Reziliere contract comercial Spete. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 166/2008
Ședința publică din data de 23.09.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de către contestatoarea SC COMERȚ IMPORT EXPORT SRL în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal, se prezintă d-na avocat în reprezentarea intereselor apelantei, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul.
Apelul nu este timbrat, apelanta fiind obligată la plata taxei judiciare în cuantum de 5 lei și 5 lei timbru judiciar.
S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentanta apelantei contestatoare depune prin Serviciul Registratură taxa de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
emaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Instanța acordă reprezentantei apelantei cuvântul pentru concluzii asupra apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului și pe cale de consecință admiterea contestației în anulare, respectiv desființarea sentinței comerciale nr. 6453/2006. În motivare, reprezentanta apelantei învederează instanței faptul că procedura de citare a fost viciată prin afișarea citației la sediul social al societății comerciale care nu mai există.
Instanța apreciază că hotărârea este nelegală, întrucât procedura de citare s-a realizat prin afișare cu încălcarea prevederilor art. 92. proc.civ. iar la data respectivă societatea nu mai funcționa.
Întrebată fiind dacă și-a schimbat sediul social al societății la acea dată la Oficiul Registrului Comerțului, reprezentanta apelantei precizează că nu s-a operat nici o schimbare și că și în prezent sediul social al societății se află în Colonia F FN.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1258/29 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea SC COMERȚ IMPORT EXPORT SRL C- împotriva sentinței comerciale nr. 6453/11 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-
Instanța de fond în baza probelor administrate a reținut în esență că prin sentința comercială nr. 6453/2006 pronunțată la 11 decembrie 2006 de Tribunalul Comercial Cluja fost admisă acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva pârâtei SC COMERȚ IMPORT EXPORT SRL C-N și drept consecință s-a dispus rezilierea contractului de asociere nr. 250/30 ianuarie 2002, evacuarea pârâtei din imobilul situat în C-N B-dul 21 decembrie 1989 nr. 98 și obligarea acesteia la plata cotei de asociere actualizată a dobânzilor și penalităților calculate până la data de 28 februarie 2006, în cuantum de 30.989,43 lei și la cheltuieli de judecată.
Hotărârea nu a fost atacată în căile ordinare de atac iar prin contestația în anulare formulată se invocă dispozițiile art. 317 alin (1) pct 1 Cod procedură civilă, așa încât aceasta este inadmisibilă.
Împotriva sentinței de respingere a contestației în anulare, a formulat apel în termenul legal contestatoarea SC COMERȚ IMPORT EXPORT SRL C-N solicitând desființarea acesteia ca fiind netemeinică și nelegală și respingerea acțiunii formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-
În motivarea apelului se susține că ea-apelanta nu a fost legal citată în calitate de persoană juridică deoarece procedura de citare la data când s-a soluționat cauza s-a realizat prin afișare la ușa destinatarului ignorându-se împrejurarea că dovada de citare a unei persoane juridice trebuie să poarte semnătura persoanei care are calitatea de a primi citația și ștampila persoanei juridice citate.
Este evident, susține apelanta că în aceste condiții nu avea cum să urmeze calea de atac a apelului deoarece nu a avut cunoștință de soluționarea cauzei, singura cale fiind aceasta a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin (1) pct 1 Cod procedură civilă.
Examinând apelul în raport de criticile invocate, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Contestatoarea a invocat în fața primei instanțe cât și în con ținutul apelului de față împrejurarea că nu a fost legal citată, deși avea deschisă calea de atac ordinară respectiv apelul, pe care nu a exercitat-o situație în care în mod corect prima instanță a reținut că apelanta nu se poate folosi direct pe cale extraordinară de atac a contestației în anulare, care apare ca fiind inadmisibilă.
Contestația în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea a omis să le invoce în cadrul căii ordinare de atac, deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare de drept comun.
Or, în speță sentința comercială nr. 6453/11 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Comercial Cluj așa cum în mod judicios a reținut prima instanță nu a fost atacată în căile ordinare de atac.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat reținându-se că motivele invocate de contestatoarea-apelantă nu sunt de natură să conducă la schimbarea hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta SC COMERȚ Import Export SRL C- cu sediul în Colonia F județul C împotriva sentinței civile nr.1258 din 29.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
4 ex./24.09.2008
Jud.fond.-
Președinte:Adriana IluțJudecători:Adriana Iluț, Danusia Pușcașu