Reziliere contract comercial Spete. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 17/2008
Ședința publică din 6 FEBRUARIE 2008
Intanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
Grefier: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 4405/20.11.2006, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect reziliere contract.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 30.01.20087 și ulterior pentru data de astăzi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1122 din 17.11.2004 pronunțată în dosarul nr. 2611/2005, Tribunalul Maramureșa respins acțiunea reclamantului, împotriva pârâtei SC SRL sub aspectul rezilierii contractului de închiriere încheiat între părți la 01.04.2002 cu privire la imobilul situat in SMs tr. - - nr. 123, al evacuării pârâtei din acest spațiu și al obligării la plata daunelor cominatorii, a admis cererea reconvențională și a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea sumei de 21350 euro cu titlu de chirie pentru spațiul închiriat pe perioada 1.12.2004-1.06.2005, a obligat reclamantul să plătească contravaloarea redevenței, a compensat datoria reclamantului față de pârâtă stabilită prin decizia civilă nr. 149/2005 pronunțată de Curtea de Apel în sumă de 12.916 euro și 70.541.779 lei cu datoria pârâtei față de reclamant în sumă de 21.350 euro stabilită prin sentința pronunțată până la concurența sumei de 14876 euro, a compensat datoria reclamantului față de pârâtă stabilită prin aceeași sentință în sumă de 16140 euro cu restul rămas până la concurența sumei de 6474 euro și a respins excepția prematurității cererii reconvenționale și a compensat cheltuielile de judecată.
Prin decizia civilă nr. 58/2006 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ la 10.04.2006, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1122/2005, hotărâre judecătorească care a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut că Tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, fără a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate prin cele două acțiuni conexate.
Prin sentința civilă nr. 4405/20.11.2006 Tribunalul Maramureș, în rejudecarea pricinii a admis acțiunea formulată de reclamantul și în consecință a dispus rezilierea contractului de locațiune încheiat de părți la data de 01.04.2002, cu privire la imobilul situat administrativ în S M,-, a dispus evacuarea pârâtei din acest imobil sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1 milion lei ROL pe zi de întârziere, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea acestei, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 21.000 Euro reprezentând chirie restantă pentru perioada 01.12.2004 - 01.06.2005, cu o dobândă de 12% pe an, calculată începând cu data de 01.12.2004 și până la achitarea integrală a debitului, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 6.860,19 Euro cu titlu de garanție executare contract, a admis în parte acțiunea reconvențională și în consecință a compensat datoria reclamantului față de pârâtă, stabilită prin decizia civilă nr. 149/2005, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr. 874/2005, în sumă de 12.916 Euro și 70.541.779 ROL cu datoria pârâtei față de reclamant, în sumă de 21.350 Euro până la concurența sumei de 14.876 Euro. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 6.855,04 RON.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că pârâta SC SRL se face vinovată de neexecutarealato sensua obligațiilor contractuale ce-i incumbau, motiv pentru care s-a dispus obligarea acesteia la plata contravalorii chiriei datorate pentru imobilul în litigiu, precum și la suportarea daunelor interese aferente, prima instanță statuând în sensul obligării locatarei la plata sumelor datorate cu titlu de garanție.
În rejudecarea pricinii, tribunalul a reținut că Legea nr. 73/2004 a statuat în sensul respingerii nr.OG 83/1998, așa încât pentru impozitul pe redevență solicitat de pârâtă pe calea acțiunii reconvenționale, s-a considerat că nu există temei juridic în sensul formulării unei astfel de cereri.
Totodată, întemeiat pe prevederile art. 1143-1153. civ. a dispus compensarea judiciară a creanțelor recunoscute părților litigante, până la concurența obligației cu valoare mai mică.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâta SC SRL solicitând reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii înregistrate sub nr. 2611/2005, precum și a acțiunii înregistrate sub nr. 3456/2005, conexată la dosar nr. 2611/2005 (nr. vechi), nr- (nr. nou) formulată de reclamantul, cu consecința admiterii cererii reconvenționale în integralitate.
În motivarea cererii de apel, apelanta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată.
În esență, apelanta a arătat că în cursul procedurii judiciare a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, așa încât dispoziția referitoare la evacuarea sa din acest imobil încalcă flagrant prerogativele dreptului său de proprietate.
S-a susținut de asemenea că dispoziția referitoare la rezilierea contractului de locațiune este nelegală câtă vreme probațiunea administrată în cauză relevă asupra împrejurării că nu se face vinovată de neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale ce îi incumbau.
În sprijinul acestei teze, apelanta a învederat că neachitarea contravalorii chiriei restante aferente perioadei 01.12.2004 - 01.06.2005 s-a datorat împrejurării că locatara a opus creditorului său compensația creanței acestuia cu creanța pe care locatara o avea împotriva reclamantului.
În ceea ce privește obligarea sa la plata sumelor datorate cu titlu de garanție, s-a relevat că tribunalul nu a ținut cont de regulile de interpretare a contractului, încălcând principiul forței obligatorii a acestuia, principala regulă cuprinsă în art. 977. civ. nefiind respectată.
Hotărârea primei instanțe a fost criticată și în ceea ce privește modul de rezolvare a petitului referitor la obligarea reclamantului la restituirea sumelor achitate cu titlul de impozit de redevență.
Intimatul, prin întâmpinarea formulată s-a opus admiterii apelului.
Deliberând asupra cererii de apel, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 17 mai 2005, sub nr. 2611 pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de locațiune încheiat între părțile litigante la data de 01.04.2002, cu privire la imobilul situat administrativ în S M,-, să se dispună evacuarea pârâtei din acest imobil, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1 milion lei pe fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii de evacuare și până la executarea efectivă a acestei obligații, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii introductive, reclamantul a relevat că pârâta se face vinovată de neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale ce-i incumbau, privitoare la plata garanției de bună execuție și echivalentul folosinței spațiului închiriat, pe acest considerent solicitându-se desființarea contractului sinalagmatic cu titlu de sancțiune.
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3456/2005 reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21.350 Euro, reprezentând chirie restantă pentru perioada 01.12.2004 - 01.06.2005, cu dobândă de 12% pe an, calculată începând cu data de 01.12.2004 și până la achitarea integrală a acestui debit, echivalent în lei la data efectuării plății, precum și obligarea pârâtei la achitarea sumei de 6.860,19 Euro cu titlu de garanție de executare a contractului de locațiune.
În cursul celor două proceduri judiciare care au fost conexate ca măsură de bună administrare a justiției și pentru evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii, pârâta a valorificat două din mijloacele procesuale de acțiune, tăgăduind valabilitatea deschiderii procesului privitor la rezilierea contractului de locațiune și evacuare, formulând apărări de fond referitoare la compensația care ar fi operat în temeiul legii între datoriile reciproce ale părților și formulând pretenții în legătură cu cererea reclamantului pe calea acțiunii reconvenționale.
Prin cererea sa reconvențională, pârâta a solicitat condamnarea reclamantului la plata sumei de 16.140 Euro cu titlu de redevență.
Pârâta - reclamantă reconvențională, și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art. 992. civ. S-a susținut că în temeiul nr.OG 83/1998, în vigoare la data executării contractului, a achitat impozitul pe redevență datorat de proprietar în sumă de 16.140 Euro aferent chiriei plătite de locatar, conform contractului de închiriere nr. 2235/2002, așa încât prin neobligarea reclamantului la plata acestei sume, ar avea loc o mărire a patrimoniului său, prin micșorarea corelativă a patrimoniului locatoarei, fără ca pentru aceasta să
existe o cauză justă sau un temei juridic.
Reclamantul a susținut că pretențiile afirmate de pârâtă prin cererea reconvențională nu sunt legitime, întrucât obligația de plată a redevenței incumba locatarei, conform clauzelor contractuale stipulate.
Curtea a fost investită în prezenta pricină să se pronunțe asupra următoarelor chestiuni litigioase:
1. Dacă a existat o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale ce incumbau locatarei.
2. Dacă în raport de această constatare se impune sau nu desființarea cu titlu de sancțiune a convenției sinalagmatice încheiate de părțile litigante.
3. Dacă îmbogățirea fără justă cauză invocată de pârâtă, pe calea acțiunii reconvenționale, este legitimă sau nu.
Pentru a tranșa aceste chestiuni litigioase și pentru a analiza apărările de fond invocate de cele două părți, Curtea va examina conținutul contractului de locațiune, respectiv titlul pe care părțile își sprijină pretențiile și împrejurările de fapt ale pricinii.
Prin contractul de închiriere încheiat la 01.04.2002, reclamantul și-a asumat obligația de a pune la dispoziția pârâtei imobilul situat administrativ în S M,-, în schimbul unei chirii lunare în cuantum de 3.050 Euro. Conform clauzelor contractuale stipulate, locatarul avea obligația de a achita chiria datorată pe data de întâi a fiecărei luni.
În baza acelorași prevederi contractuale, conform art. IV s-a stipulat în sarcina locatarei obligația de a constitui o garanție bancară pentru buna executare a angajamentelor sale, garanție în cuantum de 6.860,19 Euro, ce trebuia depusă înainte de a intra în posesia bunului închiriat. Părțile au convenit ca această garanție să fie dată de o bancă belgiană, urmând a fi valabilă pe toată perioada închirierii.
Garanția nu putea fi eliberată decât la încetarea locațiunii, cu condiția ca locatorul să fi respectat obligațiile ce-i incumbau, ea putând fi folosită numai în anumite condiții pentru acoperirea eventualelor restanțe.
Conform prevederilor art. 10 din contract, "părțile au convenit ca taxele și sarcinile care sunt impuse de stat, de prefecturi, de primării sau oricare organism public, sau care vor fi impuse și în viitor, ori care marchează sau vor marca bunul închiriat, pentru orice motiv ar fi, sunt în sarcina locatarului".
Curtea precizează că această convenție a fost perfectată în limba franceză, instanța având în vedere traducerea legalizată a acestui contract pe care chiar reclamantul a depus-o în probațiune ( 5-7 din dosar nr. 2611/2005), această primă variantă fiind și cea agreată de locatar.
Cea de-a doua traducere prezentată de reclamant în susținerea pretențiilor sale a fost înlăturată de către instanță pentru trei considerente. Primul dintre acestea se datorează împrejurării că a doua traducere, cu un conținut diferit celei dintâi, a fost prezentată tot de reclamant, mult mai târziu în cursul procedurii, când au apărut disputele legate de interpretarea articolului 10 și art. 22 din această convenție, reclamantul nejustificând în mod rezonabil necesitatea retraducerii acestui înscris și nici considerentul pentru care nu a invocat la momentul susținerii acțiunii introductive, că prima traducere nu este o traducere corectă.
C de-al doilea considerent pentru care instanța s-a raportat la traducerea de la fila 5-7, din dosar nr. 2611/2005, este acela că pârâta a susținut că prima traducere este o traducere corectă și obiectivă a conținutului contractului, nefiind o traducere făcută pro causa.
De aceea, fiind vorba de un înscris depus de reclamant în susținerea cererii sale introductive în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 5.pr.civ. Curtea, a înțeles să se raporteze la traducerea de care reclamantul s-a prevalat inițial în susținerea cererii sale, neavând în vedere traducerea contractului atașată la filele 84-98 din același dosar.
Potrivit art. 22 din contractul de închiriere, înregistrarea acestuia era obligatorie, părțile stipulând că "pentru timbre și înregistrare, precum și eventualele amenzi, vor fi exclusiv plătite de către locatar".
Conform art. 23 din aceeași convenție, "toate reglementările ca: asigurări - impozite, clădire - apă - canalizare - pază - mediu trebuie plătite de locatar".
Pe parcursul derulării raporturilor contractuale, pârâta, în calitate de locatar, a plătit taxa de redevență datorată Statului Român, pentru veniturile din chirii obținute de locator, relevând că transferul sumelor datorate în valută de către chiriași proprietarului, nu era autorizat de forurile competente, câtă vreme taxa de redevență nu era achitată anticipat.
acestor plăți este relevat de înscrisul atașat la fila 18 din dosar nr. 3456/2005, el urmând a fi redat în conținutul hotărârii.
Pârâta a susținut că a plătit cu titlu de impozit pe redevență, următoarele sume: cu OP nr. 1 din 22.04.2002 suma de 9.604.000 lei reprezentând 314 Euro; cu OP nr. 4 din 10.05.2002 suma de 13.831.140 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 175 din 09.09.2002 suma de 30.116.310 lei reprezentând 914 Euro; cu OP nr. 264 din 26.09.2002 suma de 29.661.555 lei reprezentând 914 Euro; cu OP nr. 300 din 30.10.2002 suma de 14.895.285 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 336 din 28.11.2002 suma de 15.326.250 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 2 din 10.01.2003 suma de 15.783.750 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 34 din 25.02.2003 suma de 31.951.800 lei reprezentând 914 Euro; cu OP nr. 45 din 17.03.2003 suma de 16.469.823 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 369 din 10.06.2003 suma de 17.320.300 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 444 din 10.07.2003 suma de 34.022.736 lei reprezentând 914 Euro; cu OP nr. 580 din 27.08.2003 suma de 50.288.280 lei reprezentând 1372 Euro; cu OP nr. 828 din 26.11.2003 suma de 18.344.771 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 19 din 13.01.2004 suma de 18.908.475 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 138 din 01.03.2004 suma de 18.380.540 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 329 din 24.05.2004 suma de 55.809.297 lei reprezentând 1371 Euro; cu OP nr. 332 din 0.06.2004 suma de 155.013.400 lei reprezentând 3800 Euro; cu OP nr. 538 din 25.08.2004 suma de 18.757.567 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 578 din 07.09.2004 suma de 18.691.300 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 589 din 14.09.2004 suma de 18.781.786 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 24 din 14.01.2005 suma de 17.447.803 lei reprezentând 457 Euro; cu OP nr. 121 din 23.03.2005 suma de 16.621.547 lei reprezentând 457 Euro; în total 636.027.714 lei reprezentând 16.911 Euro.
Pârâta a solicitat realizarea acelor creanțe pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă, acesta fiind considerentul pentru care a solicitat obligarea reclamantului doar la plata sumei de 16.140 Euro.
Locatara și-a întemeiat această cerere pe aceea că micșorarea patrimoniului său cu aceste sume și mărirea corelativă a patrimoniului reclamantului, nu are o cauză justă și nici un temei juridic cum este acela al convenției părților.
În lămurirea acestei chestiuni Curtea, dat fiind faptul că locatorul a arătat că obligația de plată a acestor taxe revenea, potrivit obligațiilor contractuale, locatarei, a procedat la interpretarea contractului în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute din acesta.
În vederea realizării acestei operațiuni de determinare a conținutului contractului, Curtea a apelat la regulile ce se desprind din art. 970 alin. 2, art. 977-985. civ.
Curtea consideră că voința reală a părților, chiar dacă cuvintele în care a fost exprimată nu sunt în tot potrivite, a fost aceea de a lăsa în sarcina locatarei doar obligația de plată a taxelor și impozitelor aflate în legătură directă cu imobilul în litigiu.
Concluzia se sprijină pe aceea că părțile au stipulat că sunt plătite de locator toate reglementările ca: asigurări-impozite, clădire-apă-canalizare-pază-mediu. Textual, toate aceste cheltuieli pot fi puse numai în legătură cu bonul nu și cu veniturile realizate de locator în legătură cu acest imobil.
Art. 22 din contract se află în legătură cu cheltuielile aferente înregistrării contractului de locațiune și a amenzilor ce pot fi percepute în legătură cu neîndeplinirea acestei obligații ce incumba de asemenea locatarului.
De asemenea, art. 10 prevede că taxele și sarcinile care sunt impuse de stat etc. sau care vor fi impuse în viitor, sau care marchează ori vor marca bunul închiriat, sunt în sarcina locatorului.
Părțile contractante au înțeles să se refere la acele obligații care "marchează bunul închiriat" și nu la obligațiile care revin proprietarului nerezident, în legătură cu veniturile percepute din chirie.
Clauzele contractului au fost interpretate coordonat și în raport de această regulă Curtea a stabili că voința reală a părților a fost în sensul ca locatarul să suporte numai sarcinile ce marchează bunul închiriat și nu sarcinile aflate în legătură cu veniturile realizate de proprietar.
Aceeași ar fi concluzia și în situația în care s-ar apela la regula de interpretare a clauzelor confuze ce se desprinde din art. 983. civ. Atunci când există îndoială clauzele se interpretează în favoarea celui care se obligă, adică a debitorului.
De asemenea, conform prevederile art. 979. civ. termenii susceptibili de două înțelesuri se interpretează în sensul care rezultă din natura contractului.
Or, termenul de taxă, despre care reclamantul a susținut că poate primi două înțelesuri, trebuie interpretat, în opinia Curții, în sensul care rezultă din natura contractului, adică taxă care marchează, grevează bunul închiriat.
Din aceste considerente, Curtea apreciază că anterior inițierii procedurii de reziliere în mod legitim locatara a opus reclamantului excepția de neexecutare a obligației privitoare la plata echivalentului folosinței imobilului închiriat, în considerarea neexecutării obligației locatorului de a suporta impozitul pe redevență.
a considerat suspendată executarea prestației, socotind că această excepție are un caracter cominator, fiind un mijloc important de presiune asupra celuilalt cocontractant în vederea restituirii sumelor plătite cu titlu de impozit pe redevență.
Curtea observă de asemenea că la data de 27.04.2005 prin decizia nr. 149/2005, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei SC SRL suma de 12.916 Euro, precum și suma de 70.541.779 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reclamantul a solicitat, prin procedura judiciară inițiată la 11 iulie 2005, deci ulterior pronunțării deciziei civile nr. 149/2005, obligarea pârâtei SC SRL care era și creditoarea sa, conform titlului menționat, la plata sumei de 21.350 Euro, reprezentând chirie restantă pentru perioada 01.12.2004 - 01.06.2005, deși erau întrunite condițiile compensației legale între obligațiile reciproce ale părților cele două creanțe fiind certe, lichide și exigibile.
Din circumstanțele de fapt și de drept ale speței, Curtea constată că nu a existat o neexecutare culpabilă a obligațiilor ce incumbau locatarei, neexecutare ce să justifice pronunțarea rezilierii convenției de locațiune.
Chestiunea referitoare la nedepunerea garanției de bună executare, nu este în măsură să infirme concluzia instanței. Obligația constituirii acestei garanți era anterioară momentului predării către locatară a bunului. Ea avea menirea să asigure și să garanteze executarea de către locatar a obligației de a preda bunul închiriat în starea în care l-a primit.
Din faptul că creditorul acestei obligații a predat bunul mai înainte de constituirea garanției și reținându-se că pretențiile sale referitoare la constituirea acestei garanții au fost formulate abia în cursul lunii iunie 2005, la mai mult de 3 ani de la încheierea convenției, denotă faptul că cererea sa a avut doar un caracter șicanator, pretenția afirmată nefiind una serioasă și legitimă.
De altfel, nu în ultimul rând trebuie subliniat că în cursul procedurii pârâta a dobândit calitatea de proprietară a imobilului în litigiu, cu toate prerogativele aferente acestui drept real, așa încât cererea privitoare la evacuarea sa din imobil nu se mai fundamentează pe un interes juridicește protejat actual, direct și personal.
Aceeași poate fi concluzia și în ceea ce privește cererea de reziliere dacă nu s-ar putea primi prima constatare a Curții.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept în temeiul art. 296.pr.civ. raportat la art. 480, art. 992, art. 1144-1153. civ. raportat la art. 969. civ. art. 1020 și urm. civ. art. 1169. civ. Curtea va admite apelul declarat de pârâta SC SRL SMî mpotriva Ssntinței civile nr. 4405/20.11.2006, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o va schimba în tot și în consecință va respinge acțiunea înregistrată sub nr. 2611/2005 pe rolul Tribunalului Maramureș de către reclamantul, precum și cea înregistrată de către același reclamant sun nr. 3456/2005 pe rolul Tribunalului Maramureș, conexată la dosar nr. 2611/2005 (nr. vechi), nr- (nr. nou); va admite cererea reconvențională formulată de pârâta SC SRL și în consecință, va obliga reclamantul să plătească pârâtei suma de 16.140 Euro, cu titlu de redevență; va constata compensarea parțială a sumei de 21.350 Euro, datorată de către pârâtă cu titlu de chirie pentru perioada 1 decembrie 2004 - 1 iunie 2005, precum și a dobânzii aferente în cuantum de 12% pe an, sumă calculată asupra fiecărei cote de chirie scadentă, începând cu data scadenței obligației de plată și până la 27.04.2005, cu creanța pârâtei atestată de Decizia civilă nr. 149/27.04.2005, pronunțată în dosarul nr. 874/2005 al Curții de APEL CLUJ; va dispune compensarea judiciară a creanței de 16.140 Euro cu restul creanței reclamantului, rămasă după compensarea legală, respectiv a diferenței de chirie, cu dobânda de 12 % pe an, calculată începând cu data scadenței ratelor restante și până la 06.02.2008, va obliga reclamantul să plătească pârâtei diferența rămasă după compensarea judiciară.
Culpa procesuală a reclamantului fiind dovedită, în temeiul art. 274 alin. 1.pr.civ. acesta va fi obligat să plătească pârâtei suma de 6.982,03 lei, cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta SC SRL SMî mpotriva Sentinței civile nr. 4405/20.11.2006 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o schimbă în tot și în consecință:
Respinge acțiunea înregistrată sub nr. 2611/2005 pe rolul Tribunalului Maramureș de către reclamantul, precum și cea înregistrată de către același reclamant sun nr. 3456/2005 pe rolul Tribunalului Maramureș conexată la dosar nr. 2611/2005 ( nr. vechi ), nr- ( nr. nou ).
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta SC SRL și în consecință:
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 16.140 Euro, cu titlu de redevență.
Constată compensarea parțială a sumei de 21.350 Euro, datorată de către pârâtă cu titlu de chirie pentru perioada 1 decembrie 2004 - 1 iunie 2005, precum și a dobânzii aferente în cuantum de 12% pe an, sumă calculată asupra fiecărei cote de chirie scadentă, începând cu data scadenței obligației de plată și până la 27.04.2005, cu creanța pârâtei atestată de Decizia civilă nr. 149/27.04.2005, pronunțată în dosarul nr. 874/2005 al Curții de APEL CLUJ.
Dispune compensarea judiciară a creanței de 16.140 Euro cu restul creanței reclamantului, rămas după compensarea legală, respectiv a diferenței de chirie, cu dobânda de 12 % pe an, calculată începând cu data scadenței ratelor restante și până la 06.02.2008.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei diferența rămasă după compensarea judiciară.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 6.982,03 lei, cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și în apel.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.SS/dact.
5 ex.
Jud.primă instanță:
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Mirela Budiu
