Rezoluțiune contract. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 83
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în com., sat, nr.565, jud. P, prin Cabinet avocat, cu sediul în P, str. -, nr. 46, jud. P împotriva sentinței nr. 1553 din data de 12 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta - SRL, cu sediul în com., sat. Tătărani, nr. 3. jud. P, cu sediu procesual ales la sediul Cabinet avocat în P, str. -.-., nr.73, jud.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 aprilie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a permite intimatei-pârâte - SRL să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin.2 Cod pr.civilă a amânat pronunțarea la data de 22 aprilie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta - SRL ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de cesiune de creanță nr. 605/12.07.2006, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei de a achita suma de 254.731,40 lei reprezentând diferența de restituit din valoarea achitată în sumă totală de 511.700 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin contractul de cesiune de creanță nr. 605/12.07.2006 a stabilit împreună cu pârâta să dobândească de la aceasta creanța pe care o avea la momentul încheierii contractului față de debitoarea - SA, convenindu-se ca valoarea cesiunii de creanță să fie de 430.000 lei, la care, la insistențele pârâtei, s-a aplicat și în valoare de 81.700 lei.
A mai arătat reclamanta că potrivit convenției trebuia să efectueze plata cesiunii până la data de 19.07.2006, urmând să se substituie pârâtei după plată în toate drepturile și obligațiile pe care aceasta le avea în calitate de creditor la - SA. În acest sens, la data de 18.07.2006 a achitat pârâtei suma de 211.700 lei cu ordinul de plată nr. 131, iar la data de 19.07.2006 a achitat diferența
de 300.000 lei cu ordinul de plată nr. 25, însă după achitarea integrală a constatat că pârâta nu mai putea transmite creanța asupra debitoarei sale, întrucât, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de în cadrul dosarului de executare nr. 40/2006, debitoarea cedată - SA achitase întrega creanță în data de 14.07.2006, astfel încât pârâta nu mai putea transmite creanța, întrucât la rândul său, nu o mai deținea la data de 19.07.2006.
În continuare, se arată că pârâta, deși știa această situație, a ascuns cu rea-credință faptul plății de către societatea debitoare, solicitând reclamantei să achite valoarea contractului de cesiune de creanță semnat la data de 12.07.2006.
A mai precizat reclamanta că la data de 1.08.2006, în urma unor insistențe, pârâta i-a restituit o parte din suma pe care a achitat-o cu titlu de cesiune de creanță, respectiv suma de 256.968,60 lei, rămânând de plată diferența arătată în petit-ul acțiunii, față de care s-a solicitat și plata dobânzilor legale începând cu data de 19.07.2006, când a efectuat plata nedatorată și până la data plății efective de către pârâtă.
La data de 11.04.2007, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și la plata dobânzii comerciale la suma datorată începând cu data de 19.07.2006 și până la restituirea efectivă și integrală a sumei, dobânzi pe care a solicitat să fie stabilite printr-o expertiză contabilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 115 Cod pr.civilă pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiate, solicitându-se și cheltuieli de judecată.
A arătat pârâta că, pornind de la caracterul litigios al creanței, reclamanta ar fi trebuit să depună diligențe și să stăruie în continuarea executării silite ce forma obiectul dosarului de executare, iar nu să aștepte trecerea termenului de 6 luni, prevăzut de dispozițiile art. 389 alin.1 Cod pr.civilă.
Prin sentința 1553 din data de 12 noiembrie 2007 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea precizată și completată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că între părți a intervenit o cesiune de creanță și nu o vânzare de drepturi litigioase, cum greșit a susținut pârâta, simpla mențiune că "cesionarul preia toate drepturile litigioase prezente și viitoare" nefiind suficientă în a acredita ideea intervenției unei astfel de vânzări, atâta timp cât în cauză nu există un proces asupra fondului dreptului, părțile aflându-se în procedura executării silite.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1021 Cod civil, instanța a reținut că față de obiectul contractului încheiat între părți și modul în care acesta își produce efectele, din probele administrate în cauză, nu s-a putut constata o neexecutare a contractului imputabilă pârâtei-cedente, atâta timp cât la momentul realizării acordului de voință, dat fiind caracterul său consensual, a operat implicit și transferul proprietății asupra creanței de la cedent la cesionar, nerezultând din contract că părțile au convenit ca dată de transmitere a creanței momentul plății.
Împrejurarea că reclamanta a efectuat eventual o plată nedatorată, plătind prețul cesiunii după ce debitorul cedat și-a executat obligația față de cedent necunoscând actul de cesiune, nu poate atrage de asemenea rezoluțiunea contractului, pentru neexecutarea lui de către pârâtă, atâta timp cât și reclamanta, imediat după
încheierea contractului ar fi trebuit să manifeste mai multe diligențe, având în vedere interesul său și să procedeze la notificarea debitorului cedat asupra cesiunii.
În acest context, instanța de fond a apreciat că reclamanta are la îndemână alte căi legale pentru a-și recupera plățile nedatorate în măsura dovedirii lor și nicidecum calea rezoluțiunii judiciare și a repunerii părților în situația anterioară.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod eronat instanța de fond a considerat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 969 Cod civil, care constituie temei de drept al acțiunii formulate, făcând o confuzie între 2 instituții de drept distincte și anume rezoluțiunea contractului ca sancțiune și rezoluțiunea contractului ca și consecință a imposibilității contraprestației.
A mai susținut apelanta că între părți s-a încheiat în mod valabil un contract la data de 12.07.2006, iar transferul proprietății în baza contractului urma să aibă loc la momentul plății, respectiv la 19.07.2006, iar problema rezoluțiunii contractului s-a născut ca efect al imposibilității cocontractantului de a presta în contrapartidă.
În speță, primind plata din partea debitorului cedat înainte de data plății de către apelantă (19.07.2006), intimata-pârâtă s-a găsit în imposibilitatea de a îi transfera proprietatea asupra creanței cedate astfel încât, deși legată prin contract (art.969 Cod civil) s-a aflat în imposibilitate de a mai presta în contrapartidă.
Precizează apelanta că și-a argumentat poziția arătând că izvorul acțiunii îl reprezintă contractul însă, instanța de fond s-a limiteat să afirme contrariul și deși motivează academic (dar eronat) alte aspecte, lasă nemotivată afirmația privind temeiul juridic al acțiunii.
În acest context este clar că acțiunea în rezoluțiunea contractului nu are cum să privească o plată nedatorată, ci are ca temei juridic dispozițiile legale privind contractele, în principal art. 969 Cod civil.
Într-un alt motiv de apel se susține necercetarea de către instanța de fond și nepronunțarea acesteia asupra nulității contractului, motivată de reclamantă sub aspectul încălcării dispozițiilor imperative privind modalitatea de stabilire a prețului.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea acțiunii completate și precizate, acordarea de dobânzi în apel și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Prin cererea din 15.04.2008, apelanta a precizat că renunță la acordarea de dobânzi în apel și efectuarea unei expertize contabile în acest sens.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând în esență, că sentința apelată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.
A susținut intimata că la data de 14.07.2006 s-a efectuat o plată parțială din creanța datorată, iar apelanta nu se putea îndrepta împotriva cesionarului pentru diferență, având posibilitatea să stăruie în recuperarea sumei datorate de debitorul cedat.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține că apelul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Este de necontestat faptul că între părți s-a încheiat la data de 12.07.2006 un contract de cesiune de creanță, prin care cedentul a cesionat apelantei toate drepturile de crenață aferente contractului de execuție lucrări nr. 849 din 10.09.2004, ce făcea obiectul dosarului de executare nr. 40/2006, aflat pe rolul Executorului judecătoresc, debitorul cedat fiind - SRL.
Prețul cesiunii prevăzut în contract a fost de 430.000 lei, la care se adaugă achitat de reclamanta-apelantă în două tranșe, respectiv la 18.07.2006 și 19.07.2006.
Situația de fapt a fost corect reținută și de instanța de fond, la fel și calificarea contractului încheiat între părți, respectiv contract de cesiune de creanță și nu vânzare de drepturi litigioase, cum greșit a susținut pârâta, întrucât părțile, respectiv cedentul și debitorul cedat se aflau în faza de executare silită.
La data când cesionarul a efecutat plata, debitorul cedat achitase către cedent suma datorată, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc, nefiind vorba de o plată parțială, așa cum susține intimata, ci de o plată integrală a creanței.
Deși creanța fusese achitată, cedentul a primit plata cesiunii, cunoscând faptul că nu-și mai poate îndeplini obligația constând în cesiunea creanței, întrucât aceasta fusese stinsă prin executare, anterior plății, însă ulterior încheierii valabile a contractului.
Contractul s-a încheiat la data de 12.07.2006, debitorul cedat a plătit cedentului la data de 14.07.2006, plata fiind valabilă întrucât acesta nu fusese notificat cu privire la cesiunea de creanță, după care cedentul a încasat la 19.07.2006 și contravaloarea cesiunii, deși cunoștea că se află în imposibilitatea executării contractului.
Cesiunea de creanță fiind un contract consensual, deci valabil încheiat din momentul realizării acordului de voință, drepturile și obligațiile părților derivând din contract se din acel moment sau potrivit înțelegerii părților.
Nici cedentul și nici cesionarul nu au făcut cunoscut debitorului cedat faptul schimbării creditorului, astfel că acesta a făcut o plată valabilă.
a devenit creditor pentru valoarea nominală a creanței, iar cedentul avea obligația de a răspunde de existența creanței și accesoriilor sale precum și de faptul că nu a intervenit nicio cauză de stingere a creanței.
nu numai că nu a transmis apelantei creanța dar a și încasat suma respectivă, la data la care a primit plata cesiunii aflându-se în imposibilitatea executării din culpa sa, a contractului încheiat între părți.
Creanța s-a stins prin plata către intimata-cedentă în totalitate, așa cum rezultă din probele administrate (procese-verbale executor și expertiza efectuată în cauză) și nu parțial, așa cum susține apelanta care pretinde că executarea trebuia continuată, însă s-a prescris din culpa apelantei.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 cod civil acestea trebuie executate cu bună-credință, însă intimata a ascuns faptul că nu mai putea transmite apelantei creanța deoarece la momentul când apelanta și-a îndeplinit obligația asumată, creanța nu mai exista, fiind stinsă prin plată.
Rezultă că aceasta nu și-a îndeplinit angajamentul din contract și nu a transmis apelantei creanța, ba mai mult, a încasat-o fără a încunoștința apelanta, iar notificarea a depus-o la dosar după achitarea creanței.
Neîndeplinirea culpabilă a obligației asumate conduce la rezoluțiunea contractului, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 1021 Cod civil.
Din procesul-verbal de constatare încheiat de executorul judecătoresc la data de 25.07.2006 rezultă că debitoarea cedată și-a achitat toate obligațiile față de creditoarea - montaj SRL și nu față de cesionar, executarea făcându-se potrivit precizărilor din procesul-verbal față de cedentă, care nu a comunicat executorului judecătoresc transmiterea creanței fapt ce dovedește că subrogarea în drepturile cedentului s-a făcut după plata prețului cesiunii, respectiv la 19.07.2006.
După data respectivă sumele datorate fiind achitate integral, în dosarul de executare nu s-a mai încasat nicio sumă care să fie virată cesionarului.
Dacă apelanta a făcut o plată nedatorată, așa cum a reținut instanța de fond, atunci trebuia să o oblige pe pârâtă la restituirea acesteia nu să respingă acțiunea lăsând litigiul dintre părți nesoluționat.
ca sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic are ca efect repunerea părților în situația anterioară, finalitatea fiind aceeași - restituirea sumei încasate fără drept de intimata-pârâtă.
Față de cele precizate, Curtea, în baza art. 296 Cod pr.civilă, va admite apelul formulat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr. 1553 din data de 12 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova, va schimba în tot sentința apelată și va admite acțiunea așa cum a fost formulată.
Va dispune rezoluțiunea contractului de cesiune de creanță nr. 605/12.07.2006 încheiat între părți și repunerea părților în situația anterioară.
Față de faptul că la data de 1.08.2006 intimata a achitat apelantei suma de 256.968,60 lei, urmează ca aceasta să fie obligată să restituie apelantei suma de 254.713, 40 lei diferență preț cesiune de creanță și suma de 23.827,69 lei dobânzi calculate pentru perioada 19.07.2006-31.08.2007 conform raportului de expertiză contabilă.
În baza art. 274 Cod pr.civilă urmează a fi obligată intimata și la 16.217,17 lei cheltuieli de judecată la fond și în apel, aflându-se în culpă procesuală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în com., sat, nr.565, jud. P, prin Cabinet avocat, cu sediul în P, str. -, nr. 46, jud. P împotriva sentinței nr. 1553 din data de 12 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta - SRL, cu sediul în com., sat. Tătărani, nr. 3. jud. P, cu sediu procesual ales la sediul Cabinet avocat în P, str. -.-., nr.73, jud.
Schimbă în tot sentința, în sensul că admite acțiunea și dispune rezoluțiunea contractului de cesiune de creanță nr. 605/12.07.2006 încheiat între părți și repune părțile în situația anterioară.
Obligă pârâta să plătească apelantei suma de 254.731,40 lei diferență preț cesiune de creanță și 23.827,69 lei dobândă.
Obligă intimata-pârâtă să plătească apelantei 16217,17 lei cheltuieli de judecată, la fond și apel.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2008.
Președinte Judecător
G - - -
Grefier
- -
Red. / - 7ex./13.05.2008
Dosar fond -- Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena
