Rezoluțiune contract. Decizia 197/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 197/2009
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
GREFIER - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de către pârâta - CÂMPIA SA împotriva sentinței comerciale nr. 1501/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, privind și pe intimații - SRL, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 09.12.2009 s-a depus la dosar, de către pârâta-apelantă concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de 03.12.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. nr. 1501 din 22.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta - SRL C-N împotriva pârâtei - CÂMPIA SA Câmpia, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj sub denumirea "cerere de modificare prin completare", disjunsă din dosarul nr- prin încheierea pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2008, și, în consecință:
S-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008 încheiat între pârâtă, în calitate de vânzătoare și reclamantă, în calitate de cumpărătoare, având ca obiect bunurile rezultate din dezafectarea instalațiilor și utilajelor secției 4, situată în incinta pârâtei, respectiv 15.000 tone metal (fier vechi) și 800 tone motoare electrice și transformatoare contra prețului de 4.635.000 USD (fără TVA), pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâta - CÂMPIA SA a obligațiilor asumate prin contractul mai sus arătat.
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat nicio eventuală repunere în situația anterioară încheierii contractului și nici eventuale daune interese în cadrul prezentului litigiu, manifestându-și intenția de a le solicita pe cale separată.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în prezentul litigiu, manifestându-și intenția de a le solicita pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, la data de 21 februarie 2008 între reclamantă, în calitate de cumpărătoare și pârâtă, în calitate de vânzătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 43 (108-112), având ca obiect bunurile rezultate din dezafectarea instalațiilor și utilajelor secției 4 situate în incinta - CÂMPIA SA, exceptând bunurile din anexa nr. 1 (113), după cum urmează: 15000 tone metal (fier vechi) și 800 tone motoare electrice și transformatoare. Ridicarea de către reclamanta cumpărătoare a bunurilor urma să aibă loc în termen de 210 zile de la plata avansului, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere de 1% din valoarea obligației neonorate.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 din acest contract, pârâta s-a obligat să asigure accesul în secția 4 în vederea preluării bunurilor dezafectate, iar reclamanta s-a obligat să preia bunurile și să efectueze manoperele de dezafectare în conformitate cu avizul de mediu nr. 12/21 2006. Prețul vânzării a fost stabilit de părți la suma de 4.635.000 USD (fără TVA).
Reclamanta și-a îndeplinit obligația de a plăti avansul de 50% din valoarea contractului, la data de 3 martie 2008, astfel cum rezultă din extrasul de cont de la 115, coroborat cu protocolul din 7 martie 2008 de la 116 prin care părțile au convenit considerarea taxei de participare la licitație de 577.521 lei ca încasare în contul avansului de 50%, conform art. 7 din contract. În același sens, instanța a reținut că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a preda pârâtei un cec în alb, cu o pretinsă funcție de garantare a îndeplinirii de către reclamantă a obligației de a dezafecta și ridica fierul vechi în termen de 210 zile. În acest context, susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a respectat obligația asumată de a plăti avansul în termen de 5 zile de la semnarea contractului este, formal, corectă, însă, pe de o parte, pârâta a acceptat plata diferenței dintre garanția de participare la licitație (plătită anterior încheierii contractului) și avansul de 50%, chiar după expirarea termenului de 5 zile, iar pe de altă parte sancțiunea prevăzută contractual pentru nerespectarea acestei obligații era perceperea de penalități de întârziere, nesolicitate de pârâtă în cadrul vreunui proces. Cât privește încasarea de către reclamantă a restituirii de către pârâtă a avansului contractual, această plată a fost independentă de voința reclamantei, operând în virtutea voinței pârâtei, care a efectuat plata prin transfer bancar.
Astfel cum a rezultat din coroborarea declarațiilor martorilor (219-222) și (223-226), reclamanta a efectuat lucrări de dezafectare a instalațiilor și utilajelor în prima Jal unii martie 2008. Din coroborarea acelorași probe testimoniale, instanța a reținut că reclamanta a dezafectat o cantitate de utilaje și instalații mai mare decât a reușit să transporte în afara incintei pârâtei - Câmpia SA. Activitatea reclamantei a fost întreruptă din inițiativa pârâtei la data de 25 martie 2008, pârâta invocând efectuarea unui control de către Garda de Mediu, care, în realitate, a vizat alte obiective din incinta pârâtei, astfel cum rezultă din coroborarea raportului de inspecție cu fila din registrul de control al pârâtei (228-235) și cu corespondența de la 135-146. La data de 18 aprilie 2008, prin adresa nr. DG/98, pârâta a informat-o pe reclamantă despre decizia sa unilaterală de a rezilia contractul nr. 43/21 februarie 2008 invocând impreviziunea și apreciind că echilibrul între prestațiile inițial convenite s-a rupt. Prin aceeași adresă, a informat-o pe reclamantă despre restituirea sumei achitate cu titlu de avans.
Pârâta a invocat ulterior cu titlu de motiv pentru sistarea lucrărilor faptul că reclamanta nu avea personal calificat deservent pentru un pod rulant din incinta secției 4 pe care reclamanta l-ar fi folosit pentru dezafectarea instalațiilor și utilajelor din această secție. În realitate, între părți au existat negocieri pentru închirierea acestui pod rulant, care nu s-au finalizat prin încheierea unui contract, astfel cum rezultă din înscrisurile de la 172-187, contractul de închiriere nr. 435/17 martie 2008 nefiind semnat de către reprezentantul reclamantei, după cum nici adresa de la 183 nu este semnată de vreo persoană. În consecință, conținutul adresei nr. G6/541/17 martie 2008 trimise de pârâtă nu reflectă adevărul, iar retragerea de către a autorizației reclamantei de funcționare a podurilor rulante cu nr. 75, 2418, 1512, 2244, 2298, 2493, 2510 și 2509 nu prezintă nicio relevanță în speță, deoarece pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi folosit podurile rulante respective. În același sens, instanța reține faptul că reclamanta a subcontractat efectuarea anumitor lucrări societăților comerciale Import Export SRL și Serv SRL, care puteau, cu utilajele proprii, efectua dezafectarea instalațiilor și utilajelor, iar accesul angajaților acestora a fost permis de pârâtă în incinta sa, astfel cum rezultă din înscrisurile de la 120-132, coroborate cu declarațiile martorilor (219-222) și (223-226). Mai mult, contractul nr. 43/21 februarie 2008 nu impunea reclamantei utilizarea podurilor rulante ale pârâtei și nu prevedea în mod univoc vreo soluție tehnică pentru dezafectarea instalațiilor și utilajelor care să depindă exclusiv de anumite utilaje ale pârâtei. Clauza cuprinsă în art. 15 din contract, invocată de pârâtă prin concluziile scrise, într-adevăr, prevede obligația reclamantei de a plăti orice utilități solicitate în vederea dezafectării secției 4, însă pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi solicitat furnizarea de astfel de utilități și nici consumul lor de către reclamantă.
Un alt motiv invocat de către pârâtă pentru sistarea activității reclamantei a fost pretinsa nerespectare de către aceasta a obligațiilor de mediu, respectiv nepredarea de către reclamantă a uleiului uzat către magazia de lubrifianți a pârâtei. Acest aspect nu a fost dovedit însă, sub niciun aspect, de către pârâtă, partea ca l-a invocat. Obligația la care pârâta a făcut referire, cuprinsă în avizul de mediu, este una generică, nefiind identificate care dintre utilajele și instalațiile care urmau a fi dezafectate conținea ulei uzat. Pârâta nu a făcut dovada că utilajele și instalațiile concret dezafectate de către reclamantă conțineau astfel de ulei și nici nu a indicat care a fost soarta acestui lubrifiant, în condițiile în care potrivit chiar declarației martorului propus de pârâtă, d-l, reclamanta a scos din incinta pârâtei doar fier vechi, transportat cu camionul.
Potrivit dispozițiilor art. 1020-1021.civ. condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceara desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceara înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate. În conformitate cu dispozițiile art. 1320.civ. dacă vânzătorul nu face predarea în timpul determinat de ambele părți, cumpărătorul va avea facultatea de a alege între a cere rezoluțiunea vânzării sau punerea sa în posesie, dacă întârzierea nu provine decât din faptul vânzătorului.
Dispozițiile art. 1320.civ. conferă reclamantei, într-adevăr, opțiunea între rezoluțiunea contractului și obligarea pârâtei la executarea obligației de predare a bunurilor, indirect, în condițiile art. 3 din contractul nr. 43/2008. Dispozițiile art. 1320.civ. sunt însă dispoziții de drept material și nu procesual, care vizează obținerea de către reclamantă a unui rezultat: desființarea contractului sau executarea lui de către pârâtă. În acest context, simplul fapt că reclamanta a formulat ambele cereri în sens procesual nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1320.civ. deoarece reclamanta nu a obținut încă nici una dintre reparațiile pe care i le oferă art. 1320.civ. printr-o hotărâre executorie. Desigur, în măsura în care reclamanta ar abuza de drepturile care îi sunt recunoscute și ar urmări obținerea ambelor reparații, pârâta îi va putea oricând opune inadmisibilitatea invocată prin întâmpinare. În acest stadiu, însă, inadmisibilitatea invocată de pârâtă a fost lipsită de temeinicie, cu atât mai mult cu cât judecarea cererii având ca obiect predarea obiectului contractului a fost suspendată.
Sub aspect terminologic, instanța a avut în vedere desființarea contractului sub forma rezoluțiunii și nu a rezilierii, deoarece chiar dacă executarea obligațiilor reclamantei a fost stabilită a avea loc într-o anumită perioadă de timp (210 zile), prestațiile reciproce asumate de părți sunt reciproc restituibile, fiind posibilă atât rezilierea, cu menținerea prestațiilor deja efectuate, cât și rezoluțiunea, cu restituirea integrală a acestor prestații. Desigur, în absența vreunei cereri de repunere în situația anterioară din partea vreunei părți, distincția are mai mult semnificație teoretică.
Prin adresa nr. DG 350/1 noiembrie 2008 (15), pârâta, prin reprezentantul său legal, a învederat că este de acord cu rezilierea contractului. Instanța va avea în vedere această adresă ca o exprimare a acordului pârâtei la desființarea contractului, însă forma desființării va fi aceea a rezilierii, în condițiile în care una dintre părți, reclamanta, a beneficiat de restituirea integrală a prestațiilor sale. Desigur, problema eventualelor daune interese nu face obiectul prezentului dosar.
contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008 presupune, în lipsa unui acord complet al părților, stabilirea existenței încălcării unei obligații contractuale și a unei culpe contractuale. Astfel cum rezultă din starea de fapt mai sus expuse, pârâta este pe deplin culpabilă de neexecutarea obligației care îi revenea în temeiul art. 3 din contract, deoarece a interzis în mod unilateral și nejustificat accesul reclamantei în incinta sa pentru executarea contractului. Invocarea impreviziunii este lipsită de temeinicie, deoarece impreviziunea presupune imposibilitatea părților de a prevedea un dezechilibru contractual care intervine independent de voința lor. Pârâta nu a dovedit existența unei fluctuații majore și imprevizibile a prețurilor fierului vechi, actele depuse în dosarul nr- nefiind apte să probeze o atare stare de fapt decât, cel mult, sub aspectul fluctuației de preț, nu și sub aspectul caracterului ei imprevizibil. Or, în condițiile în care ambele părți sunt comercianți și desfășoară activități în domeniul metalelor, caracterul imprevizibil al unei fluctuații a prețului fierului vechi nu poate fi prezumat, ci trebuia dovedit.
În consecință, în absența unei cauze externe, culpa pentru neîndeplinirea obligației cuprinse în art. 3 din contract revine pârâtei, conform art. 1082.civ.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 1020-1021.civ. instanța a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei - CÂMPIA SA, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj sub denumirea "cerere de modificare prin completare", disjunsă din dosarul nr- prin încheierea pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2008, și, în consecință, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008 încheiat între pârâtă, în calitate de vânzătoare și reclamantă, în calitate de cumpărătoare, având ca obiect bunurile rezultate din dezafectarea instalațiilor și utilajelor secției 4, situată în incinta pârâtei, respectiv 15.000 tone metal (fier vechi) și 800 tone motoare electrice și transformatoare contra prețului de 4.635.000 USD (fără TVA), pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâta - CÂMPIA SA a obligațiilor asumate prin contractul mai sus arătat.
În condițiile art. 129 alin. 6.proc.civ. s-a luat act că reclamanta nu a solicitat nicio eventuală repunere în situația anterioară încheierii contractului și nici eventuale daune interese în cadrul prezentului litigiu, manifestându-și intenția de a le solicita pe cale separată și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în prezentul litigiu, manifestându-și intenția de a le solicita pe cale separată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - CÂMPIA SA, solicitând admiterea prezentul apel; casarea sentinței comerciale nr. 1501/2009 a Tribunalului Comercial Cluj, pronunțată în data de 22 aprilie 2009 și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru soluționarea greșită a excepției de neîndeplinire a procedurii prealabile; iar în subsidiar casarea sentinței comerciale nr. 1501/2009 a Tribunalului Comercial Cluj, pronunțată în data de 22 aprilie 2009 și respingerea cererii reclamantei ca nefondată.
În motivarea apelului pârâta a arătat următoarele:
1. NEÎNDEPLINIREA PROCEDURII
Reclamanta a formulat o cerere prin care a cerut rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 43/21 februarie 2008. În conformitate cu art. 7201 alin. 1. Pr. Civ."În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte."Reclamanta nu a parcurs o asemenea procedură prealabilă, a concilierii directe, deși în conformitate cu art. 7201 alin. 5. Pr. Civ."Înscrisul despre rezultatul concilierii. seanexează la cererea de chemare în judecată."
Consideră că în mod incorect instanța de fond a respins excepția invocată, fiind îndeplinite condițiile pentru admiterea excepției invocate, deoarece: Procesul este"în materie comercială"având ca obiect vânzarea de 800 de motoare și utilaje, pentru a fi tăiate ca fier vechi, procesate și revândute, ori în conformitate cu art. 3. Com."Legea consideră ca fapte de comerciale:. 1)de producte sau de mărfuri spre aserevinde, fie în natura, fie dupăce sevor fi lucrat.".În același timp, însuși contractul este întitulat"contract de vănzare-cumpărare comercială"de către părți. Procesul este"în materie comercială"deoarece în conformitate cu art. 4.."Se socotesc, afara de acestea, ca fapte de comerț celelalte contracteșiobligațiuni ale unui comerciant.",iar părțile litigante sunt societăți comerciale organizate și funcționând în conformitate cu prevederile Legii 31/1990, privind societățile comerciale. Procesul este" înmaterie comercială"deoarece se desfășura în fața unei instanțe comerciale, a Tribunalului Comercial Cluj.
Procesul este"evaluabilînbani"pentru că, indiferent dacă în cuprinsul cererii de chemare în judecată este formulat capătul de cerere accesoriu privind repunerea în situația anterioară prin restituirea prestațiilor efectuate, acest litigiu litigii are un caracter patrimonial (evaluabil in bani). Astfel, obiectul acțiunii civile constă, invariabil, în protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare, calea justiției este obligatorie și se concretizează în raport de mijlocul procesual folosit. Or, pretenția concretă nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecție se solicită, drept care este întotdeaunaevaluabilînbanidaca are caracter patrimonial și poate fi protejat printr-o acțiune personală, reală sau mixtă, în funcție de natura sa, drept de creanța sau drept real. În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibila și necesară. În opinia sa, dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție, "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel, litigiul va putea fi calificat ca fiind evaluabil in bani, ori de cate ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanța. Or, contractul comercial a cărui rezoluțiune se cere, nu numai că este evaluabil în bani, ci este chiar evaluat de către însuși părțile. În același sens, s-a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia Secțiilor Unite nr. 32/2008 când a admis recursul în interesul legii privind evaluarea în bani a litigiilor civile și comerciale avănd ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, iar conform art. 329. Pr. Civ alin. 3"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
Instanța de fond în mod greșit a trecut peste faptul că excepția invocată este una de ordine publică, respingând-o ca tardivă. Excepția invocată este una de ordine publică deoarece reglementează transpunerea în practică a principiului celerității dezbaterilor și degrevarea instanțelor de unele cauze, iar din redactarea imperativă a dispozițiilor art. 7201. pr. civ. reiese caracterul obligatoriu al acestei proceduri, caracter confirmat în doctrină și jurisprudență.
2. AFIRMAȚIILE DE RECLAMANTĂ NU REALITĂȚII ȘI NU AU FOST
În conformitate cu art. 112, 138-139. Pr. Civ. reclamantul este obligat să depună copii certificate de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Această condiție nu a fost respectată de reclamantă. Deși avea obligația să respecte legea procedurală, reclamanta, în virtutea principiului disponibilității nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor imperative ale Codului d e Procedură Civilă, și trebuie sancționată conform art. 139. Pr. Civ. cu decăderea din,aceste probe. În aceste condiții, nu sunt probate nici una din afirmațiile făcute de reclamantă în fața instanței de fond, și în consecință acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca ne fondată.
3. NERESPECTAREA A CONTRACTULUI
În conformitate cu art. 7 al Contractului nr.43/21.02.2008,reclamanta avea obligația de a plăti un avans de 50% din valoarea contractului în termen de 5 zile de la semnarea contractului. Acele 5 zile s-au îndeplinit la 26.02.2008, dar plata avansului a fost făcută doar în data de 03.03.2008, deci cu o întârziere de 5 zile față de termenul contractual.
De asemenea, conform art. 7 al Contractului nr.43/21.02.2008,reclamanta avea obligația să plătească 25% din valoarea contractului în nu mai târziu de 60 de zile de la plata avansului. Această obligație nu a fost îndeplinită nici până în ziua de azi.
De asemenea, conform art. 7 al Contractului nr. 43/21.02.2008, reclamanta avea obligația să plătească 25% din valoarea contractului în nu mai târziu de 120 de zile de la plata avansului. Această obligație nu a fost îndeplinită nici până în ziua de azi.
În conformitate cu art. 1320. Civ. "cumpărătorul va avea facultatea de a alege între a cere rezoluțiunea vânzării sau punerea sa în posesie, dacă întârzierea nu provine decât din faptul vânzătorului.", adică cumpărătorul să-și fi îndeplinit în totalitate propriile obligații, iar întârzierea să fie din culpa exclusivă a vânzătorului. Consideră apelanta că reclamanta și-a încălcat obligațiile contractuale de plată a prețului, și nu poate cere rezoluțiunea contractului, deoarece se bazează pe propria culpă și neexecutare în termen a obligațiilor. Mai mult, în condițiile în care nu i se plătește prețul, este întemeiat refuzul cumpărătorului de a preda lucrul în virtuteaexceptio non adimpleti contractus,caz în care neexecutarea vânzătorului nu mai are caracter ilicit, iar problema culpei nu se mai pune.
4. NEÎNDEPLINIREA FORMALITĂȚILOR LEGALE DE OBȚINERE ȘI MENȚINERE () A
Conform art. 16 din Contractul 43/21 februarie 2008, revin în sarcina Cumpărătorului "obligațiile legale privind. ". Cumpărătorul nu a avut niciodată "personal deservent autorizat, personal tehnic responsabil cu supravegherea și verificarea tehnică a instalațiilor, autorizat ". Or reclamanta, nu a obținut niciodată autorizațiile pentru utilajele pe care le folosea, nici pentru personalul deservent, și nici nu a făcut proba că le-ar fi deținut vreodată. Chiar și autorizațiile pe care le dețineau inițial podurile rulante utilizate, au fost revocate prin adresa nr.1750/21.03.2008 a
Consideră apelanta pârâtă că reclamanta și-a încălcat obligațiile contractuale de a respecta prescripțiile, și nu poate cere rezoluțiunea contractului, deoarece se bazează pe propria culpă și neexecutare a obligațiilor.
5. NERESPECTAREA OBLIGAȚIILOR DE MEDIU
Conform art. 16 din Contractul 43/21 februarie 2008, revin în sarcina Cumpărătorului "obligațiile legale privind. Protecția Mediului". De asemenea, conform art. 3 din Contractul 43/21 februarie 2008 "cumpărătorul se obligă să preia bunurile și să efectueze manopere de dezafectare în conformitate cu Avizul de Mediu nr. 12/21.12.2006 și în conformitate cu Proiectul Tehnic 30.440/2007 ".
Reclamanta nu a respectat Proiectul Tehnic nr.30440/2007 întocmit de "" referitor la măsurile pregătitoare pentru dezafectarea ui și nici lucrările de dezafectare propriu-zise. Astfel, ca măsură pregătitoare a dezafectării, reclamanta avea obligația să colecteze uleiul uzat rămas în instalații și să-I predea la magazia de lubrefianți a societății apelante. Reclamanta a trecut la dezafectare fără a preda uleiul uzat, încălcând prin aceasta și pct. 1 din Avizul de Mediu.
Reclamanta și-a încălcat obligațiile contractuale de a respecta prescripțiile Avizul de Mediu și Proiectul Tehnic 30.440/2007, și nu poate cere rezoluțiunea contractului, deoarece se bazează pe propria culpă și neexecutare a obligațiilor.
6. NERESPECTAREA OBLIGAȚIEI DE A ÎNCHEIA CONTRACTE DE UTILITĂȚI
Conform art. 15 din Contractul 43/21 februarie 2008 "Orice utilități solicitate de către Cumpărător în vederea dezafectării secției 4 vor fi cu titlu oneros și vor face obiectul altor contracte, ce se vor negocia încheia între părți".
Reclamanta nu a respectat această obligație contractuală. Deși a depus toate eforturile pentru încheierea unui contract de închiriere a podurilor rulante, negociind cu bună-credință, conform chiar afirmațiilor reclamantei un asemenea contract nu a fost niciodată încheiat.
De asemenea, nici în prezent nu a fost încheiat sau măcar demarată negocierea unui contract pentru furnizarea energiei electrice, deși reclamanta a utilizat-o în mod constant. Nici pentru celelalte utilități furnizate reclamantei, nu s-au încheiat contracte, sau nici măcar nu au fost demarate negocieri.
7. INADMISIBILITATEA.
poate opera doar în privința contractelor cu executare unică (instantanee). În privința contractelor cu executare succesivă, poate opera doar rezilierea. Contractul 43/21 februarie 2008 este un contract cu executare succesivă și privește bunuri individual determinate.
Este un contract cu executare succesivă, pentru că se întinde pe o perioadă de mai mult de 210 zile, iar însuși reclamanta a cerut accesul permanent către instalațiile și utilajele dezafectate. Or, numai în cazul unui contract cu executare succesivă poate fi cerut și ar fi necesar accesul permanent, pe o perioadă de 210 zile.
De asemenea, deși efectele rezoluțiunii constau în desființarea contractului din data încheierii lui, cu restituirea prestațiilor părților, în speță contractul privește bunuri individual determinate, care nu por fi restituite prin alte bunuri de același gen, iar reclamanta a executat parțial contractul, dezasamblând și dezafectând o parte din utilaje și instalații, care deja nu mai pot fi restabilite. Acest fapt reiese din Anexa la Contract, unde sunt enumerate individual toate bunurile supuse casării. De asemenea, însuși reclamanta cere "posesia instalațiilor și utilajelor situate în Secția 4 din incinta Câmpia, așa cum au fost individualizate prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 43 din 21 februarie 2009", și nu o cantitate generică de fier vechi. Mai mult de atât, conform propriilor afirmații ale reclamatei, "utilajele și motoarele vechi" trebuie "dezafectate, preluate și transportate", conform Avizului de Mediu nr. 12/21.12.2006 și în conformitate cu Proiectul Tehnic 30.440/2007. Rezultă că contractul viza în mod direct anumite bunuri clar individualizate atât prin contract, cât și prin Avizul de Mediu, Proiectul Tehnic, bunuri care după operațiuni de tăiere, dezasamblare și mărunțire, nu mai pot fi restituite prin asamblarea și sudarea lor la locul original in care se găseau.
Menționează că reclamanta, a avut dreptul de a cere rezilierea contractului, dar nu a făcut-o în temeiul principiului disponibilității. Chiar după introducerea unei acțiuni în rezoluțiunea unui contract, contractul subzistă și debitorul poate să prevină rezoluțiunea, declarând disponibilitatea executarii contractului, or în speță Câmpia în repetate rânduri s-a declarat să execute contractul, inclusiv în fața Tribunalului Comercial Cluj.
Motivația instanței de fond că"diferența dintre rezoluțiuneșireziliere este de ordin teoretic, din momentcereclamanta nu a cerut repunerea în situația anterioară"este greșită, pentru că hotărârea instanței de fond, odată ce va dobândi autoritate de lucru judecat, va fi obligatorie pentru instanța în fața căreia se va cere repunerea în situația anterioară, care nu va putea interpreta"rezoluțiunea"decât într-un singur mod. În aceste condiții, instanța de fond trebuia să respingă cererea reclamantei ca inadmisibilă.
8. ABUZUL DE DREPT AL RECLAMANTEI
În conformitate cu art. 1320. Civ. "cumpărătorul va avea facultate a de a alege între a cere rezoluțiunea vânzării sau punerea sa în posesie". Conform textului legal, reclamanta nu le poate cere pe amândouă. Or, această alegere a fost făcută în cadrul dosarului nr-. Mai mult decât atât, prin cererea prezentă, reclamanta, în disprețul textului legal cere atât rezoluțiunea, cât și punerea în posesie. Reclamanta o pune în situația de a se apăra de 2 cereri contradictorii, utilizând probațiunea dintr-un dosar în altul, și dintr-un capăt de cerere în celălalt. Legea oferă unui cumpărător de bună-credință, care și-a executat toate obligațiile proprii, dreptul de a opta între executarea contractului și desființarea sa. Legea nu are ca scop hărțuirea neîncetată a vânzătorului prin schimbarea permanentă a obiectUlui cererii și nici nu are ca scop punerea vânzătorului în situația de a se apăra de ambele cereri împreună, cum este cazul de față.
Dreptul de opțiune între cele două variante în care se manifestă dreptul material la acțiune este un element intrinsec unui drept de creanță ca drept subiectiv civil. Or, drepturile subiective nu pot fi exercitate în mod abuziv.
Astfel, odată ce reclamantul a ales una din cele două posibilități și anume executarea silită în natură a obligației contractuale, ulterior acesta poate să-și schimbe decizia inițială și să aleagă cealaltă posibilitate, cerând rezoluțiunea sau rezilierea contractului, doar dacă debitorul se află în imposibilitate de a-și executa obligația sau executarea obligației nu prezintă interes pentru creditor. Dreptul de opțiune trebuie să fie expresia echilibrului necesar dintre principiul forței obligatorii a contractului și principiul executării în natură a obligațiilor asumate. În speță, însă, pe de o parte, datorită conservării bunurilor care formează obiectul vânzării, prin instituirea sechestrulul asigurător, obligația poate fi executată în natură, pârâta însuși manifestând în repetate rânduri intenția executării directe a obligației, și pe de altă parte, executarea obligației continuă să prezinte interes pentru reclamant, concluzie care reiese clar chiar și din simplul fapt al menținerii concomitente a pretențiilor de executare silită a obligației și a sechestrului asigurător.
Prin urmare, cererea reclamantei de rezoluțiune a contractului nr. 43/21 februarie 2008 este abuzivă și trebuie respinsă ca inadmisibilă.
9. DECLARAREA DISPONIBILITĂȚII EXECUTĂRII OBLIGAȚIILOR DE PÂRÂTĂ, DUPĂ FORMULAREA PRETENȚIILOR DE REZOLUȚIUNE A CONTRACTULUI.
Este unanim recunoscută ideea că executarea obligațiilor debitorului sau declararea intenției și a disponibilității de executare a obligațiilor, după formularea pretențiilor de rezoluțiune, împiedică aplicarea sancțiunii sub formă de rezoluțiune, în condițiile în care obligația este susceptibilă executării și prezintă interes pentru reclamant (condiții întrunirea cărora a fost dovedită în punctul precedent). Or, pârâta Câmpia în repetate rânduri s-a declarat să execute contractul, reafirmând din nou, și în această din urmă fază, intenția și disponibilitea pârâtei de a executa în natură obligațiile contractuale. Soluția este rațională întrucât finalitatea încheierii oricărui contract este executarea sa în natură.
În contextul celor expuse mai sus arată apelanta că tratamentul diferă după cum sunt în prezența unei neexecutări temporare sau a neexecutării definitive și irevocabile. Astfel, dacă obligația n-a fost executată la termen, dar poate fi executată totuși ulterior, fără să-și piardă interesul pentru creditor, întârzierea constituie practic o neexecutare temporară, eventualele prejudicii putând fi acoperite prin daune-interese moratorii, ipoteză în care, ținând seama de principiul dominant al executării în natură a obligațiilor, consideră că nu este justificată măsura rezoluțiunii contractului. Dimpotrivă, dacă obligația nu mai poate fi executată sau, deși s-ar mai putea executa, n-ar mai prezenta interes pentru creditor după scadență, întârzierea are semnificația unei neexecutări definitive și irevocabile, susceptibilă sancționării prin operarea rezoluțiunii, reparând prejudiciul cauzat prin intermediul daunelor compensatorii. Tot în acest sens face trimitere și la art.lO73 Civ. conform căruia dreptul la dezdăunare are caracter subsidiar, ce se naște doar în ipoteza în care creditorul nu poate dobândi îndeplinirea obligației civile și comerciale.
Prin urmare, în cadrul cenzurării dreptului de opțiune a reclamantei, instanța de fond trebuia să ia în considerarea circumstanțele evocate mai sus și anume, a) posibilitatea executării în natură a obligației contractuale, datorită conservării bunurilor care formează obiectul vânzării, prin instituirea sechestrului asigurător, b) menținerea interesului reclamantei în executarea obligației, concluzie ce derivă și din circumstanța menținerii concomitente a pretențiilor reclamantei de executare silită a obligației. c) intenția și disponibilitatea pârâtei de a executa în natură obligațiile contractuale.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009, reclamanta - SRL C-N a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței comerciale ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, a arătat intimata-reclamantă că apelanta nu face decât să își reitereze notele și concluziile scrise depuse în fața primei instanțe și, deși instanța de fond a argumentat respingerea/înlăturarea excepțiilor și apărărilor, apelanta nu se referă la argumentele instanței.
În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, în măsura în care se susține că nu ar fi existat o convocare la conciliere directă și la absența totală a unei concilieri desfășurate între părți cu privire la rezoluțiunea contractului, și tardiv invocată, în măsura în care se susține că procedura concilierii ar fi fost viciată. Distincția făcută și soluțiile pronunțate sunt temeinice și legale, în condițiile în care, la data de 26.08.2008 a transmis pârâtei prin fax convocare la conciliere directă în care s-a referit și la ipoteza rezoluțiunii. Întâlnirea reprezentanților a avut loc la data de 11.09.2008, începând cu ora 14,30, ocazie cu care s-a întocmit procesul verbal al întâlnirii. Reprezentantul pârâtei a afirmat oral, în instanță, că procedura la care s-a referit este viciată, fără a arăta care sunt aceste vicii, acestea nemaiputând fi analizate la momentul la care s-a invocat excepția.
În ceea ce privește dispozițiile art. 139 Cod procedură civilă invocate de apelantă, arată intimata-reclamantă că acestea nu sunt aplicabile în speță. Ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 112 alin. 2 dacă pârâta ar fi invocat pretinsele neregularități în condițiile art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, dar aceasta s-a referit numai prin concluziile scrise la pretinsa neregularitate.
Pârâta apelantă susține că intimata reclamantă nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale, referindu-se la plata avansului și a ratelor de preț scadente ulterior sistării executării și pretinde că nu ar fi îndeplinite condițiile art. 1320 Cod civil. Prima instanța a analizat și înlăturat corect aceste susțineri, întrucât și-a îndeplinit într-o modalitate acceptată de pârâtă toate obligațiile scadente până la data la care pârâta a sistat unilateral și abuziv executarea contractului.
De asemenea, pârâta apelantă readuce în discuție pretinsa nerespectare a unor obligații în legătură cu podurile rulante. Contractil nu i-a impus să folosească podurile rulante, probatoriul administrat a clarificat că nu le-a folosit, un contract de închiriere pentru acele poduri rulante s-a negociat dar nu s-a perfectat, iar intimata reclamantă și subcontractanții săi aveau și au folosit practic alte utilaje și soluții alternative.
Referitor la așa zisa nerespectare a obligațiilor de mediu, arată intimata reclamantă că nu a ajuns la stadiul de dezafectare indicat de pârâtă, nu a existat ulei uzat de colectat, iar controlul autorităților de mediu a avut un alt obiectiv decât cel susținut de apelantă. Obligația de respectare a reglementărilor și actelor privind protecția mediului era una generică, pe care a respectat-o în întreaga sa activitate.
În ceea ce privește obligația de a încheia contractele de utilități, lectura contractului relevă că urma să negocieze cu pârâta încheierea de contracte pentru utilități dacă îi solicita pârâtei furnizarea de astfel de utilități. Contractul nu prevede că ar fi fost obligată să contracteze utilități de la pârâtă. Au existat negocieri pentru încheierea unui contract de închiriere poduri rulante, dar un contract nu s-a perfectat pentru că părțile nu s-au înțeles asupra condițiilor comerciale. Contractarea utilajelor/utilităților cu pârâta era numai una din opțiuni.
Mai arată intimata reclamantă că apelanta confundă contractul cu executare succesivă cu contractul ce are stipulat de părți un termen de executare necesar pentru finalizarea operațiunilor de preluare a mărfii. Bunurile ce fac obiectul contractului de vânzare cumpărare nu sunt individual determinate, fiind vorba de fier vechi (deșeuri) rezultat(e) din dezafectarea unor utilaje industriale casate de către pârâtă, așadar bunuri de gen. Acest aspect rezultă nu doar din documentul ce i-a fost prezentat în faza precontractuală și intitulat "Lista mijloacelor fixe aprobate pentru casare în CA/06.03.2008 de la secția nr. 4" ci și din procesul verbal întocmit anterior vânzării (07.02.2008) cu ocazia desfășurării ședinței de licitație când participanții au stabilit necesitatea clarificării obiectului vânzării și a altor aspecte legate de taxele de mediu specifice tranzacțiilor cu deșeuri. Întreaga documentație și aprobările autorităților de mediu confirmă că a fost vorba de deșeuri rezultate din active casate. Ulterior sistării executării contractului, pârâta a vândut fierul vechi rezultat din activitatea sa de dinaintea sistării, iar scrisorile de trasura întocmite pentru transport indică aceeași marfă: fier vechi, așadar bunuri de gen. Restabilirea situației anterioare prin restituirea integrală a prestațiilor este posibilă și clarifică natura sancțiunii ca fiind rezoluțiunea și nu rezilierea.
În ceea ce privește susținerea pârâtei apelante în sensul că ar fi exercitat abuziv ambele opțiuni reglementate de art. 1320 Cod civil, arată reclamanta intimată că prezentul dosar are ca obiect exclusiv cererea de rezoluțiune, cerea de predare a obiectului vânzării este obiect al altui dosar, suspendat până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar. În mod judicios a considerat prima instanță că art. 1320 cod civil îi conferă o opțiune între rezoluțiune și executarea contractului dar este vorba de o prevedere de drept material și nu una de drept procesual. Așadar, poate formula două cereri concomitente, una pentru rezoluțiune și una pentru executarea contractului, fiind inadmisibili însă să obțină ambele rezultate, ceea ce este esențial diferit de situația din speță. Cererea pentru executarea contractului este suspendată până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze. În acest stadiu însă, cât timp nici una dintre cereri nu este soluționată irevocabil și nu a obținut nici un rezultat, nu se poate susține inadmisibilitatea cererii, căci ar însemna să îi fie negat accesul la justiție.
În ceea ce privește afirmația pârâtei în sensul că rezoluțiunea nu mai poate fi pronunțată în condițiile în care și-a manifestat intenția de reluare a executării contractului, arată intimata reclamantă următoarele: întâi pârâta a decis și a comunicat scris sistarea executării contractului considerând contractul reziliat, apoi i-a restituit avansul și garanția, apoi a formulat cereri și a invocat excepții dilatorii, apoi a cerut nulitatea contractului, apoi i-a cerut să achite din nou avansul și să îndeplinească obligații pe care nu le avea (în speță, să închirieze podurile rulante și să contracteze utilități de la pârâtă), pentru ca în final să îi comunice acordul pentru rezilierea contractului, manifestare de voință confirmată la interogatoriu de directorul general în funcție la pârâtă.
Examinând apelul declarat în cauză, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
La data de 21.02.2008, între reclamantă, în calitate de cumpărătoare și pârâtă, în calitate de vânzătoare, a intervenit contractul de vânzare cumpărare comercială nr. 43, având ca obiect bunurile rezultate din dezafectarea instalațiilor și utilajelor secției 4 situate în incinta - Câmpia SA, exceptând bunurile din anexa nr. 1, după cum urmează: 1500 tone metal (fier vechi) și 800 tone motoare electrice și transformatoare. Ridicarea de către reclamanta cumpărătoare a bunurilor urma să aibă loc în termen de 210 zile de la plata avansului, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere de 1% din valoarea obligației neonorate. Potrivit clauzelor contractuale, pârâta s-a obligat să asigure accesul în secția 4 în vederea preluării bunurilor dezafectate, iar reclamanta s-a obligat să efectueze manoperele de dezafectare în conformitate cu avizul de mediu nr. 12/21.12.2006. Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 4.635.000 USD, fără TVA.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare invocate de apelanta pârâtă, Curtea constată că rezoluțiunea contractului reprezintă o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului. se aplică în caz de neexecutare a unor contracte cu execuție instantanee, pe când rezilierea se aplică în cazul neexecutării unor contracte cu execuție succesivă. Or, este evident că un contract de vânzare cumpărare, așa cum este în cazul de față, este un contract cu execuție instantanee, iar faptul că părțile au prevăzut un termen de 210 zile în care cumpărătoarea urma să ridice bunurile care au făcut obiectul contractului nu îl transformă într-un contract cu execuție succesivă. Prin urmare, fiind în prezența unui contract cu execuție instantanee, rezoluțiunea acestuia este perfect admisibilă, evident dacă sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se putea dispune în acest sens.
Un alt motiv invocat de apelantă a fost, în opinia acesteia, soluționarea greșită, de către instanța de fond, a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile.
Din acest punct de vedere, Curtea constată că prin încheierea de ședință din data de 04.03.2009, instanța de fond a respins ca neîntemeiată această excepție, în măsura în care se referă la absența totală a convocării la conciliere directă și la absența totală a unei concilieri desfășurate între părți cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și a admis excepția neîndeplinirii de către reclamantă a procedurii prealabile, în măsura în care se referă la vicii ale convocării la conciliere directă și la vicii ale concilierii desfășurate între părți cu privire la rezoluțiunea contractului. Soluția instanței de fond este temeinică și legală, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada faptului că la data de 26.08.2008 a transmis apelantei pârâte prin fax, convocare la conciliere directă, în care a făcut referire și la rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare. Cu ocazia întâlnirii reprezentanților părților, care a avut loc la data de 11.09.2008, s-a întocmit procesul verbal de conciliere. Prin urmare, fiind parcursă procedura prealabilă, în mod corect instanța de fond a respins excepția, în măsura în care aceasta se referea la lipsa totală a convocării și a concilierii. Pe de altă parte, în măsura în care apelanta pârâtă a înțeles să invoce vicii ale concilierii, Curtea constată, pe de o parte, că aceasta nu a arătat care sunt aceste vicii și, pe de altă parte, că aceste aspecte puteau fi invocate până la prima zi de înfățișare, potrivit dispozițiilor art. 136 Co procedură civilă, astfel încât invocarea lor doar la termenul de judecată din 04.03.2009 apare ca fiind tardivă.
În ceea ce privește dispozițiile art. 139 Cod procedură civilă invocate de apelanta pârâtă, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în cauză. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris. Or, apelanta invocă tocmai aspectul că intimata pârâtă nu ar fi depus copii certificate de pe înscris, fiind astfel incidente dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă. Neinvocând acest aspect cel mai târziu la următorul termen de judecată care a vizat această neregularitate, nu îl mai poate invoca direct în apel, fiind decăzută din acest drept.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește neexecutarea culpabilă a contractului, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 7 din contract, reclamanta avea obligația de a plăti un avans de 50% din valoarea contractului în termen de 5 zile de la semnarea contractului. Apelanta recunoaște că plata acestui avans a avut loc, dar invocă faptul că s-a plătit cu o întârziere de 5 zile. Or, acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia că reclamanta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale și că, astfel, nu ar fi îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului, cu atât mai mult cu cât pârâta a acceptat plata acestui avans. De altfel, așa cum a reținut și instanța de fond, pentru executarea cu întârziere a acestei obligații pârâta putea solicita penalități de întârziere, potrivit clauzelor contractuale, penalități care nu au fost însă solicitate.
În ceea ce privește neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a plăti 25% din valoarea contractului în nu mai târziu de 60 de zile de la plata avansului și 25% din valoarea contractului în nu mai mult de 120 de zile de la plata avansului, Curtea constată că activitatea reclamantei a fost întreruptă din inițiativă pârâtei la data de 25.03.2008, deci după mai puțin de o lună de la data plății avansului. Or, în aceste condiții, nu se poate concluziona că reclamanta ar fi avut vreo culpă în neexecutarea contractului după acest moment, aceasta fiind împiedicată de către apelanta pârâtă în a continua executarea contractului.
Apelanta pârâtă a invocat cu titlu de motiv pentru sistarea lucrărilor neîndeplinirea de către reclamantă, a formalităților legale de obținere și menținere (reînnoire) a autorizațiilor, nerespectarea obligațiilor de mediu precum și a obligației de a încheia contracte de utilități.
Cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a formalităților legale de obținere și menținere a autorizațiilor, apelanta invocă faptul că reclamanta nu a avut niciodată personal deservent autorizat, personal tehnic responsabil cu supravegherea și verificarea tehnică a instalațiilor, autorizat, că aceasta nu a obținut niciodată autorizațiile pentru utilajele pe care le folosea și pentru personalul deservent și nici nu a făcut proba că le-ar fi deținut vreodată; chiar și autorizațiile pe care le dețineau inițial podurile rulante au fost revocate prin adresa nr. 1750/21.03.2008 a
Or, așa cum corect a reținut și instanța de fond, apelanta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi utilizat podurile rulante la care se referă adresa Mai mult decât atât, din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a subcontractat efectuarea anumitor lucrări societăților comerciale Import Export SRL și Serv SRL care putea efectua dezafectarea instalațiilor și utilajelor cu utilajele proprii și cu personalul deservent propriu. Prin urmare, în condițiile în care apelanta nu a arătat în concret care a fost personalul deservent și utilaje folosite de reclamantă, nu se poate reține că aceasta nu ar fi deținut autorizațiile necesare.
Referitor la nerespectarea de către reclamantă a obligațiilor de mediu, cu privire la colectarea uleiului uzat rămas în instalații și predarea acestuia la magazia de lubrifianți a apelantei, Curtea constată că pârâta nu a dovedit faptul că reclamanta ar fi ajuns la acest stadiu de dezafectare. În condițiile în care reclamanta susține că nu a ajuns la acest stadiu și că nu a existat ulei uzat de colectat, revenea în sarcina apelantei să își dovedească afirmațiile. Or, apelanta nu a dovedit acest aspect, astfel încât, din acest punct de vedere, nu se poate reține că reclamanta nu ar fi respectat obligațiile de mediu.
În ceea ce privește pretinsa obligație a reclamantei de a încheia contracte de utilități, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 15 din contract, orice utilități solicitate de către cumpărător în vederea dezafectării secției 4 vor fi cu titlu oneros și vor face obiectul altor contracte ce se vor negocia între părți. Rezultă din aceste dispoziții contractuale că reclamanta nu era obligată să încheie contracte de utilități cu apelanta decât în măsura în care le-ar fi folosit. Or, din nici o probă administrată în cauză, nu rezultă că reclamanta ar fi folosit utilități ale apelantei, astfel încât și acest motiv de apel apare ca fiind nefondat.
De asemenea, apelanta a mai invocat abuzul de drept al reclamantei, dat fiind faptul că, deși avea drept de opțiune între a cerere rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare și executarea în natură a acestuia, aceasta a înțeles să solicite atât rezoluțiunea contractului cât și executarea în natură.
Sub acest aspect, Curtea constată că, în condițiile în care reclamanta nu obținuse nici una dintre reparațiile conferite de art. 1320 Cod civil, simplul fapt că aceasta a formulat ambele cereri nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1320. Mai mult decât atât, în condițiile în care cererea având ca obiect predarea obiectului contractului este suspendată, inadmisibilitatea invocată de către apelanta pârâtă apare ca fiind nefondată.
De asemenea, în condițiile în care pârâta a arătat, prin adresa nr. DG 350/01.11.2008 că este de acord cu rezilierea contractului, Curtea apreciază că declararea intenției acesteia de a executa contractul, în acest stadiu procesual, este una formală și că executarea acestuia nu ar fi posibilă.
Prin urmare, rezultă din cele menționate mai sus că singura culpabilă de neexecutarea contractului de vânzare cumpărare este apelanta pârâtă, care a interzis, fără a avea vreo justificare în acest sens, accesul reclamantei în incinta secției 4 pentru a dezafecta și ridica bunurile care fac obiectul contractului, astfel încât, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020-1021 Cod civil, soluția instanței de fond de admitere a acțiunii și de rezoluțiune a contractului de vânzare cumpărare este legală și temeinică.
În consecință, pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată că apelul formulat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de - CÂMPIA SA, împotriva sentinței comerciale nr. 1501 din 22.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
PREȘEDINTE, --- - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red./Dact.
4 ex/07.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Monica Diaconescu
