Reziliere contract comercial Spete. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA nr. 7 / Ap DOSAR nr-
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bujan judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.461 din 12 februarie 2007, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa ambelor părți.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 15 ianuarie 2009, conform încheierii de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 22 și respectiv 29 ianuarie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.461/C/12.02.2007 Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a admis cererea formulată de reclamantul Orașul prin primar în contradictoriu cu pârâta Drumuri Publicitare B, a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat la 30 noiembrie 2000, obligat pârâta să restituie reclamantului în natură obiectivul istoric "Cetatea " și să plătească suma de 19.250,87 lei beneficiu din asociere și 21.370 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii instanța a arătat că pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de art.7 lit.k privind asigurarea unui plafon de 1.000.000 USD în primii cinci ani, investițiile efectuate în 2003 fiind de 183.699,94 lei, iar cele evaluate până în anul 2005 fiind de 633.000 .
S-a reținut că nerealizarea obligațiilor de către reclamantă nu are legătură cu plafonul de finanțare pe care pârâta trebuia să-l asigure pentru cei cinci ani. Pârâta nu a respectat dispozițiile art.15 din contract, nu a dat socoteală reclamantului de beneficii și pierderi, nu a ținut evidența distinctă în contabilitate și nu a repartizat profitul ce revenea reclamantului. Lucrările de consolidare au fost efectuate în mod impropriu, fără autorizații de construire și studii de fezabilitate și au fost încălcate dispozițiile art.10 din contract care stipulau că administratorul va asigura ca lucrările să se facă pe bază de proiect de restaurare avizat de Ministerul Culturii. De asemenea, nu s-au respectat dispozițiile art.7 lit. l din contract privind deschiderea unei filiale în.
Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta Drumuri Publicitare B invocând greșita aplicare a legii și interpretarea eronată a probelor.
În motivarea apelului se arată că nu au fost respectate prevederile art.7201Cod procedură civilă privind procedura concilierii, acțiunea promovată fiind o cerere evaluativă în bani, iar pretinsul proces-verbal de conciliere nu cuprinde pretențiile formulate în instanță.
Cu privire la condițiile legale pentru incidența rezilierii, apelanta pârâtă a arătat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, motiv pentru care nu avea dreptul de a formula acțiunea. Obligația de a asigura plafonul de finanțare era stabilită pentru executarea lucrărilor prevăzute la art.6, iar lucrările trebuiau realizate în primii 10 ani de la semnarea contractului, astfel încât sancționarea societății pentru nefinalizarea unor obligații înainte de termen este abuzivă.
Neexecutarea obligațiilor de către pârâtă s-a datorat neexecutării obligațiilor proprii ale reclamantului și nu culpei exclusive a societății care a întreprins numeroase demersuri în obținerea avizelor, proiectelor și autorizațiilor necesare efectuării lucrărilor de amenajare, consolidare și restaurare a obiectivului istoric.
Probele administrate în cauză nu au evidențiat în mod complet modul de executare a obligațiilor contractuale, astfel încât în mod eronat s-a dispus rezilierea contractului de asociere.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, ca tardiv formulat și netimbrat, iar pe fond ca neîntemeiat față de îndeplinirea condițiilor de reziliere a contractului de asociere, în special față de neîndeplinirea obligației de repartizare a profitului.
Prin nota întocmită la 21 iunie 2007 lichidatorul judiciar al apelantei a ratificat actele de procedură efectuate de reprezentanții convenționali ai apelantei, astfel încât intimata a renunțat la susținerea excepției lipsei capacității de folosință.
Prin încheierea din 28 iunie 2007 instanța de apel a constatat nulitatea procesului-verbal de comunicare a hotărârii apelate potrivit art.100 alin.3 Cod procedură civilă, astfel încât excepția tardivității declarării apelului a fost respinsă, iar prin încheierea din 29 iunie 2007 fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii.
Prin încheierea din 13 martie 2008 instanța de apel a respins excepția lipsei legitimării procesuale active și excepția lipsei capacității procesuale active față de prevederile art.233 alin.4 din Legea nr.31/1990 și art.69 Cod procedură civilă.
Prin nota depusă la 13 martie 2008 intimatul pârât a solicitat în temeiul art.294 alin.2 Cod procedură civilă despăgubiri ivite după darea hotărârii reprezentând veniturile cuvenite din asociere.
Prin încheierea din 17 iunie 2008 s-a luat act de transmisiunea calității procesuale active a apelantei în temeiul art. 249 pct. b din Legea nr.31/1990 ca o urmare a fuziunii prin absorbție a Drumuri Publicitare de către
În probațiune a fost administrată proba cu expertiză contabilă și au fost depuse înscrisuri.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, în baza art.296 Cod procedură civilă se constată următoarele:
Prevederile art.7201Cod procedură civilă obligă reclamantul să încerce soluționarea litigiului prin conciliere directă în cazul cererilor comerciale evaluabile în bani. Acțiunea ce formează obiectul dosarului este o acțiune în realizare cu caracter mixt, întrucât se valorifică în același timp un drept real cât și un drept de creanță ce sunt efectul aceleiași cauze, și, prin urmare, cererea este evaluabilă pecuniar. În speță, potrivit procesului-verbal de conciliere încheiat de părți la 31 ianuarie 2005, rezultă că s-a procedat la concilierea litigiului având ca obiect rezilierea contractului de asociere în participațiune și plata daunelor aferente neexecutării corespunzătoare a contractului, fiind întrunite cerințele minime prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă. Determinarea daunelor s-a realizat prin constatările Direcției de Control Financiar ce au fost prezentate pârâtei cu ocazia realizării concilierii directe, astfel încât nu se poate conchide că nu au fost conciliate pretențiile bănești. În consecință, urmează a respinge excepția prematurității capătului de cerere privind pretențiile, cu atât mai mult cu cât excepția prematurității nu poate viza doar un capăt de cerere ci întreaga acțiune.
Cu privire la excepția de neexecutare a contractului și la admisibilitatea promovării acțiunii în reziliere de către partea contractantă ce nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, se constată că instanța de fond a reținut inexistența interdependenței și reciprocității dintre obligațiile părților, arătând că obligațiile pârâtei nu au legătură cu neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor prevăzute de art. 5 lit. a - f din contract.
Contractul de asociere în participațiune este un contract sinalagmatic ce naște obligații în sarcina ambelor părți, ceea ce exprimă ideea reciprocității obligațiilor, fiecare parte asumându-și obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți, ceea ce creează interdependența acestor obligații. În speță, nu se poate ignora interdependența dintre obligațiile asumate de părți, prevederile art.5 din contract fiind în strânsă legătură cu obligațiile înscrise la art.7 din contract, cu referire în special la instalațiile electrice, de apă și canalizare și a rețelei de gaze naturale, la punerea la dispoziție a materialelor de construcție și la exercitarea controlului financiar.
În cuprinsul raportului de expertiză a ing. s-a arătat că obligațiile neîndeplinite de către reclamant nu au creat condiții organizatorice propice pentru executarea lucrărilor de construcții și reparații din incintă, condițiile igienico-sanitare fiind necorespunzătoare față de lipsa alimentării cu apă și a canalizării. De asemenea, prin neîndeplinirea obligației de a pune la dispoziție materiale lemnoase și produse de balastieră de către reclamant, pârâta a folosit la executarea lucrărilor materiale recuperate de la construcțiile existente parțial ruinate, motiv pentru care la evaluarea investițiilor a fost aplicat un coeficient de uzură mai ridicat.
În primul raport de expertiză contabilă se arată că, în lipsa evidențelor contabile și tehnice, nu s-a putut efectua delimitarea cheltuielilor pe tipuri de lucrări, vina aparținând ambelor părți, partea contractantă neîntocmind evidența primară pe obiective de lucrări, iar reclamantul neexercitând controlul financiar.
Corespondența și adresele întocmite de părți existente la dosar relevă faptul că pârâta apelantă a solicitat reclamantului să-și execute obligațiile contractuale, fiind în imposibilitate de a-și îndeplini propriile obligații (adresa nr.12197/13.12.2004), a solicitat eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcție necesare (adresa 875/2.02.2005, adresa 236/ 25.04.2005, filele 171-179, etc.), a efectuat demersuri pentru constituirea consiliului de administrație al asocierii (adresa 3265/2004), a solicitat sprijinul Ministerului Culturii pentru ca reclamantul să nu obstrucționeze lucrările de restaurare pin neeliberarea acordului cerut în emiterea certificatului de urbanism.
Prin urmare, între obligațiile asumate de părți există o relație strânsă de interdependență, astfel încât neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații de către o parte se răsfrânge asupra neîndeplinirii obligațiilor de către cealaltă parte contractantă, astfel încât sub acest aspect susținerile apelantei sunt întemeiate.
Prevederile art.1021 cod civil permit exercitarea acțiunii în rezoluțiune sau reziliere de către partea care și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Însă executarea propriilor obligații nu constituie o condiție rigidă pentru promovarea acțiunii, jurisprudența acceptând și situația reclamantului care nu și-a executat prestațiunea, dar e să o execute sau declară că eăe xecute contractul.
Pin urmare, faptul că reclamantul nu și-a executat efectiv obligațiile nu este suficient, prin el însuși, să determine respingerea acțiunii în rezoluțiune, fiind necesară analizarea împrejurărilor obiective ale cauzei și atitudinii părților contractante.
În speță, probele administrate au relevat nu doar faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit niciuna din propriile obligații contractuale, ci și că a inițiat demersuri pentru desființarea contractului încheiat (HCL nr.40/ 20.09.2004, adresa nr.10883/10.11.2004) motivat de concluziile raportului de control financiar.
În consecință, nu este suficient a conchide că reclamantul nu și-a executat obligațiile contractuale și astfel nu poate cere rezoluțiunea contractului, în condițiile în care neîndeplinirea obligațiilor sale s-a datorat în parte și atitudinii culpabile a pârâtei care nu și-a executat obligațiile scadente. Prin urmare, se va respinge excepția de inadmisibilitate a promovării acțiunii în reziliere, ambele părți contractante fiind culpabile de modul în care și-au executat sau nu obligațiile asumate.
Pe fondul cauzei, în aprecierea gravității neexecutării obligațiilor contractuale și aplicarea sancțiunii rezilierii contractului, considerăm că trebuie să se țină cont de obligațiile asumate de părți în acord cu voința lor, întrucât voința părților are un rol determinant în domeniu contractual. Aprecierea gravității neexecutării nu poate să excludă nici elementul obiectiv legat de importanța obligației a cărei neexecutare ar determina practic încetarea contractului sau ar constitui o atingere gravă a obligației generale de bună-credință.
În speță, se impută pârâtei nerespectarea obligațiilor pe care și le-a asumat, în special cele legate de neasigurarea plafonului de finanțare în cuantum de 1.000.000 USD în primii cinci ani, și cele legate de nerepartizarea profitului ce revenea reclamantului, cât și executarea necorespunzătoare a celorlalte obligații asumate legate de realizarea improprie a lucrărilor de renovare și restaurare, în lipsa avizelor legale necesare.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că o mare parte din obligațiile asumate de pârâtă au fost executate, astfel cum rezultă din expertiza întocmită de ing. care a conchis că investițiile realizate se ridică la valoarea de 633.000 reprezentând 2.241.925 lei, respectiv 81.117 USD, valoarea de nou a lucrărilor fiind de 2.790.030 lei, echivalentul a 1.009.418 USD conform parității leu/dolar de la data expertizării, în limita prevăzută de părți în contract pentru primii cinci ani. Potrivit art.8 din contract, lucrările prevăzute în sarcina pârâtei urmau a fi realizate în primii 10 ani de a semnarea contractului, astfel încât neexecutarea integrală a obligațiilor nu putea fi sancționată înainte de împlinirea termenului contractual.
Referitor la obligația de asigurare a plafonului de finanțare de 1.000.000 USD prevăzută de art.7 lit.k din contract, ambele expertize contabile administrate în cauză au arătat că pârâta nu și-a îndeplinit integral această obligație, însă concluziile expertizelor contabile se bazează pe o documentație contabilă incompletă, întrucât pârâta apelantă nu a evidențiat separat contabilitatea pe contractul de asociere, astfel încât valoarea stabilită de experți nu reflectă în mod fidel valoarea investițiilor realizate de apelanta pârâtă. Analizând împrejurările obiective și subiective legate de modul de îndeplinire a acestei obligații, se constată că această îndatorire era stabilită de părți în vederea executării lucrărilor prevăzute la art.6 în sarcina proprietarului, care la rândul său avea obligația să colaboreze cu asociatul în vederea asigurării resurselor financiare prin punerea la dispoziție a diverselor materiale.
Astfel, îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art.6 de către asociat era condiționată de respectarea obligațiilor asumate de proprietar în ceea ce privește punerea la dispoziție a materialelor de construcție. Cum această din urmă obligație nu a fost respectată de proprietar, așa cum rezultă din expertiza tehnică dispusă la fond, evident că nici apelanta asociată nu a fost în măsură
să-și îndeplinească cu exactitate obligația.
Interpretarea intimatei dată clauzei contractuale prevăzute la art.7 lit.k din contract în sensul obligării pârâtei la a vira sumele de bani anual către proprietar în interesul comunității, excede voinței părților și obiectului contractului de asociere, care cuprinde în mod expres la art.14 modul de repartizare a profitului realizat din asociere și cotele de participație, și care nu are în vedere o asemenea obligație de plată.
În consecință, obligația pârâtei de a asigura plafonul anual de finanțare nu poate fi apreciată ca o obligație de sine stătătoare, desprinsă din contextul contractual, ci doar în legătură cu celelalte obligații contractuale, inclusiv cu cele ce cădeau în sarcina proprietarului, care nefiind realizate, au creat premisa îndeplinirii incomplete a obligației de către apelanta pârâtă, culpa aparținând deci ambelor părți contractante.
În legătură cu nerespectarea dispozițiilor art.15 din contract referitor la controlul financiar al asocierii și cu obligația de a da socoteală de lucrările puse în asociațiune, de beneficii și pierderi, în mod greșit instanța de fond a apreciat culpa exclusivă a pârâtei. Acordul părților cu privire la controlul financiar viza exercitarea acestuia de către ambele părți asociate, astfel cum rezultă și din dispozițiile art.22 și 23 din contract referitoare la componența consiliului de administrație.
Adresele și corespondența părților anexate la dosarul de fond, filele 227-237, probează faptul că pârâta a solicitat reclamantului desemnarea consiliului de administrație (adresele 3265/2004, 9257/2004 și 596/2005), a cerut discutarea bilanțului contabil pe anul 2003 (adresa 12/2004) și a prezentat situația cheltuielilor efectuate în anii 2001 și 2002 (adresa nr.7234/2002) cât și pe anii 2006 și 2007 (filele 59-61 dosar apel). În consecință, probele nu au demonstrat lipsa de colaborare și informare ce-i este imputată apelantei pârâte, astfel încât nici sub acest aspect nu se poate reține încălcarea culpabilă a obligațiilor contractuale și aplicarea sancțiunii rezilierii contractului. Controlul financiar al activității trebuia exercitat de ambele părți, nu doar de către apelanta pârâtă, astfel încât reclamatul intimat nu-și poate invoca propria culpă în susținerea rezilierii contractului.
Referitor la nerepartizarea profitului aferent asocierii, expertiza contabilă a reținut că apelanta pârâtă nu a ținut o evidență distinctă a activităților din asociere, iar rezultatele financiar - contabile pe anii 2001 - 2004 au arătat că societatea a înregistrat pierderi. Totuși, în baza contractului de asociere apelanta pârâtă a înregistrat profit în sumă de 14.067,09 lei în urma veniturilor încasate din biletele de vizitare a cetății, manifestările culturale și taxele de parcare, astfel încât suma datorată reclamantului a fost stabilită la valoarea de 19.250,87 lei.
În apel, prin oferta reală de plată efectuată la 14 decembrie 2007, apelanta pârâtă a înțeles să execute obligația stabilită de instanța de fond, reclamantul refuzând încasarea sumei. De asemenea, intimatul reclamant a mai fost somat pentru a i se înmâna suma de 65.143,93 lei aferentă cotei sale de participațiune, acesta refuzând încasarea sumei.
Executarea obligațiilor debitorului, după introducerea cererii de rezoluțiune sau reziliere de către creditor la instanța de judecată, inclusiv în căile de atac, împiedică în principiu aplicarea sancțiunii, întrucât finalitatea încheierii oricărui contract este executarea sa în natură. În speță, executarea obligației de repartizare a profitului prezintă interes pentru creditor și în acest moment, esența asociațiunii fiind strâns legată de ideea de câștig, astfel încât nu se pune problema ca scopul urmărit de reclamant să fi devenit inutil, cu atât mai mult cu cât voința inițială a părților a fost ca durata asocierii să se întindă pe 50 de ani.
Prin fuzionarea societății contractante cu RL. s-a continuat executarea contractului de asociere în participațiune, nemaiexistând premisele nefavorabile generate de efectele dizolvării societății și, deci, a imposibilității continuării contractului.
În legătură cu lucrările de consolidare și refacere a, expertiza tehnică a relevat faptul că au fost executate lucrări de restaurare și construcții noi, unele dintre ele neavând proiecte de execuție. Este adevărat că apelanta pârâtă nu a obținut avizele prealabile pentru efectuarea unor lucrări, însă acest lucru se datorează și refuzului reclamantului de a-și da acordul la completarea documentației. Adresele existente la dosar probează demersurile pe care le-a făcut pârâta pentru a obține avizele compartimentului de specialitate al Ministerului Culturii, în acest sens fiind și adresa nr.3571/31.10.2001 (fila 182 dosar fond) din care rezultă că documentația prezentată de pârâtă la Ministerul Culturii conține toate piesele necesare și soluțiile de restaurare, consolidare, de amenajare interioară și cele legate de fluxul de circulație propus. Prin urmare, în mod greșit s-a apreciat cu privire la încălcarea dispozițiilor art.10 din contract.
Cu referire la dispozițiile art.7 alin.1 din contract, privitoare la nedeschiderea unei filiale la, apreciem că încălcarea acestei obligații nu este de natură a atrage sancțiunea rezilierii contractului, față de caracterul accesoriu al acestei obligații în raport cu celelalte obligații principale ce au fost realizate în mare parte.
Raportat la aceste considerente și având în vedere interdependența dintre obligațiile contractuale, stadiul actual avansat de îndeplinire a obligațiilor de către apelanta pârâtă și măsurile întreprinse pentru realizarea sarcinilor asumate, neîmplinirea termenului de finalizare a obligațiilor contractuale, precum și îndeplinirea obligațiilor în cursul apelului, urmează a constata că executarea necorespunzătoare a obligațiilor pârâtei nu este atât de gravă încât să justifice aplicarea sancțiunii rezilierii, motiv pentru care se va admite în parte apelul pârâtei în sensul respingerii cererii de reziliere a contractului.
Fundamentul rezoluțiunii și al rezilierii contractuale este totodată și fundamentul dreptului creditorului de a opta între executarea silită și desființarea contractului. Dreptul de opțiune semnifică atât posibilitatea alegerii inițiale între cele două variante, cât și posibilitatea de a reveni asupra acestei alegeri. Jurisprudența în materia rezoluțiunii contractelor a admis posibilitatea instanței de a cenzura dreptul de opțiune al creditorului în ipoteza în care este posibilă executarea în natură și aceasta prezintă interes pentru creditor. În speță, reclamantul creditor a solicitat în principal rezoluțiunea contractului cu restabilirea situației anterioare privind predarea imobilului, cât și, în subsidiar, obligarea pârâtei la executarea contractului în ceea ce privește plata cotelor părți de beneficii, executare ce a susținut-o și în apel prin cererea de despăgubiri formulată.
Având în vedere că neexecutarea obligațiilor restante ale pârâtei nu este atât de gravă încât să justifice aplicarea sancțiunii rezilierii contractului, și că executarea în natură a obligațiilor prezintă interes pentru creditor, prin chiar cererea pe care a formulat-o în apel, în temeiul art.1021 Cod civil urmează a menține soluția instanței de fond cu privire la obligarea pârâtei de a plăti reclamantei suma de 19.250,87 lei cu titlu de cote părți din beneficiile cuvenite din asociere (obligație îndeplinită de pârâtă în cursul judecății apelului), dar și a obliga pârâta la plata sumei de 204.675,96 lei reprezentând profit net obținut din exploatarea obiectivului istoric, încasări din chirii, taxele de folosire a parcării și dobânzi penalizatoare conform expertizei tehnice efectuate în apel (art.294 alin.2 Cod procedură civilă).
Raportat la aceste considerente, în baza art.1020 - 1021 Cod civil și art.296 Cod procedură civilă urmează a admite în parte apelul pârâtei, a schimba în parte hotărârea instanței de fond în sensul respingerii cererii de reziliere a contractului de asociere în participațiune, cu consecința menținerii obligației pârâtei de a plăti reclamantului cotă parte de beneficii în sumă de 19.250,87 lei. În temeiul art.294 alin.2 Cod procedură civilă urmează a obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 204.675,96 lei despăgubiri ivite după pronunțarea hotărârii, rezultate din continuarea executării contractului.
În baza art.276 Cod procedură civilă urmează a compensa între părți cheltuielile de judecată în apel constând în onorariile avocațiale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de pârâta DRUMURI B, actualmente prin B împotriva sentinței civile nr. 461/C/12.02.2007 pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și contencios administrativ, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge cererea de reziliere a contractului de asociere în participațiune încheiat de părți la 30.11.2000 și cererea de restituire în natură a obiectivului istoric "CETATEA ".
Menține celelalte dispoziții privind plata beneficiilor din asociere și a cheltuielilor de judecată.
Obligă apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante ORAȘUL prin primar suma de 204.675,96 lei despăgubiri.
Compensează între părți cheltuielile de judecată din apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2009.
Președinte JUDECĂTOR 3: Liliana Dobrogeanu
- - - -
Grefier
- -
Red.CB/30.01.2009
Dact.LD/5.02.2009/5 ex.
Jud.fond
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Liliana Dobrogeanu
