Reziliere contract comercial Spete. Decizia 89/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2239/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.89
Ședința publică de la 16.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - - -, în contradictoriu cu intimatele - pârâte - - SRL, MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, - - 2002 SRL și intimatele - interveniente - - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1111/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimatele-interveniente prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatele-pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa de procedură constatată cu intimata - pârâtă - - SRL, faptul că intimatele-interveniente au depus la dosar întâmpinare.
Se comunică apelantei copia întâmpinării.
Curtea face aplicarea disp.art. 98 civ.și constată procedura completă cu intimata - pârâtă - - SRL, având în vedere că aceasta este radiată.
Apelanta prin avocat depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, solicitând proba cu acte și acordarea unui termen pentru a depune contractul de vânzare-cumpărare nr. 2500 care nu se regăsește la dosar și în care nu există clauza de servitute.
Intimatele-interveniente prin avocat solicită proba testimonială cu 2 martori, învederând că nu se opune la proba cu înscrisuri solicitată de partea adversă.
Apelanta prin avocat se opune la proba testimonială învederând că nu are relevanță în cauză.
Curtea deliberând, față de petitul acțiunii, nu consideră necesară depunerea înscrisului respectiv și nici administrarea probei testimoniale, motiv pentru care respinge probele solicitate de părți ca nefiind utile și concludente cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului pentru motivele dezvoltate în scris, fără cheltuieli de judecată, învederând că suprafețele de teren proprietatea intervenientelor sunt situate în interiorul societății apelante, apelanta - proprietar are aceeași cale de acces, cealaltă cale de acces nu este practicabilă nefiind asfaltată, dar accesul este direct prin curtea societății reclamante. Cu privire la cererea de intervenție a părții adverse, consideră că nu este întemeiată și nici admisibilă.
Intimatele - interveniente prin avocat solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față.
Prin sentința comercială nr. 11110/23.10.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei - - SRL.
A respins acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâții - SRL, MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE și intervenienții în nume proprii - - 2002 SRL și - - S RL ca neîntemeiată.
A admis cererea de intervenție și interes propriu formulată de - - SRL și - - 2002 SRL, respingând excepția inadmisibilității acesteia ca neîntemeiată.
A constatat existența dreptului de servitute de trecere în favoarea intervenienților privind drumul de acces menționat în protocolul din 22.02.2000 înregistrat.
A obligat reclamanta la 19,3 lei cheltuieli de judecată către intervenienți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a pretins rezilierea celor două protocoale încheiate la 22.02.2000 și 5.10.2001 cu - - SRL pentru neîndeplinirea obligației instituite în sarcina acestuia cu privire la întreținerea drumului de acces, cheltuieli cu paza pentru drumul din incinta sediului și fermei nr.3 din. Imobilul aflat în proprietatea - - SRL a fost înstrăinat intervenientelor prin contractele de vânzare - cumpărare nr. 1449/2001, 1744/2002, 2473/2002 în cuprinsul cărora se menționează că accesul la imobil se face pe drumul principal de acces conform protocolului din 22.02.2000.
Pârâta nu mai este proprietara imobilului în favoarea căruia s-a instituit servitutea de trecere în temeiul protocolului din 22.02.2000 înregistrat la sub nr. 623/14.03.2000, aceasta neînsemnând însă, a apreciat instanța de fond, că protocolul a rămas fără obiect.
În prezent intervenientele sunt proprietare ale fondului dominant și au dobândit dreptul de servitute de trecere, iar faptul că reclamanta a devenit o societate cu capital integral privat prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr.8/2003 nu este de natură a înlăturaprincipiul prevăzut de articolul 969 Cod civil, reclamanta nedovedind o nerespectare a obligațiilor contractuale cu execuție succesivă ce ar fi atras rezilierea contractului de drept sancțiune.
Urmare a radierii societății pârâte, excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia nu s-a mai susținut, iar prin decizia comercială nr. 633/2007 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a reținut interesul reclamantei în introducerea acțiunii de față, a mai reținut instanța de fond.
Instanța de fond a mai constatat și că pârâta a fost radiată, conform relațiilor comunicare de Registrul Comerțului sub nr. -/2.10.2008, astfel încât aceasta nu mai are capacitate procesuală de folosință iar, cu privire la îndeplinirea sau nu a obligației de către pârâți din conținutul protocolului încheiat la 5.10.2001 rezultă că accesul este valabil doar pentru clienții pârâtei și în caza de nerespectare a acestei condiții, contractul își pierde valabilitatea, rămânând însă în vigoare protocolul din 22.02.2000.
Așa fiind, intervenientele, în calitate de proprietare actuale ale fondului dominant, au un drept de servitute de trecere pe drumul de acces menționat în Protocolul din 22.02.2000 înregistrat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - -, apelul fiind înregistrat pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 2.12.2008.
În motivarea apelului reclamanta a susținut că protocolul încheiat cu pârâta trebuie reziliate pentru că acestea nu conțin referințe și nu pot avea efecte pentru terțe persoane, astfel încât reclamanta nu are temei pentru a obliga intervenientele să execute obligațiile asumate prin protocoalele menționate de către pârâta - SRL, în prezent radiată.
Așa fiind, a susținut apelanta, în mod greșit a respins instanța de fond cererea de reziliere în baza dispozițiilor articolului 969 Cod civil, instanța de fond ignorând prevederile articolului 973 Cod civil.
În privința cererilor de intervenție, apelanta reclamantă a arătat că cel puțin cererea de intervenție formulată de - - 2002 SRL trebuia respinsă, deoarece în actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.941/18.04.2000 încheiat cu pârâta radiată - - SRL, nu a fost inclus și dreptul de servitute de trecere.
A mai susținut apelanta reclamantă că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor articolului 480 și articolului 969 cod civil doar în favoarea intervenientelor, contrar probelor administrate în cauză.
Astfel, apelanta susține că nu poate fi ținută de obligațiile pe care și le-a asumat societatea comercială - prin protocoalele încheiate în 22.02.2000 și 5.10.2001, deoarece societatea s-a privatizat prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 8/10.02.2003, având capital integral privat.
Pe de altă parte, în contractele de vânzare - cumpărare încheiate de către pârâtă (radiată în prezent) cu cele două interveniente nu apare și acceptul său, al apelantei, pentru transmiterea dreptului de servitute de trecere, iar unul dintre contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâta, nici nu cuprinde clauza privind dreptul de servitute de trecere, astfel încât intervenienta (care a cumpărat de la pârâtă imobilul) nu se poate bucura de acest drept, deși contractul său de vânzare - cumpărare încheiat, nr. 2473/7.10.2002, face referire la Protocolul din 22.02.2000 înregistrat la sub nr. 623 din 14.03.2000.
În drept, articolul 282 și urm. Cod procedură civilă.
Intimatele interveniente - - 2002 SRL și - SRL au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelul ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Intimatele au susținut, în esență, că și-au îndeplinit obligațiile ce reieșeau din Protocolul încheiat la 22.02.2000 și că dreptul de servitute fiind un drept accesoriu dreptul de proprietate, urmează acest drept principal, indiferent în patrimoniul căruia s-ar afla, dreptul de servitute luând naștere în favoarea unui fond dominant și nu a persoanei proprietarului fondului.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale incidente, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Servitutea constituie o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea altui imobil care are alt stăpân, constituind astfel un drept asupra lucrului altuia deci un dezmembrământ al dreptului de proprietate.
În ceea ce privește însă servituțile legale, cum este cazul servituții de trecere, aceasta nu constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate, ci o obligație normală impusă prin lege proprietarilor ca reguli de bună vecinătate corespunzând unor nevoi de ordin social.
Constituția (articolul 44 punctul 7) se referă la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăți, iar Codul civil denumește aceste îngrădiri legate de interesul privat ce decurg din raportul de vecinătate, "servituți naturale" și "servituți legale" (articolele 578 - 585, articolele 586-619).
Deși legea numește servituțile legale "obligații" (articolele 588 și 589 Cod civil), totuși acestea, ca și servituțile naturale, nu sunt obligații persoane, deoarece nu sunt stabilite asupra persoanei, ci proprietarul este ținut propter rene, adică numai pentru faptul că deține fondul aservit.
În speță, - - SRL, în prezent, radiată, a cumpărat prin contractele de vânzare - cumpărare, autentificate sub nr. 941/18.04.2000 și nr. 1263/8.08.2001, de la societatea apelantă, terenurile în suprafață de 4.125 și, respectiv, 2.500, și construcțiile aflate pe aceste terenuri.
După propria susținere a apelantei reclamante, aceste două terenuri și construcțiile cumpărate de - - SRL se află situate "în incinta societății comerciale -".(fila 2, dosar nr-, ).
Rezultă că imobilele achiziționate reprezentau un loc înfundat, pentru accesul la drumul public pârâta trebuia să treacă pe terenul ce a rămas în proprietatea reclamantei, teren pe care, de altfel, era amplasată singura cale de acces, folosită și de către reclamantă.
Prin loc înfundat se înțelege acela care nu are nici o ieșire la calea publică. Se consideră locuri înfundate și acelea care au o ieșire insuficientă la calea publică, sens în care reclamanta apelantă a recunoscută că oad oua cale de acces, și aceasta tot pe terenul său, este impracticabilă, nefiind asfaltată, iar calea de acces folosită de către părțile litigante este singura practicabilă, fiind cea mai scurtă, cu acces direct la cele două imobile.
Potrivit dispozițiilor articolului 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, adică fără ieșire la calea publică, poate pretinde pe locul vecinului său un drept de trecere la calea publică, pentru exploatarea propriului fond, cu obligația de a-l despăgubi pe acesta de pagubele cauzate în acest fel.
Dreptul de trecere trebuie să se exercite pe acolo pe unde se poate realiza cel mai scurt drum la calea publică (articolul 617 Cod civil), la alegerea locului de trecere avându-se în vedere să se producă cea mai puțină pagubă aceluia pe al cărui teren urmează să aibă trecerea la calea publică (articolului 618 Cod civil).
În speță, drumul de acces la calea publică a fost stabilit chiar de către apelanta reclamanta, proprietara fondului aservit, acesta fiind și propriul său drum de acces.
În acest sens au fost încheiate Protocoalele din 22.02.2000 (fila 5 dosar ), și din 5.10.2001 (fila 6 dosar ), pârâtei - - SRL, revenindu-i obligația ca pe accesul acordat, pe un drum "infectat", să construiască o împrejmuire de plasă și sârmă și să dezinfecteze de acces după împrejmuire.
Prin Protocolul încheiat la 5.10.2001, se prevedeau în sarcina pârâtei contribuția la întreținerea drumului și suportarea cheltuielilor cu paza, respectiv salarizarea lunară a unui paznic, de 1.500.000lei (ROL).
În acest protocol se prevede că accesul este valabil numai pentru reclamanta apelantă și pârâta - - SRL, și pentru clienții acestora, în caz contrar, rămânând în vigoare Protocolul încheiat la 22.02.2000.
Cele două protocoale au fost încheiate pe durată nedeterminată.
Motivele invocate de către apelanta reclamanta în susținerea cererii de reziliere a protocoalelor încheiate, respectiv faptul că pârâta - - SRL, nu mai este proprietara fondului dominant, aceasta înstrăinând, prin contractele de vânzare - cumpărare autentificate (2473 din 7.10.2002, 1449/7.09.2001), imobilul cumpărat de la apelanta reclamantă, ca și motivul că, devenind o societate cu capital integral privat în baza contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 8/10.02.2003, societatea apelantă nu mai poate fi ținută de obligațiile asumate prin protocoalele menționate sunt nefondate.
Pe de altă parte, după cum am arătat deja, servitutea de trece este o îngrădire legală, o obligație impusă de lege, constituită numai în folosul și, respectiv, sarcina unor imobile prin natura lor.
Servitutea este un accesoriu al fondului căruia îi profită, urmând soarta acestuia, putând fi înstrăinată odată cu fondul dominant. Ea rămâne o sarcină pentru utilitatea acestui fond, impusă fondului aservit, care,de asemenea, trebuie să suporte servituțile ce îl grevează indiferent cine ar fi proprietarul lui.
Servitutea are un caracter perpetuu, care este o consecință a caracterului ei accesoriu, având aceeași durată ca și dreptul de proprietate.
Așa fiind, servitutea a fost constituită nu în favoarea - - SRL, ci în favoarea fondului dominant aflat la data respectivă în proprietatea acesteia.
Urmare a înstrăinării proprietății (fondului dominant) către intervenientele intimate, dreptul de servitute a fost transmis acestora ca o consecință a caracterului accesoriu, odată cu încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru fondul dominant căruia îi profită.
Chiar dacă apelanta reclamantă s-a privatizat ulterior încheierii celor două protocoale și contractele succesive de vânzare - cumpărare a fondului dominant, aceasta este ținută în continuare să respecte servitutea de trecerea legal constituită, indiferent de cine deține capitalul social al societății, servitutea de trecere grevând asupra fondului aservit și nu asupra titularului drept de proprietate care rămâne, în continuare, societatea comercială apelantă și nu acționarul privat al acesteia.
Susținerea apelantei în sensul că protocoalele fiind încheiate cu autoarea celor două interveniente principale nu poat obliga pe acestea la respectarea obligațiilor asumate de către autoarea lor, este nefondată, odată cu transmiterea dreptului de proprietate și a dreptului de servitute de trecere, acestea preluând și sarcinile asumate.
Potrivit articolelor 616 și 619 Cod civil, servitutea legală de trecere se stabilește cu titlu oneros, astfel că proprietarul (proprietarii) fondului dominant va fi ținut să îl despăgubească pe proprietarul fondului aservit cu echivalentul lipsei de folosință a terenului utilizat pentru trecere, stabilită la valoarea lui de circulație.
Instanța Supremă a decis în mod judicios că acțiunea în despăgubire prevăzută de aceste texte de lege au ca obiect paguba ce se pricinuiește fondurilor aservite, și nu folosul pe care drumul de trecere la duce proprietarului fondului dominant, iar în ipoteza executării unor lucrări trebuincioase pentru exercițiul servituții, ele se impută proprietarului fondului dominant. Atunci însă când trecerea servește, cum este cazul în speță, și fondului aservit, cheltuielile au a fi suportate, "proporțional cu foloasele culese" și de proprietarul acestui fond ( a se vedea, în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, decizia nr. 4081/2005).
Aceasta înseamnă că proprietarul fondului aservit, apelanta reclamantă, poate exercita, în temeiul articolului 619 Cod civil, acțiune pentru despăgubirea sa împotriva intervenientelor principale, în condițiile în care probează în instanță paguba pricinuită, sau poate solicita obligarea acestora la suportarea cheltuielilor pentru efectuarea lucrărilor trebuincioase exercițiului servituții de trecere, în condițiile legii.
Rezultă că nici cel de-al treilea motiv invocat de către apelanta reclamantă, în sensul că autoarea intervenientelor nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin protocoalele încheiate, nu este fondat, în situația în care aceasta s-a limitat doar la a afirma aceasta, fără a proba în vreun fel, în condițiile articolului 1169 Cod civil, cele afirmate.
Mai mult, chiar dacă constatarea pe cale de ordonanță președințială (decizia civilă nr. 1167R din 20.10.2003 a Tribunalului București - Secția a III a Civilă - filele 32-34 dosar ), s-a reținut pe cale judecătorească faptul că autoarea intervenientelor și-a respectat obligațiile asumate prin cele două protocoale, respectiv de a dezinfecta și îngrădi cu gard drumul de acces din șos. - și până la imobilul său.
Pentru a combate autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești, trebuia ca apelanta reclamantă să aducă dovezi noi care să ateste schimbarea stării de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat.
De altfel prin motivele de apel, reclamanta nu critică hotărârea apelată și sub acest aspect, al nereținerii de către instanța de fond a neîndeplinirii obligațiilor asumate de către autoarea intervenientelor principale.
Oricum, cererea era îndreptată, sub acest aspect, al neîndeplinirii obligațiilor asumate, împotriva - - SRL, nu și împotriva intervenientelor, motiv pentru care instanța nu poate analiza cererea și sub acest aspect, nefiind investită cu o asemenea cerere (articolul 129 al. ultim Cod procedură civilă).
Cât privește cererile de intervenție în interes propriu, acestea au fost admise de către instanța de fond în mod temeinic și legal, față de dispozițiile articolului 49 alineat 1,2 Cod procedură civilă, titularii servituții (proprietarii fondului dominant), având la dispoziție și exercițiul acțiunii confesorii pentru apărarea dreptului lor împotriva proprietarului fondului aservit,urmărind recunoașterea dreptului lor real de servitute.
Pentru aceste considerente, Curtea, f ață de dispozițiile articolului 282 - 296 Cod procedură civilă respinge apelul ca nefondat.
Ia act că intimatele interveniente nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - - -, cu sediul în ,-, Județ I, în contradictoriu cu intimatele - pârâte - - SRL,cu sediul în,-, Județ I, MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,- sector 3, - - 2002 SRL, cu sediul în,-, Județ I și ales în B la Cabinet Avocat din-, sector 6 și intimatele - interveniente - - SRL, cu sediul în,-, Județ I și ales în B la Cabinet Avocat din-, sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.1111/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Ia act că intimatele interveniente nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 16.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
9 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu
