Reziliere contract comercial Spete. Decizia 24/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 24
Ședința publică din 12 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: -
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții Municipiul T, reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 1404/PI din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată - T și intervenientul intimat.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic pentru reclamanții apelanți, precum și intervenientul în nume personal și în calitate de administrator al pârâtei intimate -
Procedura este completă, lipsa de procedură cu apelanții fiind acoperită în condițiile art. 89 alin. 2 Cod procedură civilă, prin prezența la sală a reprezentantei acestor instituții, care nu solicită amânarea judecății pentru acest motiv.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei intimate depune întâmpinare, exemplarul doi comunicându-se cu reprezentanta apelanților, care nu solicită termen pentru studiul acesteia.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra apelului de față.
Reprezentanta apelanților solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în scris, depunând ca și practică judiciară copia deciziei nr. 3304/24.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în întâmpinare, aceleași concluzii punându-le și în calitate de intervenient.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1404/PI din 9 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T, reprezentată de Primar, în contradictoriu cu pârâta - T, având ca obiect rezilierea contractului de închiriere nr. 196/1998 privind spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în loc. T, str. -, nr. 20, jud. T, evacuarea necondiționată a societății pârâte din spațiul menționat, precum și obligarea acesteia la plata debitului de 14.538,32 lei reprezentând diferență chirie, majorări de întârziere și penalități, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, deși inițial acțiunea reclamanților a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara sub dosar nr-, instanță care, prin sentința civilă nr. 8560/28.09.2006, a respins atât solicitările acestora, cât și cererea de intervenție în interes propriu, precum și cea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei formulată de intervenientul, această hotărâre a fost anulată de Tribunalul Timiș prin decizia civilă nr. 3/AP/12.01.2007 pronunțată în dosarul nr- ca fiind dată de o instanță necompetentă material, hotărâre rămasă irevocabilă prin respingerea de către Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 525/R/COM/10.05.2007 a recursurilor declarate de atât de reclamanți, cât și de societatea pârâtă.
a fost reînregistrată la Tribunalul Timiș, ca și dosar de primă instanță, sub nr. 5960/30/20.08.2007, în cadrul căruia pârâta a solicitat respingerea cererii ca fiind prematur introdusă ca urmare a neefectuării concilierii directe prevăzută de art. 7201Cod procedură civilă, să se constate prescrisă acțiunea privind chiria restantă, să se dispună disjungerea capetelor de cerere privind rezilierea contractului de închiriere și evacuare, iar judecarea petitelor disjunse să fie suspendată.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar Tribunalul Timișa reținut că între părți a intervenit contractul de închiriere nr. 196/1998 care are înserată clauza de actualizare a chiriei pe durata derulării lui, prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului T, astfel că prin Hotărârea nr. 42/2000 începând cu data de 01.01.2001 au fost modificate tarifele de bază pe metru pătrat la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință. În ceea ce o privește pe pârâtă, actualizarea chiriei a fost cuantificată pentru perioada 01.01.2001 - 01.03.2003 la 5.738,17 lei, sumă la care au fost calculate majorări și penalități de întârziere. Reclamanții, însă, nu au acționat pentru recuperarea creanței în termenul prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, astfel încât dreptul lor la acțiune s-a prescris, iar neachitarea chiriei recalculată de către societatea pârâtă locatară nu conduce la rezilierea și evacuarea acesteia din spațiu, nefăcându-se dovada culpei contractuale, diferența de chirie fiind calculată în temeiul unor hotărâri administrative.
De asemenea, prima instanță, a constatat că, deși legal citat, intervenientul nu a mai stăruit în cererea de intervenție.
Împotriva sentinței civile nr. 1404/PI din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, în termen legal, au declarat apel reclamanții Municipiul T, reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T, cererile lor fiind înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub dosar nr-, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, neținând cont de dispozițiile legale în materie și mai ales de probatoriul administrat în cauză.
Spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în loc. T, str. -, nr. 20, jud. T, a fost închiriat prin contractul nr. 196/1998 către pârâta intimată - Potrivit clauzelor contractuale, respectiv art. 4 alin. 2, chiria lunară urma să fie reactualizată pe durata derulării convenției prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului T, sens în care, succesiv, chiriile au fost modificate prin astfel de hotărâri care le abrogau pe cele anterioare. În aceste condiții, încheierea valabilă a contractului determină părțile să-și asume toate obligațiile stipulate în clauzele contractuale.
Hotărârea de consiliu nr. 42/2000 tocmai la această clauză contractuală face referire atunci când stabilește, în art. 1, că începând cu data de 01.01.2001 se modifică tarifele de bază pe mp. la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință.
Reactualizarea chiriei se referă atât la rata inflației, cât și la alți factori, cum ar fi: modificările impuse de cerințe de natura economică ori financiară ale Consiliului Local al Municipiului T, precum nivelul chiriei pe piața internă și externă pentru bunuri similare, zona de interes, destinația pentru care a fost închiriat bunul respectiv.
Hotărârea nr. 42/2000 deși a fost atacată în instanță, solicitându-se anularea ei, aplicarea acesteia fiind suspendată pe perioada procesului ce a fost soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 471/01.10.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 2564/CA/2001 și prin decizia nr. 110 din 2 aprilie 2002 Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 409/13.06.2002. nu a fost anulată.
Recalcularea tuturor chiriilor pentru spațiile cu altă destinație, calcularea diferențelor de chirie pentru toate spațiile cu altă destinație și comunicarea acestora către chiriași necesitând un volum M de lucru, Consiliul Local al Municipiului Taa doptat Hotărârea nr. 18/20.07.2004 privind modificarea art. 3 din nr. 37/25.02.2003 pentru revocarea nr. 332/2002 privind modificarea tarifelor de bază pe mp. la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, modificată prin nr. 95/22.04.2003 și nr. 13/27.01.2004, care prevede faptul că achitarea diferenței din anul 2001 până la zi se poate face până la 31.12.2004, dată de la care se vor calcula penalitățile de întârziere și majorările legale.
Această hotărâre de consiliu este un act administrativ în adoptarea căreia Consiliul Local al Municipiului T este abilitat prin Legea administrației publice locale, iar dispozițiile art. 4 din contract au dobândit, la rândul lor, putere de lege între părți, conform art. 996-970 Cod civil. Este dreptul oricărui proprietar de a decide modul, condițiile și prețul la care înțelege să fructifice bunurile din proprietate și să culeagă fructele astfel obținute. Hotărârea proprietarului prin care acesta stabilește suma la care înțelege să fructifice proprietatea sa este un act de gestiune ce nu produce efecte juridice prin simpla manifestare unilaterală a voinței. Această voință va fi impusă actualilor și viitorilor chiriași numai dacă voința manifestată a proprietarului se va întâlni cu voința locatarilor sau viitorilor locatari și se materializează într-un acord de voință.
Apelanții au mai arătat că pentru spațiul în litigiu a rezultat o diferență de chirie pe perioada 01.01.2001-01.03.2003 de 14.538,32 lei (RON), inclusiv majorări și penalități aferente acestei perioade.
Având în vedere faptul că societatea intimată nu a achitat diferența de chirie mai sus menționată până la data de 31.12.2004, conform T nr. 18/20.07.2004 au rezultat pe perioada 01.01.2001-01.03.2003 penalități de întârziere în sumă de 313,43 lei și majorări de întârziere de 9.402,89 lei, calculate conform contractului de închiriere - art. 6 - cu 5%/ zi de întârziere din suma datorată. Deși prin adresa nr. 2005-4576/06.06.2005 reclamanții au solicitat pârâtei achitarea sumei restante, aceasta nu s-a conformat, și nici nu a atacat actul menționat, acceptând tacit sumele menționate.
Instanța de fond în mod greșit a apreciat că sumele datorate de pârâtă pe perioada 01.01.2001-01.03.2003 ar fi prescrise, ignorând faptul că acestea sunt creanțe bugetare. În acest sens, trebuie reținut faptul că potrivit nr.OG 45/2003 referitoare la finanțele publice locale, veniturile bugetare sunt definite ca totalitatea resurselor bănești care se cuvin bugetelor locale formate din impozite, taxe, contribuții, alte venituri, alte vărsăminte, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și cele prevăzute la art. 5 alin. 1 lit. b) - d) din acest act normativ. De asemenea, sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ teritoriale reprezintă creanțe bugetare, cumulate la nivelul unității administrativ teritoriale și evidențiate în detaliu în Anexa nr. 1 la OG nr. 45/2003, anexă care cuprinde lista impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetelor locale.
Mai mult, în practica judiciară s-a statuat că sumele datorate în baza T nr. 42/2000 constituie creanțe bugetare, iar acestor creanțe li se aplică termenul special de prescripție de 5 ani și nu termenul general de prescripție de 3 ani, reținut ca incident în cauză de către tribunal, în sprijinul acestor afirmații invocând sentința civilă nr. 709/CA/22.11.20054 și sentința civilă nr. 708/CA/22.11.2005, care, însă, nu sunt anexate cererii de apel.
Contractul de închiriere încheiat cu pârâta intimată -, având înserată clauza de actualizare a chiriei, obligatorie, prin neacceptarea actualizării se deschide calea pentru rezilierea convenției la inițiativa locatorului, respectiv a instituțiilor apelante, potrivit pct. 2 art. 11 din contract, care constituie "lega părților". Având în vedere că prin acest contract părțile au convenit în privința reactualizării chiriei, iar Hotărârea nr. 42/2000 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale, se poate constata faptul că - nu a fost vătămată sub nici o formă în drepturile sale.
Hotărârea de consiliu menționată este, cum rezultă din chiar cuprinsul său, un act administrativ de autoritate care stă la baza încheierii ulterioare a actului administrativ de gestiune care, în ce privește cauza de față, este contractul de închiriere în litigiu. În vederea respectării principiilor egalității și echității, specifice unui stat de drept, hotărârile Consiliului Local al Municipiului T sunt obligatorii pentru toate părțile ce intră sub incidența acestora, astfel că este inadmisibil ca unele societăți să plătească chiria în formă modificată în raport cu aceste hotărâri, în timp ce altele să se prevaleze de faptul că nu li s-au comunicat fișele de calcul ale chiriei sau facturile aferente pentru ca noul cuantum al chiriei să devină o clauză contractuală obligatorie.
În drept au invocat prevederile art. 282 și următ. din Codul d e procedură civilă.
Pârâta intimată - T, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 20-21), solicitând respingerea apelului reclamanților, fără cheltuieli de judecată, apreciind că asupra petitului pretenții "chirie restantă datorată" a intervenit prescripția extinctivă, prima instanță în mod corect dispunând respingerea acestuia, iar acțiunea este prematur introdusă întrucât reclamanții nu au urmat procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 7201Cod procedură civilă.
Astfel, în ceea ce privește primul aspect, intimata a învederat faptul că sumele pretinse de reclamanți nu reprezintă creanțe bugetare deoarece asemenea creanțe sunt de natura impozitelor datorate de contribuabili bugetului de stat, în timp ce în litigiu se solicită pretinse despăgubiri ce reprezintă venituri obținute ca urmare a unui contract comercial încheiat între o societate comercială și o instituție bugetară. De aceea, prescripția extinctivă a dreptului de a pretinde anumite sume de bani cu titlu de chirie este de 3 ani, fișele de calcul depuse în probațiune la dosar de reprezentanta apelanților nefiindu-i comunicate nici până în prezent, acestea nefiind ștampilate de societate și nefacturate către aceasta, context în care intimata apreciază că motivul prezentei acțiuni îl constituie culpa exclusivă a reclamațiilor, aceștia procedând la chemarea în judecată a sa fără ca măcar să-i pună în vedere ce sumă are de plătit. De asemenea, adresa pe care reclamanții susțin că i-ar fi trimis-o, reprezentând chirie restantă, în realitate nu există, aceasta neajungând nici până în prezent la sediul societății. Mai mult decât atât, deși a solicitat instituțiilor reclamante o copie a acesteia, solicitarea a rămasă fără răspuns.
Potrivit dispozițiilor art. 945 Cod comercial, acțiunile derivând din actele comerciale, chiar și pentru una dintre părți, se supun legii comerciale, inclusiv prescripției aplicabilă tuturor subiecțiilor indiferent de natura acestora, societatea reclamantă fiind comerciant, iar închirierea spațiului s-a făcut în scopul desfășurării unor acte de comerț.
În ceea ce privește petitele de reziliere a contractului de închiriere, respectiv cel de evacuare, intimata a arătat că reclamanții sunt în cursul unui proces soluționat în primă instanță în contradictoriu cu, persoana care pe calea acțiunii oblice a revendicat în numele petentei spațiul în litigiu, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr-, situație în care reclamanții nu mai au calitatea procesuală activă de a pretinde rezilierea contractului de închiriere și evacuarea societății, deoarece le-a fost pusă în discuție însăși calitatea de proprietari ai spațiului.
În drept a invocat dispozițiile art. 1, art. 945, art. 947 Cod comercial, art. 1907 cod civil cu aplicarea art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, art. 7201și art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Intervenientul intimat, legal citat, s-a prezentat la dezbateri, însă nu a formulat întâmpinare la apelul reclamanților.
Examinând apelurile declarate de reclamanții Municipiul T, reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 1404/PI din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu cu privire la motivele de ordine publică în temeiul art. 295 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt fondate, astfel că le va admite ca atare având în vedere următoarele considerente:
În mod greșit judecătorul fondul a considerat că în speță acțiunea reclamanților este prescrisă și a admis, în consecință, excepția prescripției extinctive pentru despăgubirile pretinse pentru perioada 01.01.2001 - 01.03.2003.
Este de necontestat faptul că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial la Judecătoria Timișoara la data de 01.06.2006 sub dosar nr-, reclamanții au solicitat, printre altele, recuperarea debitului de 14.538,32 lei reprezentând diferență de chirie pe perioada 01.01.2001 - 01.03.2003, precum și majorările de întârziere și penalizările aferente, pentru utilizarea de către pârâtă a spațiului situat în localitatea T, str. -, nr. 20, județul T susținând că societatea chemată în judecată ar fi folosit acest spațiu fără să-i plătească chiria recalculată potrivit Hotărârii de consiliu local nr. 42/2000.
Tribunalul, deși a reținut că între părțile în litigiu a intervenit contractul de închiriere nr. 196/1998 care are înserată o clauză de actualizare a chiriei pe durata derulării lui prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului T, iar prin Hotărârea nr. 42/2000, începând cu data de 01.01.2001 au fost modificate tarifele de bază pe metru pătrat la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, în ceea ce o privește pe pârâtă actualizarea chiriei fiind cuantificată pentru perioada 01.01.2001 - 01.03.2003 la suma de 5.738,17 lei, la care au fost calculate majorări și penalități de întârziere, raportat la prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 a apreciat că cererea reclamanților nu mai poate fi primită motivat de împrejurarea că aceștia nu au acționat pentru recuperarea creanței în termenul prevăzut de acest text de lege, astfel încât dreptul lor la acțiune s-a prescris, iar neachitarea chiriei recalculată de către societatea pârâtă locatară nu poate conduce la rezilierea și evacuarea acesteia din spațiu, nefăcându-se dovada culpei contractuale, diferența de chirie fiind calculată în temeiul unor hotărâri administrative.
Curtea constată că în speță nu este incident termenul general de prescripție reținut de tribunal, ci termenul special de 5 ani prevăzut de art. 89 alin. 1 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, în forma republicată în al României, Partea I, nr. 863/26.09.2005 (actualul art. 91, în urma republicării în al României, Partea I, nr. 513/31.07.2007), care statuează că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Alineatul 2 arată că acest termen de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
Prin art. 5 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale se precizează că veniturile bugetelor locale se constituie, printre altele, din venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit. De asemenea, prin art. 28 se arată că sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ - teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale. Pe de altă parte, alineatele 2 și 3 ale art. 1 din Codul d e procedură fiscală statuează fără echivoc că acest cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 23 din Decretul nr. 167/1958 impozitele și taxele datorate statului, precum și primele asigurărilor prin efectul legii, rămân supuse dispozițiilor privitoare la prescripție din legile speciale.
Față de cele arătate mai sus, rezultă fără nici un dubiu că prima instanță în mod greșit a reținut că în speță pretențiile reclamanților ar fi prescrise, soluționând astfel în mod eronat pricina pe cale de excepție.
Susținerile pârâtei intimate din cuprinsul întâmpinării (filele 20-21) în sensul că sumele pretinse de reclamanți nu ar reprezenta creanțe bugetare întrucât asemenea creanțe sunt de natura impozitelor datorate de contribuabili bugetului de stat (local sau central), în timp ce în litigiu se solicită despăgubiri ce reprezintă venituri obținute ca urmare a unui contract comercial încheiat între o societate comercială și o instituție bugetară nu pot fi primite. Astfel, sumele pretinse de reclamanți, deși se întemeiază pe un contract de închiriere, ele reprezintă neîndoielnic creanțe bugetare atâta timp cât legiuitorul a statuat că veniturile bugetelor locale se constituie și din alte surse de venit. Mai mult decât atât, prin art. 2 pct. 58 din Legea nr. 273/2006 prin noțiunea de "venituri bugetare" se înțeleg resursele bănești care se cuvin bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului B, județelor și municipiului B, după caz, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și cele prevăzute la art. 5, mai sus citat.
Față de cele reținute, întrucât prima instanță în mod greșit a judecat cererea reclamanților pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va admite apelul acestora și, ca atare, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul Timiș.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamanților, excepție invocată de societatea intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, instanța va omite să o analizeze în prezentul ciclu procesual, urmând ca asupra acestui mijloc de apărare să se pronunțe prima instanță cu ocazia rejudecării pricinii, pentru că altfel s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamanții Municipiul T, reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T, toți cu sediul în loc. T, B-dul -, nr. 1, jud. T împotriva sentinței civile nr. 1404/PI din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată -, cu sediul în loc. T, str. -, nr. 20, jud. T și intervenientul intimat, domiciliat în loc. T,-,. 1, jud. T și, în consecință:
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul Timiș.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red./22.02.2008
Dact. / /25.02.2008 - 7 ex.
Emis 5 com.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
