Reziliere contract comercial Spete. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1742/2006)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.341
Ședința publică de la 25 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelantele SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și SC SUD SRL împotriva sentinței comerciale nr. 5904 din 29.06.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC INTERNAȚIONAL SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.06.2008, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.06.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- reclamanta Internațional a chemat în judecată pe pârâtele și Sud, solicitând instanței să dispună revocarea actului de cesiune încheiat între și Sud având ca obiect contractul de asociere nr.22268/09.07.1999 încheiat între Primăria Municipiului B și Capital
Prin sentința comercială nr.5904/29.06.2006 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată și s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Internațional în contradictoriu cu pârâtele și Sud
În consecință, instanța a dispus revocarea actului de cesiune încheiat între și Sud având ca obiect contractul de asociere nr.22268/09.07.1999.
În motivarea sentinței instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.975 Cod procedură civilă respectiv calitatea de creditor a reclamantei față de care este îndreptățită să participe la repartizarea beneficiilor în calitate de asociat și să-i fie returnate sumele împrumutate potrivit contractelor din 25.02.2000 și 16.02.2001.
Totodată prin actul de cesiune, pârâta a fost lipsită de încasarea veniturilor din derularea acestui contract, astfel că s-a mărit cu intenție starea de insolvabilitate, actul fiind încheiat în frauda reclamantei.
Pe de altă parte, prin încheierea contractului de asociere în participațiune din 27.02.2003, între pârâta Sud, cu și precum și a contractului de asistență consultanță prestări servicii între Sud și, rezultă complicitatea la fraudă a acestei pârâte, odată ce Caval - și acționează în calitate de reprezentanți ai și mandatari ai Sud
Nu pot fi reținute susținerile pârâtelor cu privire la lipsa calității procesuale active în sensul că în calitate de asociat, reclamanta ar fi avut posibilitatea de a acționa doar printr-o acțiune în anulare a unei hotărâri a adunării generale, întrucât nu i se poate interzice reclamantului să introducă o acțiune pauliană în calitate de creditor social și comercial al pârâtei
Împotriva sentinței comerciale nr.5904/29.06.2006 pronunțată în dosarul nr- a declarat apel pârâtele și Sud, apeluri ce au fost înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 18.09.2006.
În motivarea apelurilor ambele reclamante critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critică vizează necompetența funcțională a Tribunalului București - Secția Comercială, arătând că Secția de contencios Administrativ a Tribunalului București era competentă să soluționeze cauza în fond întrucât contractul de cesiune încheiat între cele două apelante pârâte vizează în realitate modificarea unui contract de achiziție, respectiv contractul nr.22268/1999 încheiat între Capital și Primăria Municipiului
2. În mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale active întrucât Internațional nu este creditor al ci este asociat al acestei societăți.
3. În mod greșit s-a admis acțiunea împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă întrucât contractul de asociere nr.22268/1999 a fost încheiat de Primăria Municipiului B cu Capital
4. Acțiunea este lipsită de obiect întrucât prin procesul-verbal din data de 10.11.2005 și Primăria Municipiului B au hotărât încetarea contractului de asociere nr.22268/1999 și ca urmare a încetării contractului principal a încetat și actul subsecvent.
5. acțiunea este inadmisibilă întrucât autoritatea publică parte în contractul principal nu este parte în prezentul proces.
6. Pe fondul cauzei apelanții arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii pauliene, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului creditorilor, frauda debitoarei, existența unei creanțe certe, lichide și exigibile și complicitatea la fraudă a terțului Sud
Intimata Internațional a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea excepțiilor ca nefondate, iar pe fondul cauzei să se constate că sentința pronunțată de Tribunalul București este temeinică și legală, în cauză fiind îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii.
În susținerea și respectiv combaterea apelurilor au fost depuse la dosar acte.
Analizând sentința apelată în raport de probele administrate în ambele faze procesuale, Curtea constată că excepțiile invocate de apelante și calificate de instanță ca motive de apel sunt neîntemeiate, iar pe fondul cauzei apelurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la necompetența funcțională a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, Curtea constată că obiectul acțiunii promovată de intimata-reclamantă este revocarea unui contract de cesiune încheiat între cele două apelante-pârâte și Sud
Contractul de cesiune atacat este un contract comercial încheiat între două societăți comerciale de drept privat și ca urmare competența de soluționare a cauzei revine în raport de dispozițiile art.4 Cod comercial și art.2 lit.a Cod procedură civilă Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 din Legea nr.554/2004 întrucât intimata reclamantă nu a contestat contractul administrativ de atribuire a contractului de achiziție publică ci contractul comercial d e cesiune încheiate de cele două intimate pârâte.
Ca urmare în mod corect dosarul nr- a fost soluționat de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, iar motivul de apel privind încălcarea normelor de competență funcțională este neîntemeiat.
2. Instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei întrucât din actele de la dosar, respectiv contractul de împrumut rezultă că reclamanta intimată are calitatea de creditor a apelantei (fila 82 dosar fond). . obligației însă nu poate fi stabilită pe această cale, prin prezenta acțiune reclamanta solicitând doar revocarea unui act încheiat de cele două apelante.
3. Pârâta apelantă are calitate procesuală pasivă întrucât contractul de cesiune a cărui revocare s-a solicitat a fost încheiat între și Sud așa cum rezultă din procesul-verbal din 07.04.2005 (filele 33-47 dosar fond).
4. nu se poate susține că acțiunea revocatorie este lipsită de obiect întrucât reclamanta a solicitat revocarea actului de cesiune și nu revocarea contractului de asociere nr.22268/1999 încheiat de Primăria Municipiului B cu Capital
5. De asemenea, nu se poate susține inadmisibilitatea acțiunii având în vedere și dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța urmând să verifice dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.975 cod civil privind acțiunea revocatorie.
6. Pe fondul cauzei, apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea revocatorie se întemeiază pe dreptul de gaj general al creditorilor, fiind un mijloc juridic prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general.
Pentru a fi întemeiată acțiunea revocatorie este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții:
1. Actul a cărei revocare se solicită să fi creat creditorului un prejudiciu, adică prin actul încheiat s-a cauzat sau și-a mărit starea de insolvență.
2. Frauda debitorului - adică debitorul a încheiat actul știind că prin actul încheiat își mărește starea de insolvență sau se creează o astfel de stare.
3. Creditorul care solicită revocarea actului să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
4. Complicitatea la fraudă a terțului dobânditor.
În speța de față apelantele au încheiat contractul de cesiune având ca obiect contractul de asociere nr.22268/1999, cesiune consemnată în procesul-verbal al AGA din 07.04.2005 (filele 33-48 dosar fond).
Intimata-reclamantă Internațional are calitatea de asociat al iar cesiunea contractului de asociere a fost decisă în cadrul adunării generale a asociaților din data de 07.04.2005 la care intimata reclamantă a fost prezentă, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv fiind obligatorii pentru asociați în măsura în care nu a fost anulată.
Din probele administrate nu rezultă că hotărârea AGA din 07.04.2005 a fost anulată, context în care ea este opozabilă asociaților conform art.132 (1) din Legea nr.31/1990 republicată și modificată.
Este adevărat că intimata reclamantă a făcut dovada că a încheiat cu un contract de împrumut dar din probele administrate în condițiile art.1169 Cod procedură civilă nu rezultă că prin contractul de cesiune atacat, apelanta și-a cauzat starea de insolvență. De asemenea, din probatoriul administrat nu rezultă că a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului de cesiune și nici că Internațional, asociat al are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva apelantei iar terțul dobânditor Sud a avut cunoștință de faptul că încheierea contractului de cesiune s-a făcut cu scopul fraudării Internațional Întrucât în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art.975 Cod procedură civilă, instanța de fond în mod greșit a dispus revocarea actului de cesiune.
De altfel, contractul de cesiune nu și-a produs efectele între părțile contractante întrucât prin procesul-verbal din 08.11.2005 (fila 65 dosar apel) a convenit cu Primăria Municipiului B să înceteze valabilitatea contractului de asociere nr.22268/14.07.1999 (obiect al contractului de cesiune) și ca urmare a încetat și efectele contractului de cesiune ca act subsecvent.
Apelanta Sud prin notele scrise de la filele 305-306 dosar apel arată că a încetat contractul de asociere întrucât după apariția Legii nr.10/2001, întreaga suprafață de teren situată în comuna Vidra, pusă la dispoziție de Primăria Municipiului Baf ost restituită foștilor proprietari, dar această susținere nu este susținută de nici o probă pentru a fi luată în considerare de instanță.
Întrucât în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.975 Cod civil pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea formulată de Internațional (acționar al ).
Acțiunea revocatorie produce efecte relative adică își produce efecte numai între creditorul care a promovat acțiunea și terțul dobânditor, actul rămânând valabil între părțile contractante.
De asemenea, ca efect al admiterii acțiunii revocatorii, actul este revocat numai în măsura prejudiciului suferit de creditor iar în speța de față nu s-a făcut dovada prejudiciului cert suferit de Internațional prin încheierea contractului de cesiune încheiat de și Sud pentru a se putea dispune revocarea.
Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă va admite apelurile formulate de cele două apelante.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.
Menține în rest dispozițiile sentinței cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Ia act că apelantele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de apelantele prin lichidator judiciar cu sediul social în B,-, -.3,.64, sector 1, și cu sediul ales la Cabinet de Avocat în B, Calea, nr.132,.B,.9, sector 1, și SUD cu sediul social în B,-, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.5904 din 29.06.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata INTERNAȚIONAL cu sediul ales la Societatea de Avocatură, & ASOCIAȚII în B,--8, -merica House,.8, sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Internațional în contradictoriu pârâtele și Sud, ca nefondată.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Ia act că apelantele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 14.07.2008
Tehnored. - 14.07.2008
Nr.ex.: 6
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa