Rezoluțiune contract. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 2153/2007)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 179
Ședința publică de la 22 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Grefier ---
*************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de reclamanta - SRL B în contradictoriu cu intimații pârâți FRANȚA cu sediul ales în B și, împotriva Sentinței comerciale nr.8979/29.06.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 434/2006).
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială în dosar la fila 30, lipsind intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având cuvântul pe cereri, reprezentanta apelantei susține că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în apel.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții în susținerea apelului.
Apelanta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea în totalitate a sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil.
În susținere, arată că la fila 183 se află traducerea facturii proformă și fax, că la bancă s-a comunicat numai fața facturii și că plata s-a făcut în baza documentelor în limba franceză, iar în conformitate de dispozițiile art.74 din Legea nr.105/1992 nu trebuia să existe dubii asupra instanței competente.
Precizează că a administrat probe din care rezultă modul derulării operațiunilor, iar instanța competentă este cea română.
CURTEA,
Asupra apelului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.8979/29 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost admisă excepția de necompetență generală a instanțelor române și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de - SRL, în contradictoriu cu pârâții și.
Instanța de fond a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între - SRL și societatea franceză.
Intimata a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței generale a instanțelor române, iar tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, ca și dispozițiile articolelor 73, 74 și 77 din Legea nr. 105/1992 a constatat că instanța competentă în soluționarea litigiilor dintre părți este cea de la domiciliul vânzătorului, legea aplicabilă fiind cea franceză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta care a solicitat desființarea în tot a sentinței comerciale apelate și trimiterea cauzei spre judecarea fondului la Tribunalul București.
În motivarea apelului, în esență, s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât în mod greșit tribunalul a apreciat că reclamanta și-a însușit condițiile generale de vânzare care prevedeau că instanța competentă să soluționeze litigiul dintre părți este instanța franceză.
Instanța de fond era obligată să constate că există proba indubitabilă a acestui fapt, dar din probele administrate nu rezultă expres sau neîndoielnic că reclamanta a acceptat condițiile generale de vânzare, așa cum prevăd dispozițiile articolului 74 din Legea nr. 105/1992.
Factura pro forma emisă la data de 27.066.2005 nu a fost comunicată reclamantei direct, ci prin faxul BCR, această factură fiind de altfel comunicată doar parțial, respectiv fața facturii. Restul conținutului facturii, respectiv verso-ul acesteia, care cuprindea condițiile generale de vânzare nu a fost comunicat, fiind considerat de bancă irelevant.
Nici factura invocată de pârâta, emisă la data de 13.07.2005 nu a fost comunicată reclamantei, motiv pentru care raționamentul instanței ce reține că s-a recunoscut acceptarea ofertei de achiziționare a utilajului agricol nu poate fi extins asupra convenției care includea condițiile de vânzare.
O altă critică a apelantei a vizat greșita reținere de către instanța de fond numai a dispozițiilor articolului 77 din Legea nr.105/1992 în condițiile în care prestația caracteristică definită în articolul 78 lit. c din Legea nr.105/1992 impunea calificarea acesteia ca fiind exercitată pe teritoriul României, mandatul comercial al lui fiind executat pe teritoriul României.
Apelanta a apreciat că în cauză sunt incidente și dispozițiile articolului 95 din legea nr.105/1992 în sensul că raporturile dintre persoanele reprezentate și terți sunt supuse, dacă nu au convenit explicit altfel, legii unde se află sediul profesional al intermediarului, adică legii române întrucât pârâtul are calitatea de președinte al Casei de Agricultură
În drept au fost invocate dispozițiile articolului 282 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acțiunii arătând că, în conformitate cu voința părților conținută în condițiile generale de vânzare, instanța competentă este instanța franceză.
Analizând cauza sub aspectul motivelor de apel invocate, în lumina dispozițiilor art. 295 Cod de procedură civilă, curtea reține următoarele:
Între intimată și pârâta s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect combina agricolă marca pentru prețul total de 14.500 EUR.
În vederea încheierii contractului, pârâta a transmis reclamantei oferta de vânzare reprezentată de factura pro forma transmisă în data de 27.06.2005, ofertă care, conform susținerilor reclamantei, nu a fost însoțită de condițiile generale de vânzare, iar conform susținerilor pârâtei, cuprindea și aceste condiții.
Din analiza acestei facturi pro forma aflată la fila 184 dosar de fond, rezultă că pe verso factura cuprinde condițiile generale de vânzare, parte din oferta de vânzare. Împrejurarea că reclamanta susține că nu i-a fost comunicată decât o parte a facturii, respectiv fața acesteia, nu este relevantă în cea ce privește acceptarea condițiilor generale de vânzare întrucât chiar pe documentul primit de reclamantă se face referire la condițiile generale de vânzare, iar din corespondența purtată de părți nu rezultă că reclamanta ar fi învederat pârâtei că nu a primit aceste condiții și ar fi solicitat comunicarea acestora.
Faptul că reclamanta a acceptat condițiile generale de vânzare reiese chiar și din cuprinsul cererii de chemare în judecată în care reclamanta face mențiunea că, potrivit facturii pro forma, a acceptat oferta de achiziționare a combinei agricole la prețul de 14.500 EUR.
În conformitate cu condițiile generale de vânzare, pe care curtea apreciază că apelanta - reclamantă le-a acceptat, competența de jurisdicție în caz de litigiu între părțile contractante aparține Tribunalului d e comerț din raza domiciliului concesionarului vânzător, fiind deci exclusă competența instanțelor române.
Chiar dacă s-ar aprecia că lipsește o clauză expresă agreată de părți în ceea ce privește jurisdicția, conform art. 77 din Legea nr. 105/1992, în lipsa unei legi alese conform articolului 73, contractul este supus legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strânse. Se consideră că există atare legături cu legea statului în care debitorul prestației caracteristice are, la data încheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsă, reședința, ori fondul de comerț sau sediul statutar.
Potrivit dispozițiilor art. 78 din lege, prin prestație caracteristică se înțelege:
a) prestația părții care, în temeiul unui contract translativ, precum vânzarea sau altele similare, înstrăinează un bun mobil.
În consecință, curtea apreciază că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparținând instanțelor franceze chiar în lipsa unei clauze acceptate de părți cu privire la jurisdicție.
De altfel, chiar conform art. 88 din lege, în lipsa unei legi convenite de părți spre a se aplica vânzării mobiliare, aceasta este supusă legii statului în care vânzătorul are, la data încheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsă, reședința ori fondul de comerț sau sediul social.
Curtea apreciază că în cauză nu își găsesc aplicarea prevederile art. 93 din Legea nr. 105/1992 întrucât în cauză nu s-a încheiat un contract de intermediere cu intimatul, ci un contract de vânzare cumpărare reglementat de Legea nr. 105/1992 în mod distinct.
Față de considerentele expuse mai sus, curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta - SRL, cu sediul în B, sector 3, B- 1 - 2. nr. 68, --25,. 1,. parter,. 8 și sediul ales la Cabinet Avocat #.- -, Bl.6,.2,.56, sector 1, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu sediul în Franța, 03220, 1 du și sediul ales în B, la Cabinet Av. #. -, sector 3 și, domiciliat în P, str. - -, -/2,. C,. 8, Județ A, împotriva Sentinței comerciale nr.8979/29.06.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 434/2006).
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 aprilie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, --- - |
Grefier, --- |
Red. Jud.
Tehnored.
6 ex./24.04.2008
Com.4 ex./
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță
