Reziliere contract comercial Spete. Decizia 50/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 50/A-
Ședința publică din 30 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
- -, judecător
- -, grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta C, cu sediul în Pitești,-, județul A și pârâta SC SRL, cu sediul ales în Pitești, str. -, -.1, parter, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.821/C din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Apelurile sunt legal timbrate.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 23 aprilie 2008, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra apelurilor s-a amânat pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Constată că prin sentința comercială nr.821/C/12.09.2007 a Tribunalului Comercial Argeșa fost admisă în parte cererea principală, formulată de SC SRL împotriva pârâtei SC SRL, a fost constatat reziliat contractul de antrepriză generală nr.23/24.03.2005, începând cu 23.06.2006; a fost obligată reclamanta pârâtă la plata sumei de 150.403,43 lei RON, reprezentând contravaloare lucrări prestate și neachitate precum și la plata sumei de 58.366,74 lei RON, cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 1.12.2006 și în continuare în procent de 0,15% pe zi de întârziere, până la stingerea integrală a debitului. Totodată a fost respinsă cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 398.857,13 lei RON, reprezentând penalități de întârziere în executare și a sumei de 319.887 lei RON cu titlu de daune. De asemenea, a fost respinsă cererea pârâtei reclamante privind constatarea nulității art.58 din contractul de antrepriză generală, precum și cererile privind modificarea art.2 și art.6 din același contract.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că, la 13.10.2006, SC SRL a chemat în judecată pe SC SRL solicitând să se dispună rezilierea contractului de antrepriză generală nr.23/24.03.2005; obligarea pârâtei la plata sumei de 398.857,13 lei cu titlu de penalități de întârziere, ca urmare a neexecutării obligațiilor prevăzute în contract; și obligarea la plata sumei de 319.887 lei cu titlu de daune, constând în: 31.353 lei, reprezentând salarii plătite în perioada mai 2006 și 288.534 lei profit nerealizat în aceeași perioadă; toate aceste cereri motivate de faptul că reclamanta, în calitate de antreprenor general a încheiat cu pârâta contractul de antrepriză generală nr.23/24.03.2005, având ca obiect construirea a 12 locuințe individuale, cu termen de finalizare la 30.01.2006; că, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a depășit termenul de finalizare al construcțiilor; că, la 3-4 mai 2006, părțile au constatat stadiul fizic al lucrărilor și că personalul aflat pe șantier era insuficient pentru realizarea lucrărilor; că, la 23.06.2006, reprezentanții celor două părți au fost de acord să rezilieze contractul de antrepriză, însă nu s-au putut pune de acord în legătură cu întinderea penalităților de întârziere, a daunelor și a profitului nerealizat; că în aceste împrejurări reclamanta a solicitat instanței să constate reziliat contractul de antrepriză și să oblige pe pârâtă la plata sumei de 398.857,13 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 19.05.2005 și, în continuare, până la momentul plății integrale a acestora ca și a daunelor constând în plata forței de muncă pe perioada februarie - mai 2006, în cuantum de 31.353 lei RON, precum și a profitului nerealizat ca urmare a întârzierii finalizării lucrărilor, profit evaluat la 288.534 lei RON.
Tribunalul a mai constatat că pârâta SC SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat să fie respinsă în parte acțiunea formulată de reclamantă, numai cu privire la capetele 2, 3 și 4, motivat de faptul că, dispozițiile art.58 din contract, ce reglementează clauza penală, sunt nule și că ele trebuie să fie înlocuite cu cele prevăzute la art.79 din contract; că, termenul final al contractului este convenit de părți la 31.05.2006 și nu la 31.01.2006, însă el nu a fost respectat din culpa reclamantei care, în calitate de antreprenor general, i-a pus la dispoziție un proiect lipsit de detalii de execuție și pe care l-a modificat ulterior, iar aprovizionarea a fost făcută cu întârziere; că, și clienții finali au întârziat finalizarea lucrărilor la timp deoarece aceștia au solicitat modificări ale proiectului inițial și, în fine, este invocat și timpul nefavorabil din iarna anului 2005-2006.
De asemenea, tribunalul a mai constatat că, pârâta a solicitat, pentru primul capăt al acțiunii, să se ia act că părțile au reziliat contractul începând cu 23.06.2006, iar relativ la cel de-al doilea capăt al cererii, ea a solicitat să fie respins pentru lipsa culpei acesteia în realizarea lucrărilor la termen, iar în cazul în care se va reține o culpă comună, calculul penalităților să se facă după anularea art.58 din contract.
Relativ la cererea reconvențională,tribunalula constatat că pârâta a solicitat instanței să se dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 154.917,59 lei RON, cu titlu de contravaloarea facturilor restante la plată pentru lucrările executate; obligarea reclamantei la plata penalităților în sumă de 58.366,74 lei RON, cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata debitului restant; să se constate că art.58 din contractul de antrepriză este o clauză leonină și deci trebuie anulat iar, pentru echilibrarea contractului, instanța să aplice penalitățile la art.79 alin.4 din contract, adică penalități de 0,15% din valoarea rămasă de executat; să se constate care este valoarea reală a contractului, modificând art.2 privind prețul contractului; să se constate că termenul final al contractului este 31.05.2006 și nu 31.01.2006; și să se constate rezilierea contractului de antrepriză antreprenorială; sub motiv că, pârâta a emis o serie de facturi pe care reclamanta nu le-a achitat și, în consecință, aceasta trebuie să fie obligată la plata lor ca și a penalităților de întârziere, conform art.79 alin.4 din contract; că, durata de realizare a contractului nu este de 10 luni așa cum au convenit părțile și, în consecință, termenul final de execuție este 31.05.2006 și nu 31.01.2006; că, valoarea inițială a contractului stabilită la suma de 2.796.544, 32 lei, nu mai este cea din devizul ofertă, pentru că o parte din lucrări au fost executate de terți, iar din prețul inițial mai trebuie scăzută și valoarea materialelor, ajungându-se astfel la valoarea reală de 520.195,78 lei RON.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, arătând că primul capăt de cerere este neprecizat, deoarece nu sunt identificate lucrările pe care pârâta pretinde că le-a efectuat și a căror contravaloare o solicită; că, această creanță nu este exigibilă, întrucât nu are la bază o situație de lucrări reale și confirmate de antreprenorul general, din acest motiv, aceasta a ridicat excepția de neexecutare a contractului.
În fine, tribunalul a mai constatat, că reclamanta a contestat concluziile rapoartelor de expertiză judiciară și că aceasta a invocat nulitatea lor deoarece: expertiza în construcții nu a fost efectuată la șantierul de construcții și la sediile societății în litigiu; și că reclamanta nu a fost convocată cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire pentru data de 29.03.2007.
Analizând această excepție,tribunalula respins-o reținând că la 23 iunie 2006, contractul a fost denunțat de părți, de la această dată reclamanta continuând lucrările de finalizare a celor 12 vile cu alte firme de construcții și a vândut 10 dintre acestea; că, în aceste condiții, expertul nu mai putea să constate, în luna martie 2007, stadiul fizic al lucrărilor existente la 23 iunie 2006, astfel că, cercetarea pe teren ar fi fost lipsită de utilitate; că, dimpotrivă, ceea ce se cerea a fi cercetat era modul cum a fost desfășurată aprovizionarea cu materiale, asigurarea forței de muncă, problemele legate de avizele tehnice necesare realizării contractului, toate aceste aspecte reieșind din înscrisurile aflate la sediile ambelor părți: condici de șantier, planurile lucrărilor, facturi și situații privind aprovizionarea cu materiale; că, de asemenea, reclamanta a primit convocarea pentru întâlnirea din 23 martie 2007, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 479 și că din procesul-verbal, încheiat de expert la data arătată, rezultă că ambele părți au fost prezente și au luat la cunoștință de noul termen fixat la 29 martie 2007 ora 1200, acestea semnând procesul-verbal (fila 337).
Analizând pe fond litigiul,tribunalula constatat că, în fapt, la 24 martie 2005, părțile au încheiat contractul de antrepriză generală nr.23 prin care pârâta SC SRL se angajase să execute pentru reclamantă lucrările de construcții a 12 vile în zona, Pitești; că, acest contract a suferit modificări pe parcurs, prin întocmirea a două acte adiționale, unul la 27 aprilie 2005 și altul la 10 mai 2005, ambele reglementând modalitatea decontării lucrărilor executate; că, din conținutul contractului rezultă că valoarea lucrării contractate este de 27.965.443.246 lei, inclusiv TVA, termenul final de predare fiind 30 ianuarie 2006; că, pe parcursul derulării contractului între părți au intervenit divergențe, ajungându-se ca, la 23 iunie 2006, părțile să convină rezilierea contractului de antrepriză generală, menționând aceasta în procesul-verbal din data arătată, însă ele nu au căzut de acord asupra sumelor reprezentând penalitățile de întârziere și daunele datorate.
1. Cu privire la culpa contractuală. Tribunalul a decis că penalitățile și daunele solicitate în instanță se acordă ținându-se cont de vinovăția părților în executarea contractului. În acest sens tribunalul a observat că potrivit art.30 alin.1 din contract, reclamantul avea sarcina să obțină toate autorizațiile, avizele și aprobările necesare începerii lucrărilor, însă proiectul inițial de execuție predat de acesta la 4 aprilie 2005 a fost inexact influențând negativ derularea în bune condiții a lucrărilor, deoarece a fost prevăzută greșit cota "0" după care a fost refăcut planul de situație de către executant, pentru unele vile cu confirmarea antreprenorului general, iar pentru altele, executantul și-a asumat singur răspunderea.
De asemenea, tribunalul a reținut că și proiectele instalațiilor electrice, termice, sanitare și a rețelelor exterioare au avut deficiențe, reclamanta solicitând lămuriri relative la aceste planșe în data de 17 și 26 mai 2005.Tribunalulnu a reținut apărarea reclamantei potrivit căreia pârâta nu ar fi adus la cunoștință lipsurile din documentația predată căci, acesta a notificat antreprenorului deficiențele arătate și le-a înscris în condica de șantier în care apar și semnături de confirmare din partea reprezentanților antreprenorului general.
De asemenea, a fost reținut că pe parcursul derulării lucrărilor, pârâtul a primit pentru unele din imobilele pe care le edifica alte planuri de rezistență, arhitectură, instalații, etc, complet modificate față de cele inițiale, modificări cerute de reclamantă în urma solicitărilor clienților cumpărători ai imobilelor; iar, în unele cazuri, reclamanta a solicitat suspendarea până la 15 martie 2006 a executării lucrărilor.
Având în vedere cele arătate,tribunalula conchis că, întârzierea executării lucrărilor nu este cauzată de culpa pârâtei.
2. Cu privire la primul capăt al cererii principale și cel de-al șaselea al cererii reconvenționale. Tribunalul a reținut că ambele părți au solicitat rezilierea contractului de antrepriză, invocând culpa celuilalt însă, rezilierea a fost hotărâtă prin învoiala părților la 23 iunie 2006, astfel că, judecătorul a luat act că rezilierea a avut loc începând cu 23 iunie 2006.
3. Cu privire la capetele doi și trei din cererea principală prin care a fost solicitată obligarea pârâtei la plata sumei de 398.857,13 lei, reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 319.887, 13 lei, reprezentând daune, constând în salarii plătite personalului pe perioada mai 2006 și profit nerealizat în aceeași perioadă.
Tribunalul a reținut că, pârâta nu este vinovată de predarea cu întârziere a lucrărilor și că, în consecință, aceasta nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere stabilite prin art.58 din contractul de antrepriză generală, potrivit căruia întârzierea executării lucrării din vina executantului va antrena plata penalizărilor în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere din valoarea contractului, până la predarea lucrării.
Pentru același motiv, lipsa culpei pârâtei,tribunalula decis respingerea și celui de-al treilea capăt al cererii privind daunele interese solicitate de reclamantă. În plus, a fost respins acest capăt și pentru faptul că, potrivit raportului de expertiză contabilă, în cursul anului 2005-2006, reclamanta a vândut 10 vile din care a obținut profit, iar pentru celelalte două vile 48 și 52, rămase nevândute, reclamanta poate obține profit prin vânzarea lor.
4. Cu privire la capătul trei al cererii reconvenționale prin care pârâta a solicitat să se constate că art.58 din contractul părților exprimă o clauză penală abuzivă, fiind lovită de nulitate absolută parțială, pentru că ea echivalează cu o dobândă exagerată de 48,8% pe an, iar pentru echilibrul contractului instanța trebuie să-i reducă cuantumul la 0,15% pe zi de întârziere, calculată la valoarea rămasă de executat, după scăderea avansului înaintat.
Tribunalul a constatat că în materie comercială, clauza penală, inclusiv când prin aceasta sunt stabilite dobânzi, nu poate fi cenzurată de judecător deoarece ar încălca art.1087 Cod civil.
5. Cu privire la capetele din cererea reconvențională prin care a fost solicitată obligarea reclamantei la plata contravalorii facturilor restante și a penalităților de întârziere calculate la acesta.
Tribunalul a constatat că, prin capătul 1 și 2 al cererii reconvenționale, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 154.917, 59 lei, reprezentând contravaloarea facturilor restante emise pentru plata lucrărilor de construcții efectuate și penalitățile de întârziere calculate la această sumă, în valoarea de 58.366,74 lei.
Analizând această cerere,tribunalula reținut că potrivit art.74 -79 din contractul de antrepriză generală, executantul avea obligația să emită situații de lucrări lunare pentru fiecare locuință în parte, iar plățile trebuiau efectuate tot lunar, iar în cazul în care beneficiarul nu efectua plățile în termen de 30 de zile de la depunerea spre decontare a situaților de lucrări, acesta datora penalități în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere din suma rămasă de plată după scăderea avansului înaintat, începând cu a 31-a zi și până la stingerea integrală a debitului.
În fapt, tribunalul a constatat că, suma datorată de reclamantă, pentru lucrările executate de pârâtă și neplătite este de 150.403,43 lei RON, așa cum rezultă din raportul de expertiză și din situațiile anexă acestui raport precum și suma de 58.366,74 lei RON cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 1decembrie 2006 și în continuare în procent de 15% pe zi de întârziere, până la stingerea integrală a debitului.
6. Cu privire la capetele patru și cinci din cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat să se constate valoarea reală a contractului - prețul contractului - modificând art.2 privind prețul contractului cu valoarea reală a acestuia și să se constate că termenul final al contractului este 31 mai 2006 și nu 31 ianuarie 2006 și, în consecință, instanța să modifice art.6 din contract.
Analizând aceste cereri,tribunalula reamintit că judecătorul nu poate modifica raporturile contractuale dintre părți.
La 26 octombrie 2006, SC SRL a declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
1. Soluția primei instanțe este greșită, întrucât se întemeiază pe rapoarte de expertiză lovite de nulitate. Se susține că expertiza nu a fost desfășurată la fața locului și părțile nu au fost convocate; că, expertiza trebuia să fie făcută la locul unde au fost executate obligațiile contractuale și nu la sediul unităților și că greșit instanța de fond a reținut că nu mai era necesară deplasarea expertului la fața locului. De asemenea, se susține că greșit prima instanță a reținut că nu mai era necesară convocarea apelantei la 29.03.2007, când a fost efectuată cercetarea la sediul societății pârâte. Se arată că, în realitate, părțile au convenit ca întâlnirea din 29 martie 2007 să aibă loc la sediul societății reclamante și nu la cel al pârâtei.
2. Prima instanță a interpretat greșit procesul - verbal de conciliere din 23 iunie 2006 atunci când a constatat că rezilierea contractului a intervenit prin acordul de voință al părților. În realitate, prin acest proces-verbal a intervenit rezilierea din culpa pârâtei așa cum a fost solicitat de reclamantă. Dacă pârâta nu era de acord cu rezilierea din culpa sa, reclamanta nu ar fi fost de acord să rezilieze contractul.
3. Este greșită soluția primei instanțe prin care a respins capătul 2 de cerere ce avea ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 398.857,17 RON cu titlu de penalități de întârziere.
Se susține că, prima instanță a reținut greșit culpa reclamantei în întârzierea executării contractului de către pârâtă. În realitate, motivele reținute de prima instanță ca temei al culpei reclamante sunt greșite. Nu reclamanta este vinovată pentru predarea proiectelor cu deficiențe ci pârâta care, odată cu semnarea contractului de antrepriză și-a însușit și anexele acestui contract ce dețineau detaliile tehnice pentru executarea lucrărilor. Primirea detaliilor de execuție de către pârâtă, fără obiecțiuni, ridică dreptul acesteia din urmă de a mai sesiza reclamanta în legătură cu eventualele deficiențe ale planului de executare. Pârâta nu a sesizat, imediat ce a primit detaliile de execuție, deficiențele din aceste detalii ci a trecut la executarea lucrărilor, dovadă fiind situația de lucrări înaintată de pârâtă în luna mai 2005 și factura nr.-/31.05.2005, privind lucrările executate în luna aprilie și mai 2005. Ori, dacă planurile de execuție aveau cota "0" greșită executantul nu trebuia să înceapă lucrările pentru nici o casă.
4. Greșit prima instanță a reținut că pârâta nu are culpă în executarea cu întârziere a contractului.
În acest sens apelanta aduce ca argumente: notificările adresate executantului prin care era sesizată neîndeplinirea obligațiilor contractuale (filele 38-45); rapoartele de constatare a stadiului de realizare al lucrărilor întocmite după expirarea termenului contractual, în care se reținea gradul de executare al lucrărilor și calitatea necorespunzătoare a acestora; declarațiile martorilor R și (filele 238-242) care atestă faptul că pârâta încă de la începutul executării contractului lucra necorespunzător și avea întârzieri; declarația martorului, propus de pârâtă, care a recunoscut că, la 30.01.2006, lucrările de construcții erau nefinalizate și aveau deficiențe de calitate; recunoașterea la interogatoriu a pârâtei a faptului că nu a finalizat cele 12 case până la data concilierii directe. Se mai susține că modificările aduse la o parte din cele 12 vile nu justifică întârzierea executării lucrării de către pârâtă, întrucât aceasta trebuia să finalizeze lucrarea până la 30.01.2006, cel puțin la locuințele la care nu au fost făcute modificări la proiectul inițial.
Nici argumentul reținut de prima instanță, potrivit căruia întârzierea executării lucrării a fost generată de suspendarea lucrărilor la unele case nu poate fi reținut, căci, pârâta trebuia să continue lucrările la celelalte case.
În fine, se susține că expertul a pornit de la o bază greșită în calcularea termenului de întârziere a executării lucrării din cauza menționării greșite a cotei "0". Apelanta susține că expertul a stabilit un număr de 449 zile întârziere ca urmare a proiectării greșite a cotei "0" la casele,. Ea susține că din moment ce imobilele au fost edificate discuțiile privind cota 0 sunt lipsite de importanță; că, expertul constructor a calculat greșit toate întârzierile deoarece nu le-a raportat la momentul din graficul de execuție, ci le-a raportat la data începerii lucrărilor 1.04.2005.
În realitate, susține apelanta neexecutarea obligațiilor contractuale se datorează culpei pârâtei care: nu a respectat graficul de executare al lucrărilor, așa cum aceasta a recunoscut la interogatoriu și cum au declarat martori R și; a executat lucrări necorespunzătoare calitativ probate prin adresele trimise acesteia, nota întocmită de expertul și declarațiile martorilor și R; nu a asigurat forța de muncă necesară realizării la termen a lucrării dovedite prin declarațiile martorilor, R și; recunoașterea culpei contractuale de către pârâtă așa cum rezultă din procesul-verbal de conciliere din data de 23.06.2006.
5. Prima instanță a respins greșit capătul 3 al cererii principale, privind plata daunelor, constând în profitul nerealizat și costurile cu salariile angajaților în perioada mai 2006.
Se susține că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra pretențiilor reprezentând costul salariilor plătite personalului; că, deși a solicitat calculul acestor daune și a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză prima instanță a omis să le respingă și nu le-a analizat în considerentele hotărârii.
Se susține, de asemenea, că prima instanță a respins greșit capătul de cerere privind despăgubirile constând în profitul nerealizat din vânzarea la termen a celor 12 case; că, motivul reținut de instanță anume, vânzarea a 10 vile este greșit deoarece trebuia luat în considerare profitul care se obținea dacă se vindeau imobilele la 30.01.2006 și nu ulterior.
În susținerea apelului au fost depuse procesul verbal din 23.03.2007, ( 544) situația de lucrări din 31.05.2005 și factura fiscală privind lucrările executate în lunile aprilie și mai 2005 la construcțiile în litigiu ( 545-556).
II. La 29.10.2007 SRL a declarat apel.
În motivarea apelului este criticată soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
1. Instanța de fond nu s-a pronunțat în întregime asupra capătului
1 din cererea reconvențională precizată în sensul că deși în această cerere a fost cerută obligarea reclamantei la plata sumei de 354.821.868 ROL cu titlu de lucrări executate de pârâtă și neonorate de către reclamantă, prima instanță a omis să se pronunțe asupra întregii sume. În consecință, având în vedere că potrivit punctului C 9 din raportul de expertiză în construcții rezultă că pârâta a efectuat lucrările, reclamanta trebuia să fie obligată la plata acestor lucrări chiar dacă ele nu au fost prinse în situațiile de lucrări. Cu toate acestea, susține apelanta, reclamanta nu se poate îmbogăți fără justă cauză cu suma de 354.821.868 ROL, și deci ea ar trebui să fie obligată și în lipsa documentului situație de lucrări.
2. Greșit prima instanță a respins capătul 3 din cererea reconvențională, respectiv cererea de constatarea nulității absolute a art.58 din contractul de antrepriză, deoarece acest contract încalcă principiul echilibrul contractului. Totodată, această clauză este nelicită, deoarece prevede o dobândă de 56 % pe an, deși dobânda de referință a BNR este de 7,5-8 % pe an.
3. Greșit prima instanță a respins capătul 4 din cererea reconvențională precizată. Se susține că potrivit art.977 Cod civil, clauzele contractului trebuie să fie interpretate după intenția părților și că în dreptul românesc prevalează voința reală și nu cea declarată, iar din conținutul punctului 3 din contractul de antrepriză rezultă că părțile au înțeles să se refere la valoarea lucrărilor contractate și nu la valoarea investiției. De asemenea, din art.5 alin.2 rezultă că din valoarea lucrărilor menționate în contract se va scădea valoarea materialelor și a materiilor prime furnizate de antreprenorul general. În fine, se susține că trebuie dedus din prețul contractului și valoarea lucrărilor efectuate de terțele persoane în sumă de 1.067.147.816 ROL.
În concluzie, susține apelanta, valoarea lucrărilor contractate este de 7.430.526.040 lei ROL fără TVA, așa cum a fost stabilit de expertul contabil.
4. Prima instanță a dat o soluție greșită prin respingerea capătului 5 din cererea reconvențională. Se susține că pârâta a solicitat modificarea art.6 din contract, care stipula termenul final de predare a lucrărilor, arătând că, în realitate, acest termen este la 31 mai 2006 și nu 31 ianuarie 2006. această critică invocând constatarea expertului tehnic constructor, procesul verbal din 14.02.2006, ca și înțelegerile dintre reclamant și beneficiarii lucrărilor, înțelegeri prin care a fost prelungit termenul de predare la 31 mai 2006.
În susținerea apelului au fost depuse adresa nr.62 din 23.06.2006, actul adițional nr.2 la contractul de executare și vânzare, procesul verbal din 11.01.2006, adresa nr.1575 din 24.03.2006, dispoziția de șantier nr.2 și nr.3 din 21.04.2005 respectiv 23.05.2005, mai multe înscrisuri intitulate modificare de structură interioară și a caracteristicilor standard.
În apel, a fost completat raportul de expertiză la cererea pârâtei-apelante, completare ce a avut ca obiect doar să se constate lucrările efectuate de pârâta SRL și care se încadrează în suma de 354.821.868 ROL (624-627).
Totodată, la un termen ulterior instanța de apel a decis că "experții vor răspunde la obiectivele depuse de reclamantă, în măsura în care nu există deja un răspuns tranșant cu privire la aceste aspecte" ( 636-637).
În concluziile raportului de expertiză întocmit de expert, a fost precizat că în urma întâlnirilor din 7.03.2008 și 12.03.2008, părțile nu s-au pus de acord asupra altor concluzii și că experta își menține punctul de vedere exprimat la obiectivele stabilite în dosarul de fond, aceleași cu cele din dosarul de apel și, la fel cu privire la răspunsul la obiecțiunile din dosarul de fond. De asemenea, la 2.04.2008, aceeași expertă precizează că aceasta a răspuns la toate obiectivele formulate de reclamantă și de pârâtă în funcție de probele prezentate și de cele existente la dosar și că toate casele din litigiu sunt locuite de proprietari și deci nu se poate face constatări pe teren, iar reclamanta nu a precizat nici o reclamație legată de calitatea lucrărilor efectuate de pârâtă.
Expertul contabil concluzionează în completarea la raportul de expertiză contabilă din 20.02.2008 că răspunsurile date în raportul de expertiză de la fond sunt tranșante și clare și că nu mai necesită completări (652-653).
Apelurile nu sunt fondate.
Nu este fondat apelul formulat de C
1. Nu este fondată prima critică.
În esență apelanta susține că în raportul de expertiză judiciară pe care se întemeiază hotărârea primei instanțe este lovit de nulitate deoarece cercetările nu au fost desfășurate la fața locului și părțile nu au fost convocate cu scrisoare recomandată și cu confirmare de primire.
Această critică nu este fondată pentru cele ce vor fi arătate în continuare.
În drept, potrivit art. 208 Cod procedură civilă,dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
În fapt, curtea constată că expertiza a fost făcută într-adevăr la sediul celor două societăți în litigiu unde au fost cercetate actele relative la obiectivul în litigiu. Această modalitate de a efectua expertiza este justă deoarece la 23.03.2007, când a fost efectuată expertiza la prima convocare locuințele erau de aproape un an de zile vândute proprietarilor și nu mai exista posibilitatea de se verifica obiectivele expertizei: dacă contractul a suferit modificări pe durata parcursului, dacă au fost asigurate toate autorizațiile, avizele și aprobările necesare începerii lucrării, dacă au existat deficiențe în proiectul inițial de execuție, dacă au existat notificări ale pârâtei privind eventualele lipsuri din documentația de execuție, dacă pârâta a emis comenzi de livrare pentru materii prime și materiale iar reclamanta a asigurat aprovizionarea cu aceste materiale; procedura de aprovizionare cu materiale, etc. În plus, curtea constată că nici un obiectiv al raportului de expertiză enumerate la filele 284-287 nu necesită verificări la fața locului.
În concluzie, nu poate fi primită critica vizând necesitatea ca expertiza să se fi desfășurat la fața locului adică prin vizitarea locuințelor construite.
Cu privire la critica privind omisiunea expertului de a cita părțile cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, curtea constată că această cerință a fost îndeplinită, cele două părți fiind citate cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum rezultă din copia xerox a recomandatelor de la fila 339. De asemenea, părțile au fost prezente la data de 23.03.2007, așa cum rezultă din procesul verbal de la fila 337, dată când a fost decisă o nouă întâlnire la 29.03.2007, ora 12 la sediul reclamantei. Din moment ce reclamanta a semnat procesul verbal arătat, rezultă că aceasta știau de data și locul fixat pentru noua întâlnire. Este adevărat că la data de 29.03.2007 părțile s-au deplasat și la sediul pârâtei, dar asta nu antrenează nulitatea raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât din partea reclamantei au participat 4 reprezentanți la acea întâlnire, așa cum rezultă din preambulul raportului de expertiză ( 287) și din procesul verbal întocmit la data de 29.03.2007 (338). La această întâlnire părțile au convenit o nouă întâlnire la 4.04.2006, ora 1100stabilindu-se ca obiectiv prezentarea documentelor pentru clarificarea problemelor rămase neelucidate. Acest proces verbal a fost semnat și de reprezentanții reclamantei și în consecință, aceștia au cunoscut data noii întâlniri. Așa cum rezultă din preambulul raportului de expertiză tehnică (288), întâlnirea a avut loc la 5.04.2007, ora 11, la sediul reclamantei și la această întâlnire au participat doar reprezentanții acesteia, ei prezentând expertului documentele solicitate.
În concluzie, nici această critică nu este fondată căci reprezentanții reclamantei au participat la toate întâlnirile fixate pentru efectuarea raportului de expertiză.
2. Nu este fondată a doua critică prin care în esență se susține că prima instanță a interpretat greșit procesul - verbal de conciliere din 23 iunie 2006 atunci când a constatat că rezilierea contractului a intervenit prin
acordul de voință al părților, în realitate, susține apelanta, prin acest proces-verbal a intervenit rezilierea din culpa pârâtei așa cum a fost solicitat de reclamantă. Dacă pârâta nu era de acord cu rezilierea din culpa sa, reclamanta nu ar fi fost de acord să rezilieze contractul.
Verificând această critică, curtea constată că la 23.06.2006 cele două părți s-au întâlnit pentru stingerea amiabilă litigiului lor și că la acest moment ele au fost de acord să rezilieze contractul, fiecare dintre ele invocând însă pretenții proprii față de cealaltă parte (32-33 dos.apel). Din interpretarea acestui proces verbal rezultă că părțile și-au exprimat voința de rezilierea contractului și că prin aceasta ele au consimțit la reziliere; nu însă și la pretențiile reciproce exprimate de părți.
Concluzia privind existența consimțământului părților la rezilierea contractului rezultă și din interpretarea comportamentului ulterior al părților. Astfel, numai pentru că a intervenit rezilierea, se poate explica comportamentul reclamantei care, după această dată, ea a angajat alți constructori pentru finalizarea lucrărilor. Dacă nu ar fi intervenit rezilierea reclamanta nu avea dreptul să dispună unilateral de contractul încheiat cu cealaltă parte și să efectueze lucrările angajate de pârâtă, cu o altă societate.
3. Nu este fondată nici a treia critică prin care în esență apelanta susține că a fost respins greșit capătul doi al cererii principale ce avea ca obiect plata sumei de 398.857,17 lei RON, cu titlu de penalități de întârziere, căci pârâta este vinovată de întârzierea finalizării contractului și nu reclamanta așa cum a reținut prima instanță.
Curtea constată că nu poate fi reținută teza apelantei, potrivit căreia, conform art.26 alin.1 din contract, depunerea documentațiilor de executare a lucrării de către aceasta, cu greșeli, ar exonera-o de orice răspundere din momentul în care pârâta, ca executant al lucrării, a primit documentația fără nici o obiecție.
Mai întâi curtea constată că acest argument este supus verificării instanței pentru prima dată în apel, contrar art.294 alin.1 Cod pr.civilă, cu toate acestea curtea va analiza și această așa zisă critică.
Verificând textul art.26 al.1 din contract, invocat de apelantă, curtea constată că acest text este neclar și el trebuie interpretat. Curtea, interpretând acest text, consideră că el obligă pe executant să verifice erorile și inexactitățile constate în documentele transferate de antreprenorul general relative la existența sau nu a acestor documente, precum și neclaritățile și inadvertențele vizibile la prima vedere. Nu poate fi însă interpretat acest text ca generând obligația în sarcina executantului de a descoperi orice eroare strecurată în planșele și detaliile de executare, pentru că ar fi o obligație imposibilă și, în consecință, curtea o consideră inexistentă, potrivit art.1088 Cod civil.
Curtea consideră că, de exemplu, stabilirea greșită a cotei "0" în planșele construcțiilor, aceasta reprezintă o eroare ascunsă, ce nu poate fi identificată decât cu ocazia punerii în operă a lucrării și deci nu i se poate reproșa pârâtei că nu a sesizat această eroare în 10 zile de la predare.
Curtea consideră, de asemenea, că relativ la stabilirea culpei în executarea cu întârziere a contractului generată, printre altele, de erorile din planșele construcțiilor, reclamanta nu-și poate invoca propria culpă și să obțină beneficiu din ea. Interpretând teza reclamantei se deduce că aceasta
poate să predea documentele de execuție în orice formă și cu orice eroare și că în temeiul contractului transferă executantului răspunderea pentru aceste erori, întemeiată pe faptul că acesta nu ar fi observat în 10 zile greșelile făcute de antreprenorul general cu ocazia întocmirii documentațiilor construcției.
4. Nu este fondată nici a patra critică prin care în esență apelanta susține că executarea cu întârziere a contractului este datorată culpei pârâtei, care nu a asigurat forța de muncă suficientă pentru executarea lucrărilor și nu a respectat graficul de execuție; și că, prima instanță a reținut greșit apărarea pârâtei, potrivit căreia întârzierea în finalizarea lucrării la termen a fost cauzată de fapta reclamantei constând în predarea documentelor cu greșeli în detaliile de executare, suspendarea unor lucrări, modificarea planului de executare la unele construcții, întârzieri în aprovizionarea cu materii prime și materiale.
Verificând această critică, curtea reamintește regula răspunderii contractuale prevăzută în art.1082 Cod civil, aplicabilă tuturor obligațiilor de rezultat, obligație născută și în sarcina pârâtei prin contractul de executare a lucrărilor în litigiu, anume: <<debitorul este dator să-și execute datoria și simpla nerealizare a rezultatului prezumă culpa acestuia, singura posibilitate a acestuia de a se exonera de răspundere este, producerea dovezilor privind intervenția unui fapt exterior sau a faptei creditorului care l-au împiedicat să-și execute obligația>>.
În speță, pârâtul a invocat în fața primei instanțe fapta creditorului, încercând să răstoarne prezumția de răspundere, constând în: predarea documentelor de execuție cu greșeli, suspendarea unor lucrări, modificarea planului de executare la unele construcții, întârzieri în aprovizionarea cu materii prime și materiale; apărări pe care prima instanță le-a reținut și a exonera-o de răspundere pe pârâtă.
Curtea apreciază că argumentele aduse de apelantă pentru a dovedi culpa pârâtei în întârzierea executării contractului, nu sunt convingătoare și că faptele reținute de prima instanță în sarcina apelantei-reclamante, fapte ce au antrenat întârzierea finalizării la termen lucrărilor de către pârâtă sunt convingătoare pentru a reține culpa reclamantei.
Analizând punctual argumentele arătate de apelantă în această critică, se constată că acestea nu pot fi reținute.
a) Astfel, se invocă notificările trimite de apelantă executantului făcând trimitere la înscrisurile aflate la filele 38-45, vol. Curtea constată că existența acestor notificări nu anulează culpa reclamantei, reținute de prima instanță privind întârzierea provocată de ea din cauza greșelilor din detaliile de executare, a suspendării executării lucrărilor, etc. Este de necontestat că au existat întârzieri în executarea lucrărilor, dar asta nu înseamnă că prin notificările trimise de apelantă și prin care ea semnaliza întârzierea se fundamentează culpa pârâtei.
b) De asemenea, nici rapoartele de constatare a stadiului de realizare a lucrărilor, întocmite de expertul angajat de apelantă, rapoarte întocmite după expirarea termenului contractului, nu aduc dovezi în relevarea culpei pârâtei. Curtea reamintește că nimeni nu contestă întârzierea pârâtei în finalizarea la termen a lucrărilor.
c) Nici declarațiile martorilor R, și nu sunt convingătoare în a reține culpa pârâtei, deoarece din aceste declarații rezultă existența unor întârzieri în efectuarea lucrărilor, aspecte necontestate de nimeni; precum și calitatea slabă a lucrărilor, chestiuni care nu fac însă obiectul litigiului. Relatarea acestor martori privind numărul insuficient al muncitorilor care au efectuat lucrarea nu poate fi reținută întrucât nu există alte probe cu care să coroborăm această informație pentru a reține și culpa pârâtei. În plus, curtea constată că primii doi martori sunt angajații reclamantei fiind chiar persoanele răspunzătoare de executarea lucrării în litigiu (238-242). Ar fi nerezonabil să judecăm că aceștia și-ar putea imputa singuri ceva care le-ar putea aduce sancțiuni și deci ar fi mai credibil că ei ar judeca subiectiv comportamentul pârâtei. În concluzie, există îndoieli asupra sincerității acestor declarații; iar pe de altă parte, informațiile aduse de ei nu sunt pertinente pentru soluționarea cauzei.
d) Apărarea apelantei, prin care încearcă să arate că modificările aduse la o parte din cele 12 vile a fost reținut greșit de prima instanță ca determinând întârzierea executării contractului, nu poate fi reținută. Curtea constată că acest fapt, imputabil reclamantei-apelante nu este singurul care a antrenat întârzierea executării lucrării de către pârâtă, iar faptul că modificările proiectului nu au fost de substanță și că ele au intervenit într-o anumită fază de executare a lucrărilor, acestea nu înlătură propria culpă a reclamantei în antrenarea întârzierii executării lucrărilor de către pârâtă, chiar dacă este greu de stabilit cu rigoare perioada de întârziere pe care aceste modificări le-a antrenat.
e) Nu poate fi reținut nici apărarea apelantei, prin care aceasta susține că, suspendarea executării lucrărilor la unele case până la 15.03.2006 nu trebuie reținută ca o culpă a apelantei în provocarea întârzierii lucrării, deoarece pârâta trebuia să continue executarea lucrărilor la celelalte case. Curtea consideră că, este greu de înlăturat culpa reclamantei în executarea contractului, reținând un comportament ireproșabil al acesteia, deși ea a suspendat executarea lucrărilor la unele dintre imobile.
Curtea reamintește că aceasta nu este singura faptă reproșabilă reclamantei în provocarea întârzierii și în al doilea rând, pentru a se reține culpa pârâtei în neexecutarea contractului, ar trebui ca reclamantei să nu-i poate fi reproșată nici o vină. Altfel, curtea reține că toate faptele imputate reclamantei, adunate, îndreptățesc pe pârâtă să se apere invocând fapta reclamantei în nefinalizarea lucrărilor la termen pentru întreaga lucrare.
f) În fine, nu poate fi reținută nici apărarea apelantei potrivit căreia calculul expertului constructor în stabilirea perioadei întârzierii executării lucrării din cauza faptelor reclamantei ar fi greșit deoarece indicarea greșită a cotei "0" nu are nici o relevanță relativ la această întârziere și că, în stabilirea acestei perioade trebuia să se aibă în vedere momentele din graficul de execuție când trebuia efectuată respectiva lucrare, și să nu le raporteze la data începerii lucrărilor.
Curtea constată că expertul-constructor a reținut un număr de 449 zile ca fiind perioada de întârziere provocată de punerea la dispoziție a pârâtei a cotei "0" greșite din planul de executare a lucrărilor.
Această concluzie a expertului este în principiu rezonabilă, deoarece este cert că în domeniul construcțiilor nu poate fi calculat cu rigoare numărul exact de zile de întârziere provocate de un anumit fapt cum este în speță furnizarea greșită a cotei "0". Cu atât mai mult, în speță, nu poate fi stabilită cu precizie numărul de zile de întârziere provocate de toate faptele reproșate reclamantei, discutate mai sus. Curtea reține că perioada de întârziere a executării lucrării de către pârâtă de aproximativ cinci luni de zile este rezonabilă în raport de faptele reproșabile reținute în sarcina reclamantei ca antrenând întârzierea executării lucrării; și că, pârâta s-a angajat să edifice cele 12 clădiri privind această lucrare în tot și nu prin divizarea obligațiilor pe fiecare construcție în parte. Altfel spus, nu există 12 contracte de construcții, corespunzător numărului de vile edificate de pârâte, ci un contract ce are ca obiect executarea lucrărilor de edificare a clădirilor.
Curtea mai are în vedere și întârzierile în furnizarea materiilor prime și a materialelor de construcție reținute de prima instanță pe baza raportului de expertiză, precum și faptul că, de exemplu, pentru unele construcții nici până la rezilierea contractului nu a fost furnizată cota "0", constructorul trecând la executarea lucrărilor prin asumarea răspunderii proprii. Faptul că pârâta a decis să lucreze pe propria răspundere și până la urmă decizia sa în calculul cotei "0" a fost exactă, nu înlătură culpa reclamantei în omisiunea de a pune la dispoziția date exacte.
De la data rezilierii amiabile a contractului pârâtei nu-i mai poate fi reproșată întârzierea.
5. Nu sunt fondate nici criticile din al cincilea motiv de apel prin care în esență se susține că, prima instanță a respins greșit capătul 3 al cererii principale, privind plata daunelor, constând în profitul nerealizat și costurile cu salariile angajaților în perioada mai 2006.
Curtea constată că, din moment ce a fost înlăturată culpa pârâtei în întârzierea executării lucrărilor este ca prima instanță să respingă cererile de daune interese, indiferent de natura lor, pretinse de reclamantă.
Curtea reamintește că textul art.1082 Cod civil, ce reprezintă sediul materiei în domeniul răspunderii contractuale,obligă pe debitor la daune interese, chiar dacă nu există dol din partea acestuia, afară numai dacă neexecutarea provine dintr-o cauză străină în speță, din cauza faptelor creditorului.
În concluzie, nici această critică nu poate fi reținută.
II. Nu este fondat nici apelul formulat de pârâtă.
1. Nu este fondată critica din primul motiv de apel prin care în esență se susține că prima instanță nu s-a pronunțat în întregime asupra capătului unu din cererea reconvențională, precizată, în sensul că, deși în această cerere a fost cerută obligarea reclamantei la plata sumei de 354.821.868 ROL cu titlu de lucrări executate de pârâtă și neonorate de către reclamantă, instanța a omis să se pronunțe asupra întregii sume.
Curtea constată că, această critică nu este fondată deoarece potrivit actului adițional la contractul dintre părți, pentru decontarea lucrărilor de către antreprenorul general, constructorul trebuia să înainteze situația de lucrări și să le factureze ( actul adițional nr.2/2005 - 23).
De asemenea, curtea constată că nu se poate reține ca fiind îndeplinite condițiile acțiunii în îmbogățire fără justă cauză deoarece, lucrările invocate de apelantă sunt întemeiate pe contract și deci decontarea lor nu se poate face decât după regulile contractului părților.
2. Nu este fondată nici a doua critică prin care în esență se susține că prima instanță a respins greșit capătul 3 din cererea reconvențională, respectiv cererea de constatarea nulității absolute a art.58 din contractul de antrepriză, deoarece acest contract încalcă principiul echilibrul contractului; și că, totodată, această clauză ar fi nelicită, deoarece prevede o dobândă de 56 % pe an, deși dobânda de referință a BNR este de 7,5-8 % pe an.
Această critică nu este fondată deoarece textul art.1087 Cod civil, interzice cenzura clauzei penale în raporturile dintre comercianți.
Pe de altă parte, ruperea echilibrului dintre prestațiile părților este o cauză de leziune iar între majori, potrivit art.1165 Cod civil, aceasta << nu dă naștere la acțiune în resciziune>>.
3. Nu este fondată nici a treia critică, prin care, în esență, apelanta susține că prima instanță a respins greșit capătul 4 din cererea reconvențională precizată deoarece, potrivit art.977 Cod civil, clauzele contractului trebuie să fie interpretate după intenția părților și că în dreptul românesc prevalează voința reală și nu cea declarată, iar din conținutul punctului 3 din contractul de antrepriză rezultă că părțile au înțeles să se refere la valoarea lucrărilor contractate și nu la valoarea investiției; că, de asemenea, din art.5 alin.2 rezultă că din valoarea lucrărilor menționate în contract se va scădea valoarea materialelor și a materiilor prime furnizate de antreprenorul general. În fine, se susține că trebuie dedus din prețul contractului și valoarea lucrărilor efectuate de terțele persoane în sumă de 1.067.147.816 ROL.
În concluzie, susține apelanta, valoarea lucrărilor contractate este de 7.430.526.040 lei ROL fără TVA, așa cum a fost stabilit de expertul contabil.
Curtea constată că judecătorul este abilitat să intervină în raporturile dintre părți și să interpreteze contractul numai atunci când clauzele acestuia sunt neclare. În speță însă, textul art.3 și 5 din contract, la care face referire apelanta sunt clare. Astfel, potrivit art.2 din contract valoarea lucrărilor este de 27.965.443.246 lei inclusiv TVA. O astfel de clauză nu poate fi interpretată pentru că ea nu naște nici un dubiu.
4) Nu este fondată nici această critică prin care, în esență, apelanta susține că a fost respins greșit capătul 5 din cererea reconvențională deoarece, pretenția reclamantei de modificare a art.6 din contract, ce stipulează termenul final de predare a lucrărilor la 31 ianuarie 2006 este în realitate 31 mai 2006.
Curtea constată că nu există nici un argument pertinent pentru a se putea reține că părțile au convenit modificarea contractului prin prorogarea termenului de predare a lucrărilor la 31 mai 2006 în loc de 31 ianuarie 2006.
În concluzie, criticile celor două apelante sunt nefondate.
Văzând și dispozițiile artr.296 Cod procedură civilă, se vor respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de reclamanta C, cu sediul în Pitești,-, județul A și pârâta SC SRL, cu sediul ales în Pitești, str. -, -.1, parter, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.821/C din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr- ca nefondate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
Tehn.: //4ex
Jud.fond:.
27.05.2008.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Bătrînu, Polixenia Mincă
