Reziliere contract comercial Spete. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 71
Ședința publică din 15 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
GREFIER: -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 28 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta intimată
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că reclamantul apelant Consiliul Local Tad epus prin registratura instanței minuta timbrării la care a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 28 din 18 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului T, în contradictoriu cu pârâta
A dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 318/1998 și evacuarea pârâtei din spațiul situat în T, str. -. -, nr. 22.
A obligat pârâta la plata sumei de 14.489.096 lei (ROL) cu titlu de chirie restantă și a sumei de 72.445 lei (ROL) cu titlu de penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 18,3 lei. A respins în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de închiriere nr. 318/1998, având ca obiect închirierea de către reclamant a unui spațiu în suprafață de 32,87 mp folosită pentru prestării servicii atelier geamuri, pe o perioadă de 15 ani, contra unei chirii lunare stabilite prin fișa de calcul a chiriei (cap. IV din contract). Conform art. 5 din contract plata chiriei urma să fie efectuată cel mai târziu până la expirarea lunii pentru care se face plata, nerespectarea termenului de plată atrăgând o penalitate de 5 %/zi de întârziere pentru maximum 30 de zile calendaristice, după care contractul de închiriere este reziliat de drept.
S-a menționat că potrivit adresei întocmite de Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei mun. T, pârâta a înregistrat o restanță de 4368,46 RON compusă din chirie restantă, majorări de întârziere și penalități pentru perioada 01.01.2005 -01.02.2006.
Instanța a constatat întemeiată cererea reclamantului doar în ceea ce privește plata chiriei restante în sumă de 14.489.096 lei rol și a sumei de 72.445 lei rol, având în vedere prevederile contractuale, respectiv art. 6 din contract, și apreciind ca nefiind incidente în cauză dispozițiile nr.OG 11/1996, nr.OG 26/2001, aplicabile exclusiv obligațiilor bugetare, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât între părțile aflate în litigiu există raporturi contractuale generatoare de obligații.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul Consiliul Local al Municipiului T, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii judecătorești atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate de instituția sa, ca temeinică și legală.
S-a menționat de către apelantă că, potrivit clauzelor contractului de închiriere, respectiv art. 4 alin. 2, chiria lunară practicată urma să fie reactualizată pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului În acest sens, arată că succesiv chiriile au fost modificate prin astfel de hotărâri care le abrogau pe cele anterioare.
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T nr. 42/2000 tocmai la această clauză contractuale face referire când stabilește în art. 1 că "începând cu data de 01.01.2001 se modifică tarifele de bază pe la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință".
De asemenea, s-a menționat de către apelantă faptul că Hotărârea nr. 42/2000 a fost atacată în instanță, solicitându-se anularea acesteia. În aceste condiții aplicarea acesteia a fost suspendată pe perioada litigiului, litigiu ce a fost soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr. 471/01.10.2002 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosar nr. 2564/CA/2001 și prin Decizia nr. 110 din 02 aprilie 2002 Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 409/13.06.2002.
S-a arătat că în baza prevederilor art. 13 alin. 1 și art. 13 indice 1 alin. 3 din nr.OG 11/1996, modificată prin nr.OG 26/2001, achitarea cu întârziere a obligațiilor bugetare sancționează debitorii cu plata unor majorări de întârziere, în cuantum de 0,3% calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare și până la data realizării sumei datorate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Ori instanța de judecată a reținut în mod eronat faptul că, debitul datorat de societatea pârâtă nu se înscrie în categoria obligațiilor bugetare, deoarece în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, veniturile din chirii, precum și accesoriile acestora sunt venituri proprii ale instituțiilor publice, incluse în grupa veniturilor din activități economice, acestea înregistrându-se ca și venituri la bugetul local al Municipiului T, utilizate în realizarea obiectivelor de interes local.
Conform art. 6 din contractul de închiriere,"nerespectarea termenului de plată se penalizează cu 5%/zi de întârziere pentru maxim 30 de zile. După această dată contractul este reziliat de drept, locatarul obligându-se în termen de 7 zile, la predarea spațiului către locator".
Conform art. 1 din nr. 182/2001 "Se modifică art. 6 și 7 din contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu altă destinație decât aceea de locuință aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 34/1998, modificată, după cum urmează: art. 6 "Nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a lunii pentru care se face plata, se penalizează cu 0,5% pe zi întârziere din suma datorată."
Se învederează de către apelantă faptul că, pentru spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în T,-, închiriat către pârâta, în baza contractului de închiriere nr. 318/1998 a rezultat o diferență de chirie pe perioada 01.01.2001 - 28.02.2003 de 1.448,9 lei.
Având în vedere faptul că, aceasta nu a achitat diferența de chirie până la data de 31.12.2004, conform nr. 18/20.07.2004 au rezultat penalități de întârziere pe perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 în sumă de 90 lei și majorări de întârziere pe perioada 01.01.2005-01.02.2006 de 2.825,37 lei, calculate conform contractului de închiriere, până la data promovării prezentei acțiuni.
Totodată, se arată de către pârâta apelantă că societatea pârâtă nu a achitat debitul restant până în prezent, astfel majorările de întârziere se calculează până la data plății debitului, la data de 19.02.2008 aceasta datorează majorări de întârziere în cuantum de 8,553 lei.
De asemenea, s-a menționat de apelantă că, prin adresa nr. SC 2005-4576/06.06.2005 instituția sa a solicitat achitarea sumei restante, pârâta neconformându-se, respectiv nu a achitat chiria restantă. Mai mult, pârâta nu a atacat adresa mai sus menționată, acceptând tacit sumele înscrise în acestea.
Examinând apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului, prin prisma motivelor de apel invocate, a dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, cât și din oficiu, se reține că este neîntemeiat urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
În mod temeinic și legal cu aplicarea dispozițiilor legale în materie, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului Consiliul Local al Municipiului dispunând rezilierea contractului de închiriere nr. 318/1998 și evacuarea pârâtei din spațiul situat în T, str. -. -, nr. 22.
În ceea ce privește plata debitului în mod legal instanța de fond a considerat întemeiate pretențiile reclamantului doar în ceea ce privește obligarea pârâtei la achitarea sumei de 14.489.096 lei, cu titlu de chirie restantă și a sumei de 72.445 lei cu titlu de penalități de întârziere având în vedere prevederile contractuale, respectiv dispozițiile art. 6 din contractul de închiriere nr. 318/1998 încheiat între Primăria Municipiului T și.
Potrivit dispozițiilor art. 969 cod civil " Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante".
Curtea reține că între părțile din litigiu s-au născut raporturi contractuale conform art. 6 din contractul de închiriere nr. 318/1998, generatoare de obligații, plata chiriei urmând a fi efectuată cel mai târziu până la expirarea lunii, pentru care se face plata, nerespectarea termenului de plată atrăgând o penalitate de 5% pe zi de întârziere din suma datorată pentru maxim 30 de zile calendaristice după care contractul de închiriere este reziliat de drept.
Se constată că este neîntemeiată și solicitarea reclamantului apelant, în sensul obligării pârâtei intimate la plata majorărilor de întârziere calculate la data de 19.02.2008, având în vedere prevederile contractuale incidente în cauză.
Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 28 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta intimată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului T, cu sediul în T, B-dul -, nr.1, jud. T împotriva sentinței civile nr. 28 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta intimată T, cu sediul în T,-, jud.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
-
Red. /15.05.2008
Dact. /16.05.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar