Rezoluțiune contract. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 199/2009
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Monica Diaconescu
GREFIER - -
S-au luat în examinare apelurile formulate de reclamanta MEȘTEȘUGĂREASCĂ PRESTAREA B și de către pârâta SC. SRL B, împotriva sentinței comerciale nr. 623/2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul nr-, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta-apelantă, d-l, în calitate de președinte și reprezentanta pârâtei-apelante, avocat, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelurilor.
Reprezentantul reclamantei-apelante solicită admiterea apelului propriu, cu cheltuieli de jduecată, atât la prima instanță, cât și în apel.
Reprezentanta pârâtei-apelante solicită admiterea apelului propriu, schimbarea hotărârii atacate și admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la cele două contracte, cu cheltuieli de judecată.
Curtea pune în discuția pârâtei-apelante interesul în promovarea apelului asupra excepției, atât timp cât prima instanță a respins pe fond acțiune.
Reprezentanta pârâtei-apelante solicită în temeiul art. 296. Pr. Civ. respingerea apelului reclamantei ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei-apelante solicită respingerea apelului pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 623 din 03.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei Meșteșugărească Prestarea, ridicată de pârâta B, cu privire la contractul de colaborare încheiat între părți la 11.05.2004, și la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 100/7 iunie 2004 de notarul public.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea în rezoluțiune formulată de reclamanta Meșteșugărească Prestarea B în contradictoriu cu pârâta B, cu privire la contractul de colaborare nr.1/2004 din 11 mai 2004, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1004/7 iunie 2004 de Biroul notar Public, antecontractul de vânzare cumpărare și contractul de schim, ambele din 5 septembrie 2006.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 7100 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, între reclamantă și pârâtă s-au stabilit mai multe raporturi contractuale, concretizate în contracte sub semnătură privată sau autentificate, după cum urmează: o convenție, intitulată "contract de colaborare" din 11 mai 2004 (10-11); contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1004/7 iunie 2004 de notarul public (7-9); convenția intitulată "antecontract de vânzare-cumpărare" din 5 septembrie 2006 (18, 19 și 28, 29); precum și contractul de schimb din aceeași dată (27).
Reclamanta a solicitat să se "constate încetarea, prin rezoluțiune" a tuturor convențiilor de mai sus, cu motivarea că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile din contractul de colaborare nr.1/11 mai 2004.
Prin notele de ședință și concluziile scrise, depuse după angajarea de avocat, reclamanta a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractelor enumerate în acțiunea introductivă, poziție reconsiderată - evident - ca urmare a lipsei unui pact comisoriu expres de ultim grad în convențiile ce se solicită a fi desființate.
Prin precizarea de acțiune (173) s-a solicitat repunerea părților în situația anterioară, în modalitatea detaliată în acest script.
Nefiind legată de modul cum reclamanta a formulat cererile sale ci de scopul urmărit prin demersul promovat, instanța constată că reclamanta a intenționat să obțină desființarea convențiilor în discuție, prin rezilierea contractului de colaborare, (această convenție fiind cu executare succesivă), respectiv prin rezoluțiunea contractelor din 7 iunie 2004 și din 5 septembrie 2006 la care executarea este uno ictu.
Instituția rezoluțiunii (rezilierii) își are sediul în disp.art.1019-1021 cod civil și în art.67 Cod comercial, pentru vânzare-cumpărare cu precizarea că acest din urmă text are o aplicabilitate restrânsă pentru situația expres menționată la alineatul 1, făcând trimitere la reglementarea din codul civil pentru alte cauze de rezoluțiune.
După cum a rezultat din textele menționate și din bogata practică a instanțelor sau din literatura juridică, rezoluțiunea contractului înseamnă desființarea cu efect retroactiv (dacă aplicarea acestei reguli nu este imposibilă) a contractului sinalagmatic, la cererea părții care și-a executat obligațiile, motivat de neexecutarea culpabilă a prestațiilor asumate de cealaltă parte. Rezilierea, formă a rezoluțiunii, desemnează desființarea contractului sinalagmatic cu executare succesivă, din aceleași motive, dar numai pentru viitor.
Deoarece în contractele sinalagmatice condiția rezolutorie a fost subînțeleasă când una din părți nu și-a îndeplinit angajamentul său și pentru că reclamanta a solicitat desființarea celor patru convenții, instanța va verifica și aprecia pentru fiecare contract în parte temeiurile rezoluțiunii în considerarea art.1020 și 1021 Cod civil, constatând lipsa unor clauze contractuale exprese privind rezoluțiunea pentru neexecutare.
1. Antecontractul de vânzare-cumpărare din 5 septembrie 2006, avut ca obiect vânzarea de către reclamanta Meșteșugărească B, pârâtei SC. SRL Ba2 34 mp construcții din corpul B și a birourilor de la etajul 1 cu aceeași suprafață precum și a platformei betonate în suprafață de 400 mp, din care numai primele imobile sunt intabulate, următoarele două fiind proprietatea extratabulară a reclamantei (18, 19 și 28, 29).
Singura obligație a pârâtei cumpărătoare consemnată în convenție a fost aceea de plată a prețului.
Convenția a conținut o clauză penală privitoare la plata de daune interese, fără aplicabilitate în cauză.
Reclamanta a solicitat rezoluțiunea judiciară a acestei convenții cu motivarea că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile rezultate din clauzele contractului de colaborare nr.1/11 mai 2004.
Instanța a constatat că cererea reclamantei a fost neîntemeiată și a respins-o, cu motivarea că nu s-a susținut neexecutarea de către pârâtă a obligației de plată a prețului vânzării, astfel că nu există temeiuri de rezoluționare a convenției care să rezulte din nerespectarea clauzelor acesteia.
Cum singura obligație a pârâtei cumpărătoare, rezultată din această convenție, a fost aceea a plății prețului, iar achitarea prețului convenit nu se de părți și neexecutarea altor clauze contractuale nu s-au pus discuție, instanța a constatat că nu există încălcări ale clauzelor contractuale care să justifice rezoluțiunea convenției.
Cât privește executarea sau neexecutarea contractului de colaborare nr.1/11 mai 2004 și influența acestui contract asupra convenției din 5 septembrie 2006, instanța a stabilit că desființarea convenției încheiată în 5 septembrie 2006 nu poate fi în nici un caz apreciată prin prisma contractului încheiat în 11 mai 2004, cât timp părțile n-au înțeles să prevadă în cel de-al doilea contract o clauză expresă de acel gen.
Este în afara logicii juridice să se aprecieze că o clauză neprevăzută în convenție poate fi hotărâtoare asupra acesteia mai ales că existența clauzei invocate nu a putut fi susținută nici ca legal prezumată. A fost evident că dacă părțile doreau ca neexecutarea clauzelor contractului din 2004 să ducă la rezoluționarea contractului din 2006, nimic nu le împiedica să însereze clauza rezolutorie în cel de-al doilea contract.
Instanța, a respins cererea de rezoluțiune a convenției, neputând ignora principiul consensualismului, în încheierea actelor juridice și nici principiul stabilității raporturilor legal stabilite de părți, invocarea unor clauze pe care cocontractanții nu le-au stabilit nefiind în nici un caz temei justificat de desființare a contractului.
2.Contractul de schimb bunuri imobile (27), încheiat la aceeași dată de 5 septembrie 2006, avut ca obiect transferul unei cote de 55,73% din dreptul de proprietate al reclamantei asupra cabinei poartă și ciclonului, precum și a cotei de 0,73% din transformator, către pârâtă. Pârâta a transmis către reclamantă cota sa de proprietate de 44,25% din centrala termică și atelierul mecanic. În urma acestei operațiuni, reclamanta deține la 5 septembrie 2006 drept de proprietate exclusivă asupra centralei termice și a atelierului mecanic, iar pârâta, asupra cabinei poartă și a ciclonului, rămânând în indiviziune transformatorul.
Față de clauzele contractuale, susținerile părților și constatările instanței consemnate în procesul verbal de cercetare locală, văzând că temeiurile de fapt pentru care se solicită rezoluțiunea acestui contract de schimb sunt identic cu cele de la punctul anterior, în baza acelorași motivări, tribunalul a respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
3;4. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1004/7 iunie 2004 de notarul public (7-9) și Contractul de colaborare nr.1/2007 încheiat la 11 mai 2004.
a).Caracterizarea convențiilor.
Între cele două convenții există mai multe elemente s-a impus analizarea lor împreună, sau măcar alăturată.
În data de 11 mai 2004, Adunarea Generală Extraordinară a Cooperativei "Prestarea" B (for de conducere al reclamantei) a hotărât ("pentru redresarea situației cooperativei, a salvării patrimoniului, a salvării locului de muncă,a relansării procesului de producție"), să vândă societății pârâte suprafața de 510 mp din hala de producție+utilități pentru suma de 1 miliard 300 milioane lei cu TVA, în condițiile în care avea datorii de 1 miliard 100 milioane lei scadente în lunile aprilie-mai 2004, după cum rezultă din procesul verbal al adunării generale (23-24).
Cu aceeași ocazie s-a hotărât și încheierea între cele două părți a unui "contract de colaborare", semnat în aceeași zi.
a1).Contractul de colaborare nr.1/2007 (10.11) a constituit în fapt o asociere în participațiune reglementată de art.251 și urm.Cod comercial având ca obiect realizarea în comun a unor operațiuni de comerț (producție, desfacere, încasare, conducere contabilitate), prin aportul părților în modalitatea consemnată în contract și participarea la profit și pierderi conform unui protocol ulterior.
Părțile n-au menționat dacă bunurile urmează regimul prev.de art.254 alin.1 Cod comercial (rămân ale afacerii), dar din comportamentul lor ulterior rezultă că nu au înțeles să de-a eficiență acestui text. pentru caracterizarea convenției, sunt și ținerea evidenței contabile separate pentru afacere, precum și participarea la profit și pierderi numai raportat la această asociere.
a2) Contractul de vânzarecumpărare autentificat sub nr. 1004/7 iunie 2004, constituit o vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile sub condiția încheierii unui contract de colaborare între vânzător și cumpărător, convenție ce era încheiată încă din 11 mai 2004 și ale cărei clauze sunt parțial reluate în actul autentic (punerea în afacere ca aport a spațiului cumpărat, asigurare materie primă și dotare suplimentară).
A fost evident caracterul rezolutoriu al condiției stipulate, după cum tot de domeniul evidenței este și faptul că obligația menționată în contract de a se încheia o convenție de colaborare, constituie o obligație deja realizată la data semnării contractului autentic. Așa fiind, aceasta a fost o obligație inexistentă pentru părți, astfel că este de înțeles că o obligație inexistentă nu poate genera nici un efect.
În ce privește conținutul convenției, respectarea sau nerespectarea ei, eventuala culpă a părților acesteia au fost analizate ulterior, împreună cu clauzele contractului de colaborare cu care, în parte, se identifică.
b).Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
incidente: art.3, art.7 și art.12 din 167/1958.
Conform textelor legale menționate, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
În speță, s-a impus să se stabilească dacă prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului juridic cu motivarea că termenul de executare nu este stabilit (art.7 alin.2) sau dacă - fiind vorba de prestații succesive - dreptul la acțiune se stinge prin prescripție deosebită pentru fiecare obligație (art.12).
Nici una din cele două convenții nu conține prevederi privind datele de executare a obligațiilor părților.
A fost evident că față de obiectul său, asocierea în participațiune (contract de colaborare) nu s-a încheiat pentru un termen limită și că obligațiile părților subzistă atât timp cât asocierea și scopul acesteia se mențin. Această concluzie se impune și în ce privește obligațiile preluate și consemnate în contractul de vânzare-cumpărare autentic.
Doar obligația reclamantei de a aduce ca aport al asocierii "mijloacele fixe din dotare, clădirea din B- și utilitățile necesare" (pct. III, 1. lit. a, fila 10) și obligația pârâtei de a menține în afacere cei 510 mp din hală cumpărați în 7.06.2004 ( 7) a constituit obligații care nu au caracter periodic, dar ele au fost executate, așa încât nu pot constitui motive de desființare a convențiilor.
Asigurarea forței de muncă, realizarea unei producții la termenul și la parametrii de calitate și cantitate corespunzători comenzilor, conducerea evidenței contabile (obligații ale reclamantei), completarea dotării cu utilaje, scule accesorii conform unui protocol pe care părțile nu l-au mai încheiat, asigurarea cu comenzi, cu materie primă conform solicitărilor cooperativei, realizarea desfacerii și încasarea producției (obligații ale pârâtei), constituie sarcini cu caracter permanent și care se concretizează în funcție de mersul afacerii.
În raport de caracterul particular al obligațiilor părților, instanța a apreciat că speței nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 2 din 167/1958 în ce privește momentul începerii cursului prescripției, ci dispozițiile art. 12 din același act normativ, fiind vorba de prestații succesive, chiar dacă acestea nu au fixate termene certe de executare.
În condițiile conjuncturilor comerciale și economice nefavorabile, chiar și pentru părți a fost dificil să aprecieze care a fost momentul în care cealaltă parte a putut fi suspectată că nu-și execută obligațiile.
Desigur că momentul începerii curgerii termenului de prescriere a dreptului la acțiunea în rezoluțiune judiciară nu depinde de aprecierea subiectivă a părților, el având reglementare legală ( 167/1958), dar în cadrul legal existent, în funcție de scopul, obiectul și derularea raporturilor stabilite, instanța a putut aprecia care este momentul începerii curgerii prescripției.
Așa fiind, cum din probe a rezultat că asocierea dintre părți a încetat faptic în martie 2005 ( 126, 127) când reclamanta a oprit producția și a concediat personalul, a rezultat că singura dată certă a începerii curgerii prescripției este acest moment, iar față de această dată introducerea acțiunii la 26.10.2007, nu este tardivă ci înăuntrul termenului de 3 ani motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
c).Cu privire la cererile de rezoluțiune judiciară a contractului de colaborare și a contractului de vânare-cumpărare autentic
Așa cum instanța a stabilit anterior, desființarea prin rezoluțiune a unei convenții este admisibilă dacă partea care formulează cererea și-a executat obligațiile contractuale, iar cealaltă parte nu și-a executat în mod culpabil prestațiile asumate.
Din probatoriul administrat cauzei rezultă până la evidență că reclamanta este partea contractantă care nu și-a respectat obligațiile asumate prin cele două convenții, în special cele din contractul de colaborare.
Ca urmare, a unui management necorespunzător, ce se desprinde cu claritate din probe, reclamanta a fost în imposibilitate să respecte sarcinile contractuale stabilite.
Astfel:
- la data de 11 mai 2004 Prestarea avea datorii de 1 miliard 100 milioane ( 23), fiind nevoită să vândă pârâtei suprafața de 510 mp din hala de producție și utilități, pentru suma de 1 miliard 300 milioane plătită de cumpărătoare;
- suma obținută nu a fost folosită la achitarea datoriilor astfel că la 6 aprilie 2005, reclamanta a pierdut proprietatea asupra unei alte părți din hala de producție (892,55 mp) vândută la licitație de organele fiscale ( 100-103);
- la data de 2.11.2004 reclamanta a închiriat 150 mp din suprafața de producție unor persoane fizice ( 97-99);
- la data de 22.04.2005 reclamanta a vândut mare parte din utilajele de producție ( 95, 96);
- producția realizată era "de calitate slabă și nu s-a putut vinde; în producție se manifesta neglijență" ( 123, martor );
-"comenzile erau executate cu întârziere pentru că nu era personal calificat care să le execute că numai una sau două persoane aveau calificare pentru executarea lucrărilor" ( 127, martor );
-"știu că eram numai 7-8 oameni în secție" ( 125, martor );
- în luna martie 2005 încetat activitatea productivă ( 126, 127, fila 188 verso și recunoașterea reclamantei).
Din totalul de 1584 mp spații de producție ce trebuie puse la dispoziția afacerii s-au vândut 560 mp prin două contracte și s-au pierdut 892,5 mp (94, 111, 102);
Din probele administrate a rezultat că reclamanta nu și-a executat obligațiile asumate în contractul de colaborare și nici pe cele din contractul de vânzare cumpărare, așa încât fiind în culpă pentru neexecutarea contractelor, acțiunea sa nu a putut fi admisă.
În ce privește obligațiile asumate de pârâtă prin cele două convenții, instanța a constatat următoarele:
-"completarea dotării cu utilaje, scule și accesorii, conform protocolului anexat la acest contract" ( 10); Nu s-a depus la dosar un astfel de protocol, pentru că de altfel el nici nu s-a încheiat, după cum recunoaște reprezentantul reclamantei ( 128), astfel că obligația neconcretizându-se nu se poate imputa numai pârâtei neexecutarea acesteia.
Pe de altă parte, din declarațiile martorilor audiați rezultă că "Față de numărul de personal erau utilaje suficiente apreciez că fără personal utilajele nu pot executa lucrări" ( 125, 126, martor ); "La cât personal era și la nr. de oameni, erau destule utilaje ( 127); A rezultat că achiziționarea altor utilaje ar fi fost o operațiune nejustificată economic și care ar fi dăunat afacerii.
-"comenzile necesare realizării unei producții la capacitatea secției II". Înscrisurile de la filele 82-93 dovedesc existența comenzilor "aduse de pârâtă", iar martorii declară: "Comanda de la a procurat-o pârâta ( 124); "La numărul de personal erau utilaje suficiente, dar la numărul de comenzi, nu" ( 126), "O perioadă au fost comenzi că au fost greșeli de execuție " ( 127); " că după începerea colaborării cu au început comenzile ( 125);
-"La solicitarea Cooperativei "Prestarea" B va asigura în avans materia primă și auxiliară necesară realizării în termen a produselor". Nu s-au produs probe din care să rezulte că s-au solicitat în avans materie primă.
Martorii audiați declară: "Personal, împreună cu administratorul pârâtei au fost la și am adus materie primă () pentru a face producție În mai multe rânduri am fost cu mașină de la și cu CEC de la după materie primă că s-a adus scândura de pe de câtre cu mașina pârâtei și cu banii aceleiași. Materia primă s-a adus pentru că erau comenzi și s-a lucrat" ( 123); "Am descărcat personal cherestea adusă de cu mașini proprii ( 125). "Cât am lucrat eu la Prestarea știu că administratorul pârâtei a adus cherestea cu mașina societății pârâte" ( 127).
Concluzionând asupra tuturor celor de mai sus
a fost o sancțiune civilă ce "se aplică" părții care nu a executat culpabil obligațiile contractuale.
În situația în care clauzele ce constituie condiții rezolutorii în contractul de vânzare-cumpărare, sau prestațiile asumate în contractul de colaborare n-au fost executate chiar de reclamantă, tribunalul apreciază că acțiunea sa nu poate fi admisă.
Este de principiu că: " commodum capere potest ex iniuria sua propria" (Nimeni nu poate obține un avantaj din propriul său fapt injust), că nimeni nu-și poate crea o situație mai bună din propria-i greșeală (" ex suo delicte melioram sua condicionem facere protest"), precum și că nimeni nu poate intenta o acțiune întemeiată pe propria-i lipsă de probitate (" de improbitate sua consequitur actionem").
Cum rezoluțiunea judiciară odată pronunțată impune repunerea părților în starea de mai înainte, o asemenea soluție ar însemna favorizarea părții care nu a respectat întru-totul convențiile și sancționarea părții căreia i se poate reține nerespectarea unei singure obligații (aceea a completării cu utilaje), pentru care însă sunt temeiuri de a constata lipsa de culpă, așa cum am demonstrat.
Nefiind îndeplinite nici una din condițiile unanim recunoscute ca obligatorii pe admiterea acțiunii în rezoluțiune judiciară (acțiunea poate fi introdusă numai de partea care a executat sau este să execute obligațiile contractuale; pârâta să nu-și fi executat din culpa sa obligațiile ce îi incumbă) instanța a respins și petitele de desființare a celor două contracte analizate, ca neîntemeiate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 7100 lei cheltuieli de judecată constând în onorar de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC. SRL B, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii acțiunii pentru acest motiv; precum și obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în fond în valoare de 12.100 lei și în recurs.
În motivarea apelului pârâta arată că, prin sentința recurată instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de subscrisa prin întâmpinarea depusă în dosar.
Consideră că în mod eronat instanța de fond a considerat că nu sunt aplicabile disp.art.7 alin.(2) din 167/1958 întrucât suntem în prezența unui contract de colaborare caracterizat prin existența unor prestații succesive, fiind, așadar, aplicabile dispozițiile art.12 din actul normativ invocat.
În realitate sunt în prezența unui contract încheiat pe perioadă nedeterminată, iar prestațiile sunt continue, nu succesive.
În motivarea excepției invocate, pârâta a arătat că, de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004/07.06.2004 și a contractului de colaborare (11.05.2004) până la înregistrarea acțiunii, s-a scurs termenul de prescripție de 3 ani prev.de art.3 din D-L nr.167/1958.
Se află în fața unui contract în care părțile nu au stabilit nici un termen de executare, caz în care termenul de prescripție începe să curgă de la încheierea contractului, conform art.7 alin.(2) din D- nr.167/1958: "În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept."
. prescripției extinctive este o chestiune de prim ordin, fiind reglementată în mod expres de lege, neputând rămâne la latitudinea părților interesate care ar putea zădărnici acțiune a prescripției extinctive, Iăsând la latitudinea uneia din părți fixarea momentului din care începe să curgă termenul.
Chiar și în situația în care ar fi incident art.12 din D- nr.161/1958 acțiunea este prescrisă. În aceste condiții termenul începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune (nicidecum din momentul notificării). Or, dreptul la acțiune s-a născut în momentul încetării colaborării, dată de la care reclamanta putea acționa pentru executarea/rezoluțiuna contractului. Cum reclamanta a susținut că nu a avut loc nici un act de colaborare, a rezultat că dreptul la acțiune s-a născut la data încheierii contractului, dată de la care reclamanta ar fi putut solicita executarea obligației. Dacă se are în vedere data încetării efective a colaborării, de asemenea termenul prescripției este împlinit, din probele de la dosar rezultând că din luna august 2004 nu a mai avut nici un act de colaborare.
Referitor la cheltuielile de judecată, solicită să se aibă în vedere faptul că instanța de fond a admis în întregime această cerere, dar nu a ținut seama de ultima chitanță de 5.000 lei depusă la dosar, motiv pentru care considerăm că se impune modificarea hotărârii în sensul obligării reclamantei intimate la plata întregii sume.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și reclamanta Meșteșugăreasca,solicitând în baza dispoz.art.312 Cod procedura civila, admiterea acestuia, modificarea hotărârii apelate si rejudecând pe fond pricina sa se dispună admiterea acțiunii promovata de reclamanta ca fiind întemeiata si pe cale de consecința, să se dispună rezoluțiunea contractului de colaborare nr.1/2004 încheiat cu parata la data de 11.05.2004, a contractului de vânzare cumpărare autentificat de Biroul notarului Public - sub nr.1004 din data de: 07.06.2004, a antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 5.09.2006 si a contractului de schimb din data de 05.09.2006, să se dispună repunerea părților in situația anterioara obligând-o pe parata sa ne predea in posesie hala de producție in suprafața de 444 mp. bunurile aduse ca aport in contractul de colaborare respectiv: strung pentru lemn de copiat semiautomat, mașina de găurit multipla, circular dublu, mașina de șlefuit orizontala, mașina de șlefuit cant, mașina de șlefuit rotund, mașina de ascuțit plan, mașina de ascuțit discuri, compresor rotativ pentru aer, compresor pneumatic, signoda pentru metalica, signoda peritru polipropilenica, 2. freze pentru tabla si 15. freze diferite pentru frezare, toate aflate in posesia paratei, să se dispună rectificarea înscrierilor dispuse in CF.nr.2736/5 top. 676/1/2/2/1/a/2/2/2/2/1/5 in sensul radierii dreptului de proprietate al paratei si reînscrierea pe numele reclamantei a dreptului de proprietate și să fie obligată pe parata - intimata la plata sumei de 8.912 lei in favoarea reclamantei-recurente cu titlu de cheltuieli de judecata la fond si in recurs reprezentând onorarii de avocat si taxa de timbru, la care să se adauge si taxa de timbru din recurs.
În motivarea apelului reclamanta arătă că, rin p. sentința recurata Tribunalul B-N le-a respins acțiunea formulata ca neîntemeiata. Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a reținut ca parata si-ar fi îndeplinit obligațiile impuse prin contractul de colaborare si pe cale de consecința nu ar exista nici un motiv pentru rezoluțiuna judiciara a acestuia.
Aceasta hotărâre este in opinia acesteia vadit netemeinica si data cu încălcarea esențiala a legii.
instanței fondului in sensul ca reclamanta nu si-ar fi îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de colaborare, sunt consecința unei interpretări greșite a probelor administrate in cauza si a clauzelor contractuale.
Prin contractul de colaborare încheiat, reclamanta a participat cu mijloacele fixe din dotare compuse din clădiri, teren si utilajele existente, cu forța de munca existenta la momentul încheierii contractului si s-a obligat sa asigure realizarea producției la termenele stabilite si la parametrii cantitativi si calitativi solicitați.
Din probele administrate in cauza rezulta in mod cert ca reclamanta a participat la realizarea colaborării cu mijloacele fixe, cu forța de munca si a realizat producția la care s-a obligat. In aceste condiții este evident ca reclamantei nu i se poate imputa ca nu si-ar fi respectat obligațiile asumate prin contractul de colaborare atâta vreme cat participarea sa a fost cu mijloacele fixe, forța de munca si realizarea producției.
Pentru a justifica soluția data, instanța de fond retine împrejurări care exced obiectul contractului de colaborare privind obligațiile asumate de părți.
In acest sens este de observat ca instanța de fond statuează ca reclamanta avea datorii la bugetul de stat si ca a fost nevoita sa-i vândă paratei suprafața de 510 mp. pentru a acoperi acele datorii. Aceasta împrejurare nu are nici o relevanta in cauza deoarece terenul vândut nu a format obiectul contractului de colaborare. In condițiile in care instanța de fond analiza conținutul contractului constata ca printre obligațiile asumate de părți prin acest contract erau si acelea de a încheia in viitor un contract de colaborare. Aceasta obligație asumata de parata comparatoare demonstrează ca terenul nu a format obiectul contractului de colaborare.
Reclamanta nu a pierdut proprietatea asupra unor părți din hala care a format obiectul contractului de colaborare. De altfel este de observat ca parata nu a invocat un asemenea motiv de neexecutare a contractului de colaborare. Așa cum am precizat, reclamanta deține in proprietate si alte spatii de producție care nu formează obiectul contractului de colaborare. In calitatea sa de proprietara reclamanta poate închiria aceste spatii, care, repet, nu formează obiectul contractului de colaborare oricărei persoane fizice sau juridice.
instanței fondului in sensul ca reclamanta si-ar fi vândut mare parte din utilajele de producție, nu au nici o justificare probatorie in cauza. Din declarația martorului rezulta ca utilajele existente la momentul plecării sale erau aceleași cu cele existente in momentul încheierii contractului de colaborare. Ceea ce instanța "a omis"este împrejurarea ca prin contractul de colaborare parata s-a obligat sa doteze halele de producție cu utilaje performante. Deși parata nu si-a îndeplinit aceasta obligație, instanța tratează refuzul paratei cu multa "indulgenta".
In considerentele hotărârii sale instanța de fond reproduce pasaje din depozițiile martorilor, fără sa analizeze aceste depoziții prin prisma întregului probatoriu administrat in cauza. In acest sens, instanța a reținut ca producția era de calitate slaba si nu s-a putut vinde: "Instanța a omis insa sa aibă in vedere ca din probațiunea administrata in cauza rezulta ca reclamanta a primit o comanda de la pe care a executat-o conform prototipului trimis care in final s-a dovedit a fi greșit, iar beneficiarul a refuzat sa factureze marfa. a fost trimis de către beneficiar iar marfa a fost executata conform acestui prototip. In aceste condiții este evident ca reclamantei nu i se poate imputa ca a realizat marfa de slaba calitate atâta vreme cat, ea a fost realizata conform prototipului trimis de beneficiar.
In același sens instanța statuează ca in societate nu ar fi fost personal calificat si ca o parte din comenzi ar fi fost executate cu întârziere. Si aceste împrejurări "sunt extrase" din de poziția martorului si analizate separat. Fiind rupte din context afirmațiilor li se poate da orice sens. Si de aceasta data instanța a omis sa aibă in vedere începutul frazei din declarația martorului prin care acesta declara ca. " ca a fost lipsa de comenzi".
In condițiile in care nu erau comenzi cum puteau oare ele sa fie executate cu întârziere. Cu privire la numărul muncitorilor, instanța nu a observat si celelalte probe administrate in cauza din care rezulta ca raportat la numărul utilajelor deținute de reclamanta muncitorii erau suficienți. Lipsa de calificare a muncitorilor nu-i este imputabila reclamantei. La data încheierii contractului de colaborare au fost preluați toți muncitorii angajați de reclamanta. In condițiile in care parata avea obiecții cu privire la calificarea lor putea sa le invoce la momentul încheierii contractului de colaborare.
Contrar celor statuate de instanța fondului, din probațiunea administrata in cauza rezulta in mod cert ca după încheierea contractului de colaborare parata nu si-a îndeplinit obligațiile asumate. In acest sens, martorii audiați in cauza au declarat ca după încheierea contractului de colaborare parata nu a adus nici un utilaj in atelierul de producție. Cu privire la obligația paratei de a asigura comenzi pentru beneficiari, martorii au declarat ca a existat o comanda pentru SC" Europe"srl insa parata a prezentat un prototip greșit, motiv pentru care comanda a fost refuzata.
Din facturile depuse la dosarul cauzei de către parata rezulta in mod cert ca aceasta a făcut o concurenta neloiala. Astfel, in aceste facturi la rubrica furnizor figurează parata, iar beneficiarii sunt alte societăți comerciale. beneficiari sunt foștii colaboratori ai reclamantei cu care aceasta a avut relații comerciale înainte de încheierea contractului de colaborare. După încheierea contractului, parata a preluat aceste comenzi pe care le-a executat si a încasat prețul. In aceste condiții este evident ca parata nu numai ca nu a asigurat comenzi pentru reclamanta, ci a "preluat"si clienții pe care reclamanta ii avea înainte de încheierea contractului de colaborare.
Afirmațiile paratei in sensul ca ar fi asigurat materie prima sunt nefondate. In acest sens, parata a depus la dosarul cauzei factura fiscala seria - nr.- din data de 28.06.2004 susținând ca i-ar fi livrat reclamantei materie prima. Aceasta susținere este mincinoasa. In data de 21.06.2004, reclamanta i-a vândut paratei o hala de producție in suprafața de 50 mp. cu prețul de 100.000.000 lei rol. In acest sens, s-a încheiat factura fiscala seria - nr.- din data de 21.06.2004. Din acest pret, parata i-a achitat reclamantei in data de 28 iunie 2004 suma de 60.000.000 lei cu ordinul de plata nr.2522, pe care il anexam. Pentru diferența de preț de 40.000.000 lei rol, parata i-a livrat reclamantei materie prima cu factura fiscala nr.- din data de 28.06.2004. Aceasta suma s-a compensat cu diferența de preț pe care parata trebuia sa i-o achite reclamantei. In aceste condiții este evident ca prin aceasta factura nu s-a livrat materie prima in baza contractului de colaborare, ci ea reprezintă o compensare pentru diferența de preț datorata de parata. De altfel este de observat ca in factura fiscala parata apare ca vânzătoare, iar reclamanta are calitatea de comparatoare.
După încheierea contractului de colaborare, reclamanta a acumulat datorii la bugetul de stat. Aceasta împrejurare demonstrează ca parata nu si-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de colaborare. In ipoteza in care parata ii asigura reclamantei materie prima si comenzi, așa cum s-a obligat prin contractul de colaborare, este indiscutabil ca nu se ajungea la aceasta situație.
Capătul de cerere din acțiunea introductiva prin care reclamanta a solicita rezoluțiuna contractului de vânzare-cumpărare, este admisibil prin prisma probelor administrate in cauza.
Astfel, contractul autentic de vânzare-cumpărare este afectat de o condiție rezolutorie. Potrivit clauzelor contractuale, acest contract s-a încheiat cu condiția ca SC" "SRL B sa încheie cu vânzătoarea un contract de colaborare pentru păstrarea profilului de activitate, respectiv fabricarea de produse din lemn si mic mobilier, se vor păstra locurile de munca actuale, eventual creșterea numărului de muncitori; SC""SRL se obliga ca suprafața dobândita sa fie adusa ca aport in cadrul contractului de colaborare si obligația de a asigura materie prima si dotarea suplimentara pentru realizarea de profit.
Atâta vreme cat in contractul autentic de vânzare-cumpărare s-a stipulat o asemenea clauza rezolutorie, evident ca nu se poate susține ca părțile nu ar fi intenționat sa-si asume o asemenea obligație contractuala.
Poziția paratei exprimata prin întâmpinarea depusa la instanța de fond este contradictorie. Daca la pct.1 aceasta susține ca acest contract nu a fost afectat de o condiție rezolutorie, la pct.2 susține ca si in ipoteza in care acest contract este afectat de o condiție rezolutorie, acțiunea reclamantei este nefondata pe motiv ca aceasta condiție ar fi fost îndeplinita prin încheierea contractului de colaborare.
Prin acțiunea introductiva nu a solicitat rezoluțiuna contractului de vânzare cumpărare pentru ca parata ar fi refuzat încheierea contractului de colaborare ci pentru ca parata nu si-a îndeplinit obligațiile asumate prin acest contract de colaborare.
In acest sens a invocat împrejurarea ca parata nu si-a îndeplinit nici una din obligațiile asumate prin acest contract. După încheierea contractului de colaborare, parata a refuzat sa se preocupe pentru asigurarea comenzilor necesare desfășurării procesului de producție. Aceasta nu numai ca nu a asigurat comenzile necesare, dar a desfășurat activitatea de producție in interes propriu cu utilajele din dotarea vânzătoarei. Afirmațiile paratei in sensul ca reclamanta ar fi "vândut la fier vechi"utilajele sunt nefondate. De altfel este de observat ca parata se contrazice. Inițial aceasta a susținut ca reclamanta ar fi vândut utilajele la fier vechi pentru ca ulterior sa susțină ca spațiul "care a rămas"ar fi fost pus sub sechestru de către organele financiare. Aceste afirmații sunt nefondate.
Concedierea muncitorilor a fost determinata de lipsa comenzilor. Aceasta concediere a forței de munca ii este imputabila paratei care nu a asigurat comenzile necesare desfășurării procesului de producție, așa cum s-a obligat prin contractul de colaborare încheiat.
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare si a celui de colaborare, vânzătoarea a avut tot interesul sa respecte clauzele acestuia. Având ca unic obiect de activitate fabricarea produselor din lemn si mic mobilier, vânzătoarea avea tot interesul sa execute acest contract si sa obțină profit. Este absurd sa se creadă ca vânzătoarea a încheiat aceste contracte in ideea ca intr-un viitor apropiat sa ajungă in stare de faliment.
Este indiscutabil ca in speța culpa in neîndeplinirea contractului de colaborare, este a comparatoarei, care, a sperat ca in situația in care vânzătoarea va ajunge in stare de insolvența, va cumpăra întreg activul acesteia.
Chiar daca intabularea paratei s-a făcut in baza unei hotărâri judecătorești, rezoluțiuna contractelor de vânzare cumpărare este legal posibila.
Prin hotărârea judecătoreasca invocata de parata, Judecătoria Becleana validat un antecontract afectat de o condiție rezolutorie. Ca efect al rezoluțiunei contractului, instanța poate dispune rectificarea înscrierilor dispuse in CF. chiar daca intabularea s-a făcut in baza acelei hotărâri judecătorești.
Capătul de cerere privind rezoluțiuna contractului de schimb este admisibil, ca efect al rezoluțiunii contractelor de colaborare si de vânzare-cumpărare. In acest sens este de observat ca obiectul contractului de schimb cuprinde bunurile dobândite de parata ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare, bunuri care inițial au constituit proprietatea reclamantei.
După încheierea contractului de colaborare reclamanta a avut un deficit semnificativ. In acest sens, in cursul anului 2004 bilanțul financiar contabil a fost încheiat cu un deficit de 112.000 lei, iar in cursul anului 2005, deficitul a fost de 110.161 lei. Evident ca parata nu a fost de acord sa participe la aceste pierderi, așa cum s-a obligat prin contractul de colaborare încheiat. Acesta este un alt argument care demonstrează ca parata nu si-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de colaborarea.
Acestea sunt considerentele pentru care hotărârea recurata este nelegala si netemeinica, impunându-se admiterea recursului nostru, modificarea hotărârii recurate si in final admiterea acțiunii noastre așa cum a fost ea formulata.
Solicită sa fie obligată parata-intimata si la plata cheltuielilor de judecata așa cum au fost ele specificate si justificate in petitul prezentului recurs, cu precizarea ca la aceste cheltuieli urmând sa fie adăugate si taxa de timbru in recurs.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 2009 pârâta SC. SRL solicită ca în temeiul art.312 pr.civ. respingerea apelului formulat de reclamantă, ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței comerciale nr.623/2009, cu obligarea reclamantei și la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta MEȘTEȘUGĂREASCĂ PRESTAREA Baf ormulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului intimatei SC. SRL, ca fiind nefundat.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Cât privește apelul declarat de reclamanta apelantă Curtea reține că în ceea ce privește calificarea executării contractului de vânzare cumpărare și a celui de colaborare prima instanță a realizat o cercetare corectă și completă a cauzei stabilind astfel corect starea de fapt dedusă judecății prin prisma evaluării materialului probator administrat în cauză.
Singura condiție ori împrejurare care ar fi dat naștere rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare încheiat între părțile contractante litigante în prezenta cauză, autentificat prin încheierea notarială nr. 1004 din 7 iunie 2004 ar putea prevederea conform căreia contractul poate fi rezolvit sub condiția stipulată ca pârâta cumpărătoare să încheie un contract de colaborare cu reclamanta vânzătoare pentru păstrarea profilului de activitate actual, respectiv fabricarea de produse de lemn și mic mobilier, se va păstra numărul actual de muncitori și ca terenul ce face obiectul contractului să fie adus ca aport în cadrul contractului de colaborare.
Cât privește această clauză instanța a constat corect că între părți s-a încheiat contractul de colaborare cu clauzele stabilite iar executarea contractului de colaborare nu prezintă relevanță sub aspectul reținerii neexecutării primului contract.
Mai apoi, referitor la îndeplinirea obligațiilor asumate de pârâta cumpărătoare în contractul de vânzare cumpărare, Curtea reține cu trimitere la analiza pertinentă efectuată de prima instanță că acestea s-au îndeplinit.
Astfel, probatoriul din dosar corect interpretat a convers la concluzia că reclamanta este practic partea contractuală care nu și-a executat obligațiile asumate dat fiind managementul necorespunzător al acesteia.
Starea de fapt care conduce la o atare concluzie este pe deplin reliefată de prima instanță care a analizat cronologic succesiunea de împrejurări și date care au condus la necesitatea de a se ajunge la decizia de a se vinde o parte din activul reclamantei iar tot astfel nu a fost în măsură ca obligațiile asumate în cele două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv de colaborare ambele din 2004 să nu fie executate în conformitate cu clauzele stipulate.
Cât privește pe pârâtă căreia i se impută neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtă în cele două convenții, Curtea reține că analiza probelor, interpretarea acestora și stabilirea stării de fapt ce conduce la concluzia inexistenței culpei pârâtei este corectă.
Astfel, probele dosarului, în special depozițiile martorilor a căror interpretare este criticată în apel, se constată că acestea relevă cu prisosință că personalul reclamantei era insuficient, că personalul era necalificat și nici nu manifesta interes și preocupare pentru producție, rezultatul acestor stări de fapt conducând la calitatea slabă a muncii și în final la blocajul financiar premise care au determinat reclamanta să-și vândă o parte din mijloacele de producție (martorii:, ).
Aceeași martori au declarat la unison că pârâta a procurat comenzi de pe piață, a procurat materie primă, că aceasta a transportat materia primă și produsul finit cu mașinile sale, că pârâta a dat cu împrumut reclamantei suma de 200-300 mil. lei ROL, împrumut nerestituit.
Toate declarațiile martorilor evidențiate mai sus și reținute ca atare de prima instanță se corelează cu înscrisurile administrate în cauză ( 94-103 dos. primei instanțe).
Astfel atât cu privire la contractul de vânzare cumpărare și incidența rezoluțiunii acestuia Curtea a observat că reclamanta și pârâta a încheiat contractul de colaborare cu obiectul precizat în contract că din această perspectivă poate fi calificată obligația stipulată sub condiție rezolutorie ca fiind îndeplinită, iar în privința contractului de colaborare se poate reține că acesta a fost executat sau cel puțin nu se poate reține o culpă serioasă pârâtei pentru imposibilitatea executării complete a acestuia dat fiind culpa reclamantei, așa cum s-a arătat în precedent. De altfel, acest din urmă contract presupunea cooperarea și colaborarea dintre părți cu privire la executarea întocmai a clauzelor sale. Or, reciprocitatea și interdependența obligațiilor presupunea o acțiune și colaborare din partea reclamantei care așa cum sa relevat anterior a lipsit.
În ceea ce privește celelalte două contacte încheiate la 5 septembrie 2006: antecontractul de vânzare-cumpărare și respectiv contractul de schimb, Curtea constată că reclamanta nu a invocat nici un motiv care să afecteze ființa acestora și nici care să fie compatibil cu instituția rezoluțiunii judiciare. De altfel, acestea nici nu au fost afectate de vreo condiție specială de rezoluțiune afara de condiția de drept comun consacrată la art. 1020 Cod civil.
De altfel, din conținutul celor două contracte se constată că acestea nu au o dependență de primele două și drept urmare nu se poate reține cu temei că ar fi incident principiul de drept consacrat de adagiulresoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.
Astfel fiind, din această perspectivă motivele de apel invocate de reclamantă cu tendința de a se ajunge la schimbarea sentinței în sensul vizat de aceasta nu sunt întemeiat motiv pentru care în temeiul art. 296.pr.civ. Curtea va respinge apelul declarat de reclamantă.
2. În privința apelului declarat de pârâtă, Curtea reține se reiterează practic excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii de rezoluțiune a contractelor încheiate în anul 2004.
Raportat la soluția dată apelului declarat de reclamantă, Curtea a reținut că în cauză apelul este lipsit de interes.
Și este așa, deoarece calitatea de parte la judecata ce s-a finalizat cu hotărârea apelată nu este în sine suficientă pentru exercitarea recursului, ci trebuie îndeplinite și celelalte condiții referitoare la exercițiul dreptului la acțiune: interesul și capacitatea procesuală.
Așa fiind, se poate reține cu temei că partea care a câștigat nu are interes să atace hotărârea cu apel, chiar și atunci când i s-au respins unele excepții procesuale, deoarece, în eventualul apel al părți adverse, va putea reitera excepțiile respinse, fie în combaterea recursului, fie la rejudecarea fondului după casare, după caz.
Or, în speță, deși a câștigat în fața primei instanțe, apelanta se plânge că instanța a respins excepția privind prescripția acțiunii și deși adversarul acesteia a formulat apel în situația în care reclamantei i s-a respins apelul acesteia nu i se mai poate deschide în mod real posibilitatea de a reitera cu succes excepția invocată pentru ca instanța de apel să poată să angajeze o dezbatere și o analiză pertinentă asupra acestei chestiuni.
Din această perspectivă, Curtea nu consideră oportun și eficace a analiza motivele de apel ce se circumscriu soluției date excepției prescripției, reținând că într-o astfel de ipoteză apelata nu ar putea obține nici un folos practic în dovedirea netemeiniciei pretențiilor formulate de reclamantă.
Așa fiind, Curtea urmează ca în temeiul art. 296.pr.civ. să respingă și apelul declarat de pârâtă în contra aceleiași sentințe, care se va păstra în întregime.
3. Având în vedere soluția dată celor două apeluri, constatând că reciproc cele două apelante se află în culpă procesuală fiecare pentru respingerea propriului apel, Curtea în temeiul art. 274 rap. la art. 276.pr.civ. va compensa între părți cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de SC. SRL B și MEȘTEȘUGĂREASCĂ PRESTAREA B, împotriva sentinței civile nr. 623/03.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Compensează cheltuielile de judecată ale părților.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR GREFIER
- - - - - -
Red./Dact.
4 ex/17.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Monica Diaconescu
