Sechestru asigurator. Decizia 1042/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1511/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1042

Ședința publică de la 24 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă - SRL, împotriva încheierii de ședință de la 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - 3000 SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială depusă în dosarul de fond fila 24, lipsind intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a încheierii atacate prin diminuarea cuantumului cauțiunii stabilit de instanța de judecată. Astfel, arată că instanța de fond a stabilit exagerat de mare cuantumul cauțiunii raportat la valoarea litigiului, creanța fiind constatată printr-un înscris. Potrivit dispozițiilor art.591 alin.3 raportat la art.723 Cod procedură civilă valoarea cauțiunii pentru suma de 100.000 euro poate fi stabilită la maxim 20.000 euro întrucât pentru această sumă s-a solicitat înființarea sechestrului.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin încheierea pronunțată la data de 22.04.2009 de Tribunalul București -Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-, a fost admisă cererea de înființare a sechestrului asigurător formulată de petiționara - SRL, în contradictoriu cu - 3000 SRL și s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, prin destinație aparținând intimatei pârâte, respectiv asupra instalației de electrofiltru, noxe industriale la obiectivul România,

Prin aceeași încheiere, petiționara a fost obligată ca în termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii date în 22.04.2009 să consemneze, conform articolului 591 alin. 1 Cod procedură civilă, cauțiunea în sumă de 50.000 euro, în echivalent lei, la cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data la care se va efectua consemnarea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile articolului 591 Cod procedură civilă pentru înființarea sechestrului asigurător, cauțiunea fiind stabilită în conformitate cu dispozițiile articolului 591 alin. 1 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, motivat, reclamanta - SRL, care a criticat soluția doar sub aspectul cuantumului cauțiunii, solicitând diminuarea acesteia la suma de cel mult 20.000 euro, motivat de faptul că potrivit protocolului încheiat între părți la data de 13.03.2009, debitoarea s-a obligat să achite diferența de 233.164 euro în trei tranșe, doar prima, în valoare de 100.000 euro, până la 10.04.2009, iar celelalte două, până la 10.05.2009 și respectiv 10.06.2009.

Față de data formulării acțiunii, 15.04.2009, și creanța de 100.000 lei scadentă la 10.04.2009, constatată prin act scris și exigibilă, recurenta invocă că în speță sunt aplicabile dispozițiile articolului 591 alin.1 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile articolului 7231alin. 2 Cod procedură civilă, ce permit instanței stabilirea unei cauțiuni de până la 20% din obiectul cererii.

Examinând recursul declarat în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate și cu dispozițiile legale incidente în speță, respectiv dispozițiile articolul 591 alin. 1 Cod procedură civilă și ale articolul 7231alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este fondat, având în vedere următoarele considerente: la data de 13.03.2009, între părți s-a încheiat un protocol, în baza căruia a fost stabilită valoarea lucrărilor realizate până la data de 13.03.2009, respectiv 720.544 euro cu TVA, din care intimata a achitat 487.380 euro, rămânându-i un rest de plată de 233.164 euro, prin același protocol stabilindu-se ca acesta să fie achitat în 3 tranșe, respectiv 100.000 euro până la 10.04.2009, 100.000 euro până la 10.05.2009 și 33.164 euro până la 10.06.2009.

În speță, cererea reclamantei - SRL a fost formulată la data de 15.04.2009, când era exigibilă doar prima în valoare de 100.000 euro, creanță constatată printr-un act scris, respectiv protocolul din 13.03.2009, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile articolului 591 alin. 1 Cod procedură civilă însă coroborate cu dispozițiile articolului 7231alin.2 Cod procedură civilă, întrucât textul legal nu prevede expres ca în alin. 2 al articolului 591 Cod procedură civilă că valoarea cauțiunii este de J din valoarea reclamată, ci faptul că poate fi obligat creditorul la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță.

Potrivit dispozițiilor articolului 7231alin. 2 Cod procedură civilă, dacă legea nu prevede altfel, cum este speța de față, cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 20 % din valoarea obiectului cererii.

Față de dispozițiile textelor legale aplicabile cauzei în speță și în raport cu cererea recurentei de diminuare a cuantumului cauțiunii la suma de cel mult 20.000 euro, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de către reclamanta - SRL, să modifice în parte hotărârea atacată în sensul obligării creditoarei să plătească cauțiunea în valoare de 20.000 euro în termen de 7 zile de la pronunțarea prezentei decizii. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă - SRL cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați & din B-, corp 2,.1, sector 1, împotriva încheierii de ședință de la 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - 3000 SRL cu sediul în, str. -, 2. Italia.

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că obligă pe creditoare să plătească cauțiunea în valoare de 20.000 euro în termen de 7 zile de la pronunțarea prezentei decizii.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 24.09.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored. /2 ex.

28.05.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 1042/2009. Curtea de Apel Bucuresti