Rezoluțiune contract. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 514

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul - pârât, domiciliat în B,-,. 2 E,. 9, sector 4 împotriva încheierii din data de 27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul și intimații C și

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul a depus la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului de fata:

Examinand actele si lucrarile dosarului constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata sub nr- la Tribunalul G reclamantul a solicitat in contradictoriu cu parata SC SRL O si cu chemata in garantie O rezolutiunea contractului incheiat intre parti la data de 20.03.2007.

Initial dosarul cauzei a fost inregistrat sub nr. 1430/2006 la Judecatoria Caracal. Prin sentinta nr. 2248/06.06.2007 a Judecatoriei Caracala fost admisa actiunea astfel cum a fost precizata initial de reclamant, a fost obligata parata la plata sumei de 73.852,546 lei despagubiri civile, a fost respinsa cererea de chemare in garantie formulata de parata SC SRL O impotriva O.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs parata SC SRL O si reclamantul, dosarul fiind inregistrat sub nr. 1430/2007 la Tribunalul Olt . Prin decizia nr. 1832/13.11.2007 a Tribunalului Olt au fost admise recursurile declarate de reclamant si de catre parat, a fost casata sentinta recurata si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta. In esenta s-a retinut de catre instanta de control judiciar ca in cauza trebuia efectuata o expertiza care trebuia sa lamureasca care este valoarea pretentiilor reclamantului pentru perioada 2006-martie 2007,

totodata trebuind sa se lamureasca pe baza probelor administrate daca terenul a fost sau nu ocupat de parata in perioada susmentionata.

Cauza a fost inregistrata in rejudecare sub nr- la Judecatoria Caracal. Prin sentinta nr. 1508/02.04.2008 a fost admisa exceptia invocata de parata SC SRL, a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Olt - Sectia Comerciala si de contencios Administrativ.

Dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Olt sub nr-. Prin incheierea din data de 18.11.2008 a Tribunalului Olta fost scoasa cauza de pe rol si inaintata spre competenta solutionare Tribunalului G, avandu-se in vedere decizia nr.3173/30.10.2008 pronuntata de Inalta C de Casatie si Justitie in dosarul nr- prin care a fost admisa cererea de stramutare a dosarului.

Prin incheierea din data de 27.02.2009 pronuntata in dosarul nr- a Tribunalului G s-a admis cererea paratei reclamante SC SRL si s-a dispus suspendarea judecarii cauzei conform art. 244 al.1 pct. 1.Civ. pana la solutionarea irevocabila a cererii de revizuire a deciziei nr. 146/11.03.2005 a Tribunalului Olt pronuntata in dosarul nr-.

Impotriva acestei incheieri a declarat recurs invocand dispozitiile art. 304 pct. 9.Civ aratand ca parata SC SRL prin cererea de suspendare a judecatii doreste de fapt tergiversarea judecarii cauzei. A mai aratat ca prin sentința civilă nr. 146/11 martie 2005 Tribunalului O l t, a fost admisă acțiunea reclamantului și obligată pârâta, să demoleze construcția și să lase în deplină proprietate și liniștită posesie acest teren.

Apelul declarat de pârâta a fost admis de Curtea de Apel și modificată sentința în sensul că se constată nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare pentru acest teren situat în localitatea C,-, jud. O, obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie acest teren și a fost respins capătul de cerere prin care reclamantul solicita ca pârâta să fie obligată la ridicarea acestor construcții.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât cât și pârâta, cauza fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 2979/2005. Prin decizia nr. 2129/08 iunie 2006, fost respins recursul declarat de, iar recursul declarat de a fost admis și în consecință a fost modificată decizia nr. 208/2005 a Curții de Apel Craiova, respingând apelul declarat de și

În raport de această ultimă hotărâre, a formulat acțiune în pretenții pentru plata beneficiului nerealizat ce face obiectul acestei judecăți față de care Tribunalul Galația dispus suspendarea, cu motivarea că intimata - pârâtă a formulat cerere de revizuire și s-ar impune judecarea irevocabilă a acesteia.

A mai arătat că soluția de suspendare este neîntemeiată. Astfel, după pronunțarea deciziei în revendicare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimata a formulat atât o cerere de revizuire cât și contestația în anulare.

După aproape 3 ani de la pronunțarea acestei hotărâri în revendicare, intimata formulează o nouă cerere de revizuire, această cerere îmbrăcând forma vădită a abuzului de drept.

Legal citat intimata parata SC SRL nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intampinare.

Verificand legalitatea incheierii din data de 27.02.2009 pronuntata in dosarul nr- a Tribunalului G, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si sub toate aspectele sale, asa cum prevad dispozitiile art. 304 ind. 1.Civ. instanta de control judiciar retine ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:

In conformitate cu dispozitiile art. 244 al.1 pct. 1C.Civ. pentru a se dispune suspendarea trebuie indeplinite doua conditii cumulative: solutia din proces sa depinda de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale ce se judeca in alt dosar si procesul care are ca obiect chestiunea prejudiala sa fie in curs de judecata. Suspendarea judecatii intr-o astfel de cauza este de natura sa preintampine situatiile in care instante judecatoresti ar pronunta solutii contradictorii.

Pe de alta parte, exista posibilitatea cenzurarii suspșendarii cursului judecatii, iar instanta este chemata sa cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecatii. Astfel judecatorul trebuie sa exercite un rol activ, sanctionand eventualele tentative de exercitare abuziva a drepturilor procesuale.

In cauza dupa pronuntarea deciziei in revendicare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie intimata parata SC SRL a formulat cerere de revizuire constatata perimata si contestatie in anulare respinsa ca nefondata(decizia nr. 341/05.02.2008 respectiv decizia nr. 2648/18.09.2007 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Ulterior dupa 3 ani parata formuleaza o noua cerere de revizuire impotriva respectivei sentinte. Prin sentinta nr. 582/22.04.2009 a Tribunalului Olt pronuntata in dosarul nr- s-a respins ca nefondata cererea de revizuire formulata de revizuienta SC SRL.

Avand in vedere cele expuse mai sus este cert ca parata SC SRL doreste tergiversarea judecarii dosarului, judecatorul fondului apreciind in mod eronat ca se impune suspendarea condorm art. 244 al.1 pct.1 Civ..

Pentru aceste motive recursul declarat de este fondat cu consecinta casarii incheierii din 27.02.2009 pronuntata in dosarul nr- al Tribunalului G si trimite cauza aceleasi instante pentru continuarea judecatii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul - pârât, domiciliat în B,-,. 2 E,. 9, sector 4 împotriva încheierii din data de 27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Tehnored. VP/ 30.10.2009/ 5 ex.

Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Rezoluțiune contract. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Galati