Reziliere contract comercial Spete. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr.30/
Ședința publică din 23 Martie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de reclamanta G - ( G), cu sediul G- județul G și de pârâta M -, cu sediul în Târgu-M--23, sentinței comerciale nr.224/06.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.03.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la data de 23.03.2009.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față,
Prin sentința nr. 224 din 6 martie 2008 Tribunalului Comercial Mureș, s-a
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că între părți s-a încheiat o convenție, pentru distribuitor autorizat, această calitate revenindu-i pârâtei, și ca urmare a comenzii ferme a acesteia din 9.02.1998 au fost livrate mai multe tone de tablă. În mare parte, aceste produse au fost valorificat dar în stocul pârâtei a rămas nevândută cantitatea de 31,2 tone tablă și această cantitate a format obiectul unei corespondențe vaste între părți, pentru ca în final aceasta să fie valorificat ca deșeuri feroase pentru contravaloarea de 10.552,95 lei, conform facturilor nr. -/19.05.2004 și nr. -/16.11.2004.
Pe de altă parte, pârâta a emis pe seama reclamantei alte facturi cuprinzând tarife de depozitare a mărfii aflate în custodia acesteia, după cum urmează: nr. -/18.09.2008 pentru 483,3744 lei, nr. -/21.12.2003 pentru 976,6962 lei și nr. -/31.12.2003 pentru 1.065,4117 lei.
Referitor la contractul dintre părți s-a apreciat că acesta este unul de consignație, interpretarea dată acesteia fiind făcută prin intermediul obligațiilor ce reveneau părților și prin voința comună a acestora.
În raport de această stare de fapt, reclamanta - G - a solicitat rezilierea acestui contract, din culpa pârâtei - M -, obligarea acesteia la plata sumei de 6.722, 21 lei reprezentând contravaloarea a două facturi (nr. -/17.10.2003 pentru 3.055,54 lei și nr. -/20.11.2003 pentru 3.666,67 lei), cu penalități de 0,16% /zi de întârziere; obligarea pârâtei la restituirea celor 31,2 tone tablă; obligarea la plata contravalorii deprecierii valorice a acesteia; și în caz contrar, de imposibilitate a restituirii în natură, obligarea pârâtei la plata contravalorii acesteia.
Pe calea acțiunii reconvenționale, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii facturilor ce reprezentau prețul depozitării, după cum urmează: nr. -/18.09.2008 pentru 483,3744 lei, nr. -/21.12.2003 pentru 976,6962 lei și nr. -/31.12.2003 pentru 1.065,4117 lei; precum și plata a 1.000 lei prețul depozitării mărfii pentru perioada 01.01.2004 - 19.05.2004, când tabla a fost predată la REMAT.
Prima instanță a respins petitul privind rezilierea contractului cuprins în acțiunea introductivă, întrucât a apreciat că acest petit este lipsit de interes actual; și întrucât marfa nu a putut fi restituită în natură, a fost obligată pârâta la plata în echivalent bănesc a produselor, în raport de un preț stabilit pe piețele recunoscute internațional, dar nu mai mult de 68.403,97 lei, echivalentul a 19.492,20 Euro, la data de 12.10.2006, la cursul BNR.
A fost admis de asemenea petitul vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 6.722,21 lei, reprezentând prețul mărfii valorificate în regim de consignație și nedecontată către reclamantă. În ceea ce privește acțiunea reconvențională, aceasta a fost respinsă ca urmare a împlinirii termenului de prescripție pentru creanța de 4.883,37 lei. Au fost respinse celelalte petite din acțiunea introductivă, și s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - G -, criticând hotărârea atacată ca nelegală, întrucât prima instanță nu a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 6.711,21 lei actualizată cu indicele de inflație calculat la data plății efective, fiind aplicabile dispozițiile contractuale privind plata penalităților de 0,16 % /zi de întârziere.
A fost criticată de asemenea dispoziția privind obligarea pârâtei la plata contravalorii produselor, la o valoare determinată pe o piață notoriu recunoscută, dar nu mai mult de 68.403,97 lei, întrucât s-a apreciat că se impunea obligarea pârâtei la plata sumei de 19.492,20 Euro, plătibili în lei la momentul recuperării creanței, pentru că astfel s-ar asigura o justă reparație a prejudiciului.
A declarat apel d e asemenea, pârâta - M -, criticând hotărârea atacată ca nelegală, invocând necompetența materială a instanței, cu privire la petitul subsidiar privind obligarea la plata contravalorii produselor în cazul în care acestea au pierit, întrucât acesta nu a fost suficient determinat; de asemenea, a criticat ca neîntemeiat petitul privind obligarea la plata sumei de 19.492,2 Euro plătibili în lei, întrucât acesta nu a fost dovedit; și de asemenea, a arătat că în mod nelegal a fost obligată la plata contravalorii mărfii livrate în anul 2003, întrucât aceasta nu a fost furnizată în baza contractului în cauză.
S-a mai susținut de asemenea amplu argumentat că, starea de fapt reținută de prima instanță prin prisma materialului probator administrat în cauză nu corespunde adevărului, și că pârâta nu se află în culpă contractuală, astfel că nu poate fi imputată acesteia pierderea suferită de reclamantă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, Curtea constată următoarele:
Starea de fapt reținută de prima instanță corespunde realității și de asemenea, calificarea juridică dată contractului încheiat de părți este corectă, astfel că obligațiile părților, precum și pretențiile reciproce ale acestora urmează a fi apreciat prin prisma acestui contract.
Astfel, obligarea pârâtei la plata sumei de 6.722,21 lei către reclamantă, contravaloarea mărfii vândute, Curtea apreciază că această obligație de plată se impune a fi completată cu plata penalităților în cuantum de 0,15 % / zi de întârziere, cu începere de la data scadenței celor două facturi (respectiv 06.11.2003 pentru factura nr. 140.419/2003 și 20.12.2003 pentru factura nr. 140.481/2003), penalitățile fiind datorate în virtutea contractului, dar la cuantumul stabilit de reclamantă și anume 0,15 % / zi și nu 0,16 % / zi, această modificare a cuantumului putând fi interpretată ca o modificare a contractului în această privință, tocmai prin voința reclamantei. Nu poate fi reținută argumentația primei instanțe potrivit căreia nu există o clauză contractuală care să permită un calcul al accesorilor, prin aplicarea acestui procent, și limitarea penalităților la valoarea creanței, întrucât în condițiile în care părțile nu au convenit contractual această plafonare valorică a penalităților, este cert că, cuantumul acestora nu poate fi limitat, pentru că, dacă părțile ar fi dorit acest lucru, ar fi menționat expres în cadrul contractual.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata contravalorii mărfii, este cert că pârâta datorează această plată, pentru considerentele reținute în hotărârea atacată, însă Curtea nu împărtășește opinia primei instanțe relativ la contravaloarea produselor, dat fiind faptul că instanța de fond s-a oprit la valoarea declarată de către reclamantă, dar nesusținută de altfel, prin nici un mijloc de probă în cauză. Este relevant în schimb prețul de 10.652,95 lei obținut de pârâtă prin valorificarea produselor ca deșeuri feroase, acest preț putând fi apreciat drept unul reprezentativ pentru starea și calitatea produselor la data vânzării. Acest preț de altfel este și contravaloarea la care se impune ca pârâta să fie obligată aoa chita, aceasta întrucât nu se poate nega atitudinea pasivă și lipsa oricărei diligențe din partea reclamantei pentru soluționarea incidentelor și a imposibilității vânzării acestor produse de către pârâtă (deși între părți a existat o vastă corespondență cu privire la acest subiect).
Pe de altă parte, nu se poate contesta împrejurarea că pârâta nu ar fi prestat către reclamantă serviciile de depozitare și manipulare, așa cum acestea au fost justificate prin facturile depuse la dosarul cauzei ( filele 78, 79), însă reclamanta nu poate fi obligată decât la o plată parțială a acestor sume, dată fiind prescripție extinctivă incidentă cu privire la factura nr. -/18.09.2003 pentru suma de 4.883,3744 lei, prin raportare la data formulării cererii reconvenționale, respectiv 22 noiembrie 2006. Așadar, instanța apreciază că pot fi primite pretențiile pârâtei doar cu privire la suma de 2.042,11 lei, contravaloarea celorlalte două facturi emise de aceasta.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că apelurile promovate în cauză sunt întemeiate, urmând ca ambele să fie admise în baza disp. art. 297 Cod procedură civilă, iar hotărârea atacată să fie modificată în parte, în sensul celor de mai sus, urmând ca celelalte dispoziții din hotărârea atacată să fie păstrate, ca legale și temeinice, întrucât ca urmare a controlului judiciar, prin prisma efectului devolutiv, nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea și a acestora.
În ceea ce privește cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă,având în vedere obligațiile reciproce de plată ale ambelor părți litigante, Curtea va compensa în parte aceste cheltuieli, urmând ca diferența valorică rămasă în urma acestei compensări, proporțională cu cuantumul valoric al celor două prestații, să oblige pârâta la plata sumei de 10.095,05 lei către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de - G -, cu sediul în G-, jud. G și - -, cu sediul în Târgu M,--23 jud. M împotriva sentinței comerciale nr.224/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Obligă pârâta - - la plata către reclamantă a sumei de 3.055,54 lei aferentă facturii nr.-/17.10.2003 precum și penalități aferente de 0,15% pe fiecare zi de întârziere începând de la data scadenței, 16.11.2003, și până la plata efectivă precum și a sumei de 3.666,67 lei aferentă facturii nr.140.481/20.11.2003 precum și penalități aferente de 15% pe fiecare zi de întârziere începând de la data scadenței, 20.12.2003, și până la plata efectivă.
Obligă, de asemenea, pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.652,95 lei reprezentând contravaloarea cantității de 31,2 tone tablă proprietatea reclamantei înstrăinată de pârâtă.
Admite în parte cererea reconvențională a pârâtei - - împotriva reclamantei - G - și obligă pârâta reconvențională la plata către - - a sumei de 2.042,11 lei, reprezentând contravaloarea facturilor -/31.12.2003 și -/31.12.2003.
Compensează în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți la fond și în apel și obligă pârâta - - la plata către reclamantă a sumei de 1095,05 lei cu acest titlu.
Menține restul dispozițiilor.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, din 23 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Dact. Sz.
29 aprilie 2009
4 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
