Rezoluțiune contract. Decizia 445/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2395/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.445
Ședința publică de la 16.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata SC BROȘTENI SA, împotriva sentinței comerciale nr.11622/4.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, învederând că sunt aplicabile prevederile art. 40 din Legea 137/2002, competența materială este a Tribunalului București - Secția Comercială.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 11622/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului București, invocată din oficiu de către instanță și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și pârâta ASOCIAȚIA BROȘTENI ( ) în favoarea Judecătoriei sectorului 1
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bucureștia apreciat că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 72010din pr. civ. potrivit cărora litigiile privind desfășurarea activității în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăților comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum și litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei activități se soluționează de către instanțele care au competența de judecată a proceselor și cererilor în materie comercială, potrivit prezentului cod și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții. Prin urmare, consideră Tribunalul, textul face trimitere la normele de competență materială prevăzute de art. 1 și 2 pct. 1 lit. a) din pr. civ. în sensul că tribunalul judecă în primă instanță cererile, inclusiv în materie de privatizare, al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei.
În acest context, Tribunalul a considerat că dispozițiile art. 40 alin. 1 din Legea nr. 137/2002 au fost modificate implicit prin Legea nr. 219/2005 care a adus la forma actuală art. 72010din pr. civ. Concluzia Tribunalului este întemeiată și pe dispozițiile art. 65 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, text care consacră posibilitatea modificării implicite a legii " lato sensu". În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.
În concret, art. 40 alin. 1 din Legea nr. 137/2001 a intrat în vigoare la data de 28.03.2002, iar ultima modificare a acestui text s-a realizat prin Legea nr.556/2005, în vigoare la data de 25.12.2003. Așadar, consideră Tribunalul, de la această dată, art. 40 alin.1 din Legea nr. 137/2002 a rămas la forma actuală. Prin Legea nr. 219/2005, în vigoare la 17.07.2005, dispozițiile art. 72010din pr. civ. au fost modificate în forma citată anterior. Ambele texte legale reglementează același domeniu, respectiv procedura de soluționare a litigiilor născute din procesul de privatizare, iar cum cele două norme sunt considerate de Tribunal ca fiind contrare, iar art. 72010din pr. civ. a fost adoptat ulterior, este aplicabilă prezumția legală de modificare implicită.
În al doilea rând, obiectul capătului principal al cererii este rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat în scopul privatizării, ceea ce conduce la concluzia că cererea are un caracter patrimonial ( evaluabil în bani) de vreme ce obiectul acțiunii civile constă întotdeauna în protecția unui drept subiectiv, care nu se confundă cu însuși obiectul litigiului care este reprezentat de pretenția concretă dedusă judecății, așa cum s-a reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 32/09.06.2008 dată în urma admiterii unui recurs în interesul legii.
În al treilea rând, fiind stabilit caracterul patrimonial al litigiului, iar valoarea acestuia fiind de 38.619,676 lei, conform art. 3 din contract, valoare situată sub pragul de 100.000 lei, Tribunalul a stabilit că este competentă material să soluționeze cauza, Judecătoria. În temeiul art. 10 pct. 4 din pr. civ. competența teritorială a fost stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 1, deoarece locul plății și sediul reclamantei sunt în sectorul 1.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta AVAS, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București -Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că sentința recurată este nelegală deoarece instanța nu a avut în vedere împrejurarea că dispozițiile art. 40 alin. 1 din Legea nr. 137/2002 potrivit cărora " cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în prezenta lege șli în ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu completările și modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență și cu precădere.
Instanța trebuia mai întâi să lămurească înțelesul normei speciale și al normei generale și să stabilească apoi caracterul derogatoriu de la dreptul comun, al normei speciale. Astfel, se susține, Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia citată de către Tribunal a interpretat dispozițiile Codului d e procedură civilă, fără a face vreo referire la normele cu caracter special privind competența.
Prin declinarea competenței, instanța de fond nu a făcut aplicarea unui text legal special, deși există regula potrivit căreia actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat ( legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării).
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Tribunalului București în vederea dezlegării pe fond a pricinii.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea constată că Tribunalul a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 72010din pr. civ. care au natura unor dispoziții de drept comun, a unor norme generale.
În al doilea rând, instanța nu a dat eficiență principiului general de drept aplicabil și în materia dispozițiilor de procedură civilă, potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală, principiu recunoscut și sub forma adagiuluispeciallia generalibus derrogant.Din această perspectivă, dispozițiile art. 40 alin. 1 din Legea nr. 137/2002 aucaracterul unei norme speciale în materie de competență materială, normă care are caracter derogatoriu de la dispozițiile Codului d e procedură civilă.
În ce privește prima critică reținută, Curtea constată că raționamentul instanței privind aplicarea normei generale cu prioritate, sub pretextul modificării implicite a normei speciale prin Legea nr. 219/2005, este greșit.
Astfel, mai întâi Curtea are în vedere că normele de procedură reglementate de dispozițiile art. 72010din pr. civ. suntnorme de procedură cu caracter general,respectivnorme de competență, în raport cu dispozițiile Legii nr. 137/2002, care au uncaracter special.
Cele două categorii de normecoexistă, de vreme ce nici unele dintre acestea nu au fost abrogate expres sau implicit. Deoarece acestea au putere de aplicare în același timp, ne aflăm în situația așa-numitului"concurs de legi"( a se vedea în acest sens și, de procedură civilă, Ed., B, 1929-1930, pp. 39-40).
O primă regulă stabilită îndoctrinașipractica judiciarăconsacrate o constituie aceea potrivit căreianorma specială se va aplica cu prioritate, ori de câte ori se găsește în fața unui caz, care intră în prevederile sale. Aceastachiar dacă norma specială este mai vecheșicea generală, mai nouă,deoarece aceasta din urmă nu poate,fără o dispoziție expresă a legiuitorului,să afecteze norma specială( a se vedea, Tratat Teoretic și practic de procedură civilă,. I, Teoria generală, Ed. Național, 1997, p. 171; Trib. Suprem, sec. civ. dec. nr. 1835/1972, 1972, p. 270).
Din această perspectivă, criteriul Tribunalului bazat exclusiv pe caracterul mai nou al dispoziției cuprinse în norma generală ( art. 72010din pr. civ.) nu poate fi avut în vedere de sine stătător, deoarece principiulspecialia generalibus derrogantnu este înlăturat de noutatea normei generale.
O a doua regulă aplicabilă interpretării normelor de procedură în contextul intervenirii unui" concurs de legi în timp"este aceea potrivit cu care"norma specială se completează cu norma generală",în timp ce " norma generală nu se poate completa cu norma specială".
Soluția este firească deoarece, de regulă, norma specială derogă numai în ce privește unele aspecte față de dreptul comun ( în speță, Legea nr. 137/2002 derogând de la dreptul comun numai sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului - Secția Comercială), în timp ce alte aspecte privind procedura vor fi aplicate din dreptul comun ( art. 7201- art. 72010din pr. civ.).
Tribunalul însă, prin soluția de declinare a competenței, a aplicat greșit cele două reguli procedurale consacrate de doctrină și a interpreat extensiv dispoziția cuprinsă în art. 65 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în sensul că a consideratîn afara dispozițiilor sale exprese, că norma generală a modificat implicit norma specială.
Numai că, așa cum rezultă din analiza celor două texte de lege, acestea nu se referă la aceleași situații posibile deduse judecății, ci există diferențe de nuanță care fac ca aprecierea asupra modificării implicite să fie considerată excesivă și contrară modului de aplicare în timp a dispozițiilor de procedură ( cu caracter general) în raport cu dispozițiile de procedură cu caracter special prevăzute în legi speciale, contrară principiuluiubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus( acolo unde legea nu distinge, nici iuntrepretul nu trebuie să distingă).
În timp ce dispozițiilelegii specialefac referire la acele" cereri prin carese atacă o operațiune sau un act prevăzut în prezenta lege ( nr. 137/2002- n)și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu completările și modificările ulterioare,ori se valorifică un drept conferit de acestea [.] "( date în competența materială specială, secțiilor comerciale), dispozițiile art. 72010din pr. civ. (legea generală) se referă la" Litigiile privinddesfășurarea activității în scopul privatizăriiprin înstrăinare de bunuri ori de alte valori din patrimoniul societăților comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum și litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei activități [.] "Din analiza sumară a celor categorii de dispoziții s-ar putea conchide că norma generală acoperă o categorie de situații, iar norma specială o altă categorie de situații, care s-ar completa cu procedura reglementată de dreptul comun.
De aceea, considerăm că prezumția reglementată de art. 65 alin. 1 din Legea nr.24/2000 nu este aplicabilă și atunci când concursul de legi privește olege cu caracter generalși olege cu caracter special, deoarece niciodată legea generală nu va putea fi completată cu legea specială, iar legea specială având caracter derogator de la legea generală, se va aplica cu prioritate.
Desigur că, în raport de înlăturarea primului raționament avut în vedere de Tribunal la stabilirea competenței materiale, celelalte argumente privind caracterul evaluabil în bani și trimiterea la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008 dată în interpretarea unitară la nivelul întregii țări a unor dispoziții din Codul d e procedură civilă ( cu privire la care am stabilit că nu se aplică, dat fiind caracterul lor general în raport cu legea specială derogatorie sub acest aspect) Curtea nu le va mai analiza și pe acestea, deoarece caracterul lor subsidiar face de prisos această analiză.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1, 2, 5 și 6 din pr. civ. rap. la art. 304 pct. 5 din pr. civ., va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, considerate competente material să soluționeze cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 11622/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială ân contradictoriu cu intimata-pârâtă ASOCIAȚIA BROȘTENI ( ).
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată azi. 16.03.2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/ER/2 EX./14.04.2009
Sentința comercială nr. 11622/04.11.2008
Tribunalul București -Secția a VI a Comercială
Jud. fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
