Reziliere contract comercial Spete. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 8/
Ședința publică din 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta " "SRL cu sediul în M C,-, jud. și pârâta, cu sediul în localitatea,-, jud.H, împotriva sentinței nr. 486/8 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 18.01.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la data de 25.01.2010.
CURTEA,
Asupra apelului de față,
Prin sentința nr. 486/08.03.2007 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu sediul în municipiul M C,-, județul H, împotriva pârâtei, cu sediul în localitatea,-, județul H; s-a dispus rezilierea contractului pentru prestări de servicii în domeniul transporturilor de călători nr. 265/19.03.2002, încheiat între părți, din vina pârâtei, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 15.779 lei reprezentând c/val. servicii transport călători efectuate în lunile mai, iunie și iulie 2003, conform facturilor -, - și - din 2003 și a dobânzilor legale aferente acestei sume calculate începând cu 1 august 2003 și până la plata efectivă a sumei, precum și suma de 12.374,5 lei, reprezentând penalități echivalente cu media c/val. prestațiilor de transport pe două luni; s-a respins capătul de cerere privind plata c/val. prestațiilor pe lunile august - noiembrie 2003; și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 7.437 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii atacate, urmare a Deciziei nr. 673/R/30.11.2006 a Tribunalului Harghita, procedând la rejudecarea cauzei în primă instanță, s-a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanta - SRL M a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta - SA să dispună:
- rezilierea din vina pârâtei a contractului nr. 265/2002 pentru prestări 1 servicii de transport călători, potrivit prevederilor de la art. 6.2 din convenție;
- obligarea pârâtei la plata contravalorii facturilor nr. 5 loo678, - și -, în total de 15.779 RON (157.790.000 ROL), reprezentând servicii de transport călători efectuate în lunile mai, iunie și iulie 2003, respectiv de câte 5.260 RON lunar pentru lunile august - noiembrie 2003, în sumă totală de 21.o40 RON,1a care se adaugă suma de 12.374,5 RON, reprezentând penalități echivalente cu media c/v prestațiilor de transport pe două luni și suma de 10.021,98 RON,reprezentând dobânzile legale calculate până la data de 01.05.2006, în total suma de 59.215,48 RON;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a motivat promovarea acțiunii pe faptul că pârâta, în mod unilateral, nejustificat a procedat la rezilierea contractului încheiat între părți, având ca obiect prestări de servicii în domeniul transportului de călători, reclamanta obligându-se să transporte angajații societății pârâte.
Prima instanță apreciat că, între reclamanta și pârâta s-a încheiat un contract de prestări servicii în domeniul transportului de călători, înregistrat la reclamantă sub nr. 265 din 19.03.2002, prin care reclamanta s-a obligat să asigure transportul personalului navetist al pârâtei pe traseele ---- și retur, cu drept de exclusivitate.
Plata contravalorii prestațiilor urma să se facă până la data de 15 ale lunii pentru luna expirată, în baza facturii emise de transportator.
Contractul a fost încheiat pe durată nelimitată, începând cu data de 01.04.2002, întărindu-se clauzele și durata nelimitată a contractului și prin actul adițional la contract din 31.03.2003.
Contractul s-a derulat conform înțelegerilor cuprinse în conținutul său, fără a exista vreo nemulțumire de o parte sau de alta, până în luna mai 2003 când, prin adresa nr. 134/06.05.2003, pârâta i-a comunicat reclamantei că renunță la serviciile sale privind transportul de călători, adresa constituind și rezilierea contractului, invocând hotărârea nr. 22 și nr.52/2003 a Consiliului Județean H, adresa nr.l54/2003 al Agenției H, fără a da explicații la ce se referă aceste acte, precum și voința majorității navetiștilor privind rezolvarea călătoriei cu abonament valabil pe toate cursele de călători pe ruta -.
Așadar în raport de disp. art. 6.1 și 6.2 din contract, conform acestor clauze contractuale care îmbracă forma unor pacte comisorii, se putea denunța sau rezilia unilateral contractul, dar numai în baza unor motivații temeinice care trebuiau comunicate celeilalte părți cu cel puțin 30 de zile înainte. Sintagma "motivații temeinice" cuprinsă ca o condiție pentru încetarea contractului, trebuia interpretată în sensul existenței unor situații care facă imposibilă continuarea relațiilor contractuale, temeinicia lor nelăsând loc la îndoieli.
Ori, pârâta invoca drept motiv de reziliere unilaterală a contractului o hotărâre a Consiliului Județean H, o adresă H, fără a arăta în ce constă conținutul lor și care este implicarea acestora în mod direct în relațiile contractuale dintre părți, precum și voința majorității navetiștilor de a avea abonamente pe toate cursele de călători care exercitau transportul pe această, fără a exista nici o consemnare a acestei voințe și care este contrazisă și de aspectul că pârâta a apelat ulterior tot la un singur transportator.
Aceste motivații vagi, fără referiri concrete și fără a se invoca vreo culpă operatorului de transport, nu pot constitui motive temeinice pentru rezilierea la inițiativa numai a uneia dintre părți a contractului comercial
Pe de altă parte, după cum s-a mai arătat, timp de trei luni între părți au avut loc negocieri și concilieri, timp în care reclamanta a continuat să transporte salariații pârâtei, în luna mai 2003, pe bază de tabele semnate de pârâtă, în lunile iunie și iulie întocmind tabele proprii, neacceptate de pârâtă, dar transporturile, conform fișelor și foilor de parcurs, fiind totuși efectuate.
Prestațiile fiind efectuate în perioada când se negocia continuarea relațiilor contractuale, pârâta acceptând în principiu continuarea colaborării, este justificată pretinderea contravalorii lor, refuzul pârâtei de a plăti facturile emise de reclamantă fiind neîntemeiat.
După ce orice negociere a încetat, iar pârâta a apelat la alt transportator, reclamanta nu mai avea justificare în continuarea acestor transporturi, nedovedind concret câți salariați a transportat, așa încât din luna august 2003 și în continuare pretențiile reclamantei cu privire la plata prestațiilor nu sunt întemeiate.
Sunt însă întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la plata de daune echivalente cu media c/val prestațiilor de transport pe două luni dat fiind clauza penală cuprinsă în contract la Capitolul 6 pct. 6.2, încetarea relațiilor contractuale datorându-se comportamentului culpabil al pârâtei și în raport cu prevederile art. 1066-1072 cod civil reprezintă daune-interese pe care reclamanta le-a suferit prin neexecutarea obligațiilor contractuale.
Sunt întemeiate și plata dobânzilor legale, conform prevederilor art. 43 Cod comercial datoriile comerciale fiind producătoare de dobânzi din ziua în care devin exigibile.
Împotriva aceste sentințe au declarat apel în termenul legal ambele părți, reclamanta - SRL criticând hotărârea atacată ca nelegală prin prisma neacordării contravalorii prestațiilor de transport aferente lunilor august-noiembrie 2003, cu dobânzile corespunzătoare, susținând în esență că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii, întrucât potrivit principiilor ce guvernează materia convențiilor părțile contractante trebuiau să-și îndeplinească cu bună-credință obligațiile asumate.
Mai mult, având în vedere predarea tabelelor înregistrate sub nr. 1070/28.07.2003 reprezintă o comandă expresă de transport, apelanta-reclamantă era obligată să treacă la executarea ei, în caz contrar putând fi acuzată de nerespectarea obligațiilor contractuale. Așadar, continuarea efectuării transporturilor în luna august a fost determinată tocmai de această comandă fermă și fără echivoc emisă în concordanță cu prevederile contractuale.
Și nu în ultimul rând, în privința numărului de persoane transportate în lunile august - noiembrie 2003, apelanta-reclamantă a ținut să precizeze că acestea sunt corespunzătoare celor înscrise în tabelele personalului navetist, înregistrate sub nr. 107/18.07.2003. Faptul că personalul muncitor al apelantei -pârâte a fost transportat cu autobuzele apelantei, este dovedit cu fișele zilnice de transport, precum și de convenția încheiată la data de 12.11.2003 cu - SRL din care rezultă că de la data respectivă transportul personalului pârâtei a fost preluat de această firmă. Din convenție, mai rezultă că până la data respectivă autobuzele apelantei reclamante au circulat pe traseele respective și că doar ulterior acestei date au fost retrase, fiind totodată disponibilizat și personalul muncitor de deservire, dintre care o parte a fost preluat de către - SRL.
Pârâta - SA a criticat hotărârea atacat ca nelegală, susținând în motivarea apelului că analizând contractul și starea de fapt trebuia observat că în executarea convenției au existat terțe persoane, persoanele navetiste, care determinau lunar cuantumul serviciului prestat și achitau contravaloarea acestuia. iar pe parcurs a apărut pe piață transportatorul - SRL către care au migrat individual persoanele navetiste, și s-a creat un sistem concurențial pe același segment de activitate.
Așadar motivele pentru care pârâta a încheiat contractul cu reclamanta, au încetat să existe, navetiștii ne mai solicitând transportul, deci contractul a rămas fără obiect, continuarea fiind inutilă, în consecință apelanta pârâtă a comunicat rezilierea contractului din data de 01.06.2003 în temeiul art. 6.1, prin adresa nr. 134/06.05.2003.
Fără a încheia un nou contract cu celălalt operator, - SRL, personalul navetist s-a orientat din proprie inițiativă către acesta, astfel că această împrejurare reprezint unm otiv temeinic al rezilierii unilaterale (conform pct. 6.1 din contract).
S-a mai arătat că apelanta pârâtă realitatea transporturilor efectuate după 01.06.2003, că astfel sumele facturate sunt fictive, fiind refuzate la plată facturile despre care s-a făcut vorbire (nr. -, -, -/2003). Chiar dacă reclamanta a efectuat aceste curse, ele au fost făcute cu alte persoane decât navetiștii de la - SA.
S-a mai arătat că, pe cale de excepție, se impune respingerea acțiunii introductive întrucât reclamanta nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă, potrivit art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, Curtea constată următoarele:
Cu ocazia dezbaterilor s-a constatat că împotriva pârâtei - SA s-a deschis, la data de 28.09.2009 procedura generală a insolvenței, prin Sentința nr. 1516/2009, a judecătorului sindic, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Harghita, astfel că în cauză au devenit incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006. în raport de aceste dispoziții, este de observat că de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor. Or, în prezenta cauză, au fost formulate două apeluri, de către ambele părți, atât de către debitoare, cât și de către creditoare.
Dacă s-ar accepta ideea că apelul promovat de reclamanta creditoare - SRL se impune a fi suspendat, și soluționat doar cel al debitoarei, aceasta pentru a se stabili în urma exercitării căilor de atac, creanța ce urmează a fi înscrisă în tabelul preliminar, s-ar ajunge la consecința, nelegală, ca reclamantei să i se permită să procedeze la contestarea ulterioară a cuantumului creanței proprii, în cadrul procedurii insolvenței, pentru că aceasta este o creanță sub condiție.
Aceasta întrucât, prin suspendarea apelului declarat în cauză, și implicit privarea acesteia de posibilitatea de a uza de calea de atac a recursului, față de această parte - reclamantul - nu operează autoritatea de lucru judecat, acestuia nefiindu-i opozabilă hotărârea, chiar irevocabilă ca urmare a exercitării recursului de către debitoare.
Pe de altă parte, prin interpretarea literară a dispozițiilor articolului precitat - art. 36 din Legea nr. 85/2006 - apreciind în sens strict noțiunea de "acțiuni judiciare", rezultă că ceea ce se suspendă de drept sunt doar acțiunile judiciare îndreptate împotriva debitoarei, nu și căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate deja, la data deschiderii procedurii, chiar dacă acestea sunt exercitate de creditorii debitoarei, după cum este cazul în speța dedusă judecății în prezenta cauză. În aceste condiții, consecința firească este ca, după utilizarea tuturor căilor de atac, indiferent de partea care a uzat de acestea, eventuala creanță împotriva debitoarei să fie înscrisă drept creanță necontestată, în tabelul definitiv, creditorul neavând la dispoziție calea contestației, ca urmare a incidenței autorității de lucru judecat.
Având în vedere excepția invocată de apelanta pârâtă, a cărei cercetare de impune a fi făcută cu întâietate, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, pentru cele ce urmează.
Notificarea pârâtei către reclamantă, prin care se aducea la cunoștință acesteia din urmă faptul rezilierii unilaterale a contractului, cu începere de la 01.06.2003, a fost făcută la data de 07.05.2003 (fila 29, dosar nr. 1403/2006 al Judecătoriei Miercurea Ciuc ).
Invitația la conciliere și procesul verbal de conciliere (filele 30, 31 din dosarul nr. 1403/2006 al Judecătoriei Miercurea Ciuc ) reprezintă în opinia Curții îndeplinirea de către reclamantă a obligației instituite de legiuitor în sarcina acesteia, prin art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, astfel că excepția prematurității acțiunii urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Aceasta întrucât în cuprinsul atât al invitației cât și al procesului verbal de conciliere se face vorbire tocmai despre rezilierea unilaterală a contractului din partea pârâtei, despre prestațiile reclamantei, justificate de această denunțare a contractului.
De altfel, între părți au existat numeroase demersuri prin care s-a încercat stingerea litigiului (filele 31-39, 56-59 dosar nr. 1403/2006 al Judecătoriei Miercurea Ciuc ), însă acestea au rămas nefinalizat, datorită pozițiilor ireconciliabile ale celor două părți.
Chestiunea dedusă judecății în prezenta cauză este aceea de a determina pe de o parte realitatea transporturilor efectuate de către reclamantă în beneficiul pârâtei, și pe de altă parte, contravaloarea acestor servicii prestate.
Aceasta întrucât, așa cum a reținut în mod just și prima instanță, aspectele de fapt invocate de pârâtă pentru a justifica rezilierea unilaterală a contractului (hotărârea Consiliului Județean H și voința majorității navetiștilor de a opta pentru un alt transportator) nu pot fi reținute ca fiind circumscrise noțiunii de "motive temeinice", în înțelesul disp. art. 6.1 din contract. Mai mult, partea în culpă, pentru neexecutarea contractului este în aceste condiții, tocmai pârâta, care nu a justificat pertinent și în mod obiectiv această decizie. Or, așa fiind, reclamanta este partea îndreptățită să ceară rezilierea contractului; ca urmare a neexecutării culpabile, de către pârâtă, a obligațiilor contractual asumate.
Revenind așadar la chestiunea asupra căreia instanța de control judiciar este chemată să se pronunțe, respectiv realitatea curselor efectuate de către reclamantă, Curtea apreciază că, într-adevăr, aceasta a continuat efectuarea acestora, și după notificarea comunicată de pârâtă la 07.05.2003, acest lucru rezultând fără putință de tăgadă atât din cuprinsul negocierilor dintre părți, ulterior notificării (filele 31, 32, 34 dosar nr. 1403/2006 al Judecătoriei Miercurea Ciuc ) cât și din tabelele cu navetiști, depuse în probațiune de către reclamantă (filele 13 - 25 dosar nr. 1403/2006 al Judecătoriei Miercurea Ciuc ), care fac dovada asupra celor consumate, acestea nefiind verificate, în lipsa solicitării pârâtei, conform procedurii reglementate de art. 177 - 179 Cod procedură civilă. Mai mult, aceeași concluzie se desprinde și din declarațiile martorilor audiați în cauză, și din răspunsurile la interogatorii (filele 55, 62 - 65, 73 dosarul instanței de apel).
În ceea ce privește cealaltă chestiune asupra căreia Curtea trebuie să se pronunțe în raport de acțiunea introductivă, și respectiv motivele de apel, aceea a contravalorii curselor efectuate de reclamantă, este de observat că, această cuantificare trebuie să vizeze în acord cu opinia instanței de fond, perioada mai - iulie 2003, după cum s- reținut în tabelele întocmite cu parcursul călător.
Pe cale de consecință, în raport de motivele de critică a hotărârii atacate, formulate de reclamantă, Curtea apreciază că apelul nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă. Aceasta întrucât reclamanta susține nelegalitatea hotărârii atacate ca urmare a faptului că instanța de fond în mod nejustificat nu a constatat că transportul navetiștilor de către reclamantă ar fi continuat și după luna iulie 2003, în perioada august - noiembrie 2003. Dar, potrivit materialului probator administrat în cauză, a rezultat fără putință de tăgadă certitudinea și realitatea transporturilor efectuate strict în perioada mai - iulie 2003.
Pretențiile reclamantei cifrate la suma de 15.779 lei, potrivit facturilor emise, au fost contestate de pârâtă, aceasta din urmă apreciind, prin cererea de apel că, contractul nu a prevăzut prețul transportului și numărul de navetiști ce urma să fie transportați, dar mai mult, reclamanta a transportat și alți navetiști.
Pentru determinarea prejudiciului încercat de reclamantă, reprezentat de contravaloarea serviciilor de transport, s- efectuat în cauză și o expertiză contabilă, întrucât s-a apreciat că acest raport de expertiză ar fi concludent și pertinent în cauză, utilitatea acestuia fiind dată de împrejurările cauzei, ce reclamau cunoștințe de specialitate din domeniul contabil. Mai mult, au fost formulate obiective suplimentare de către instanța de apel, pentru determinarea cât mai corectă a contravalorii transporturilor, în acest sens, solicitându-se expertului să stabilească profitul scontat al societății reclamante în raport de veniturile și cheltuielile aferente perioadei în cauză, mai - iulie 2003, aspect nelămurit de expertul contabil, întrucât acesta a apreciat că este imposibilă determinarea unui asemenea profit, întrucât sistemul de contabilitate nu permite asemenea evaluări.
Instanța a apreciat necesare aceste lămuriri, întrucât principiul potrivit căruia trebuia calculat prejudiciul, este acela al estimării profitului, calculat ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente transporturilor efectuate. Or, întrucât în cauză nu s-a stabilit prin intermediul probelor administrate, un alt prejudiciu decât cel reclamat de transportator, Curtea urmează a reține că, incidentă fiind culpa pârâtei în executarea contractului în bune condițiuni, acțiunea reclamantei este așadar întemeiată, și pe cale de consecință a constata că prin prisma acestor considerente, hotărârea atacată este la adăpost de orice critici. Mai mult, pe lângă acordarea despăgubirilor către reclamantă, echivalente cu contravaloarea facturilor emise, instanța de fond, pentru a acoperi o reparare integrală a prejudiciului încercat de reclamantă, a acordat și dobânzile aferente sumelor facturate, dobânzi ce reprezintă beneficiul nerealizat.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge apelul declarat de pârâta - SA, hotărârea atacată fiind menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de, cu sediul în localitatea,-, jud. H și " "SRL cu sediul în M C,-, jud. împotriva sentinței nr. 486/8 martie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Harghita.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, la 25 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Dact. Sz.
5 exemplare
Jud.fond.
22 martie 2010
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
