Reziliere contract comercial Spete. Decizia 485/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 485
Ședința publică de la 10 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL AIî mpotriva Încheierii nr. 45/CC/COM/16 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru pârâta recurentă și avocat pentru reclamanta intimată -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul pârâtei recurente arată că nu mai susține capătul de cerere privind suspendarea executării încheierii atacate până la soluționarea recursului, sens în care înțelege să nu-l mai timbreze.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și în scris, modificarea în întregime a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de sechestru asigurator formulate de reclamantă.
Susține că încheierea recurată este netemeinică și nelegală, măsura fiind instituită în mod definitiv și nu doar până la soluționarea cauzei.
Invocă prevederile art.261 pct.4 Cod procedură civilă, arătând că instanța nu și-a motivat soluția de admitere.
Învederează instanței că reclamanta și-a întemeiat acțiunea la fond pe dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, astfel că, până la rămânerea definitivă a soluției, nu se poate afirma caracterul exigibil al creanței.
Susține în continuare că, suma de 300 lei stabilită drept cauțiune, este prea mică raportat la măsura sechestrului asigurător instituit până la concurența sumei de 46.000 EUR.
Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței ce reprezintă onorariu de avocat, depusă la dosar.
Mandatara pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la faptul că măsura a fost instituită definitiv și nu până la soluționarea dosarului de fond, arată că indisponibilizarea bunurilor mobile s-a instituit pe durata litigiului.
Susține că instanța de fond a motivat soluția dată atât în drept, cât și în fapt, cererea fiind admisă doar în parte.
Învederează instanței că acțiunea civilă era întemeiată pe dispozițiile art. 996 și 1470 Cod civil, iar caracterul exigibil al creanței este dovedit.
Arată că nu se poate vorbi de o "paralizare a activității" societății pârâte, așa cum s-a susținut, din contră, prejudiciul suferit de reclamantă este foarte mare, construcția realizată fiind într-un stadiu avansat de degradare, trebuind să fie demolată.
de cuantumul cauțiunii consideră că acesta a fost corect stabilit de instanță, ținând cont de situația reclamantei, dar și de împrejurarea că nu există o prevedere expresă cu privire la acesta.
Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței ce reprezintă onorariu de avocat, depusă la dosar.
Mandatarul pârâtei recurente, în replică, arată că s-a solicitat instituirea sechestrului pe altceva (mașini, schele etc.)
Mandatara reclamantei intimate arată că, într-adevăr a fost oferită o schelă, dar care ar fi fost foarte greu de valorificat și astfel prejudiciul foarte greu de acoperit.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de fațăreține:
Prin Încheierea nr. 45/ 16 septembrie 2008, Tribunalul Albaa admis în parte cererea reclamantei și a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale SRL " " AIr espingând capătul de cerere pentru sechestrarea bunurilor imobile ale societății.
Pentru a pronunța încheierea arătată, judecătorul s-a întemeiat pe art. 907 -908 Cod comercial motivând astfel: "sechestrul reglementat de art.907 Cod comercial constă în indisponibilizarea unei cantități de bunuri mobile ale pârâtului debitor care, urmează a fi vândute silit pentru realizarea creanței creditorului dacă, în momentul când acesta a obținut o hotărâre executorie debitorul nu-și execută de bună voie obligația".
Soluția de respingere a sechestrului asupra bunurilor imobile ale societății pârâte a fost motivată pe împrejurarea că reclamanta nu a furnizat informațiile prin care se identifică aceste bunuri în cartea funciară.
Împotriva încheierii, pârâta a declarat recurs susținând că soluția de admitere a cererii este nelegală întrucât, judecătorul a ignorat inexistența unei creanțe certe lichide și exigibile deținute de reclamantă pentru a fi admisibilă sechestrarea asigurătorie, și nu a motivat încheierea conform obligației prevăzută imperativ de art.261 pct. 4 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
1. Sunt considerate elemente componente ale fondului de comerț aparținând comerciantului, toate bunurile mobile, imobile, corporale sau incorporale destinate exploatării comerciale.
2. În temeiul art. 6 din Titlul IV al Legii nr.99/1999, fondul de comerț are natura juridică de bun mobil incorporal.
În speță, calitatea de bun mobil incorporal prezintă interes deoarece, indisponibilizarea, sechestrul ori alte măsuri conservatorii nu sunt posibile și admisibile decât cu privire la bunuri a căror existență materială este independentă și nu se află sub regimul normei juridice speciale dedicate fondului de comerț.
Cu alte cuvinte, fondul de comerț figurează în activul patrimonial al debitorului (esse in credito) ca bun mobil incorporal în care sunt incluse toate bunurile, inclusiv bunurile imobile ale unui comerciant.
Regimul juridic aplicabil fondului de comerț trebuie înțeles într-un sens invers decât cel reglementat de art. 468 cod civil conform căruia, unele bunuri mobile atașate fondului funciar, forestier, cinegetic, etc. sau alte mobile încorporate în imobile devin imobile prin destinație.
Într-adevăr, întemeiat pe legea precizată la care se adaugă prevederile art.21 din Lega nr.26/1990, se reține că imobilele care sunt destinate exploatării comerciale sunt "încorporate" în fondul de comerț, devenind astfel, elemente incorporale, adică mobile prin destinație.
Din acest motiv, măsura sechestrării dispusă "in globo" la care se referă art. 907 Cod comercial este improprie fondului de comerț care reprezintă, așa cum s-a arătat mai sus, totalitatea bunurilor într-un bun mobil incorporal.
Cu alte cuvinte, în privința raporturilor de drept material, cât și a celor de drept procesual născute în legătură fondul de comerț, dreptul comercial pozitiv este specializat, dovadă fiind dispozițiile actelor normative derogatorii de la normele de drept comercial comun, aplicabile acestei valori.
A fortiori, regimul juridic comercial specializat derogă de la normele materiale și procesuale de drept civil.
Așa se explică de ce, raportat la dispozițiile Legii nr. 26/1990 și la cele ale Legii nr.99/1999, fondul de comerț face parte din categoria bunurilor la care se referă art. 407 Cod procedură civilă astfel cum a fost redactat prin OUG. nr. 138/2000 cel puțin pentru faptul că exploatarea comercială reprezintă nu numai o ocupație dar chiar obiectul de activitate al unei societății comerciale.
Or, sechestrarea fondului de comerț provoacă blocajul acestei activități punând comerciantul în riscul grav al falimentării.
Pentru motivele arătate, în materie comercială, instituirea măsurii de indisponibilizare impune observarea regulilor speciale determinate de natura juridică particulară a fondului de comerț și de felul sechestrului.
Din acest punct de vedere, sechestrul judiciar asupra fondului de comerț este permis numai în ipoteza deschiderii procedurii executării silite concursuale a societății comerciale care fiind dizolvată, încetează activitatea comercială iar bunurile ce au compus fondul de comerț redobândesc autonomie fiind posibilă măsura inventarierii și aplicării sigiliilor de către mandatarul judiciar.
Prin urmare, în privința fondului de comerț, simpla existență a unui cadru procesual, nu reprezintă o condiție de instituire a sechestrului conservator (având scopul de custodiere) deoarece nu este indiferent de obiectul procesului.
Altfel spus, sechestrarea conservatorie, sau sechestrarea provizorie la care se referă art.600 și 601 Cod procedură civilă, poate fi dispusă numai din rațiuni de importanță majoră pentru părțile raportului juridic, și numai în două ipoteze care prin prisma legii se configurează în două condiții și anume: dacă părțile într-un litigiu își dispută proprietatea, posesia, administrarea sau folosința fondului de comerț; dacă datornicul și creditorul se află în raporturi obligaționale consacrate irevocabil printr-un titlu executoriu.
Chiar și în aceste ipoteze, măsura sechestrării necesită atenție și exigențe sporite întrucât, admiterea cererii impune desemnarea unui terț în calitate de administrator provizoriu care ar putea prejudicia grav comerciantul dacă nu este bine ales și dacă, o astfel de măsură nu este însoțită de măsuri concrete, punctual descrise prin încheierea judecătorului, cu scopul de a circumscrie activitatea și răspunderile acestui custode și de a permite societății comerciale sau comerciantului persoană fizică, să beneficieze de toate drepturile derivate din exploatarea comercială.
În speță, în procesul purtat de reclamantă cu pârâta, aflat pe rolul tribunalului, nu se află în dispută vreunul din drepturile reale asupra fondului de comerț care, necontestat, este proprietatea pârâtei.
Pe de altă parte, în absența unui titlu executoriu, astfel cum este definit de art.372 indice 3 Cod de procedură civilă, nici reclamanta și nici pârâta nu se legitimează calificat în calitatea de creditoare și respectiv de debitoare.
Or, această cerință este impusă de art. 907 Cod comercial care subordonează expres admisibilitatea cererii de instituire a sechestrului de calitatea petentului de a fi creditor personal al acționarului-debitor.
În sfârșit, în cauză este relevant izvorul juridic al obligației opusă de reclamantă, pârâtei.
Într-adevăr, pentru că fondul de comerț nu face parte din rândul efectelor de comerț, speței nu-i sunt aplicabile nici prevederile art. 908 teza I și teza II Cod comercial.
Într-adevăr, art.908 teza I Cod comercial reprezintă dreptul comercial comun în materia sechestrului și popririi, drept inaplicabil fondului de comerț supus regimului juridic special-derogatoriu la care s-au făcut referirile de mai sus.
Regimul juridic special este evocat, per a contrario de art.908 teza II, în concepția căruia, cauțiunea nu este datorată dacă cererea de sechestru asupra bunurilor sau cererea de înființare a popririi asupra numerarului, se bazează pe cambie, pe biletul la ordin sau pe alt efect comercial (cecul) la ordin sau la purtător, neplătit și în legătură cu care s-a dresat protestul de neplată. Reglementarea este explicabilă dacă avem în vedere că în temeiul Legii nr.58/1934 și al Legii nr.59/1934, titlurile de credit absolute (emise individual) denumite și "efecte de comerț" au juridic, valoarea similară banilor, conferind purtătorului sau deținătorului, legitimat în calitatea de proprietar prin șirul neîntrerupt al girului, calitatea de creditor sau de beneficiar al plății.
Prin urmare, legiuitorul a oferit creditorilor pârghii juridice speciale pe care le pot utiliza la data contractării, și de care se pot prevala pentru a recupera creanțele de la debitorul comerciant.
În acest sens, bazat pe caracterele efectelor de comerț, legiuitorul a fortificat protecția creditului, sub aspectul că dacă se învederează pericolul de a nu încasa suma de bani înscrisă în efectul deținut, creditorul are deschisă calea sechestrării altor bunuri sau a popririi altor sume de bani ale debitorului, în asemenea ipoteze, inclusiv obligarea la plata unei cauțiuni este lipsită de justețe deoarece ar anihila tocmai protecția vizată.
În concluzie, atât criticile din recursul pârâtei cât și considerentele expuse mai sus, rezultate din cercetarea pricinii sub toate aspectele în sensul prevăzut de art.304 indic 1 Cod de procedură civilă, conduc la "finele de neprimire" a cererii reclamantei.
Raportat la art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă recursul va fi admis, iar sentința atacată se va modifica în sensul că cererea reclamantei va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul pârâtei SRL " " AIî mpotriva Încheierii nr. 45/16 sept. 2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Modifică în parte încheierea recurată în sensul că respinge și capătul din cererea reclamantei având ca obiect sechestrarea asigurătorie a bunurilor mobile ale pârâtei.
Înlătură măsura sechestrului asigurător dispusă prin încheierea atacată.
Menține restul dispozitivului din încheierea tribunalului.
Obligă reclamanta - intimată la 2574 lei cheltuieli de judecată în recurs, către pârâtă.
Anulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării încheierii tribunalului, formulată de recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 10 octombrie 2008 în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. și dact.
Ex.2/14.11.2008
Jud.fond:
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan, Eugenia Florescu
