Reziliere contract comercial Spete. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE A P

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr-

DECIZIA NR.26

Ședința publică din data de 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTOR 2: Preda Popescu Florentina

Grefier: - -

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamantele domiciliată în B,-, sect. 1 și domiciliată în P,-, jud. împotriva sentintei nr. 939 din 20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, jud.

Cererea de apel fiind timbrată cu 9 lei, taxă judiciară de timbru conform chitanței nr. -/2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantele reclamante și personal și asistate de avocat din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr. - din 10.02.2009, aflată la fila 86 dosar, intimata pârâta SC SRL reprezentată de avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale aflată fila 13 dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin intermediul Serviciului de Registratură s-a depus la dosar de intimata pârâtă SC SRL Poî ntâmpinare.

Avocat pentru apelantele reclamante depune la dosar un set de acte în xerocopie în dovedirea motivelor de apel respectiv: plângere penală formulată de SC SRL, dovada nr. - emisă de Poliția;um.P - Secția 3 Poliție, notă explicativă, 2 bonuri fiscale, 2 facturi nr.-/20.11.2008, și nr. -/16.02.2009, adresa nr. 59/23.02.2009 emisă de SRL, factura nr.-/3.02.2009 emisă de pe numele apelantei, o plângere formulată de apelante către Furnizare Muntenia Nord SA - Agenția P, un extras din ziarul ce conține articolul, contrat reziliat/Un client acuză de discriminare ".

Totodată având cuvântul solicită a se lua act că nu înțelege să solicite termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulată de intimata SC SRL

De asemenea, învederează instanței faptul că împuternicirea avocațială a apărătorului intimatei pârâte SC SRL P, fila 13 dosar apel nu poartă ștampila societății.

Avocat având cuvântul pentru intimata pârâtă SC SRL P,învederează instanței faptul că împuternicirea avocațială reprezintă un extras din contratul de asistență juridică încheiat. Mai mult susține că potrivit legii nu este necesar nici măcar semnătura părții pe care o reprezintă.

Avocat pentru apelantele reclamante arată că legea se referă la semnătura părții reprezentate și nu la ștampila societății.

La cererea instanței avocat pentru intimata pârâtă, învederează faptul că nu se află în posesia contractului de asistență juridică, fiind birou, solicită a se acorda cuvântul în dezbaterea apelului, urmând ca până la sfârșitul ședinței de judecată să-l prezinte.

Curtea, ia act de declarațiile părților, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocat, având cuvântul pentru apelantele reclamante și, dezvoltă oral motivele de apel aflate în scris la dosar,susținând că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că părțile au încheiat contractul de închiriere la data de 19.03.2001, când în realitate acesta a fost încheiat numai cu o co proprietară, nu și cu, ambele moștenind întreg imobilul în litigiu, nefăcându-se ieșirea din indiviziune. Actul încheiat neavând acordul ambelor apelante la încheierea contractului de închiriere.

In continuare arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea reclamantelor, apreciind fără niciun temei că nu s-ar fi dovedit nicio culpă contractuală a pârâtei în întrebuințarea suprafeței închiriate, situație dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă comportamentul extram de abuziv al intimatei pârâte prin asociatul său.

Sub acest aspect susține că asociatul intimatei pârâte a fost părtaș la toate infracțiunile, care împreună și cu numitul,au intrat abuziv cu buldozerul, acaparându-le o porțiune de teren,au distris canalizarea. Mai mult reprezentantul societății intimate a procedat la încheierea unor contracte de furnizare a apei, a energieie electrice, fără acordul proprietarului, respectiv apelantelor, stabilește unilateral contravaloarea chiriei.

Solicită a fi înlăturată susținerea intimatei pârâte cu privire la încheierea contractului de închiriere de către apelanta, în temeiul unui mandat tacit din partea surorii sale, având în vedere faptul că în legislația civilă nu există mandat tacit decât între soți.

Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii reclamantelor așa cum a fost formulată în sensul de a se dispune rezilierea contractului de închiriere autentificat sub nr. 360/19.03.2001 și evacuarea necondiționată din spațiul închiriat.

Avocat având cuvântul pentru intimata pârâtă SRL P, susține că apelantele reclamante au solicitat rezilierea contractului de închiriere încheiat în anul 2001 situație contrazisă de apărătoarea acestora care susține că acest contract nu ar exista, că ar fi încheiat numai cu o coproprietară și nul fiind nu se putea cere rezilierii.

Sub acest aspect arată că încheierea contractului de închiriere s-a încheiat la data de 16.03.2001 în condiții de perfectă legalitate, mandatul dat de surorii sale pentru încheierea acestuia, fiind apoi expres confirmat de aceasta prin declarație autentică.

De altfel, menționează că derularea contractului de închiriere s-a realizat fără probleme până în luna august 2008 când nora apelantei nu a mai lucrat în cadrul societății intimate.

Precizează că din probele administrate în cauză nu există culpa societăți intimate pârâte în îndeplinirea clauzelor contractuale în întrebuințarea suprafeței închiriate, construindu-se o spălătorie auto ecologică, find încheiate contracte de furnizare a apei și energiei electrice pe numele acesteia.

In consecință, susține că apelul formulat de apelantele reclamante este nefondat sub toate aspectele, nexistând plângeri penale împotriva administratorului societăți intimatei, sau alte acțiuni comerciale între părți.

Solicită respingerea apelului formulat de reclamantele și ca nefondat,

Cu cheltuieli de judecată.

Avocat, având cuvântul pentru apelantele reclamante în replică susține că porțiunea de teren acaparată din proprietatea acestora s-a realizat cu buldozerul de administratorul societăți intimate, iar cu aceptul său i-a permis unui vecin să edifice un gard metalic.

In cea ce privește susținerea intimatei în legătura cu nora apelantei, solicită a fi înlăturată, societatea pârâtă prevalându-se de această situație.

La sfărțitul ședinței de judecată s-a prezentat avocat pentru intimata pârâtă SC SRL care depune la dosar contractul de asistență juridică nr. 4/19.01.209 încheiat cu aceasta.

CURTEA:

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentinta nr 939 din 20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta SC SRL P, privind rezilierea contractului de închiriere autentificat sub nr. 360/19.03.2001 și evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul închiriat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 19 martie 2001, părțile au încheiat contractul de închiriere autentificat sub nr. 360/2001 de BNP, prin care pârâta a închiriat spațiul situat în P,-, respectiv terenul în suprafață de 160 mp indiviz din suprafața totală de 840 mp, pentru o perioadă de 10 ani, în contract stipulându-se că în cazul în care chiriașul nu respectă obligațiile cu privire la întreținerea și folosirea suprafeței închiriate, precum și la plata chiriei potrivit prevederilor legii, proprietarul poate cere rezilierea contractului de închiriere și evacuarea chiriașului.

Se reține prin hotărâre, că în conformitate cu prevederile art. 1429 alin. 1 civ. locatarul trebuie să întrebuințeze bunul închiriat ca un bun proprietar, culpa sa fiind apreciată după tipul abstract al omului diligent și prudent și numai la destinația determinată prin contract, obligația de a întrebuința lucrul ca un bun proprietar implică obligația de a întreține lucrul în tot timpul locațiunii în stare de întrebuințare astfel cum a fost predat și că potrivit art. 1433 civ. locatorul mai este obligat de a apăra lucrul închiriat contra uzurpărilor, că prin uzurpare se înțelege orice atingere provenită de la un terț asupra proprietății sau posesiunii lucrului dat în locațiune și dacă locatorul nu are cunoștință de încercarea de uzurpare, locatarul trebuie să-l înștiințeze în termen util pentru a fi în măsură să se apere, iar neglijența de a-l informa de locator se sancționează cu răspunderea pentru prejudiciul suferit ca urmare a neînștiințării.

În speță, se arată în hotărâre, spațiul închiriat a fost reprezentat de o suprafață de teren, pe care a fost amenajată o spălătorie auto care este împrejmuită de garduri metalice înalte și din depozițiile martorilor audiați la cererea reclamantelor, și G, a rezultat că singurul conflict al părților a constat în refuzul chiriașului de a permite reclamantelor montarea unei canalizări pe terenul închiriat și care ar fi afectat desfășurarea activității societății, lucrarea de canalizarea fiind efectuată în spatele terenului închiriat, iar ulterior a fost înfundată, însă în afara incintei spălătoriei.

Se arată în hotărâre, că martorii pârâtei, și, au confirmat împrejurarea că relațiile dintre părți s-au deteriorat de la împrejurarea că societatea pârâtă nu a fost de acord ca lucrările de canalizare efectuate de proprietar să afecteze spațiul închiriat, lucrări ce ar fi presupus spargerea betonului turnat pe terenul închiriat, martorii arătând că reclamanta locuiește în vecinătatea spațiului, iar din curtea spălătoriei auto nu se poate vedea în exterior datorită împrejmuirii foarte înalte, iar din actele dosarului rezultă că reclamantele au o serie de litigii judiciare cu unul dintre vecinii proprietății, numitul ce au ca obiect acapararea unei suprafețe de teren învecinată terenului închiriat de pârâtă.

Prin urmare, se reține prin hotărâre că, reclamantele nu au dovedit nicio culpă a pârâtei în întrebuințarea suprafeței închiriate ca un bun proprietar și, totodată nu rezultă din probele administrate că obligația privind efectuarea lucrărilor de întreținere și curățire a terenului nu ar fi fost respectată, iar acapararea terenului de către un vecin nu privește terenul în litigiu, pentru a fi incidente prev. art. 1433 civ. astfel încât societatea pârâtă în calitate de locatar nu și-a încălcat obligațiile asumate prin contract,

care să atragă rezilierea acestuia, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Impotriva sentinței au formulat apel reclamantele și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, contractul de închiriere din 19.03.2001, a fost încheiat numai de către apelanta reclamanta și pârâta SC SRL, fără apelanta reclamantă, deși ele sunt coproprietare ale imobilului închiriat, fiind moștenit de la părinții lor și până în prezent nu s-a făcut ieșirea din indiviziune, astfel încât nu există o cotă determinată ce revine fiecăreia dintre ele, motiv pentru care aprecierea instanței că spațiul închiriat a fost reprezentat de o suprafață de teren potrivit contractului de închiriere pe care a fost amenajată o spălătorie auto, împrejmuită cu garduri metalice înalte, nu este conformă cu realitatea.

Arată apelantele că, instanța de fond apreciază fără nici un temei că, nu s-a dovedit nici o culpă a intimatei pârâte, în întrebuințarea suprafeței închiriate ca un bun proprietar, dimpotrivă, arată apelantele, a făcut această dovadă cu înscrisurile depuse la dosar dar și cu proba testimonială, la care se adaugă în completare înscrisurile depuse în apel, care confirmă comportamentul extrem de abuziv al intimatei pârâte, incompatibil cu statutul de chiriaș, asociatul intimatei, numitul fiind cercetat, în urma formulării plângerii penale de apelante, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni împotriva lor, în asociere cu mai multe persoane, dintre care și numitul, cel care a intrat cu buldozerul pe proprietatea lor, acaparându-le o porțiune de teren, cu acceptul și complicitatea asociatului pârâtei, astfel că nu se poate vorbi de inexistența culpei pârâtei.

Totodată, arată apelantele, au făcut dovada în speță, a nenumăratelor prejudicii ce le-au fost provocate ca urmare a comportamentului pârâtei, atât a patronului cât și a angajaților săi, respectiv nenumărate procese și plângeri penale și chiar pierderea la un moment dat a accesului la utilități, întrucât intimata pârâta a făcut un contract de furnizare a apei cu SC SA P, ajungându-se la rezilierea contractului încheiat de apelante, în prezent restabilindu-se dreptatea.

De asemenea, arată apelantele, culpa evidentă a intimatei pârâte, rezultă din alte acțiuni ilegale împotriva lor, constând în o serie de șicanări, abuzuri, amenințări, încercări de intimidări prin diverse mijloace, ajungându-se la limita oricărei suportabilități, recent trimițând o notificare în care intimata stabilește unilateral condițiile în care dorește să plătească chiria și chiar dându-le un ultimatum.

Solicită ca în temeiul disp. art. 295 alin. 2 civ. să se dispună refacerea și completarea probatoriilor, depunând înscrisuri atașate la apel și solicitând reaudierea martorilor, precum și încuviințarea unui alt interogatoriu, ulterior la termenul din 25.02.2009, solicitând doar proba cu înscrisurile atașate la apel, fără reaudierea martorilor și încuviințarea unui alt interogatoriu și solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii, în sensul de a se dispune rezilierea contractului de închiriere autentificat sub nr 360/2001 și evacuarea necondiționată a societății pârâte din spațiu.

Au mai arătat apelantele că, fiindu-le știrbit dreptul la apărare din motive neimputabile lor, au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale.

La cererea de apel apelantele au atașat o serie de înscrisuri, respectiv: plângere penală formulată de SC SRL, dovada nr. - emisă de Poliția;um.P - Secția 3 Poliție, notă explicativă, 2 bonuri fiscale, 2 facturi nr.-/20.11.2008, și nr. -/16.02.2009, adresa nr. 59/23.02.2009 emisă de SRL, factura nr.-/3.02.2009 emisă de pe numele apelantei, o plângere formulată de apelante către Furnizare Muntenia Nord SA - Agenția P, un extras din ziarul.

Intimata pârâtă cu actul înregistrat sub nr 2596/19.02.2009, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică pe baza probatoriilor administrate în cauză cu care nu s-a făcut dovada nerespectării de către intimată a clauzelor contractuale.

Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din apel, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că apelul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Critica apelantelor că, contractul de închiriere încheiat, a fost încheiat doar de apelanta reclamantă nu și de apelanta reclamantă, deși ele sunt coproprietare ale imobilului și în aceste condiții nu ar fi valabil încheiat contractul, și aprecierea instanței cu privire la spațiul închiriat nu este conformă cu realitatea, este nefondată.

Contractul de închiriere autentificat sub nr. 360/19.03.2001, este într-adevăr încheiat între apelanta reclamantă și, asociat unic al intimatei pârâte SC SRL, însă contractul de închiriere reprezintă un act de administrare și nu de dispoziție pentru a fi necesar acordul celuilalt coproprietar, contractul de închiriere fiind încheiat și în beneficiul celuilalt coproprietar, favorizându-i și acestuia contractul încheiat.

Pe de altă parte, din declarația autentificată la, act aflat în copie xerox la fila 8 dosar fond, rezultă că apelanta reclamantă, cunoștea că terenul a fost închiriat conform contractului de închiriere autentificat sub nr. 360/19.03.2001, pentru care a solicitat prin acțiunea cu care a fost investită prima instantă rezilierea contractului, declarând pe propria răspundere că este de acord ca asociatul unic al societății intimate SC SRL, să efectueze o lucrare de construcție metalică provizorie, pe terenul coproprietatea sa și a celeilalte apelante.

Prin urmare, rezultă că a existat un mandat tacit al apelantei, pentru încheierea contractului de închiriere autentificat de către apelanta, oricum cunoscând încheierea contractul de închiriere doar de apelanta, în condițiile în care cealaltă apelantă considera că aceasta ar reprezenta o cauză de nulitate absolută a contractului, putea să formuleze o atare acțiune, din întâmpinarea formulată de intimată, rezultând că o astfel de acțiune a fost formulată, disjunsă și trimisă la

Judecătoria Ploiești și nu să solicite rezilierea contractului, pentru că nu există nici un motiv de reziliere a contractului de închiriere.

Criticile aduse sentinței de apelante, că fără nici un temei prima instanță a reținut că ele nu au dovedit culpa intimatei pârâte în întrebuințarea suprafeței închiriate,că din înscrisurile depuse la dosarul de fond, din proba testimonială administrată în cauză și din înscrisurile depuse în apel, rezultă comportamentul extrem de abuziv al intimatei pârâte, incompatibil cu statutul de chiriaș și deci greșit a fost respinsă acțiunea, sunt nefondate.

Din probatoriile administrate la prima instanță cu martori audiați la solicitarea apelantelor și anume și G, filele 71 și 72 dosar fond, a rezultat că singurul conflict al părților a constat în refuzul chiriașului de a permite apelantelor montarea unei canalizări pe terenul închiriat, dar că această lucrare ar fi afectat activitatea desfășurată de societate, lucrarea de canalizare fiind efectuată ulterior în spatele terenului închiriat, ulterior fiind înfundată, însă această canalizare se află în afara incintei spălătoriei auto, amenajată de intimată pe terenul închiriat de apelante.

Și martorii audiați la solicitarea intimatei pârâte și anume și, filele 132 și 155, dosar fond, au confirmat împrejurarea că relațiile dintre părți sau deteriorat de la împrejurarea că societatea pârâtă nu a fost de acord ca lucrările de canalizare efectuate de apelante să afecteze spațiul închiriat, care ar fi presupus spargerea betonului turnat pe terenul închiriat.

In contractul de închiriere, încheiat între părți, s-a prevăzut că în cazul în care chiriașul nu respectă obligațiile cu privire la întreținerea și folosirea suprafeței închiriate precum și la plata chiriei, proprietarul, respectiv apelantele, pot cere rezilierea contractului de închiriere și evacuarea chiriașului.

Prin urmare, singurele motive pentru care apelantele puteau cere rezilierea contractului și evacuarea din spațiu, erau nerespectarea obligațiilor de întretinere și folosire a suprafeței închiriate și neplata chiriei, ori, din probatoriile administrate în cauză cu acte și martori nu a rezultat că intimata pârâtă nu a respectat în vreun mod obligațiile contractuale, aceasta îndeplinindu-și obligațiile de întreținere și folosire a suprafeței închiriate și plata chiriei.

Dimpotrivă din probatoriile administrate în cauză a rezultat că apelantele au o serie de litigii cu unul dintre vecinii proprietății și anume cu, cu privire la acapararea unei suprafețe de teren învecinate cu terenul închiriat, pentru care apelantele în nici un caz nu puteau să solicite rezilierea contractului și evacuarea din spațiul închiriat a intimatei.

Imprejurarea că vecinul apelantelor ar fi acaparat o suprafață de teren învecinată cu terenul închiriat intimatei, nu presupune încălcarea dispozițiilor art. 1433 civ. potrivit cărora locatorul este obligat să apere lucrul închiriat contra uzurpărilor și în situația când locatorul nu are cunoștință de încercarea de uzurpare locatarul trebuie să-l înștiințeze în termen util pentru a fi în măsură să se apere, apelanta având posibilitatea nemijlocită de lua cunoștință de atitudinea uzurpatoare a proprietarului vecin, locuind în aceeași incintă cu societatea pârâtă, pe terenul indiviz de 840 situat la aceeași adresă, aceasta se explică și prin existența litigiilor aflate pe rolul

instanțelor cu proprietarul vecin, astfel încât intimata pârâtă în calitate de locatară nu avea nici o obligație de a încunoștiința apelantele de încercarea de uzurpare a terenului, pentru că suprafața de teren respectivă se învecinează cu terenul închiriat intimatei și prin urmare nu face parte din acest teren.

In consecință, susținerea apelantelor că, cu înscrisurile depuse la instanța de fond și în apel și cu proba testimonială a dovedit comportamentul abuziv al intimatei pârâte, este nefondat.

Nefondată este și critica apelantelor că a dovedit în speță, nenumăratele prejudicii ce le-au fost provocate ca urmare a comportamentului intimatei, respectiv a numeroaselor procese și plângeri penale și chiar pierderea la un moment dat a accesului la utilități.

Nu s-a făcut dovada cu probatoriile administrate în cauză, că intimata pârâtă nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, înserate în contractul de închiriere și pentru care apelantele ar fi putut solicita rezilierea contractului și evacuarea intimatei din spațiu și totodată nu s-a făcut dovada că li s-au adus prejudicii ca urmare a comportamentului pârâtei, împrejurarea că apelantele formulează plângeri penale și diferite procese, nu dovedește în nici un mod că intimata ar avea un comportament ce ar provoca apelantelor prejudicii, nu s-a dovedit că patronul societății intimate sau angajații acesteia, ar fi săvârșit vreuna din infracțiunile, invocate de apelante, în plângerile penale formulate.

Nu s-a dovedit cu probatoriile administrate în cauză că intimata ar fi împiedicat apelantele de a avea accesul la utilități, susținerile apelantelor că, intimata ar fi exercitat o serie întreagă de acțiuni ilegale împotriva lor, constând în șicanări, abuzuri, amenintăți, încercări de intimidare prin diverse mijloace, inclusiv prin organele mass-media, sunt nefondate, nefiind dovedite cu probatoriile administrate în cauză, pretinsele acțiuni ilegale exercitate de către intimată împotriva apelantelor, astfel că, critica acestora că este evidentă culpa intimatei pârâte, este nefondată, notificarea invocată de apelante vizând condițiile în care intimata dorește să plătească chiria, nu poate reprezenta o atitudine abuzivă și că prin aceasta ar fi evidentă culpa intimatei pentru care apelantele puteau solicita rezilierea contractului.

Ultima critică adusă sentinței de către apelante, că nebeneficiind de dreptul la apărare ce le-a fost știrbit din motive neimputabile lor și că prin aceasta s-ar fi încălcat disp. art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale, nu este fondată.

La instanța de fond, au fost admise și administrate toate probatoriile solicitate de către apelante și în apel a fost administrată proba cu înscrisuri, așa cum au solicitat apelantele, însă, cu toate aceste probatorii nu s-a dovedit de către apelante că intimata pârâtă ar fi încălcat obligațiile contractuale și pentru care ar fi putut solicita rezilierea și evacuarea pârâtei, astfel că nu au fost încălcate disp. art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil.

Pentru toate aceste considerente, apelul formulat se privește ca nefondat și în temeiul art. 296 pr.civ. va fi respins ca atare.

Ca o consecință, a respingerii apelului, în temeiul disp. art. 274 pr.civ. apelantele vor fi obligate la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă, constând în onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGI

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele domiciliată în B,-, sect. 1 și domiciliată în P,-, jud. împotriva sentintei nr. 939 din 20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, jud.

Obligă apelantele reclamante la 400 lei, cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă SC SRL.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi 25 februarie 2009.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. EC/DD

5 ex/26.02.2009

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Ploiesti