă să ceară desființarea contractului pentru acest motiv. Ca orice excepție și excepția de neexecutare poate fi opusă ca mijloc de apărare și aceasta a fost calea aleasă de noi.
Excepția de neexecutare, ca și celelalte apărări care conduc spre soluția respingerii capătului de cerere privind "cota de profit" produc efecte și în privința penalităților eferente cotei de profit, în considerarea caracterului accesoriu al penalităților în raport cu cota de profit care reprezintă principalul. Dacă nu se datorează principalul nu se datorează nici accesoriul.
Cu privire la lipsa culpei pârâtei ca motiv de respingere a acțiunii, de reziliere a contractului și de obligare la plata "cotei de profit" și a penalităților.
Acțiunea reclamantei în contra pârâtei trebuie respinsă și pentru că nu este îndeplinită condiția culpei, condiție care trebuie îndeplinită pentru ca acțiunea reclamantului să poată fi admisă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, văzând considerentele deciziei nr.2889/13.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform articolului 315 Cod procedură civilă și văzând probele administrate în cauză, apreciază apelul formulat ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de apel referitor la lipsa aportului real la asociere pornind de la natura juridică a contractului de asociere - de esență acestui contract este ca obiectul său să fie " un ce licit și să fie contractat spre folosul comun al părților".
Ori din înscrisurile administrate în cauză chiar din concluziile raportului de expertiză rezultă că " bunul ce a constituit obiect al contractului nu a putut fi niciodată exploatat - în sensul celor prevăzute în contractul de asociere, astfel încât SC -nudatorează cota de profit și penalități" ( a se vedea în acest sens filele 42- 43 dosar tribunal).
Concluziile raportului de expertiză au relevanță față de susținerea apelantei - pârâte în sensul că nu s-a înregistrat profit ci a suportat doar cheltuieli, aspecte pe care instanța de fond le-a înlăturat apreciind că erau obligații contractuale în sarcina pârâtei conform articolului 8,9 și articolului 2 din contract).
De asemenea instanța de fond, nu a ținut cont de faptul că la 25.09.2001, imobilul a fost restituit foștilor proprietari conform deciziei de retrocedare nr. 98/25.09.2001 - aspect care echivalează cu încetarea contractului de asociere în condițiile articolului 17 din contract dar și ale articolului 1525 alin. 2 Cod civil și chiar articolul 3 din dispoziția de retrocedare.
Ca urmare dată fiind împrejurarea ca această asociere a încetat ca efect al desființării obiectului asocierii - respectiv al restituirii spațiului către foștii proprietari - nu se mai poate constata rezilierea contractului în condițiile invocate de reclamanta respectiv articolele 1020 - 1021 Cod civil; în primul rând pentru că a solicitat rezilierea după apariția cauzei de încetare a contractului la data restituirii imobilului iar pe de altă parte pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolele 1020 - 1021 Cod civil care prevăd că acțiunea în rezoluțiune poate fi invocată numai de partea care a executat sau se declară să execute contractul - ori reclamanta nu se afla în această situație.
Dacă s-ar recunoaște o asemenea acțiune părții care nu-și execută obligația ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativității contractului.
De aceea în mod corect s-a invocat de către pârâtăexcepția de neexecutarea contractului al cărei temei juridic îl constituie tocmai interdependența obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic.
și interdependența obligațiilor, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de invocare a excepției de neexecutare în cazul în care simultaneitatea nu este respectată.
Această excepție este o sancțiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească îndatoririle contractuale pe care și le-a asumat.
Ca urmare se constată îndeplinite condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului, instanța de fond făcând o aplicare și interpretare greșită a excepției invocate, ceea ce a dus în mod greșit la constatarea rezilierii contractului de asociere.
În acest sens, instanța de fond nu a ținut cont nici de dispozițiile articolului 16 alin. 1 din contract și articolul 17 referitoare la răspunderea contractuală și la condițiile privind încetarea contractului prin schimbarea regimului juridic privind proprietatea asupra bunului - dispoziții contractuale care trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile articolului 1525 alin. 2 Cod civil referitoare la încetarea societății prin pierderea lucrului când numai folosința a fost pusă în comun; de asemenea dispozițiile sus-menționate se coroborează și cu dispozițiile articolelor 254 alin. 2 - teza II Cod comercial (fiind aplicabile în această situație dispozițiile Codului comercial referitoare la asocierea în participațiune prevăzut de condițiile 251 și următoarele Cod comercial.
De asemenea în mod greșit a reținut instanța lipsa temeiniciei susținerilor pârâtei, prin raportare la perioadaanterioarăîncetării contractului (12.11.2001) în sensul că folosința asupra bunului nu a fost afectată anterior acestei date astfel că se datorează debitul și penalitățile aferente, având în vedere că nu a ținut cont de conduita anterioară a reclamantei - conduită ce rezultă din împrejurarea că bunul nu a fost niciodată pus la dispoziție în întregime pârâtei - a se vedea litigiul cu SC SRL, a se vedea concluziile raportului de expertiză la care am făcut referire în considerente - raport în funcție de care s-a stabilit că bunul ce a constituit aport nu a putut fi niciodată exploatat astfel încât nu se datorează cota e profit și penalitate ( fila 43 dosar ).
În aceste condiții, pentru considerentele expuse se va admite apelul declarat de apelanta pârâtă SC -, se va schimba în parte sentința apelată în sensul că: se va respinge acțiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând debitul aferent perioadei iunie1999- octombrie 2001 și la plata sumei reprezentând penalități aferente perioadei iunie 1999- 31.04.2004. Se va respinge capătul de cererea privind constatarea rezilierii contractului de asociere nr. I/1/1994, ca neîntemeiat. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente perioadei ianuarie 1995- mai 1999.
În ceea ce privește cheltuielilor de judecată, în temeiul articolului 274 Cod procedură civilă cererea va fi admisă în parte, numai cu privire la taxele de timbru aferente cererii de recurs și cererea de acordare a cheltuielilor reprezentând onorariu avocat nefiind dovedită, la dosar nefiind depusă dovada acestor cheltuieli din înscrisul emis de către avocat nu rezultă natura sumei încasate și referirea la dosarul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă SC - cu sediul ales în B,--ilson,.2,.10,.50,s.1, în contradictoriu cu intimata reclamantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B, sector 5, str.B- - -, nr. 47, împotriva sentinței comerciale nr.2571/31.05.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr.9598/2004.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B privind obligarea pârâtei SC - la plata sumei reprezentând debitul aferent perioadei iunie1999- octombrie 2001 și la plata sumei reprezentând penalități aferente perioadei iunie 1999- 31.04.2009.
Respinge capătul de cererea privind constatarea rezilierii contractului de asociere nr. I/1/1994, ca neîntemeiat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente perioadei ianuarie 1995- mai 1999.
Admite în parte cererea apelantei pârâte SC - de acordarea cheltuielilor de judecată și obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 20411,50 lei și timbru judiciar 5 lei reprezentând taxa de timbru în apel și recurs.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.4/16.03.2010
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială,
Judecător fond:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Vințanu Gabriela
