Rezoluțiune contract. Decizia 118/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1620/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 118
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Judecător - -
Grefier -
***********
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de pârâta - SRL împotriva Sentinței comerciale nr.11584/03.11.2008, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata reclamantă - ELECTRIC GRUP SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare deși recurenta a fost citată cu această mențiune, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare se prezintă intimata prin consilier juridic, lipsind recurenta.
Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de recursuri.
La al treilea apel nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin împuternicit, care depune delegație la dosar, și intimata prin consilier juridic.
recurentei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 780 lei, înscrisuri în susținerea recursului, pe care le comunică și concluzii scrise.
Având cuvântul pe alte cereri, reprezentanții părților susțin că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, din oficiu, invocă drept motiv de recurs de ordine publică, față de Decizia nr.32 din 9 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, necompetența materială a Tribunalului privind soluționarea în primă instanță a cauzei.
Reprezentantul recurentei nu-și exprimă punctul de vedere întrucât nu are studii juridice, dar solicită să se țină seama de concluziile scrise depuse la dosar.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției și a recursului ca nefondat.
CURTEA,
Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 11584/03.11.2008, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureștia fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - ELECTRIC GRUP SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL, s-a dispus rezoluțiunea contractului nr. 33/30.11.2007 și a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 13.098,60 lei reprezentând avans. A fost obligată pârâta la plata sumei de 6.549,3 lei cu titlu de daune interese și la cheltuieli de judecată în sumă de 1.446 lei.
Instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului încheiat de părți, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 13.098, 60 lei reprezentând avansul perceput la semnarea contractului, precum și la plata sumei de 6.549, 30 lei daune interese și a cheltuielilor de judecată.
Analizând actele dosarului, tribunalul a reținut că prin contractul încheiat de părți la 30.11.2007, pârâta s-a obligat la executarea, transportul și montarea unor produse de mobilier, iar reclamanta în calitate de beneficiar a achitat suma de 13.098, 60 lei avans la semnarea contractului, urmând ca restul prețului până la suma de 26.197,2 lei, sumă care includea TVA să fie plătită în tranșe.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că nu rezultă că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, iar declarația martorului audiat la solicitarea pârâtei nu poate fi coroborată cu nici o altă probă pentru a se constata dovedit faptul predării mobilierului în condițiile în care prin răspunsurile date la interogatoriu reclamanta nu recunoaște că pârâta ar fi executat această obligație.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal (față de împrejurarea că sentința recurată nu a fost comunicată pârâtei), a declarat recurs pârâta - SRL care a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, respingerea acțiunii reclamantei intimate și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
În cadrul motivelor de recurs, recurenta a invocat faptul că s-a efectuat comunicarea hotărârii la o adresă incompletă așa cum reiese din dovada de comunicare, motiv pentru care acest act de procedură este nul, conform articolului 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
S-a mai învederat că, deși instanța analizează neîndeplinirea obligațiilor asumate de către pârâtă prevăzute de articolul 2 pct. 2 și 2 pct. 3 din contract, conchide că acestea nu au fost îndeplinite exclusiv pe depoziția martorului propus de pârâta, omițând că singura obligație invocată în cererea de chemare în judecată de către intimată este nepredarea mobilierului.
Sub acest aspect, s-a arătat că din proba testimonială rezultă fără echivoc că s-a predat mobilierul duminică seara, 16.12.2007, iar la adresa comunicată de intimată persoana care a deschis cunoștea că trebuie adus mobilierul, acceptând predarea acestuia.
S-a mai susținut în recurs că instanța de fond a interpretat și achitat greșit dispozițiile articolului 7201Cod procedură civilă.
S-a învederat și că instanța de judecată a aplicat în mod greșit dispozițiile articolului 1201 cod civil coroborat cu articolului 1019 și următoarele Cod civil.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2010, Curtea a invocat din oficiu motivul de recurs de ordine publică referitor la necompetența materială a tribunalului în ceea ce privește soluționarea cauzei în primă instanță.
Analizând cu prioritate motivul de recurs invocat din oficiu, Curtea reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - ELECTRIC GRUP SRL a fost înregistrată pe rolul tribunalului la data de 24.04.2008 și soluționată prin sentința comercială nr.11584 din data de 3.11.2008.
Prin decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite la data de 9.06.2008, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că, dispozițiile art. 1 pct.1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 282 indice 1 Cod de procedură civilă trebuie interpretate în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezilierea, rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă a fost formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În consecință, acțiunea reclamantei intimate având ca obiect rezoluțiunea contractului și restituirea avansului privește un drept patrimonial și este evaluabilă în bani, valoarea pretinsă fiind mai mică de 100.000 lei.
Față de cele reținute, curtea apreciază că, în prezenta cauză, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în fond aparține Judecătoriei, în baza art. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, respectiv a Judecătoriei sector 1 B față de clauza cuprinsă în art. 6.1 din contractul încheiat de părți.
Apreciind că tribunalul nu era competent material să soluționeze cauza în primă instanță, curtea constată că nu este necesar să examineze celelalte motive de recurs invocate de recurentă, instanța de fond urmând a examina toate cererile și apărările formulate de părți.
În raport de considerentele de mai sus, curtea, în baza art. 312 alin. 6 raportat la art. 304 pct. 3 Cod de procedură civilă va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta - SRL împotriva Sentinței comerciale nr. 11584/03.11.2008, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata reclamantă - ELECTRIC GRUP SRL.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Sector 1
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, --- - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
ex.2/21.01.2010
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță