Reziliere contract comercial Spete. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
Decizia comercială nr. 86
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către pârâta-reclamantă SC SRL, cu sediul în B, str. - nr. 7, județul B, împotriva sentinței civile nr. 50/23.- pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL,cu sediul în F,-, jud. V, cauza având ca obiect reziliere contract.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7 octombrie 2008 și s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 12 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanta. SRL F,prin reprezentantul său legal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC SRL B, rezilierea contractului de vânzare - cumpărare nr.27/30.08.2006.
În motivarea cererii, a precizat că, prin contractul menționat și-a asumat obligația de a livra pârâtei cantitatea de 300 tone soarelui.
Deși a cumpărat cantitatea direct de la proprietari, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de aor idica.
A făcut precizarea că obiectul contractului nu este "vânzare" ci " livrare", că termenul este " la recoltare", că respectivul contract are caracter " aleatoriu", cu toate consecințele pe care le presupune.
A solicitat proba cu acte, martori și interogatoriu.
A depus la dosar contractul.
La fila 19 din dosar a depus întâmpinare și cerere reconvențională pârâta, prin care a menționat că, în baza art. 6 din contract, pentru plata avansului a emis factura proforma nr.12/2006, iar prin Ordinul de plată nr.8/2006 i-a achitat reclamantei suma de 90.000 lei.
Cu toate acestea, reclamanta nu și-a respectat obligația de a-i livra soarelui.
Pentru a recupera banii avansați, i-a emis două notificări prin executorul judecătoresc, însă, în mod neprincipial, reclamanta a intentat acțiunea prezentă.
A precizat că acțiunea formulată este lapidară, nu are legătură cu realitatea, nu există nici un proces verbal de predare primire a cantității de soarelui.
În ce privește termenul de livrare, este vorba de toamna anului 2006 și nu de anii ulteriori; această situație rezultă din faptul că s-a încheiat contractul la sfârșitul lunii august 2006 și s-a achitat avansul în septembrie 2006.
Față de cele precizate, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
A invocat faptul că reclamanta nu putea promova acțiunea fără să fi pus pârâta în întârziere, astfel cum prevede legea și că singurul care poate solicita rezoluțiunea este creditorul, calitate ce-i aparține.
Pe calea cererii reconvenționale a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare nr.27/2006 cu daune interese și obligarea reclamantei la plata sumei de 90.000 lei, cu penalități de 0,25% din valoarea produselor pentru care nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale ( 178.500 lei Ron), conform art. 4 și 10 din contract, începând cu luna noiembrie 2006.
În drept a invocat disp. art. 969 și următoarele cod civil coroborat cu art. 1020, 1021 Cod civil.
La termenul din 4.03.2008, Judecătoria Focșani, din oficiu, a invocat excepția lipsei competenței materiale, iar prin sentința civilă nr. 107/2008 a dispus declinarea competenței, în baza disp. art. 2, 17 și 158.pr.civilă, în favoarea Tribunalului Vrancea - Secția comercială.
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la nr-.
Prin sentința civilă nr. 50/23.02.2009, Tribunalul Vranceaa respins ca neîntemeiată atât acțiunea cât și cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 30.08.2006, între reclamantă și pârâtă a intervenit contractul de vânzare - cumpărare nr.27, prima în calitate de vânzător, al doilea în calitate de cumpărător, cu obiect livrarea cantității de 300 tone soarelui.
Obligațiile născute din contract, astfel cum au fost înserate de părți au fost acelea ca primul să livreze produsul iar al doilea să plătească prețul de 178.500 lei RON și să primească produsele după recepția cantitativă și calitativă ( art. 5, 6,7 ).
Termenul contractului a fost stabilit la recoltat.
Problema esențială ce trebuie clarificată în speță este natura juridică a contractului. Din conținutul actului descris mai sus, rezultă cu certitudine că acesta este un contract de vânzare - cumpărare ( și nu unul de livrare cum a încercat să acrediteze reclamanta - aceasta reprezintă o operațiune prin care se execută contractul ) în varietatea sa, vânzarea după greutate - 300 tone ( bunurile fiind determinate generic), mai mult, părțile au stabilit un preț.
Ca urmare, actul face parte din categoria actelor sinalagmatice, ce generează obligații în sarcina ambelor părți, obligații pe care părțile le-au consemnat la art. 1.
Unul dintre efectele specifice ale acestui contract este excepția de neexecutare ce poate fi invocată în cadrul acțiunii ca reclamant, sau pe cale de apărare, ca pârât.
Reclamanta a solicitat rezilierea contractului pentru neexecutarea acestuia de către pârâtă, întrucât nu s-a prezentat să-și ridice produsele.
Rezilierea presupune desfacerea pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu execuție succesivă în timp, ca urmare a neexecutării obligației unei părți.
Având în vedere termenul contractului "la recoltat", reclamanta a solicitat rezilierea pentru a nu se considera ca fiind valabil și pentru viitorii ani.
Pornind de la principiul înscris în Codul civil - art. 977, potrivit căruia contractul se interpretează după intenția comună a părților și raportat la probatoriile efectuate în cauză-depozițiile martorilor audiați și ( filele 73 și 74 ) instanța concluzionează că aceasta a fost exprimată doar pentru anul 2006.
Din aceleași depoziții se reține că, pârâta - reclamantă s-a prezentat și a ridicat cantitatea de soarelui, "la recoltat" astfel că nu se poate reține nerespectarea obligației înscrisă în contract - "primirea produselor".
Față de considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, urmează să fie respinsă pe cale de consecință.
Nu se poate reține poziția pârâtei - reclamante în sensul de a fi respinsă acțiunea ca inadmisibilă, pentru considerentele expuse anterior și nici acela că nu a fost notificată; aceasta nu este o condiție obligatorie, atâta timp cât pentru excepția de neexecutare a contractului nu există un text general în Codul civil, ci doar aplicații ale sale.
Pârâta - reclamantă SC SRL a solicitat pe calea cererii reconvenționale rezoluțiunea contractului, întrucât reclamanta nu și-a respectat obligația de a-i livra produsele și pe cale de consecință, restituirea sumei de 90.000 lei, achitată cu titlu de avans precum și penalități de 0,25%.
Cererea este neîntemeiată pentru considerentele că, reclamanta și-a respectat obligația de a livra soarelui, cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, din raportul de expertiză și acte -ordinul de plată depus de pârâtă.
Aceasta a plătit avansul de 90.000 lei prin bancă, pentru a-i fi livrate produsele; reprezentantul reclamantei a ridicat suma și a făcut plata proprietarilor particulari pe loc, după încărcarea soarelui în mijloacele de transport trimise de SC SRL iar după cântărire, plecau la
Instanța nu a putut reține nici o urmă de subiectivism în depozițiile martorilor audiați cu privire la faptul că au dat produsele și au primit banii de la reprezentantul reclamantei. Tot în baza acestei probe, instanța reține că nu i-a interesat să încheie acte pentru cantitatea vândută, deoarece sunt producători particulari.
Instanța a mai reținut că au vândut aceleiași persoane din B - soarelui de pe o suprafață de 120 ha și 35 ha, că au vândut în condiții similare și alte 3-5 persoane.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel pârâta-reclamantă SC SRL B solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare și obligarea intimatei la plata sumei de 90.000 lei plus penalități.
În motivarea cererii de apel a arătat apelanta că instanța i-a respins cererea reconvențională numai pe baza dispozițiilor a doi martori, fără să aibă în vedere expertiza contabilă, documentele contabile de la dosar și nici dispozițiile financiare ce reglementează activitatea financiar-contabilă.
A arătat apelanta că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a dovedit că din documentele contabile nu rezultă livrarea cantităților de cereale, că suma de 90.000 lei apare înscrisă în contabilitatea intimatei ca avans marfă, că nu există documente de transport a mărfii, proces-verbal de predare-primire, certificat de calitate și de gestiune și că în contabilitatea ei, a apelantei nu se regăsește vreo cantitate de -soarelui livrată de intimată.
Apelanta a arătat că din suplimentul de expertiză rezultă că suma de 98.000 lei, a fost ridicat de administratorul intimatei cu destinația sume datorate asociaților și că nepredarea mărfii rezultă și din faptul că nu există documente impuse de Ordinul nr. 1850/2004.
A mai arătat apelanta că din depozițiile martorilor nu rezultă cu certitudine identitatea persoanei către care au predat cantitatea de -soarelui și că instanța, în mod greșit a apreciat că intimata și-a respectat obligația de predare a mărfii și că motivarea este contradictorie.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare ( filele 28-31/dosar) prin care a solicitat respingerea apelului criticând în esență că soluția instanței este corectă.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, cu interogatoriu și că a fost reaudiat martorul ( filele 87-88/dosar).
Analizând sentința apelată în limitele cererii de apel Curtea apreciază că prima instanță a făcut o exactă apreciere a situației de fapt și o corectă aplicare a legii, apelul urmând să fie respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Aspectul esențial în discuție este dacă intimata a livrat apelantei cantitatea de -soarelui cuvenită, calificarea naturii juridice a contractului nemaifiind contestată de către nici una dintre părți.
Din depoziția martorului, reaudiat de către instanța de apel în prezența reprezentanților legali ai părților, rezultă fără tăgadă faptul că aceasta a vândut intimatei -soarelui și că la instrucțiunile acestuia a fost încărcată în camioane, în prezenta reprezentantului societății apelante care a asistat la recepția și cântărirea mărfii.
Motivele invocate de apelantă în susținerea unei situații diferite nu pot fi primite, având în vedere următoarele aspecte:
În materie comercială nu există o ierarhie a probelor, toate având de de principiu, aceeași putere doveditoare.
Lipsa documentelor contabile invocată de către apelantă nu poate duce la concluzia că o anumită operațiune comercială nu s-a realizat în condițiile în care ea este atestată prin alte mijloace de probă.
De altfel, rolul contabilității este de a reflecta o anumită realitate și, în condițiile în care actele contabile și cele de însoțire a mărfii nu sunt întocmite se poate trage concluzia nerespectării dispozițiilor financiar-contabile și nu cea de inexistență operațiunii comerciale.
În ceea ce privește așa-zisele contradicții din motivarea instanței, Curtea reține că în fapt contractul prevedea livrarea unei cantități de 300 tine -soarelui și că intimata a facturat cantitatea de 150.000 kg -soarelui, în sumă de 89.250 lei.
Se mai reține faptul că intimata nici nu a afirmat vreodată că a livrat toată cantitatea de cereale și că în acest caz nu s-ar mai fi pus problema rezilierii contractului și că instanța a reținut îndeplinirea obligației de livrare mărfii, fără însă să indice că s-ar fi livrat întreaga cantitate prevăzută în contract.
Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 22 - 296.pr.civ. urmează a se respinge ca nefundat prezentul apel.
În ceea ce privește cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor judiciare în apel, reține faptul că aceasta nu a făcut dovada plății onorariului pentru prezenta cauză, în copiile chitanțelor depuse la dosar indicându-se doar o din data de 31.08.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către pârâta-reclamantă SC SRL, cu sediul în B, str. - nr. 7, județul B, împotriva sentinței civile nr. 50/23.- pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL,cu sediul în F,-, jud.
Cu a recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, dr.- - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored.-.-4 ex.
12.11.2009
Fond-
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Sarmisegetuza Tulbure