Rezoluțiune contract. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1632/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 11
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Gabriela Năstase
Grefier ---
****************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de pârâta - SRL B împotriva Sentinței comerciale nr. 4182/13.03.2009, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă la fila 22 din dosar și intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială colectivă la fila 39.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta pârâtă, prin avocat, depune la dosar copia conformă cu originalul a certificatului de înregistrare al societății.
Având cuvântul pe eventuale alte cereri, reprezentanții părților susțin că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Apelanta pârâtă, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
În susținere, arată că nu au fost analizate totalitatea probelor.
Intimata reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului și arată că au fost erori la etapa a II-a de testare, astfel că, înainte de partea a III-a de testare le-au propus încheierea unui contract de confidențialitate pentru ca testarea să se facă pe situații reale, dar nu au fost de acord și nu au mai fost realizate ultimele operațiuni pentru etapa a III- Precizează și faptul că tot litigiul vizează o cauză disjunsă.
În replică, apărătorul apelantei, susține că în momentul când au adus soft-ul au fost erori care s-au remediat.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față;
Prin sentința comercială nr. 4182/13.03.2009, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL. S-a dispus rezoluțiunea contractului încheiat între părți la 10.08.2006 având ca obiect realizarea produsului informatic " ". S-a dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și, în consecință, pârâta a fost obligată la restituirea către reclamantă a sumei de 5.244,33 lei, achitată cu titlu de preț. A mai fost obligată pârâta la plata sumei de 6.772,16 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - SRL criticând-o sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că reclamanta a achitat în avans cu titlu de preț suma de 5.244,33 lei câtă vreme în realitate aceasta a efectuat o plată valabilă pentru serviciile prestate în mod real de către apelantă în conformitate cu anexa contractului încheiat de părți.
Apelanta a livrat întreaga aplicație către reclamanta intimată și nu doar module ale acesteia așa cum în mod greșit a reținut tribunalul.
De asemenea s-a reținut în mod greși că apelanta pârâtă nu a făcut dovada executării corespunzătoare a obligațiilor contractuale.
Pe de altă parte, societatea reclamantă nu a solicitat în nici un moment executarea exactă a obligației ci a invocat pretexte pentru a nu-și îndeplini propriile obligații.
Instanța de fond a reținut inițial că realizarea proiectului care făcea obiectul contractului urma a se face în două etape.
Ulterior, instanța a conchis că actul juridic este unul cu executare uno ictu și se impune rezoluțiunea contractului.
În susținerea apelului la dosar s-au depus înscrisuri, respectiv copia anexei unu a contractului și copii ale e-mailurilor dintre părți.
În cauză intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată:
Între părți a fost încheiat la 10.08.2006 un contract având ca obiect realizarea produsului informativ " ", necesar desfășurării activității - SRL.
Aceasta reprezintă o aplicație informatică prin intermediul căruia apelurile primite de societatea intimată de la terți se direcționau către destinația aleasă de serverul acesteia, programul fiind o adaptare la nevoile societății a programului informatic care circulă și e folosit în mod liber în mediul Internet.
Acest program Software urma a fi realizat și predat de către societatea apelantă - SRL în termen de o lună de la încheierea contractului.
Inițial au avut loc testări care s-au efectuat la sediul intimatei iar în cadrul acestora aplicația funcționa cu erori semnificative.
După remedierea erorilor urma să aibă loc o testare cu date reale a funcționării aplicației Software, respectiv un test efectuat direct la baza de date a societății intimate.
Pentru realizarea unei astfel de testări, societatea intimată a solicitat apelantei să semneze un acord de confidențialitate privind protejarea acestei baze de date în conformitate cu bunele practici comerciale și a principiului confidențialității.
Apelanta pârâtă a refuzat semnarea unui astfel de acord.
Ca atare, nu s-a mai putut realiza etapa de testare a aplicației Software cu date reale.
Față de această situație de fapt instanța de fond a apreciat în mod corect contractul de realizare a produsului informatic " ", ca fiind un contract cu executare uno ictu, aceasta deoarece societatea intimată nu s-a obligat prin contract să achite părți module ale acestui program privite în mod distinct ci un program întreg.
Suma achitată de societatea intimată reprezintă avansul pentru achiziționarea aplicației Software în conformitate cu dispozițiile contractului și nu a fost plătită ca urmare a existenței unei obligații reciproce.
Apelanta pârâtă nu a făcut dovada executării corespunzătoare a obligațiilor ce-i reveneau din contract.
Pe cale de consecință, în mod corect s-a dispus rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară.
Față de aceste considerente Curtea apreciază criticile aduse sentinței ca neîntemeiate și urmează ca potrivit dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă - SRL cu sediul în B sector 2,-,. 21,. A,. 6,. 40, împotriva Sentinței comerciale nr. 4182/13.03.2009, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL cu sediul în sector 1,--84, -ila F3.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored./4 ex./18.01.2010
Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Com.2 ex.
Președinte:Mirela PolițeanuJudecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase