Rezoluțiune contract. Decizia 232/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.232
Sedința publică din 21 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel, formulate de apelanta pârâtă - SA și apelanta reclamantă - SRL F, împotriva sentinței comerciale nr.10082/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 14.05.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 21.05.2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelurilor de față, constată:
Prin sentința comercială nr.10082 din 17.09.2007 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, s-a admis, în parte, cererea formulată și precizată de reclamanta - SRL, împotriva pârâtei - SA, s-a respins, ca neîntemeiat, primul capăt de cerere (rezoluțiune) și a fost obligată pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 49.576 ron, cu titlu de daune interese, precum și la dobânzile legale aferente acestei sume, calculată de la 25.04.2003, până la data achitării efective, cu cheltuieli de judecată, în sumă de 2.700 ron.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanta - SRL, și pârâta - SA, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, în mod greșit, prima instanță interpretează că, a intervenit prescripția, dreptului la acțiune, pentru punctul b articolul 3, din contractul de tranzacție nr. 683/25.04.2003.
Obiectul tranzacției fiind format din 3 obligații independente, instanța constată că, a intervenit prescripția, cu privire la articolul 3 punctul b, obligația de a vinde la preț de inventar o șalupă și un pod plutitor, în baza creanțelor datorate.
Înscrisurile invocate, în respingerea acestei excepții, în speță, adresa nr. 1115/7.09.2004, emisă de -, a fost apreciată ca având un caracter echivoc, instanța motivând că, în conținutul acesteia, este precizat contractul de tranzacție 643/25.04.2003 și nu 683/25.04.2003, neputând în lipsa unor probe suplimentare, valorificarea acesteia, ca o cauză de întrerupere a prescripției.
Prin administrarea interogatoriului și a înscrisurilor a înlăturat acest caracter echivoc, astfel că, prin întrebarea nr. 4 din interogatoriu, "este adevărat că între cele două societăți, până în prezent, s-a încheiat un singur contract de tranzacție și acela este sub nr. 683 din 25.04.2003?", pârâta prin răspunsul nr.4 recunoaște ca între părți s-a încheiat un singur contract de tranzacție și acesta sub nr. 683/24.03.2003.
Prin răspunsul 6 din interogatoriu, pârâta a recunoscut că, a învederat instanțelor judecătorești ca, actul juridic în baza căruia subzistă relațiile contractuale dintre cele două părți este contractul de tranzacție 683 pe care îl și depune în cauzele respective.
În cuprinsul adresei s-a strecurat, evident, o eroare materială și nu una de fond, la numărul contractului fiind trecut 643 în loc de 683 și trebuia reținută, ca atare, de instanță ținând cont de celelalte elemente, data, conținutul acesteia, care se referă la stingerea obligațiilor existente între cele două societăți, conform contractului de tranzacție 683/25.04.2003, și nu în ultimul rând că, între părți, s-a încheiat un singur contract de tranzacție și acesta este sub nr. 683. solicitat instanței de fond, pentru înlăturarea acestui caracter echivoc, să ceară pârâtei, depunerea contractului nr. 643/25.04.2003, la care face referire în adresa nr. 1115/7.09.2004, contract pe care nu l-a depus, pentru că nu exista.
De asemenea, din conținutul înscrisurilor depuse, decizii, sentințe, se poate constatat că, pârâta a invocat contractul de tranzacție, în întregul său, efectuând astfel, permanent, acte de recunoaștere ce întrerup cursul prescripției, pentru toate cele trei obligații asumate, inclusiv articolul 3 punctul
Față de probele invocate, solicită instanței să constate că nu a intervenit prescripția obligației, prevăzută la articolul 3 punctul b din contractul de tranzacție nr. 683/25.04.2003.
Tribunalul apreciază că, nu sunt îndeplinite, în cauză, cerințele articolelor 1020-1021 Cod civil, astfel că, respinge primul capăt de cerere, și anume, rezoluțiunea contractului de tranzacție, ca neîntemeiat.
Prezenta cauză, având ca obiect rezoluțiunea contractului, -, în calitate de creditor, are opțiunea de a alege între executarea silită și rezoluțiunea contractului. Faptul că anterior a efectuat o cerere de reluare a executării silite, în dosarul de executare privind biletele la ordin, nu conduce la imposibilitatea rezoluțiunii contractului, de către instanță deoarece:
-cererea reclamantei a fost efectuată, după numeroase adrese și notificări de executare a contractului;
-a avut ca prim scop, atenționarea pârâtei că există posibilitatea executării biletelor la ordin, în cazul neexecutării tranzacției;
-nu a exonerat și nici nu a împiedicat-o pe pârâtă, să-și execute obligațiile din contract, timp de 4 ani;
-iar această neexecutare, nu se datorează unor cauze independente de voința debitorului - caz de forță majoră, fortuit - aceasta având opțiunea de a executa contractul de tranzacție și, astfel, de a încheia litigiile între părți, până la data tranzacției.
Această neexecutare este imputabilă pârâtei, care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, de la încheierea contractului până în prezent, nu a efectuat nici un act de executare, iar din probele administrate, interogatoriu și înscrisuri, nu dovedește, în nici un mod, executarea obligațiilor asumate, în contractul de tranzacție nr. 683/25.04.2003.
Nici una din cele două obligații, esențiale, la încheierea contractului, prevăzut la articolul 3 punctele a și b, nu au fost executate, din culpa pârâtei, care a amânat, constant, executarea acestuia, însuși contractul de tranzacție a fost la limita prescripției.
Reclamanta a făcut dovada încheierii contractului, faptul că cele trei obligații sunt în sarcina pârâtei, respectarea clauzelor contractuale, etc. Toate acestea au ca efect strămutarea probei, în sarcina pârâtei, care pentru a împiedica rezoluțiunea, era necesar să dovedească executarea contractului sau o cauză independentă de voința sa.
În susținerea apelului, reclamanta nu a solicitat probe noi, iar cererea a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 1.352 ron și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
În motivarea apelului său, pârâta a arătat că, în ce privește, excepția prescripției dreptului, la promovarea acțiunii în rezoluțiune, arată instanței că, în prezent, se află în prezența unei acțiuni mixte, prin care se tinde la obținerea ineficacității unui act juridic, care a dat naștere, la drepturi de creanță, în favoarea părților contractante.
Astfel, potrivit literaturii juridice de specialitate, acțiuni mixte, prin care se urmărește declararea ineficacității unui act juridic, generator de drepturi de creanță, este prescriptibilă, în termenul general de prescripție.
Prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale, în ce privește termenul de prescripție.
Deși este vorba despre două termene de prescripție, diferite, prescripția dreptului de a cere rezoluțiunea contractului este strâns legată de prescripția dreptului de a cere îndeplinirea obligațiilor însă nu trebuie confundate.
dintre cele două termene de prescripție constă în aceea că, punctul lor de plecare este comun.
Termenul de prescripție a dreptului de a cerere rezoluțiunea contractului, începe de la momentul scadenței obligației, adică chiar de la momentul în care începe să curgă și termenul de prescripție al dreptului de a cere îndeplinirea obligației, în cazul său.
În cazul nostru termenul de prescripție a dreptului, de a cere rezoluțiunea contractului, a curs neîntrerupt, o perioadă mai mare de 3 ani, fără ca reclamanta, din prima instanță, să solicite, în tot acest răstimp, rezoluțiunea contractului de tranzacție.
Chiar dacă ar accepta interpretarea primei instanțe, potrivit căreia, declarația cuprinsă în procesul verbal din data de 13.04.2005 ar reprezenta o recunoaștere, dar din punctul de vedere al pârâtei, aceasta nu are relevanță, deoarece, aceasta a solicitat să se constate prescripția dreptului de a solicita rezoluțiunea, iar nu prescripția dreptului la acțiune, în privința îndeplinirii obligației.
O eventuală recunoaștere a datoriei, ar avea relevanță, doar din punctul de vedere al întreruperii termenului de prescripție a dreptului de a cere îndeplinirea obligației.
Termenul de prescripție, pentru rezoluțiunea convenției a curs, neîntrerupt, încă de la momentul încheierii acesteia. Nimic nu a împiedicat reclamanta, ca în decurs de 3 ani, să nu solicite rezoluțiunea contractului de tranzacție.
Chiar dacă s-ar merge pe ipoteza avută în vedere de instanță, aceea a confuziei, între cele două termen de prescripție, consideră că și dreptul la acțiune, în ceea ce privește executarea obligațiilor asumate este prescris.
Așa cum a precizat și apelanta reclamantă, în motivele sale de apel, obligațiile născute din contractul de tranzacție sunt independente unele de altele.
Nicăieri, în contractul de tranzacție, nu se prevede vreun termen pentru executarea obligației, în ceea ce privește obligațiile, prevăzute la articolul 3 literele a și b, din contractul de tranzacție.
În ce privește obligațiile prevăzute la articolul 3 literele a și b, din contractul de tranzacție, pentru aceasta părțile, nu au stabilit nici un termen de plată. După cum se știe, dreptul care nu este afectat de nici o modalitate, este un drept pur și simplu. Potrivit articolului 7 alineat 2 din Decretul 167/1958 "în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept". Astfel, raportul de drept s-a născut la data de 6.05.2003, data încheierii tranzacției.
Procesul verbal încheiat în 13.04.2005 de BEJ și, reținut de instanță, ca argument pentru întreruperea termenului de prescripție nu reprezintă o recunoaștere, în sensul articolului 16 alineat 1 din Decretul nr. 167/1958:
-nu este o recunoaștere voluntară, ci este făcută sub iminența unei executări silite;
-orice recunoaștere a dreptului, trebuie să fie lipsită de echivocitate și făcută, în deplină cunoștință de cauză, de către reprezentantul societății. Din procesul verbal încheiat în 13.04.2005 de BEJ și nu rezultă, fără dubiu, o recunoaștere a reprezentantului societății, în privința obligațiilor societății. Din contră, din procesul verbal respectiv, reiese, mai degrabă, că, reprezentantul societății pârâte nu a fost de acord cu susținerile părții adverse;
-respectivul proces verbal este încheiat într-un dosar de executare perimat. Având în vedere că efectele perimării, potrivit articolului 254 alineat 1 Cod procedură civilă, constau în lipsirea de efecte a actelor de procedură efectuate, poate fi interpretat conținutul acestuia, ca o recunoaștere? Evident că nu.
Potrivit literaturii de specialitate, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie neîndoielnică, adică să fie o recunoaștere expresă sau tacită, dar care să nu de naștere, la dubii, cu privire la caracterul acesteia.
Deci, rezultă că, prescripția nu este întreruptă.
Cererea apelantei este neîntemeiată.
, ca efect specific, al contractelor sinalagmatice, este sancțiunea neexecutării culpabile a obligațiilor de către una din părți.
Așadar, una din condițiile cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii juridice este ca neexecutarea obligației, să fie imputabilă părții, care nu și-a îndeplinit obligația.
Pe de altă parte, astfel cum reține și prima instanță, în motivarea sa, în cazul contractelor sinalagmatice, în cazul neexecutării culpabile a obligației, creditorul obligației are dreptul de a alege, între executarea obligației și rezoluțiunea contractului.
Neexecutarea obligației, nu poate fi imputabilă societății pârâte, întrucât, potrivit articolului 2 alineat 2 din contractul de tranzacție, părțile au prevăzut expres că, obiect al tranzacției, "stingerea oricăror creanțe, dispute, litigii pe care le are asupra la data încheierii prezentului contract-".
Așadar, prin contractul de tranzacție, părțile au lipsit de efecte, inclusiv biletele la ordin, emise de pârâtă, anterior încheierii tranzacției.
Această soluție a fost confirmată, inclusiv de Tribunalul Ialomița, care a admis apelul și opoziția formulată de pârâtă, și a anulat biletele la ordin, asupra cărora părțile au tranzacționat.
Așadar, prin efectul extinctiv al tranzacției, efectele biletelor la ordin, emise de pârâtă au încetat, locul acestora fiind luat, de creanțele născute, din contractul de tranzacție.
Apelanta, ignorând, însă, aceste efecte a mers, în continuare, cu executarea, în paralel, atât a biletelor la ordin, cât și a contractului de tranzacție, încheiat cu pârâta-reclamantă.
Astfel, în adresa nrr. 914/26.05.2003, emisă de către reclamantă, adresa 1111/18.06.2003, de asemenea, emanată de la reclamantă, această recunoaștere, expres că, în paralel, are dosar de executare, întemeiat pe bieletele la ordin.
De asemenea, procesul verbal încheiat, în data de 21.09.2004, de către BEJ și, atestă, fără putință de tăgadă, că reclamanta, este cea care nu a respectat contractul de tranzacție.
Însăși, prima instanță reține, în considerentele sentinței pronunțate, faptul că, apelanta reclamantă, a ignorat efectele contractului de tranzacție, începând executarea silită, în baza altor titluri stinse, prin contractul de tranzacție, executare materializată, prin existența mai multor dosare de executare, enumerate în hotărârea atacată.
Nu putem privi, necritic, afirmațiile apelantei, din cererea de apel, potrivit cu care, aceasta ar fi avut un drept de opțiune, între executarea tranzacției și punerea în executare a unor titluri mai vechi, stinse prin contractul de tranzacție. Prin contractul de tranzacție, părțile au urmărit să litigiile anterioare, iar nu să confere apelantei un drept de opțiune, între executarea tranzacției sau a titlurilor anterioare.
De asemenea, nu poate fi de acord, nici cu susținerea apelantei reclamante că, pârâta, nu a fost împiedicată să-și execute obligațiile asumate, prin tranzacție, dimpotrivă, prin începerea executării silite față de pârâtă, în baza unor titluri stinse, prin încălcarea tranzacției, pârâta a fost împiedicată să-și execute obligațiile rezultate din tranzacție, fiind pusă în situația, de a se apăra, față de abuzurile săvârșite de apelanta-reclamantă.
În condițiile în care, apelanta însăși, ignoră dispozițiile contractului de tranzacție, aceasta nu poate solicita rezoluțiunea contractului de tranzacție.
Practica judiciară și literatura juridică de specialitate, au statuat faptul că, rezoluțiunea poate fi cerută, numai de către partea care și-a îndeplinit sau să declare, să-și execute obligația.
În condițiile în care, reclamanta nu respectă dispozițiile contractului de tranzacție, cum ar putea, oare, ca tot această societate, să poată solicita rezoluțiunea contractului de tranzacție.
Totodată, reclamanta, face, în privința respectării obligațiilor, rezultate din tranzacție, numai simple afirmații, fără să facă absolut nici o dovadă, în ce privește respectarea obligațiilor sale.
Nu se poate susține că pârâta este debitor față de reclamantă, în privința obligației de plată, a sumei de bani, din aceleași rațiuni pentru care, prima instanță a respins și capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului, respectiv, parte adversă a acționat împotriva pârâtei, în baza biletelor la ordin, care fuseseră stinse anterior.
Apărarea pârâtei, cu privire la executarea sumelor, din biletul la ordin, a trebuit să fie una energică. Patrimoniul pârâtei, a fost afectat, și din acest punct de vedere, nu se o poate reține o culpă, în sarcina pârâtei, în condițiile în care, partea adversă, încearcă să profite de relațiile comerciale, dintre părți.
Chiar în varianta în care, instanța ar trece peste susținerile pârâtei, și ar considera că, nu și-a îndeplinit obligația pecuniară, este de observat faptul că, pârâta, este în sfera unei neîndepliniri, parțiale, a obligațiilor din convenție, iar, sub acest aspect, în literatura de specialitate se prevede că, în situația neexecutării parțiale, instanța poate aprecia că, nu este cazul a se pronunța rezoluțiunea, obligând pe debitor la executare, într-un anumit termen.
are un efect extrem de drastic, repunerea părților în situația anterioară, de aceea trebuie cântărit, foarte bine, care ar fi efectele unei asemenea rezoluțiuni.
Partea adversă nu face dovada, spre exemplu, că în privința obligației de a-i vinde bunul, i-a consemnat suma la dispoziție, pentru a-i face această vânzare, prețul fiind stabilit, la valoarea de inventar, care se poate verifica, din orice balanță sau bilanț, depus la Camera de Comerț.
Prin urmare, nu se poate pune problema rezoluțiunii convenției, eventual, în subsidiar, a unei obligații a pârâtei, de a-și îndeplini obligația de plată.
C de-al doilea capăt al cererii, cuprinde o solicitare pentru care,nu se prezintă nici o dovadă.
Referitor la prejudiciul prevăzut de apelanta reclamantă, nu face nici aprecieri, în cererea de chemare în judecată.
De altfel, apelanta, în răspunsul la întrebarea nr. 10, din interogatoriu, apreciază că, acest capăt de cerere este un capăt de cerere subsidiar, și că urmează a fi respins, în situația în care, capătul de cerere principal, va fi admis.
Acest capăt de cerere nu poate fi admis, deoarece, pe de o parte, figurează numai în petitul acțiunii, nefăcându-se aprecieri asupra acestuia, în dezvoltarea cererii, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut nici o dovadă a existenței acestui prejudiciu.
În susținerea apelului pârâta nu a solicitat probe noi, iar cererea a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 1.342 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Ambele apeluri sunt fondate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de apel invocate, probele administrate, clauzele contractuale și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, tranzacția încheiată de părți, nu poate fi supusă prescripției, atâta vreme cât, aceasta se află în ființă, și oricare din părți, putând solicita rezoluțiunea acesteia, în condițiile în care, una din părți nu-și execută obligațiile asumate, în conformitate cu articolele 1020 - 1021 Cod civil, astfel că, primul motiv de apel este întemeiat, în condițiile în care, întregului contract i se aplică un singur regim juridic.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, Curtea constată că, reclamanta a făcut dovada că, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, timp de 4 ani, neexistând cauze exoneratoare, de culpă, a pârâtei, condiții în care, și acest motiv de apel este întemeiat.
Cât privește apelul pârâtei, Curtea constată că, primul motiv, referitor la, prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, de a cere rezoluțiunea tranzacției, nu poate fi primit, față de considerentele arătate mai sus.
Neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de apel, în condițiile în care, reclamanta, potrivit dispozițiilor articolelor 1020-1021 Cod civil, avea posibilitatea, și era dreptul său exclusiv, la alegere, fie să solicite executarea obligațiilor asumate de pârâtă și neîndeplinite, fie chemarea acesteia în judecată și aplicarea sancțiunii rezoluțiunii, tranzacției.
Cât privește ultimul motiv de apel, Curtea constată, pe de o parte, că reclamanta nu a făcut dovada daunelor interese, iar pe de alta, faptul că, însăși această parte, prin răspunsul la interogatoriu, a recunoscut că, acest capăt de cerere, este subsidiar, și în cazul în care, va fi admis capătul principal, privind rezoluțiunea contractului, acesta urmând a fi respins.
În concluzie, Curtea constată că motivele de apel invocate de pârâtă sunt, în parte, întemeiate, cu distincțiile arătate la alineatele precedente.
În consecință, Curtea constată că, instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată în cauză, pe baza probelor administrate, și a făcut o interpretare și aplicare greșită a clauzelor contractuale și dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de apel ale reclamantei sunt întemeiate, în totalitate, iar cele ale pârâtei, doar în parte, așa cum s-a menționat mai sus.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este netemeinică și nelegală, și urmează a fi schimbată, în tot, în sensul că, se va admite, în parte, acțiunea precizată, și se va dispune rezoluțiunea tranzacției nr. 683 din 25.04.2003, încheiată de părți, urmând să respingă capătul de cerere, privind daunele interese, ca nefondat.
Se vor compensa, în totalitate, cheltuielile de judecată, efectuate de părți, atât la fond cât și în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ambele apeluri, declarate apelanta reclamantă - SRL, cu sediul în F, -, Z 29,. 1, Județ I, și apelanta pârâtă - SA, cu sediul ales în B, la Cabinet de av. din-,.104,.3,.3,.50-51, sector 5, și împotriva sentinței comerciale nr.10082 din 17.09.2007 a Tribunalului București Secția a VI-a Comercială, și în consecință:
Schimbă, în tot, sentința comercială atacată, menționată mai sus, în sensul că, admite, în parte, acțiunea precizată, dispune rezoluțiunea tranzacției nr. 683/25.04.2003, încheiată de părți, și respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele interese.
Compensează, în totalitate,cheltuielile de judecată, efectuate de părți, la fond cât și în apel.
Definitivă. Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi - 21.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
6.06.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu
