Rezoluțiune contract. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 108/2008
Ședința publică din data de 14 MAI 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de pârâta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 3869/2007 din 19.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamanta - SRL, având ca obiect rezoluțiune contract.
Se constată că la data de 13.05.2008 reclamanta a depus concluzii scrise, însoțite de înscrisuri, respectiv filele 31 - 64 iar la data de 14.05.2008 pârâta a depus concluzii scrise, respectiv filele 65 - 88.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 mai 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3.869 din data de 19.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S, împotriva pârâtei . și în consecintă, a fost dispusă rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată între părți sub nr. 167/16.02.2006, iar pârâta a fost obligată să restituie reclamantei echivalentul în lei, la data plății, a sumei de 140.000 euro cu dobânzi legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la achitare.
Totodată, a fost obligată pârâta la 7.963,52 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Sac hemat în judecată pârâta ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 167/16.02.2006 încheiat între părți, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 140.000 euro cu dobânzi legale de la introducerea acțiunii și până la achitarea sumei pretinse și cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că prin contractul menționat mai sus pârâta s-a obligat să vândă reclamantei o cantitate de material lemnos pentru stingerea unei creanțe de 140.000 euro, între părți existând de mai mult timp raporturi contractuale potrivit cărora pârâta livra reclamantei material lemnos pe care aceasta îl achita. S-a ajuns la un moment dat ca prețul să fie achitat în avans de reclamantă la nivelul sumei pretinse în acțiune. Pentru stingerea datoriei pârâta s-a obligat să încheie un nou contract în condiții de preț și cantitate ce urmau să fie stabilite de comun acord. Pârâta a refuzat să facă vreo ofertă concretă pentru stabilirea cantității și a prețului, cu toate că reclamanta a făcut mai multe încercări de-a rezolva litigiul pe cale amiabilă.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, susținând că înțelegerea părților cu nr. 167/06.02.2006 nu poate fi interpretată ca un contract de vânzare-cumpărare, deoarece lipsesc obiectul și prețul, existând numai o promisiune bilaterală care vizează întocmirea unui contract, astfel că nu sunt aplicabile prev. art. 1.020 -1.021 Cod civil, neexistând condiții pentru a se stabili culpa vreuneia dintre părțile contractante, iar suma de 140.000 euro nu reprezintă obiectul promisiunii bilaterale de sub nr. 167/16.02.2006.
O a doua întâmpinare a fost depusă de pârâtă la 19.06.2007 prin care s-a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii, însă pentru considerente diferite de prima întâmpinare, susținându-se că, contractul în litigiu reprezintă o tranzacție prin care părțile au convenit să regleze raporturile juridice preexistente între ele și să stabilească un nou cadru contractual, negându-se că ar fi fost invitată de reclamantă să rezolve pe cale amiabilă litigiul. Chiar dacă prin convenția de sub nr. 167/2006 părțile și-au asumat o obligație de a face - aceea de-a încheia un nou contract - această obligație nu reprezintă prestația caracteristică contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâta a mai susținut că a fost de bună-credință, deoarece sistarea lucrărilor forestiere de pe urma cărora se obținea materialul lemnos ce trebuia livrat a avut loc din motive de forță majoră, față de care reclamanta nu a manifestat înțelegere, ci dezinteres pentru încheierea contractului promis de comun acord, situație în care condițiile rezolutiunii nu sunt întrunite.
Examinând actele de la dosar, tribunalul a reținut că acțiunea este întemeiată pentru următoarele considerente.
Astfel, între părți au existat raporturi contractuale și până la data de 16.02.2006, când a fost încheiat actul intitulat "contract de vânzare-cumpărare" de sub nr. 167/2006, la finalul art. 1 din contract s-a precizat că toate contractele anterioare datei de 16.02.3006 se anulează de comun acord, iar pârâta nu a livrat tot materialul lemnos pentru care a încasat prețul, situație în care, la data de 16.02.2006 a rămas cu o datorie de 140.000 euro față de reclamantă, pe care nu a contestat-
În aceste condiții, pentru a șterge datoria de mai sus, pârâta s-a obligat să vândă material lemnos până la concurența datoriei, la un preț ce urma să fie stabilit ulterior de comun acord. Acest acord nu s-a mai realizat, fiecare dintre părțile contractante acuzând-o pe cealaltă pentru neperfectarea contractului.
lnvocând prev. art. 1.295 alin. 1 cod civil care prevăd că "vânzarea este perfectă între părți îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului ", instanța de fond a considerat onvenția în litigiu ca nefiind o vânzare-cumpărare, ci numai o promisiune de a contracta, iar pârâtul trebuia din proprie inițiativă să propună cantitatea și prețul materialului lemnos pentru care ar fi trebuit perfectat contractul. Această concluzie se impunea din chiar termenii contractului, deoarece pârâtul s-a obligat "să vândă", iar cel care vinde face regula, dacă nu s-a stabilit contrariul.
Instanța de fond a constatat că pârâtul nu a făcut nici o ofertă în termen rezonabil, situația convenindu-i acestuia, fiind deja în posesia sumei de 140.000 euro avans, în contul contractului ce urma să fie perfectat.
la adresa reclamantului, în sensul că acesta nu a făcut o invitație certă la adresa pârâtului, ca acesta să vină cu oferta de preț și de cantitate, au fost apreciate ca neîntemeiate, reclamantul îndeplinindu-și obligația specifică de cumpărător, a avansat o sumă în contul unei prestații și era rândul pârâtului să concretizeze prin ofertele ce ar fi trebuit să le facă, întinderea acestor prestații, forța majoră pretinsă de pârât ar fi fost relevantă pentru executarea contractului și nu pentru încheierea acestuia.
Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a apreciat ca fiind întrunite condițiile cerute de art. 1.021 Cod civil pentru rezolutiunea promisiunii de contractare, iar împrejurarea că, prin convenția în litigiu nu s-a stabilit un termen până la care pârâtul trebuia să facă oferta, nu a fost de natură să ducă la respingerea acțiunii, prin introducerea cererii de chemare în judecată considerându-se că pârâtul a fost pus în întârziere.
În aceste condiții, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată, chiar în lipsa administratorului pârâtei la interogatoriul încuviințat la cererea reclamantei și, în condițiile în care acesta a depus certificate medicale, ultimul certificat, chiar dacă a fost depus după dezbateri, nu poate atrage sancțiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă, chiar și în lipsa acestei probe acțiunea se privește a fi dovedită.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termenul legal, . solicitând, în baza art. 296.pr.civ. schimbarea în întregime a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta critică reținerile instanței de fond referitoare la faptul că s-a obligat să vândă reclamantei material lemnos până la concurența datoriei de 140.000 Euro, "la un preț ce urma să fie stabilit ulterior de comun acord" și faptul că în temeiul prev. art. 1.295 alin. 1.civ. instanța a apreciat convenția din litigiu ca nefiind o vânzare-cumpărare, ci numai o promisiune de a contracta.
Astfel, pârâta a arătat că în conformitate cu contractul pe care își întemeiază pretențiile reclamanta (contractul nr. 167/16.02.2006), "Cantitatea care va fi livrată pentru această sumă și prețul/mc. rășinoase urmează a se stabili într-un nou contract", nu s-a stabilit cantitatea de lemn care urmează să fie vândută reclamantei în schimbul prețului de 140.000 euro, nici calitatea acestuia și nici prețul/mc., intenția părților nefiind în sensul de a stabili la acel moment și prin acel contract aceste elemente, ele urmau să facă obiectul unei noi negocieri între părți și, după ce părțile ar fi ajuns la un acord în privința acestor elemente, să încheie un "nou contract".
În condițiile în care prin contractul nr. 167/16.02.2006 părțile nu au stabilit cantitatea de material lemnos și nici prețul/mc., pârâta a apreciat că obiectul contractului nu este determinat și nici determinabil, invocând și prev. art. 1.295 al. 1.civ. care stipulează că vânzarea nu este valabilă decât dacă părțile cad de acord "asupra lucrului și prețului".
De asemenea, a mai arătat că literatura de specialitate și practica judiciară este unanimă în sensul că, în cazul bunurilor de gen, determinarea obiectului se face prin stabilirea speciei și a cantității, concluzia fiind valabilă și în cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, aceasta din urmă presupunând ca elementele esențiale ale vânzării (obiectul și prețul) să fie determinate ferm încă din momentul încheierii ei.
În condițiile în care în contractul nr. 167/16.02.2006 cantitatea de material lemnos și prețul/mc. nu au fost determinate (părțile neavând, de altfel, intenția de a le determina la acel moment și prin acel contract), pârâta apreciază că acest contract este nul absolut atât ca vânzare-cumpărare, cât și ca promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, convenția fiind pe deplin valabilă, dar calificarea juridică corectă fiind însă cea de acord de principiu, toate clauzele producând efecte depline. Prin acest acord de principiu, părțile s-au angajat să negocieze în viitor un contract de vânzare-cumpărare ale cărui elemente nu sunt încă stabilite decât în parte, contractul dând naștere în sarcina părților la obligația de a negocia în viitor un posibil contract de vânzare-cumpărare.
Pârâta a mai apreciat că astfel de obligație (de negociere) este una de mijloace și nu una de rezultat, iar în cazul în care negocierile nu mai au loc sau dacă, în urma lor, părțile nu ajung la un acord de voințe cu privire la elementele esențiale ale vânzării-cumpărării, acesta din urmă nu mai ia naștere.
În aceste condiții, pârâta relevă că în mod greșit, instanța a calificat contractul în speță ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare și a considerat că, în lipsa negocierilor cu privire la cantitatea și prețul/mc. al lemnului, promisiunea poate fi rezoluționată și poate fi obligată să restituie reclamantei suma de 140.000 euro.
De asemenea, pârâta precizează că și în cazul în care și-ar fi încălcat obligația de negociere, născută din acordul de principiu, rezoluțiunea acestui contract nu poate atrage obligarea sa la plata sumei de 140.000 euro, deoarece această sumă nu era corelativă obligației sale de negociere (nu i s-a achitat această sumă pentru ca să participe la negocieri), ci suma urma să reprezinte prețul într-un viitor contract de vânzare-cumpărare de material lemnos și doar în cazul în care s-ar fi ajuns la un acord cu privire la cantitatea și prețul/mc. al lemnului și s-ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare și, ulterior încheierii vânzării, nu ar mai fi livrat cantitatea prevăzută în contract, reclamanta ar fi fost îndreptățită să ceară rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și restituirea prețului de 140.000 euro.
Pârâta a concluzionat că, deși această sumă se afla deja în posesia sa la momentul încheierii acordului de principiu și asumării obligației de negociere, acest lucru nu are nici o relevanță în speță, subliniind faptul că, această sumă i-a fost plătită în executarea altor contracte comerciale derulate între părți, lucru recunoscut și de reclamantă.
Reclamanta s-a opus admiterii apelului, iar prin concluziile scrise depuse la dosar a învederat următoarele:
Indiferent de natura juridică a convenției nr. 167/2006, ea trebuie privită în ansamblul raporturilor contractuale existente între cele două părți, care s-au întemeiat pe buna-credință a celor doi parteneri și s-au caracterizat prin lipsă de formalism, reclamanta subliniind faptul că achita în avans, în mod curent, prețul materialului lemnos ce urma a-i fi livrat de către pârâtă, iar cantitatea și prețul final erau fixate la poarta fabricii, când se livra efectiv lemnul și era întocmită factura.
În acest context, nu are nici o relevanță dacă este vorba despre un antecontract de vânzare-cumpărare, o tranzacție sau un acord de principiu, întrucât toate aceste 3 acte au un caracter sinalagmatic, și, în consecință, le sunt aplicabile pe deplin dispozițiile art. 1.020 Cod civil, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
Au fost invocate și dispozițiile art. 970 alin. 1 și 2 Cod civil, relevându-se faptul că pârâta nu a dat curs încercărilor de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, refuzând să semneze și actul adițional care reprezenta concretizarea celor stabilite, cu titlu de principiu, prin convenția nr. 167/2006.
De asemenea, sunt relevante și prev. art. 61 și 40 Cod comercial conform cărora pârâta avea posibilitatea de a face o ofertă de preț sau de a livra marfa conform bursei lemnului de la S sau a mercurialelor locului încheierii contractului.
Reclamanta a învederat și faptul că, în dreptul românesc nu există instituția "acordului de principiu", iar hotărârile pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Alba nu au nici o înrâurire asupra modului de soluționare a prezentului dosar, întrucât raporturile juridice deduse judecății în aceste două cauze sunt diferite.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
La data de 16.02.2006, între pârâtă, în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de cumpărător, s-a încheiat "contractul de vânzare-cumpărare" nr. 167/2006, prima obligându-se să vândă o cantitate de material lemnos pentru stingerea sumei de 140.000 euro fără, sumă care a fost plătită până la 31.12.2005, în avans, în baza unor contracte încheiate anterior pentru cumpărare de masă lemnoasă, conform contractelor nr. 12.908, 9.963, 12.941, 14.542, 1.358 și nr. 23.958 încheiate cu Direcția Silvică ( 38, dosar fond).
Art. 1 alin. 2 al contractului prevede că masa totală lemnoasă ce va fi livrată pentru această sumă și prețul/mc. va fi stabilit într-un nou contract.
Totodată, este de subliniat faptul că prin art. 1 alin. 3 al convenției nr. 167/16.02.2006, s-a stipulat că încheierea actului anulează toate contractele anterioare si obligațiile stabilite si încheiate până la data semnării lui, respectiv 16.02.2006.
Acest nou contract despre care face vorbire convenția este scriptul denumit " Adițional", propus de către reclamantă și prin care urma să se detalieze condițiile contractuale și să se determine cantitatea si prețul materialului lemnos de livrat, raportat la convenția nr. 167/16.02.2006 ( 95 - 96, dosar fond).
Acest din urma act adițional, susține pârâta, urma să vină în completarea convenției nr. 167/16.02.2006, adăugând elementele esențiale oricărui contract de vânzare-cumpărare, iar aceste elemente esențiale, în lipsa cărora convenția nu poate fi calificata drept contract de vânzare-cumpărare, au fost doar sugerate prin convenție, fără a fi nici măcar determinabile din ansamblul acesteia.
În condițiile în care actul adițional nu a fost niciodată semnat de către părți, pentru a conferi putere juridică convenției, iar mai apoi relațiile dintre părți au devenit tensionate, reclamanta promovând în justiție acțiuni pentru recuperarea sumelor achitate în avans, părțile au resimțit efectele negative ale lipsei lor de prevedere în ceea ce privește forma "ad probationem" a operațiunilor comerciale desfășurate între acestea.
Prima instanță a considerat întemeiată acțiunea reclamantei, dispunând rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 167/2006 și obligarea pârâtei la plata sumei de 140.000 euro.
Prin apelul formulat, se critică această abordare, relevându-se, în esență, că nu se poate discuta despre un antecontract de vânzare-cumpărare, ci doar despre un acord de principiu, prin care părțile și-au asumat doar obligația de a negocia în viitor clauzele contractuale referitoare la cantitatea de masă lemnoasă și prețul/mc..
În consecință, rezoluțiunea acestui acord de principiu nu poate avea ca efect obligarea sa la restituirea sumei, întrucât aceasta nu a fost plătită drept contraechivalent al obligației de negociere.
În condițiile în care în convenția nr. 167/16.02.2006 cantitatea de material lemnos și prețul/mc. nu au fost determinate si nici determinabile, acest act nu poate fi calificat ca fiind unul prin care se transferă proprietatea. Mai mult, el nu poate fi calificat nici drept o convenție anticipatorie a unui contract translativ de proprietate, pentru că și în cazul acesteia din urmă, elementele esențiale, respectiv prețul si obiectul, cel puțin determinabile, trebuiesc prevăzute în cuprinsul promisiunii.
Din acest punct de vedere, pârâta consideră că tribunalul, în mod greșit, a constatat că se impune rezilierea convenției nr. 167/16.02.2006, deoarece, în realitate, aceasta nu-și poate produce consecințele juridice în lipsa unui act complementar, iar rezilierea convenției nr. 167/16.02.2006 este o sancțiune inutilă si nepotrivită din punct de vedere juridic, deoarece nu se poate rezilia un act juridic care nu concretizează o reciprocitate si o interdependență a obligațiilor contractuale, ci numai prefigurează aceste obligații și delimitează cadrul legal în care ele vor fi asumate ulterior.
de specialitate și practica judiciară admit în unanimitate că, în cazul bunurilor de gen, determinarea obiectului se face prin stabilirea speciei și a cantității. Concluzia este valabilă și în cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, aceasta din urmă presupunând ca elementele esențiale ale vânzării (obiectul și prețul) să fie determinate ferm încă din momentul încheierii ei.
Reclamanta ar fi putut, cel mult, să solicite plata sumei de 140.000 euro, întemeindu-se doar pe acele contracte comerciale care au dat naștere inițial acestei obligații și nicidecum pe contractul nr. 167/16.02.2006.
Curtea achiesează doar parțial la cele susținute de către pârâtă și rezumate conform celor de mai sus, luând în considerare faptul că, după cum s-a arătat în doctrină, regula prev. de art. 1.295 alin. 1 Cod civil, conform căruia vânzarea este perfectă între părți de îndată ce acestea s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, este valabilă doar în cazul bunurilor individual determinate.
În cazul bunurilor de gen se arată că proprietatea asupra lor nu se poate transfera decât la momentul în care se realizează individualizarea lor, într-o formă sau alta.
În privința antecontractului de vânzare-cumpărare, s-a relevat în doctrină că acesta este, în esență, o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, care diferă de contractul propriu-zis prin aceea că are ca obiect o obligație de a face, respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare și nu una de a da, respectiv de a transfera proprietatea asupra lucrului vândut.
În mod corect a subliniat pârâta, prin apelul declarat, faptul că actul nr. 167/2006 nu poate fi calificat drept un antecontract de vânzare-cumpărare, întrucât în cazul bunurilor de gen lucrul vândut trebuie să fie determinat sau determinabil, încă de la momentul semnării unei astfel de promisiuni sinalagmatice, ceea ce nu este cazul în speță.
Nu poate fi primită însă nici teza unui "acord de principiu", întrucât o asemenea instituție juridică nu este legiferată în dreptul românesc și, chiar în caz contrar, nu se poate nega faptul că și acest "acord" este unul sinalagmatic.
În opinia instanței, este vorba despre un contract nenumit, prin care, în primul rând, pârâta a recunoscut faptul că, până la data de 31.12.2005, i-a fost plătită în plus față de cantitatea de material lemnos efectiv livrată reclamantei, suma de 140.000 euro.
De asemenea, cu acceptul reclamantei, pârâta s-a obligat să livreze, pentru această sumă, material lemnos, în condiții ce urmau a fi stabilite ulterior, referitoare la cantitatea bunurilor și prețul/mc., iar pe de altă parte, au fost anulate toate contractele anterioare și obligațiile stabilite până la data de 16.02.2006.
Raportat la toate aceste aspecte, nu poate fi negat faptul că este vorba despre o convenție sinalagmatică, în sensul în care obligațiile celor două părți sunt interdependente și reciproce, fiecare dintre ele avându-și cauza juridică în cealaltă.
În aceste condiții, dacă se dovedește neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către oricare dintre părți, cealaltă parte este în drept să ceară rezoluțiunea convenției, cea mai eficientă modalitate de reparare a prejudiciului suferit de către partea care și-a îndeplinit sau este să-și îndeplinească obligațiile fiind repunerea în situația anterioară.
Curtea apreciază că în speță este incident textul art. 1.020 Cod civil, întrucât pârâta se face vinovată de neexecutarea convenției, consecința firească fiind rezoluțiunea ei și obligarea la restituirea sumei de 140.000 euro, cu dobânda legală, în concordanță cu principiul restabilirii situației anterioare.
Sub aceste aspecte, instanța va achiesa la poziția adoptată de către reclamantă și va schimba doar motivarea primei instanțe, referitoare la calificarea convenției nr. 167/2006 ca fiind un antecontract de vânzare-cumpărare, fără însă ca acest lucru să aibă consecințe directe asupra necesității dispunerii rezoluțiunii sale și obligării pârâtei la plata sumei mai sus arătate.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare faptul că neexecutarea actului sinalagmatic este imputabilă pârâtei care, pe de o parte, nu a dat curs invitațiilor adresate de reclamantă în vederea perfectării contractului nr. 167/2006, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond la filele 17 - 23, refuzat semnarea actului adițional la contractul nr. 167/2006, în condițiile în care acesta poartă ștampila reclamantei ( 95, 96) și nu s-a prezentat nici urmare a invitației făcute în baza dispozițiilor art. 7201.pr.civ.
De asemenea, nici la dosarul de fond și nici la cel de apel, nu au fost depuse înscrisuri sau alte probe care să ateste faptul că pârâta ar fi prezentat reclamantei o ofertă concretă făcută în baza art. 1 alin. 3 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 167/2006, în situația în care cea avansată de către reclamantă s-a apreciat a fi prea oneroasă pentru pârâtă.
Mai mult, în temeiul bunelor relații contractuale existente între cele două părți anterior semnării actului juridic dedus judecății, recunoscute în fața instanței, pârâta avea posibilitatea de a livra acest material lemnos în aceleași condiții, respectiv la prețul stabilit la poarta fabricii sau exista posibilitatea invocării prev. art. 40 și 61 Cod comercial, așa cum a subliniat și reclamanta.
Nu poate fi reținută nici apărarea conform căreia neexecutarea convenției nu ar fi imputabilă pârâtei, în condițiile în care a intervenit forța majoră generată de oprirea lucrărilor pe raza Direcției Silvice S întrucât, pe de o parte, la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o probă concretă în acest sens.
Pe de altă parte, în cazurilor bunurilor de gen, intervenția unui eveniment exterior, imprevizibil și insurmontabil este greu, dacă nu imposibil de acceptat, datorită faptului că predarea unor asemenea bunuri este întotdeauna posibilă.
Fiind stabilit faptul că sunt îndeplinite cerințele rezoluțiunii judiciare a convenției nr. 167/2006, datorită atitudinii culpabile a pârâtei, și în condițiile în care aceasta a recunoscut că a încasat anterior de la reclamantă suma de 140.000 euro, consecința firească este desființarea retroactivă a contractului, părțile trebuind să-și restituie una alteia tot ceea ce și-au prestat în temeiul contractului desființat, admiterea petitului 2 fiind rezultatul aplicării acestui principiu.
Nu poate fi reținută teza conform căreia repunerea în situația anterioară nu ar echivala cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 140.000 euro, aceasta putând fi solicitată, eventual, doar în temeiul contractelor anterioare, în baza cărora a fost plătită în plus acest cuantum, întrucât ar fi astfel încălcate prev. art. 969 Cod civil.
Or, în condițiile în care chiar părțile au convenit în cuprinsul convenției nr. 167/2006 să "anuleze" toate contractele anterioare, precum și obligațiile stabilite în baza acestora, considerând că este util acest lucru în vederea clarificării raporturilor juridice succesive existente anterior, nu mai există o altă bază contractuală care să justifice pretențiile legitime ale reclamantei.
Aceasta nu dorește altceva decât să recupereze suma de 140.000 euro, de a cărei folosință a fost lipsită anterior datei de 31.12.2005, pârâta având posibilitatea să se conformeze celor stabilite de comun acord și să livreze material lemnos, până la concurența acestei sume, în intervalul 16.02.2006 și până în prezent, perioadă considerată mai mult decât rezonabilă.
Vor fi considerate nefondate și susținerile orale ale reprezentantei pârâtei conform cărora, în cazul menținerii soluției pronunțate de către prima instanță, s-ar ajunge în situația în care ar plăti de două ori suma de 140.000 euro, în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 1.112/CA/2006 a Tribunalului Alba, pronunțată în dosarul nr-, a fost considerată valabilă obligația sa de a livra material lemnos către reclamantă, până la concurența sumei de 500.000 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 134/2006.
În același context, s-a mai precizat că, întrucât instanțele au considerat acest contract ca producând efecte juridice distincte de convenția nr. 167/2006, deși nu aceasta a fost intenția reală a părților, reclamanta va încasa de două ori suma de 140.000 euro.
Aceste aspecte nu vor fi reținute de către instanță, întrucât ele au făcut deja obiectul unei cauze judecate irevocabil, instanțele respingând petitul privind constatarea încetării, prin revocare bilaterală, la data de 16.02.2006, a contractului nr. 134/2006, considerând că cele două convenții sunt distincte, cu atât mai mult cu cât actul cu nr. 167/2006 se referă doar la acele contracte în temeiul cărora au fost plătite sume de bani către pârâtă până la data de 31.12.2005, iar suma de 500.000 euro a fost achitată după acest moment ( 42 - 56).
În aceste condiții, cu privire la aceste aspecte, există putere de lucru judecat, pârâta nemaiputând repune în discuție raportul dintre cele două convenții în cadrul prezentului dosar.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296.pr.civ. apelul va fi respins cu consecința menținerii sentinței tribunalului, cu corectivele mai sus arătate.
De asemenea, se va lua act de faptul că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 3.869 din 19 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.
Dact./5 ex./30.05.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș
