Rezoluțiune contract. Decizia 627/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1488/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 627
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Diana Manole
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta - împotriva sentinței comerciale nr.6686 din data de 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata " "
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.12.2008, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 19.12.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, sub nr.16056/2005 reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună: - 1. promisiunii bilaterale de închiriere încheiată cu pârâta și atestată sub nr.112/2005, pentru neexecutarea obligațiilor asumate și refuzul încheierii contractului de închiriere în formă finală și autentică; - 2. Obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500 euro echivalentul în lei la data plății, din care 3.000 euro reprezentând avansul primit la semnarea antecontractului iar 1.500 euro reprezentând daune-interese la care pârâta s-a obligat în cazul în care încheierea contractului de închiriere în formă finală nu se realizează din culpa sa; - 3. Obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente de la data punerii în întârziere și până la data plății efective a sumelor datorate; - 4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința comercială nr.9565/27.11.2006 pronunțată în dosarul nr- al Judecătorie Sectorului 3 B s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - SRL (- SRL) în contradictoriu cu pârâta -.
Senrința comercială nr.9565/27.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Baf ost anulată prin decizia comercială nr.31/A/08.10.2007 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, iar prin sentința comercială nr.6686/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a admis acțiunea formulată de - SRL (fosta - SRL) în contradictoriu cu pârâta -.
Prin sentința menționată s-a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de închiriere din data de 01.06.2005 iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 4.500 euro prin echivalent în lei la data plății și a dobânzii legale aferente începând cu data de 26.10.2005 și până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că părțile au încheiat la data de 01.06.2005 promisiunea bilaterală de închiriere a unui spațiu comercial. Reclamanta s-a angajat ca în termen de 45 de zile să încheie un contract de amenajare spațiu, obligație executată, iar pârâta s-a obligat să încheie contractele de racordare a spațiului la utilități pe numele reclamantei.
Contractul de închiriere nu a fost semnat nici după adresarea notificării, refuzul pârâtei rezultând și din cuprinsul întâmpinării și din conduita în fața instanței.
Ca urmare, reținându-se culpa pârâtei, instanța în temeiul clauzei penale inserate în precontract a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.500 euro, respectiv 3.000 euro reprezentând avans achitat de reclamantă și 1.500 euro penalități la care se adaugă și dobânda legală aferentă calculată potrivit OG nr.9/2000.
Împotriva sentinței comerciale nr.6686/29.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel pârâta -, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - la data de 01.08.2008.
În motivarea apelului, apelanta critică sentința pentru nelegalitate și netemeinice arătând în esență că instanța de fond a reținut o situație de fapt greșită în raport de probatoriul administrat. Astfel din actele depuse rezultă că a îndeplinit obligațiile contractuale asumate efectuând demersurile necesare pentru încheierea contractelor de furnizare a utilităților pe numele reclamantei, dar reclamanta este cea care nu a dorit încheierea contractului la data stabilită, respectiv 15.07.2005.
Notificarea de care face vorbire instanța a fost emisă la data de 25.10.2005, după expirarea promisiunii bilaterale fiind de fapt o probă prin care s-a încercat inducerea în eroare a instanței.
În apel, nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate și probatoriul administrat în cauză, ținând cont de dispozițiile art.295 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
La data de 01.06.2005, - în calitate de promitent proprietar a încheiat cu - SRL în calitate de promitent chiriaș, promisiunea bilaterală de închiriere a spațiului comercial situat în B, II,-, -6, parter, sector 3.
Părțile au stabilit un termen de 45 de zile pentru încheierea contractului de închiriere, timp în care promitentul chiriaș s-a obligat să încheie un contract de amenajare a spațiului comercial cu o firmă de construcții autorizată, iar promitentul proprietar s-a obligat să încheie contracte de racordare a spațiului comercial la utilitățile edilitare pe numele promitentului chiriaș, iar în cazul în care încheierea acestora nu s-a realizat, să prezinte documentele doveditoare de începere a procedurilor în acest sens.
La data încheierii promisiunii bilaterale de închiriere promitentul chiriaș a plătit cu titlu de avans suma de 3.000 euro din chirie, aferente unei perioade contractuale de 2 luni și 20 zile.
Termenul pentru încheierea contractului a fost stabilit la data de 15.07.2005.
Din actele de la dosar rezultă că în perioada celor 45 de zile stabilite pentru încheierea contractului, ambele părți au îndeplinit obligațiile stabilite prin promisiunea bilaterală de închiriere, astfel intimata-reclamantă a încheiat cu - Construcții B SRL contractul de prestări servicii pentru amenajări interioare construcții spații comerciale (fila 61 dosar nr.16056/2005), iar apelanta pârâtă a făcut toate demersurile necesare pentru încheierea contractelor privind utilitățile spațiului comercial pe numele intimatei-reclamante (filele 35-38, 50, 94-100 dosar nr.16056/2005).
La data stabilită însă pentru finalizarea contractului, respectiv 15.07.2005, nici una din părți nu a făcut demersurile necesare pentru încheierea contractului. Obligațiile stabilite prin contract de către părți au încetat la data de 15.07.2005, data limită pentru încheierea contractului.
Nu poate fi reținută culpa intimatei pârâte pentru neexecutarea obligațiilor contractuale în perioada celor 45 de zile pentru a pierde avansul dat întrucât a încheiat contractul de prestări servicii cu firma de construcții pentru amenajarea spațiului.
De asemenea, nu poate fi reținută nici culpa apelantei pârâte pentru neexecutarea obligațiilor contractuale în perioada de 45 de zile anterioară datei de 15.07.2005, pentru a fi obligată atât la restituirea avansului, cât și la penalități, deoarece și aceasta și-a îndeplinit obligațiile făcând demersurile necesare pentru încheierea contractelor privind utilitățile pe numele intimatei reclamante.
Culpa aparține ambelor părți care nu au finalizat contractul la data de 15.07.2005 (termen cert).
Demersurile făcute ulterior expirării termenului de 15.07.2005, respectiv notificarea făcută de intimata reclamantă către apelanta pârâtă la data de 25.10.2005 pentru încheierea contractului de închiriere care a făcut obiectul promisiunii bilaterale de închiriere expirat la data de 15.07.2005, nu pot duce la reținerea culpei pentru neîncheierea contractului de închiriere în sarcina apelantei pârâte.
Fiind un contract cu termen, culpa părților se analizează pentru perioada de valabilitate a contractului, iar în speța de față, din probele analizate rezultă că ambele părți și-au executat obligațiile contractuale până la data de15.07.2005, data expirării promisiunii bilaterale de închiriere (părțile neprelungind actul juridic prin act adițional).
Ca urmare, instanța de fond în mod greșit a reținut culpa exclusivă a pârâtei întrucât aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale până la data expirării contractului.
Întrucât ambele părți sunt însă în culpă pentru neîncheierea contractului la data de 15.07.2005, se impune ca apelanta-pârâtă să restituie intimatei-reclamante suma de 3.000 euro cu titlu de avans chirie, nu și penalitățile de 1.500 euro, întrucât aceste penalități erau datorate dacă pârâtă nu executa obligațiile stabilite pentru perioada de 45 de zile.
Pentru considerentele expuse Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă va admite apelul formulat împotriva sentinței comerciale nr.6686/2008. Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.000 euro (echivalentul în lei la data plății). Menține în rest dispozițiile sentinței apelate. Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta - cu domiciliul ales în B,-,.29, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.6686 din data de 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata (fostă reclamanta - SRL) cu sediul în B,-, -.3,.87, sector 3
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.000 euro (echivalentul în lei la data plății).
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 12.01.2009
Tehnored. - 12.01.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Diana Manole