Rezoluțiune contract. Decizia 423/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 811/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.423
Ședința publică de la 26.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - SIR INTERNAȚIONAL SRL, în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1067/20.01.2009 și a încheierilor din 24.06.2008, 23.09.2008, 11.11.2008 și 13.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata prin avocat care depune împuternicire avocațială comună la dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că apelul este netimbrat.
Curtea pune în discuție aspectul netimbrării apelului.
Intimata prin avocat solicită anularea apelului ca netimbrat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr-, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SIR INTERNATIONAL SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea convenției încheiată de părți și autentificată sub nr.1349/31.04.2004 de către BNP A și.
În motivarea cererii reclamanta a arătat următoarele:
Părțile au încheiat o convenție în baza căreia pârâta își asuma obligația de a ridica o construcție utilitară (poartă de mari dimensiuni, cu o suprafață de cel puțin 30 mp) pe terenul proprietatea rec1amantei, lotul 18, B,-, sector 2, cu aceeași destinație și aceeași structură cu cea existentă inițial.
Reclamanta a mai arătat că această poartă era proiectată să de servească atât pe ea cât și pe pârâtă, dar că pârâta, după demolarea construcției inițiale, nu și-a mai îndeplinit obligația asumată prin contract, de edificare a noii construcții utilitare, motiv pentru care, la data de 13.11.2007 reclamanta a procedat la punerea în întârziere a debitoarei.
Reclamanta a mai arătat că solicitarea constatării rezoluțiunii convenției încheiată de către părți este determinată de faptul că pârâta creează o falsă aparență susținând că a devenit proprietară pe teren în baza conventiei nr.1349/31.04.2004.
In dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
În cauză s-a administrat și proba cu interogatoriul pârâtei (fila 26).
În drept și-a întemeiat cererea pe prevederile art.1021 civ. și art.274 pr.civ.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința comercială nr. 1067/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SIR INTERNAȚIONAL SRL și s-a dispus rezoluțiunea convenției încheiate de reclamantă cu pârâta și autentificată sub nr. 1349/31.04.2004.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Conventia a cărei rezolutiune se cere instituie în sarcina reclamantei o singură obligație și anume obligația de a face, adică de a permite pârâtei demolarea construcției "casa poarta I " dacă va fi necesitate tehnică constructivă.
Aceeași convenție instituie în sarcina pârâtei obligația de a demola acea construcție numai dacă va fi o necesitate tehnică și totodată, ca o consecință, obligația de a edifica pentru reclamantă o construcție sub forma unui arc de cerc cu aceeași destinație și structură, de cel puțin 30 mp.
Convenția nu cuprinde clauze de încetare sau rezoluțiune ci doar indică textul art.969 civ. fiind autentificată la 31.04.2004.
Ca efect al demolării pârâta nu și-a îndeplinit obligația a II-a de edificare a acelei construcții, astfel că, la 13.11.2007, reclamanta a pus-o în întârziere și i-a solicitat planurile de lucru ale construcției, pe care pârâta a refuzat să le prezinte.
La interogatoriul luat pârâtei (fila 26), aceasta recunoaște (punctul 2) demolarea acelei mici construcții și confirmă că nu și-a executat obligația de a edifica noua construcție, deși au trecut mai mult de 4 ani și J de la data asumării acestei obligații, fără a invoca existența vreunei cauze străine de vointa ei contractuală.
Potrivit art.1020 civ. convenția poate înceta prin rezoluțiune dacă una din părți nu și-a îndeplinit obligațiile asumate din motive proprii care au împiedicat executarea convenției.
În speță, rezultă clar că pârâta nu și-a îndeplinit obligația principală de a edifica noua construcție, ceea ce atrage rezoluțiunea convenției și încetarea efectelor acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel - SIR INTERNAȚIONAL SRL criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelul nu a fost legal timbrat.
Prin încheierea de ședință de la data de 25.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel B-Sectia a V- a Comerciala i s-a pus în vedere apelantei să timbreze cu suma de 4 lei, având în vedere că nu se precizează o valoare a convenției.
Întrucât aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței, în baza art.20(3) din Legea nr.146/1997 și art.9 din nr.OG32/1995, Curtea urmează să anuleze apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelanta - SIR INTERNAȚIONAL SRL cu sediul în B, sector 2,-,. hala 3,. 1, în contradictoriu cu intimata - SRL cu sediul în B, sector 2,-, împotriva sentinței comerciale nr.1067/20.01.2009 și a încheierilor din 24.06.2008, 23.09.2008, 11.11.2008 și 13.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 26.10.2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.4
Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu