Reziliere contract comercial Spete. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.365/R-COM

Ședința publică din 03 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

- - - JUDECĂTOR 3: Corina

- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta - AGRO SRL cu sediul în comuna, sat, jud.A, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat în B,-, -B,.2, parter, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.128/C din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - - prin lichidator din Curtea de A, -.B,.1,.22, jud.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata reclamantă prin lichidator, lipsă fiind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul de față este netimbrat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este declarat tardiv.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției de netimbrare a recursului.

Lichidatorul, având cuvântul pentru intimata reclamantă - - arată că lasă la aprecierea instanței excepția de netimbrare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

a data de 14.08.2007, pe rolul Judecătoriei Costești, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanta - - cu sediul în Curtea de A, -.B,.22,.1, județul A, împotriva pârâtei C AGRO L cu sediul în B,-, -B, parter,.2, sector 3, solicitând ca prin sentința pronunțată să fie obligată pârâta să predea cantitatea de 600 kg sau să-i plătească suma de 65300 lei.

Prin sentința comercială nr.24 din 25.03.2008, pronunțată de Judecătoria Costeștis -a admis în parte acțiunea formulată, în sensul că s-a dispus rezilierea contractului din vina pârâtei și a fost obligată pârâta să predea reclamantei cantitatea de 93310 kg sau să-i plătească suma de 74614 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, recurs admis prin decizia nr.138/R/C din 30.10.2008, prin care s-a dispus casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, apreciindu-se că cererea privind rezilierea contractului de prestări servicii este neevaluabilă în bani și pe cale de consecință este de competența tribunalului ca primă instanță.

La data de 28.01.2009, din oficiu tribunalul a invocat excepția competenței materiale, din următoarele considerente:

Prin decizia nr.32 din 9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secțiile unite s-a decis că dispozițiile art. 1 pct.1, art. 2 lit.l a și b și art. 282 ind. 1 alin.1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturile patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. În speță instanța a fost investită cu două acțiuni evaluabile în bani al căror obiect este sub 100.000 lei.

Prin sentința comercială nr.128/C din 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeșs -a declinat competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamant - - - prin lichidator judiciar și pe pârâta - AGRO L în favoarea Judecătoriei Costești.

La data de 09 februarie 2009, împotriva sentinței nr.128/C din 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a declarat recurs pârâta C AGRO, pe care însă nu l-a timbrat.

Potrivit art.11 și 20 din Legea nr.146/1997 și art.1 din OG nr.32/1995, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr.123/1997 și prin OG nr.10/1999, cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și timbrului judiciar, care se plătesc anticipat.

Dacă plata nu a fost făcută în momentul înregistrării cererii, instanța trebuie să pună în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru de către petent, se sancționează cu anularea cererii.

În speță, se constată că recurenta pârâtă nu a plătit anticipat taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei. Deși achitarea sumelor respective i s-a pus în vedere prin citație, așa cum rezultă din dovada aflată la fila 4 din dosar, obligația legală nu a fost îndeplinită, astfel că recursul urmeză a fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat, recursul declarat de recurenta pârâta - AGRO SRL cu sediul în comuna, sat, jud.A, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat în B,-, -B,.2, parter, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.128/C din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - - prin lichidator din Curtea de A, -.B,.1,.22, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 03 aprilie 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal.

Președinte, Judecător Judecător

- - - - -

- -

Grefier

-

2 ex./13.04.2009

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Pitesti