Reziliere contract comercial Spete. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.149/COM

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

Grefier - -

Pe rol judecarea apelului comercial d clarat de apelanta pârâtă - "" SRL, cu sediul în C, str.- - - Parc Cinema -, jud.C, împotriva sentinței civile nr. 1408/ 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - "" -, cu sediul în C,-, -T8, jud.C, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanta pârâtă -" "SRL, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.13269/23.06.2008 depusă la dosar și pentru intimata reclamantă - -, răspunde consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr. 666/11.10.2008 depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp.art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Prezentul apel este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanțelor seria - nr.-/09.07.2008 și seria - nr. -/09.07.2008 și timbre judiciare în valoare de 1,50 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Potrivit art.257 al.4 Cod pr.civilă instanța revine asupra constituirii completului de divergență, întrucât nu mai subzistă motivele care au determinat divergență.

Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, luând concluziile părților potrivit cu care nu mai au cereri prealabile, conform disp.art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat, pentru apelanta pârâtă -" "SRL, precizează că își menține concluziile expuse la termenul anterior.

Pentru intimata reclamantă - -, consilier juridic, reiterează concluziile expuse la termenul anterior.

CURTEA:

Asupra apelului comercial d e față:

Examinând actele și lucrările dosarului se constată:

Reclamanta a chemat în judecată la data de 07.11.2007 pe pârâta solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului nr.1176/12.12.2000 încheiat între cele două societăți.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin contract a închiriat pârâtei o suprafață de 1500 mp teren situată în C,-, pentru chiria lunară de 150 lei plus TVA, părțile prevăzând și clauza conform căreia, chiria se va renegocia la 12 luni. Având în vedere explozia valorii bunurilor imobiliare și a chiriilor, reclamanta a arătat că s-a considerat îndreptățită să solicite majorarea chiriei, dar pârâta a refuzat, invocând art.5 din contract.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1020 și următoarele cod civil și art.1439 alin.2 Cod civil.

Prin sentința civilă nr.1408/COM/29.05.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantei și a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.1176/12.12.2000 încheiat între părți având ca obiect închirierea spațiului situat în municipiul C,-, în suprafață de 1500 mp. Teren.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin contractul de închiriere încheiat între părți au prevăzut o chirie de 150 lei lunar + TVA și faptul că acesta se va renegocia la 12 luni contractuale.

Din procesul verbal încheiat la 29.01.2002 rezultă că s-a propus ca prețul chiriei să fie de 280.5 USD + TVA începând cu 01.01.2002, preț la care pârâta s-a opus, propunând păstrarea prețului din contract, iar la interogatoriul luat, pârâta a declarat că nu a refuzat renegocierea chiriei, ci suma exagerată pretinsă și a achitat chiria îndată după emiterea facturilor.

În raport de această situație de fapt, sunt îndeplinite condițiile art.1020 civil: una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin și neexecutarea să-i fie imputabilă. Astfel, din interpretarea clauzei prevăzută la art.2 din contract, rezultă că părțile au prevăzut obligația de a renegocia chiria la 12 luni, renegocierea presupunând o modificare a cuantumului chiriei în urma propunerilor făcute și de o parte și de alta, sub acest aspect pârâta nedovedind că și-a îndeplinit această obligație, în sensul că a propus, acceptat sau rediscutat renegocierea în orice mod a chiriei.

Faptul că, la propunerea reclamantei s-a opus, nu înseamnă că și-a îndeplinit obligația legală de "renegociere", atâta timp cât, nu a făcut o ofertă de modificare a acesteia, ci s-a rezumat la a respinge propunerea reclamantei, rezultând astfel că pârâta nu și-a executat obligația asumată prin contract în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - SRL, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea apelului se arată că, raporturile contractuale stabilite între părți prin contractul de închiriere nr.1176/12.12.2000, în care părțile nu au prevăzut nici un pact comisoriu, rezilierea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalgamatic, însă, cu privire la obligația de renegociere a chiriei "chiria se va renegocia la 12 luni contractuale", aceasta incumbă deopotrivă celor două părți contractante.

Ori, în afară de procesul verbal din 29.01.2002, în care s-a consemnat propunerea sa de menținere a chiriei, cu mențiunea că "prevederile procesului verbal se află sub rezerva aprobării de către Consiliul de administrație al - -", reclamantul nu a administrat nici o probă din care să rezulte că ulterior datei respective ar fi inițiat o procedură de renegociere a chiriei și că - SRL ar fi refuzat să îndeplinească obligația, mai mult, aceasta încasând chiria în cuantumul contractual convenit, fără a opune obiecții.

Se mai invocă, în raport de data încheierii procesului verbal de negociere, excepția prescripției dreptului material la acțiune, prescris în anul 2005.

Apelul este fondat.

Potrivit art.1020 Cod civil "Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalgamatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său", iar art.1021 Cod civil prevede că "Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat, are alegerea să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese".

În aplicarea acestor dispoziții legale, pe care reclamanta intimată și-a întemeiat acțiunea, se constată că, greșit prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de textul de lege sus-menționat, susținând că, "nu s-a făcut dovada executării obligației asumate prin contractul nr.1176/12.12.2000, iar această neexecutare îi este imputabilă pârâtei apelante" (raportat la situația de fapt: la propunerea făcută de reclamantă nu s-a opus nu înseamnă că și-a îndeplinit obligația contractuală de "renegociere")

Astfel, prin natura și conținutul său, clauza referitoare la "renegocierea" chiriei, care, potrivit contractului se va face la 12 luni contractuale (contract nr.1176/2000 - fila 8 dosar fond - clauza 2), incumbă în egală măsură ambelor părți, iar, în fapt, procesul verbal din 29.01.2002 (fila 7 dosar fond) cuprinde renegocierea de către părți a chiriei, propunerea reclamantei locatoare de majorare a chiriei, nefiind aprobată de locatoarea pârâtă, care la rându-i, a propus păstrarea cuantumului locației.

Actul respectiv mai cuprinde la final mențiunea conform căreia "prevederile prezentului proces verbal se află sub rezerva aprobării Consiliului de administrație al - -".

În cauză, reclamanta intimată - - nu a întreprins nici un demers din care să rezulte că nu este de acord cu propunerea - SRL, acceptând în continuare, în anii următori (2002, 2003, 2004, 2005, 2006 și 2007) chiria contractuală pentru care chiar plătită cu întârziere, nu s-au prevăzut penalități.

Prin urmare, în raport de situația de fapt, se constată că nu este îndeplinită condiția conform căreia una din părți să nu-și fi executat obligația ce-i revenea, neexecutare care să-i fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, ca și cea potrivit căreia, debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1020 Cod civil pentru a se admite acțiunea de reziliere a contractului dintre părți.

În ce privește excepția prescripției, aceasta nu poate fi primită, având în vedere că, între părți, convenția s-a încheiat pe 10 ani, contractul este în executare, iar prin prescripție se stinge dreptul la acțiune având un obiect patrimonial.

Pentru aceste considerente și în aplicarea art.296 Cod pr.civilă, apelul va fi admis și schimbată în tot hotărârea apelată, în sensul că se respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul comercial d clarat de apelanta pârâtă - - "" SRL - cu sediul în C, str.- - - Parc Cinema -, jud.C, împotriva sentinței civile nr.1408/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - "" - - cu sediul în C,-, -T8, jud.C, având ca obiect reziliere contract.

Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond-

Jud.red.-/24.10.2008

Dact.Sz - 4 ex/29.10.2008

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Constanta