Reziliere contract comercial Spete. Decizia 555/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1558/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 555
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Gabriela Năstase
Grefier ---
******************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelurile formulate de reclamanta - SRL B și de pârâta - SA B, împotriva Sentinței comerciale nr.7375/13.056.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr în format vechi 5833/2008).
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din 09.12.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în baza art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 16.12.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 7375 din 13.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - SA și s-a constatat rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 111 din 9.05.2006. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.897,98 lei reprezentând contravaloarea investiției efectuate cât și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data pronunțării hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. A fost obligată pârâta la plata sumei de 1581,44 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că între cele două părți a fost încheiat un contract de asociere în participațiune la 9.05.2006 având ca obiect desfășurarea în comun a activității de cafenea-bar în spațiul comercial în suprafață de 55 situat în clădirea - SA. Aportul pârâtei a constatat în punerea la dispoziție a asociației a folosinței spațiului, iar reclamanta urma să constituie un aport în numerar, în valoare de 10.650 euro, sumă necesară pentru amenajarea și dotarea spațiului conform destinației stabilită prin contract. S-a stabilit că -, va recupera investiția efectuată pentru amenajarea spațiului, prin reținerea de rate lunare, într-o perioadă de 16 luni, după care, investiția va deveni proprietatea - SA.
Reclamanta s-a obligat să plătească pârâtei 750 euro/lună, indiferent de profit, la care se vor adăuga utilități cotă parte, funcție de spațiul ocupat, timp de 4 luni, considerată ca fiind perioadă de acomodare clientelă, indiferent de profit, după care va plăti 50% din profit lunar.
În primele 4 luni societatea reclamantă și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de asociere în valoare de 750 euro/lună, aspect recunoscut de pârâtă la interogatoriu. din probele administrate nu a rezultat însă, că după această perioadă, s-ar fi obținut vreun profit, astfel că, nu s-a achitat 50% din profit către pârâtă.
Părțile au prevăzut situația neobținerii unui profit și au stabilit drept caz de încetare a contractului nerealizarea unui profit brut lunar de 1.000 euro, după expirarea unei perioade de grație de 12 luni de la data începerii efective a activității. Tribunalul a apreciat că nu a intervenit rezilierea contractului, întrucât neexecutarea nu este imputabilă debitorului. Ca atare, pârâta avea obligația de a pune în continuare la dispoziție spațiul, în vederea desfășurării activității.
Nefăcând acest lucru, a devenit incidentă sancțiunea rezilierii contractului din culpa pârâtei, în temeiul pactului comisoriu reglementat prin dispozițiile articolului 8 alineat 1 litera a și alineat 2 din contract.
Pe cale de consecință s-a reținut că reclamanta are dreptul la restituirea contravalorii investițiilor făcute pentru amenajarea și dotarea spațiului.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți.
- SRL critică sentința sub următorul aspect:
În urma întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară, s-a stabilit ca valoare a cheltuielilor cu mobilierul, suma în cuantum de 16.567 ron. Această sumă reprezintă o parte din investiția efectuată, sumă care din vina pârâtei nu a fost recuperată. Este adevărat că prin adresa nr. 391 din 7.05.2007, pârâta a oferit o sumă de bani alături de mobilierul și aparatura specifică, însă datorită faptului că aceasta era derizorie în raport de investiția efectuată, oferta nu s-a materializat. Se arată că, facturile fiscale prin care se justifică o parte din investiția efectuată în vederea unei bune asocieri prin plata chiriei lunare și a utilităților, în sumă totală de 14.752,10 ron, sumă pe care consideră apelanta trebuie de asemenea să o recupereze, și solicită în final obligarea pârâtei pe lângă suma stabilită în sentința apelată și plata sumei de 16.567 ron reprezentând valoarea investiției efectuată cu mobilierul, precum și dobânda legală potrivit OG nr.9/2001.
- SA, critică sentința sub următoarele aspecte:
Tribunalul nu a ținut seama că, pârâta și-a exprimat dorința de a-i fi comunicat profitul brut realizat în perioada de grație de 12 luni de - SRL. Întrucât nu s-a permit o astfel de verificare, în cauză sunt incidente dispozițiile articolului 5.2 litera l, m și p, în sensul că, nu a fost organizată o evidență contabilă distinctă, care să fie pusă la dispoziția noastră, pentru a verifica modalitatea de respectare a clauzelor contractuale și în același timp de a plăti cota de asociere.
Cu privire la valoarea investițiilor făcute de reclamantă se arată că, toate investițiile efectuate de aceasta au fost ridicate. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor articolului 9.2 din contract, - SA devenea proprietara respectivelor amenajări a echipamentelor și a bunurilor de inventar.
Criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate.
Instanța de fond a stabilit în mod corect în urma probelor administrate faptul că, - SRL nu a obținut nici un profit după expirarea perioadei de grație de 12 luni de la data începerii efective a activității.
Susținerile apelantei - SA cu privire la faptul că nu li s-a permis să verifice situația financiară și contabilă a - SRL, nu își găsesc suportul întrucât nu există nici o dovadă că ar fi solicitat o astfel de verificare.
Tribunalul în mod corect a constatat rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat între părți, reținând că, - SA și-a încălcat obligația de a pune la dispoziție spațiul în vederea desfășurării activității începând cu luna ianuarie 2007, astfel cum rezultă din recunoașterea din interogatoriu.
În ceea ce privește critica privind mobilierul, în mod corect s-a reținut că nu se poate obliga pârâta la plata contravalorii acestuia câtă vreme mobilierul poate fi ridicat de parte, iar expertul a constatat la momentul efectuării expertizei în cauză o parte din respectivul mobilier nu mai exista la data efectuării constatării.
Față de aceste considerente, criticile aduse sentinței de către ambele părți sunt neîntemeiate și pe cale de consecință, conform dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, apelurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta - SRL, cu sediul în B,--4,. 6-7,. B,. 1,. 42 sector 1 și de pârâta - SA, cu sediul în B,- sector 1, împotriva Sentinței comerciale nr.7375/13.056.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr în format vechi 5833/2008).
Definitivă. Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex./ com.3 ex./
28.01.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător- fond:
Președinte:Mirela PolițeanuJudecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase