Reziliere contract comercial Spete. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.412
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea apelului formulat de apelanta-pârâtă - LEASING SA împotriva sentinței comerciale nr.14234/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă - IMPORT-EXPORT SL SPANIA - SUCURSALA ROMÂNIA SRL și intimata-pârâtă - SRL.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 27.10.2009, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 3.11.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând, constată că:
Prin sentința comercială nr.14234/23.12.2008 Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta - IMPORT-EXPORT SL SPANIA - SUCURSALA ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu pârâtele - LEASING - SA (pârâta 1) și - SRL (pârâta 2), a dispus rezilierea contractului de leasing financiar autovehicule încheiat între reclamantă și pârâta - LEASING - SA, pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumelor de 203.002 lei avans, 15104 lei dobânzi legale, a respins capătul 2 de cerere față de pârâta - SRL și a obligat pârâta 1 la 10.288 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin contractul de leasing financiar autovehicule nr.13111AVIF/05.11.2007 încheiat între pârâta 1 (finanțator) și reclamantă (utilizator), a fost pusă la dispoziția utilizatorului, în sistem leasing o automacara hidraulică (art.1), că potrivit art.8.1 contractul produce efecte juridice începând cu 5.11.2007 și conform condițiilor generale ale contractului (art.2.1.5) finanțatorul are obligația de a încheia cu furnizorul desemnat un contract de vânzare-cumpărare pentru bunul ce face obiectul contractului de leasing, că la art.3.1 se prevede că livrarea bunului va fi considerată efectuată în momentul în care reprezentantul finanțatorului va livra bunul reprezentantului utilizatorului sau utilizatorului însuși, acesta intrând în posesia bunului și se va semna un proces-verbal de livrare de către reprezentanții ambelor părți din care să rezulte starea bunului/bunurilor la momentul respectiv, astfel că finanțatorul și-a asumat obligația de a încheia cu furnizorul contractul de vânzare-cumpărare pentru bunul respectiv și obligația de a garanta utilizatorului liniștita folosință a bunului (cu drepturile corelative pentru utilizator - art.2.1.5, 2.1.6, 2.2.1 și 2.2.2 din contract).
Tribunalul a mai reținut că o altă obligație asumată de finanțator este aceea stipulată la art.3.1 și vizează livrarea bunului către utilizator/reprezentantul utilizatorului, că dispozițiile acestei clauze vin în contradicție cu cele ale art.3.5, care exonerează finanțatorul de răspundere față de utilizator pentru nelivrarea la termen a bunului, astfel că înlătură aceste din urmă dispoziții, procedând conform art.978 și 979 cod civil la interpretarea clauzelor contractului conform naturii acestuia și în sensul de a se da eficiență juridică drepturilor și obligațiilor asumate de părți prin contract, în condițiile în care această obligație presupune și verificarea stării materiale a bunului, că finanțatorul și-a asumat o obligație pe care nu a respectat-o, nelivrând bunul către utilizator.
Tribunalul a mai apreciat că împrejurarea că legiuitorul îi dă posibilitatea utilizatorului să se îndrepte cu o acțiune directă împotriva vânzătorului conform OG 51/1997, nu exonerează finanțatorul de răspunderea contractuală reglementată de dispozițiile Codului civil, OG 51/1997 neexcluzând aplicarea dispozițiilor Codului civil, dând posibilitatea utilizatorului de a beneficia de mai multe tipuri de acțiuni (chiar împotriva furnizorului cu care nu are raporturi contractuale directe), că s-a probat că finanțatorul nu a livrat bunul și nici nu a încheiat un proces-verbal de predare-primire a acestuia către utilizator, deși reclamanta a achitat avansul stipulat în contract, că finanțatorul are o culpă cu atât mai evidentă, în condițiile în care acesta pretinde că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a bunului, dar nu a notificat utilizatorul cu privire la predarea bunului și nu a procedat la predarea efectivă a acestuia, așa cum s-a obligat.
Tribunalul a mai arătat că urmare a desființării contractului, reclamanta are dreptul să fie repusă în situația anterioară, pârâta 1 având obligația să-i restituie sumele plătite cu titlu de avans, și comision de leasing, aceasta nebeneficiind de bunul ce face obiectul contractului de leasing, că având în vedere că reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării contractului din culpa finanțatorului, nu sunt aplicabile dispozițiile clauzei art.8.1.2.2, doar pârâta 1 fiind cea care trebuie să fie obligată la restituirea sumelor achitate de utilizator și neexistând nici un raport contractual între utilizator și furnizor, sunt aplicabile sancțiunile cu privire la desființarea contractului, că reclamanta are dreptul și la dobânda legală aferentă debitului conform art.43 Cod comercial și art.2 și 3 din OG 9/2000.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, legal timbrat, pârâta - LEASING SA, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii formulate.
În motivarea apelului, s-au invocat următoarele critici:
1) Instanța de fond interpretat greșit clauzele contractului de leasing referitoare la responsabilitatea în situația nelivrării bunului de către furnizor.
Astfel, instanța de fond a analizat clauzele înscrise la art.3.1 și art.3.5 izolat de restul clauzelor contractuale, fără a da eficiență dispozițiilor art.982 civ. potrivit art.1 din contract reclamanta fiind cea care a ales și a stabilit furnizorul și condițiile furnizării, iar aceste prevederi contractuale reprezintă o transpunere a dispozițiilor imperative ale art.9 lit.a) și b) din OG nr.51/1997, din natura legală și imperativă a obligației finanțatorului de a contracta cu furnizorul ales de utilizator, decurgând lipsa de responsabilitate a finanțatorului.
Totodată, lipsa de răspundere a finanțatorului pentru nelivrarea/livrarea necorespunzătoare a bunului rezultă din lege, fiind prevăzută și de art.14 alin.2) din OG nr.51/1997, că dispozițiile art.3.1 din contract reglementează procedura de livrare a bunului (momentul când se consideră efectuată livrarea, încheierea procesului - verbal de livrare, verificarea stării bunului) și nu obligația de livrare a finanțatorului.
Prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art.12 lit.a) din OG nr.51/1997, fără a avea în vedere că în teza finală a acestei norme, se specifică expres că finanțatorul este "exonerat de orice răspundere", această normă reglementând, pe de o parte, dreptul la acțiune directă împotriva furnizorului, recunoscut utilizatorului, iar pe de altă parte, neresponsabilitatea finanțatorului în ipoteza vizată, astfel că utilizatorului nu i s-a acordat dreptul de opțiune între a solicita răspunderea finanțatorului sau a solicita răspunderea furnizorului, concluzie care decurge chiar din logica normelor incidente în materie de leasing, întrucât de vreme ce se prevede neresponsabilitatea finanțatorului față de utilizator pentru ipoteza nelivrării/livrării necorespunzătoare a bunului de către furnizor, este dincolo de domeniul evidenței că utilizatorul nu are la îndemână o acțiune împotriva finanțatorului, ci doar, în baza mandatului conferit acestuia, are dreptul la acțiune directă împotriva furnizorului.
2) Prima instanță a nesocotit clauzele contractuale cu privire la încetarea contractului de leasing în ipoteza nelivrării bunului de către furnizor, încălcând principiul "pacta sunt servanda " și ispunând rezilierea contractului de leasing, precum și obligarea apelantei la restituirea avansului și dobânzi legale, contrar prevederilor contractuale.
Prin art.8.1.2 s-a reglementat situația încetării contractului și a răspunderii părților în cazul nelivrării bunului de către furnizor, după cum urmează:
Ipoteza prevăzută de art.8.1.2.1 are în vedere situația nelivrării bunului din motive neimputabile finanțatorului, caz în care dreptul de a rezilia contractul aparține finanțatorului, cu consecința nașterii obligației utilizatorului de a rambursa acestuia toate sumele plătite furnizorului, dobânzile bancare, cât și cheltuielile efectuate cu încheierea și executarea contractului de leasing.
Ipoteza prevăzută de art.8.1.2.2 are în vedere situația nelivrării bunului din motive imputabile finanțatorului, caz în care dreptul de a rezilia contractul aparține utilizatorului, având totodată dreptul de a i se restitui 50% din prima rata de leasing-avans.
Chiar în ipoteza în care apelanta ar fi fost vinovată de situația nelivrării bunului de către utilizator, cel mult putea fi obligată la restituirea a 50% din prima de leasing-avans, ci nu la restituirea integrală a avansului și la plata dobânzilor legale.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că instanța de fond nu numai că a antamat cele două clauze (art.3.1. și 3.5) în configurația de ansamblu a raporturilor contractuale, dar le-a și raportat la voința reală de contractare, fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, faptul că momentul inițierii raporturilor dintre apelantă și intimata - SRL este situat în timp anterior încheierii contractului de leasing, că potrivit altor reguli de interpretare (art.970 civ.) obligația de livrare este esențială pentru existența contractului în interesul ambelor părți, că față de prevederile art.981 civ. prevederile art.3.5 vizează situația livrării cu întârziere în care penalitățile de întârziere activează răspunderea furnizorului, ori în speță, nerespectarea obligațiilor privește neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare cu clauze de livrare și termene ferme, inclusiv asigurarea bunului. Clauzele, oricât de contradictorii și îndoielnice ar fi, se interpretează în sensul în care ele pot produce efecte, esențial fiind predarea bunului pentru derularea contractului de leasing. furnizorului a fost realizată de directorul pârâtei, care a și redactat cererea de finanțare în numele administratorului, iar facturarea prețului utilajului fiind anterioară încheierii contractului de leasing prin factura nr.44/19.10.2007. Conform art.9 lit.c din OG nr.57/1997 finanțatorul este obligat să transmită utilizatorului toate drepturile derivând din contractul de vânzare cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție. În acest sens este și sentința nr.79/28.04.2000 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional, precum și disp.art.108 alineatul final pr.civ.
Referitor la rezilierea contractului din motive imputabile finanțatorului, intimata a arătat că nu se poate dispune restituirea a 50% din rata de leasing achitată cu titlu de avans, în condițiile în care finanțatorul se află în culpă, ca urmare a neîncheierii contractului de vânzare-cumpărare și consecinței evidente de nelivrare bunului, pentru care nu poate prezenta un titlu juridic în care să fie individualizat bunul cu elemente specifice, cât și a condițiilor de livrare, astfel că se pune problema unei îmbogățiri fără justă cauză, atitudinea de nefacturare a ratelor curente după semnarea contractului de leasing stând mărturie a acestei culpe.
La termenul de astăzi, apelanta a invocat excepțiile lipsei capacității de folosință și a lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante.
Curtea a luat în dezbatere și a pronunțat, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, considerentele sale cu prioritate asupra soluției adoptate în privința excepțiilor lipsei capacității de folosință a reclamantei și a lipsei calității procesuale active, invocate de apelantă.
Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, Curtea reține că prin hotărârea adunării generale a asociaților nr.74/25.10.2007 a - IMPORT EXPORT SL Spania s-a hotărât cumpărarea unei macarale hidraulice necesară desfășurării activității sucursalei din România - reclamanta - IMPORT-EXPORT SL SPANIA - SUCURSALA ROMÂNIA SRL, fiind împuternicit domnul - asociat și administrator al ambelor societăți, să se ocupe de formalitățile pentru cumpărarea utilajului, întocmirea tuturor documentelor, încheierea contractului de leasing, stabilirea prețului, etc.
Prin hotărârea adunării generale a asociaților din 04.01.2008 a - IMPORT EXPORT SL SPANIA s-a hotărât formularea și depunerea unei cereri de chemare în judecată a - LEASING SA, pentru recuperarea sumei de 218.105,39 lei, reprezentând avansul achitat, rata principală și comisionul leasing pentru achiziționarea în leasing a unui utilaj necesar desfășurării activității sucursalei din România, cât și a dobânzilor legale. Pentru efectuarea acestei acțiuni a fost împuternicit, reprezentant al - IMPORT EXPORT SL SPANIA SACURSALA ROMÂNIA să se ocupe de pregătirea acțiunii, angajarea unui avocat și reprezentare în instanță.
Față de cele expuse anterior, Curtea apreciază că sucursalei din România i-a fost delegat dreptul de reprezentare în instanță de către societatea mamă - - IMPORT-EXPORT SL SPANIA conform hotărârii adunării generale a asociaților din 04.01.2008, astfel că și capacitatea de exercițiu a drepturilor procesuale derivă cuprinsul acestui contract de mandat.
În acest sens prin decizia nr.2033/2 iunie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială s-a reținut că în condițiile în care însăși legea recunoaște sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi și obligații, în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit de a-și exercita drepturile procesuale în acest scop, se impune ca instanța să-i confere posibilitatea de a prezenta "delegarea de competențe".
Pentru considerentele sus-expuse, rezultă că intimata reclamantă a probat atât capacitatea de folosință, cât și calitatea de a promova prezenta acțiune, astfel încât va respinge excepțiile invocate de apelantă.
Analizând în ansamblu criticile invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, potrivit art.3.1 livrarea bunului va fi considerată efectuată în momentul în care reprezentantul finanțatorului va livra bunul reprezentantului utilizatorului sau utilizatorului însuși, acesta intrând în posesia bunului și se va semna un proces-verbal de livrare de către reprezentanții ambelor părți din care să rezulte starea bunului/bunurilor la momentul respectiv.
Prin această clauză finanțatorul și-a asumat obligația fermă și neechivocă de a livra bunul, neputând fi primită opinia apelantei în sensul că prin aceasta se reglementează procedura de livrare a bunului.
La clauza art.3.5 s-a prevăzut că finanțatorul nu răspunde față de utilizator pentru situația în care bunul nu este livrat de furnizor la termen. Nicidecum, prin această clauză finanțatorul nu a fost exonerat de răspundere pentru situația în care nu se bunul nu se livrează deloc.
Este adevărat că potrivit art.14 alin.2 din OG nr.51/1997 finanțatorul nu răspunde dacă bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzător utilizatorului de către furnizor, însă, voința părților, astfel cum aceasta a fost exprimată în clauza de la art.3.1 a fost aceea ca finanțatorul să răspundă pentru situația nelivrării bunului de către furnizor.
Din probele administrate în cauză rezultă că instanța de fond a interpretat clauzele prevăzute la art.3.1. și 3.5 având în vedere ansamblul raporturilor contractuale, cât și voința reală a părților, în acord cu prevederile art. 982.civ.
Dispozițiile art.9lit.a) și b) din OG nr.51/1997 conform cărora finanțatorul se obligă să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale și să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de utilizator, în condițiile expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator, nu se află în contradicție cu clauzele contractuale sus-enunțate și asumate de părți, neputându-se reține că din cuprinsul acestor prevederi legale rezultă lipsa de răspundere a finanțatorului pentru situația nelivrării bunului.
În aceeași ordine de idei, faptul că în baza art.12 din OG nr.51/1997 utilizatorul are acțiune directă asupra furnizorului pentru nelivrarea bunului nu înseamnă că finanțatorul este exonerat de orice răspundere care rezultă din contractul de leasing încheiat, întrucât contractul reprezintă legea părților.
Cu privire la rezilierea contractului, Curtea apreciază că nu se poate dispune restituirea a 50% din rata de leasing achitată cu titlu de avans, întrucât culpa aparține în întregime finanțatorului ca urmare a neîndeplinirii obligației de livrare a bunului, nefăcând dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la bun, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.8.1.2.2 din contract.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, ca nefondată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active ca nefondată.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă - LEASING SA cu sediul în B,-, -.3,.1, sector 4 împotriva sentinței comerciale nr.14234/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă - IMPORT-EXPORT SL SPANIA - SUCURSALA ROMÂNIA SRL cu sediul în B-, sector 5 și intimata-pârâtă - SRL cu sediul în B--100, biroul A7, sector 5.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2009.
Președinte, Judecător,
Dr.
Grefier,
Red./tehnored.Jud. - 3.12.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea
