Reziliere contract comercial Spete. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 48/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 91

Ședința publică de la 17 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță

JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu

Grefier ---

****************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de reclamanta în contradictoriu cu intimata pârâtă SC GRUP SA B, împotriva Sentinței comerciale nr.10402/09.10.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 10707/2008).

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu se prezintă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost depusă la dosar întâmpinare în dublu exemplar și că în cauză a fost solicitată judecarea în lipsă.

Curtea, din oficiu invocă excepția de necompetență materială a tribunalului și reține cauza în pronunțare pe acest aspect, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.

CURTEA,

Asupra apelului de față,constată:

Prin sentința comercială nr.10402 din 9.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC GRUP SA.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că cererea reclamantei de reziliere a contractului părților de servicii de telefonie prin satelit nu poate fi primită câtă vreme datorită neachitării contravalorii serviciilor prestate pârâta a procedat la deconectarea reclamantei iar rezilierea, ca sancțiune aplicabilă în cazul contractelor sinalagmatice intervine în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale asumate de părți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate și judecarea cauzei de către instanța competentă.

S-a depus întâmpinare la dosar.

În ședința publică din 17.02.2009, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, Curtea din oficiu a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului și a reținut cauza în vederea soluționării excepției.

Analizând excepția invocată în raport de actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Oltenița reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC GRUP SA să se dispună rezilierea contractului părților de prestări servicii încheiat la data de 8.12.2006.

Prin sentința civilă nr.1753/17.09.2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Oltenițaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

După declinare Judecătoria Sectorului 1 Bap ronunțat sentința civilă nr.15822/2007 în dosarul nr- și a respins acțiunea reclamantei ca fiind lipsită de obiect.

Prin decizia comercială nr.38A/18.06.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis apelul formulat de către reclamantă împotriva sentinței civile nr.15822/2007 care a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B și a anulat sentința atacată, reținând cauza spre soluționare în primă instanță.

La data de 9.10.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a pronunțat sentința comercială nr.10402 în dosarul nr- prin care a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 32 din9.06.2008pronunțată în dosarul nr.75/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s- stabilit că dispozițiile articolului 1 pct. 1 lit. a și b și articolul 2821alin. 1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitlul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

Această decizie obligatorie pentru instanțe a fost omisă a fi avută în vedere de către tribunal la momentul soluționării apelului declarat de către reclamantă și apoi la momentul soluționării cauzei în primă instanță.

Ținând seama de împrejurarea că obiectul acțiunii reclamantei a fost considerat evaluabil în bani de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.32/2008 pronunțată în interesul legii și că prin aceasta s-au urmărit aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești cărora le revine astfel obligativitatea de a se conforma imediat celor dispuse prin decizia evocată cum impun și cerințele articolului 329 Cod procedură civilă Curtea în temeiul articolului 2 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă raportat la articolul 1 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și potrivit cu dispozițiile articolului 297 alin. 2 Cod procedură civilă va admite excepția, va anula sentința tribunalului și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, respectiv Judecătoria Sectorului 1 B în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei - în considerarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată care nu depășește 100.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția de necompetență materială a tribunalului.

Anulează sentința apelată - sentința comercială nr.10402 din 9.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- - și trimite cauza privind pe reclamanta domiciliată în O,-, Județ și pe pârâta SC GRUP SA cu sediul în B, sector 1, nr. 242-246,. 4, spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2009.

Președinte,

--- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Red. Jud.

Tehnored.IN

4 ex /Com.2 ex.

19.02.2009

Președinte:Ruxandra Monica Duță
Judecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 91/2009. Curtea de Apel Bucuresti