Rezoluțiune contract. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 100/

Ședința publică de la 19 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta - - SRL B împotriva Sentinței civile nr. 872/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru pârâta intimată - SRL Sibiu, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, constatându-se că la dosar s-au depus: o cerere din partea pârâtei intimate prin care solicită comunicarea motivelor de apel pentru a putea depune întâmpinarea și pregăti apărarea.

Se constată de asemenea, că s-a comunicat prin fax OP nr.6 și OP nr.7 din data de 19.09.2008 prin care se face dovada achitării de către reclamanta apelantă a taxei judiciare de timbru în valoare de 950 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5,3 lei.

Mandatarul pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul - SRL solicită, în baza dispozițiilor art.287 alin.2 pr.civ. respingerea apelului ca nemotivat.

Solicită cheltuieli de judecată conform dovezii depuse la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de față,

Prin Sentința civilă nr.872/C/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sibius -a respins acțiunea formulată de - - SRL împotriva pârâtei - SRL.

Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:

Între reclamantă, în calitate de beneficiar și pârâtă, în calitate de vânzător, s-a născut la data de 9.11.2005 un raport juridic comercial prin care pârâta și-a asumat obligația de livrare și montare a unor produse, iar reclamanta de a achita prețul stabilit de comun acord de părți.

Conform ofertei acceptată de reclamantă, contractul conținea separat prețul utilajelor și separat prețul manoperei pentru montare.

Probele dosarului relevau faptul că societatea pârâtă a livrat toate produsele comandate, iar obligația de punere în funcțiune a fost realizată parțial, fiind montate doar acele piese pentru care a fost asigurat front de lucru de către reclamantă.

Din probatoriul administrat rezulta că reprezentanții pârâtei s-au deplasat la sediul cumpărătoarei reclamante unde au executat operațiunile de montare a arzătoarelor de la cuptoare, însă datorită lipsei și nepotrivirii racordurilor de gaz de la vechea instalație nu s-a putut finaliza montajul celorlalte arzătoare și al centralei murale, obligația asigurării frontului de lucru corespunzător aparținând reclamantei

În astfel de condiții, capătul de cerere privind rezoluțiunea parțială a contractului încheiat între părți urma a fi respins, reclamanta nefăcând dovada că montajul pieselor nu s-a realizat din culpa pârâtei.

Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a concluzionat că reclamanta, dacă era interesată, putea să-și desfășoare activitatea pentru realizarea producției destinată exportului în luna decembrie 2005, întrucât utilajele care condiționau realizarea procesului tehnologic și, în special, cele două cuptoare de vopsire erau în stare de funcționare, aceasta fiind asigurată de - SRL.

Prin același raport, expertul tehnic a concluzionat că nu poate fi vorba de vreun coeficient de diminuare a producției pe perioada 29.11.2005 - 7.12.2005.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat de expert, prejudiciul la care face referire reclamanta nu se regăsea înregistrat în contabilitatea societăți și nu existau înregistrate facturi de penalități emise SRL pentru produsele livrate.

Cum reclamanta nu a dovedit existența unui prejudiciu suferit ca urmare a neîndeplinirii contractului din culpa societății pârâte și capătul de cerere privind plata daunelor interese formulat de reclamantă s-a constatat a fi nefondat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - - SRL B, care a solicitat modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii sale, întrucât este "neîntemeiată" (fila 3).

Apelul nu a fost motivat nici prin cererea de apel și nici în conformitate cu dispozițiile art. 287 alin.2 pr.civ.

Apelul a fost legal timbrat cu 950 lei taxă judiciară de timbru și 5,3 lei timbru judiciar.

La prima zi de înfățișare (19.09.2008) reclamanta nu a solicitat amânarea cauzei și nu a depus motivele de apel, deși era reprezentată de avocat.

În aceste condiții, curtea de apel urmează să verifice apelul reclamantei în conformitate cu dispozițiile art.292 alin.2 pr.civ.

Verificând apelul reclamantei se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese, constând în cheltuieli suplimentare pentru punerea în funcțiune a arzătoarelor și centralei livrate de pârâtă și beneficiul nerealizat ca urmare a neonorării comenzilor către partenerii de afaceri ai reclamantei.

Așa cum a reținut și tribunalul, culpa în imposibilitatea montării a 2 arzătoare revine reclamantei care nu a asigurat frontul de lucru și nu a comandat toate piesele pentru montaj. De altfel, pârâta nici nu a solicitat reclamantei plata manoperei pentru montarea celor 2 arzătoare, astfel că, în lipsa vreunei probe care să confirme culpa pârâtei în neexecutarea contractului și prejudiciul suplimentar cauzat prin plata montajului celor 2 piese, aprecierea primei instanțe cu privire la netemeinicia acestor pretenții apare ca fondată.

Nici prejudiciul constând în beneficiul nerealizat ca urmare a întârzierii punerii în funcțiune a arzătoarelor nu a fost dovedit de reclamantă. Din raportul de expertiză, dar și din declarațiile martorilor (filele 352 - 385, 295, 196) rezultă că activitatea reclamantei a continuat în aceleași condiții și în timpul montării arzătoarelor și că în perioada 29.11.2005 - 7.12.2005 producția reclamantei nu a fost diminuată ca urmare a relației comerciale cu pârâta (pct.7 concluzii raport de expertiză, fila 386). Expertul infirmă astfel susținerile martorilor și (fila 149,150 din dosarul Tribunalului Sibiu ).

Față de cele reținute, curtea de apel apreciază că, în mod corect, tribunalul a stabilit că acțiunea reclamantei este nefondată și a respins-o ca atare.

De altfel, chiar reclamanta, prin cererea de apel, a realizat că acțiunea sa este neîntemeiată (fila 3).

În aceste condiții curtea de apel urmează ca, în temeiul art. 296.pr.civ. să respingă apelul reclamantei drept nefondat.

Întrucât apelul reclamantei a fost respins, aceasta urmează să fie obligată, în temeiul prevederilor art. 298 și 274.pr.civ. la plata către pârâtă a sumei de 2.975 lei cheltuieli de judecată în apel, conform extrasului de cont (fila 13).

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - - SRL împotriva sentinței nr. 872/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Obligă reclamanta - - SRL să plătească în favoarea pârâtei - SRL Sibiu suma de 2.975 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19.09.2008.

Președinte Judecător

- - - -

Grefier

- -

Red.

Th.

Ex.4/21.10.2008

Jud. fond:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Rezoluțiune contract. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Alba Iulia