Sechestru asigurator. Decizia 1173/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. 595,-

DECIZIA NR.1173

Ședința publică din data de 07 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

- - - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1071 din 07 august 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ de contestatoarea - SA, prin reprezentanții săi legali, cu sediul ales la. Avocați & Asociații, cu sediul în B,-, -.3.A,. A,.3,.8, Sector 3, cod poștal -, în contradictoriu cu intimații - MANAGEMENT SRL, cu sediul în Târgoviște, B-dul -, -.3.A,. B,.10, județ D, cod poștal -, domiciliat în Târgoviște, B-dul -, -.3.A,.B,.10, județ D, cod poștal -.

Contestația este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru potrivit ordinului de plată nr. 1165 din 06.10.2009, timbre judiciare de 0,3 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a contestatoarea - SA, reprezentată de avocat, din Baroul București, lipsă fiind intimații - Management SRL Târgoviște și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost atașat dosarul de fond nr- în care s-a pronunțat decizia nr.107/07.08.2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, iar prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de intimații - Management SRL Târgoviște și o întâmpinare.

S-a înmânat copie de pe întâmpinarea formulată de intimații - Management SRL Târgoviște și contestatoarei - SA, prin apărător.

Avocat pentru contestatoare depune la dosar ordinul de plată nr.1165 din 06.10.2009 în sumă de 10 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbre judiciare de 0,3 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.

Totodată, având cuvântul declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, ia act de declarația contestatoarei prin apărător că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul contestatoarea - SA, solicită admiterea contestației în anularea, anularea deciziei nr. 1071/07.08.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și fixarea unui termen în vederea judecării recursului declarat de - Management SRL Târgoviște și.

Susține că decizia a cărui anulare se solicită este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct.1 raportate la dispozițiile art. 88 și urm. Cod procedură civilă.

În continuare arată că dispozițiile de citare prev. art. 88 pct. 4.pr.civilă nu au fost respectate întrucât societatea contestatoare a fost citată în mod greșit - SA în loc de SA.

Invocă disp.art. 7204alin. 3 care obligă judecătorii să verifice efectuarea procedurii de citare, să constate nulitatea acestora.

De asemenea precizează că societatea contestatoare nu a fost prezentă în instanță la termenul din 5 august 2009, instanța amânând pronunțarea, motiv pentru care consideră că termenul acordat pentru depunerea de concluzii scrise este nerezonabil, astfel cum este reglementat de procedura CEDO, neavând timpul material pentru a se adresa unui alt avocat care să studieze dosarul, să formuleze concluzii scrise în 24 de ore, deoarece după rămânerea în pronunțare dosarul nu se mai afla în arhivă ci la dispoziția magistratului.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 august 2009 sub nr. 595,- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, contestatoarea - SA în contradictoriu cu intimații - Management SRL și a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1071/07.08.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr. 595/42.2009.

Contestatoarea și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 317, art.88 și 7204Cod procedură civilă.

În motivarea contestației în anulare contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a respectat dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 1.pr.civ. și art.88 pr.civ. pentru termenul de judecată din 05 august 2009, întrucât societatea contestatoare a fost citată în mod greșit - SA în loc de SA cum este corect.

Mai susține contestatoarea că a sesizat această nelegalitate prin petiția depusă la dosar odată cu întâmpinarea și cu dovada imposibilității avocatului societății de a se prezenta în fața instanței de recurs.

În continuare precizează contestatoarea că depunerea întâmpinării și cererea formulată prin care arăta viciul de procedură nu acoperă lipsa de procedură, având în vedere dispozițiile art. 7204alin. 3.pr.civ. care obliga judecătorii să verifice efectuarea procedurii de citare și comunicările dispuse pentru fiecare termen și când este cazul vor lua măsuri de refacere a acestor proceduri.

În plus, mai arată contestatoarea în contestația în anulare că termenul acordat de instanța de recurs pentru depunerea de concluzii scrise este un termen nerezonabil, astfel cum este reglementat de procedura Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât avocatul societății a făcut dovada imposibilității sale de prezentare, iar societatea nu a avut timpul material pentru a se adresa unui alt avocat, care să studieze dosarul, care după rămânerea în pronunțare nu se mai afla în arhivă ci la dispoziția magistratului și să redacteze și concluzii scrise în termen de 24 de ore.

Se solicită admiterea contestației în anularea, anularea deciziei nr. 1071/07.08.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și fixarea unui termen în vederea judecării recursului declarat de - Management SRL Târgoviște și

La data de 1 octombrie 2009 intimații - Management SRL Târgoviște și au formulat întâmpinare, la contestația în anulare formulată de SA, împotriva Deciziei nr. 1071/7.08.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Susțin intimații în întâmpinarea formulată faptul că este inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea SA întrucât procedura de citare nu poate fi socotită nelegal îndeplinită, câtă vreme singura greșeală privind numele celui citat anume, " în loc de, ", nu putea crea nicio confuzie asupra identității și nu a privat pe aceasta de dreptul la apărare, la adresa celui citat funcționând o singură societatea pe acțiuni cu denumirea.

Mai mult arată că citația a ajuns la cunoștința contestatorului, fapt cert rezultat din formularea de către aceasta a întâmpinării, în care semnala tocmai greșeala reclamată și în cererea de față, iar eventualele deficiențe și criticile privind nerespectarea dreptului la apărare nu sunt de domeniul contestației în anulare.

Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, Curtea constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac și îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317.pr.civ.) și contestația în anulare specială (art. 318.pr.civ.). Contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată pentru două motive: când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestatoarea SA își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 pr. civ., considerând că pentru termenul când s-a judecat pricina a fost nelegal citată în sensul că numele societății a fost menționat "" în loc de "" cum era corect.

Prin decizia nr. 1071 din 07 august 2009 Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ admis recursul formulat de pârâții MANAGEMENT SRL și împotriva încheierii din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în contradictoriu cu intimata SA, a modificat în tot încheierea recurată și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei SA T privind înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile proprietatea pârâților-recurenți.

Acest recurs a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI la data de 8.07.2009 cu termen de judecată la data de 5.08.2008, cauza - sechestru asigurător - fiind apreciată ca urgentă și soluționându-se în timpul vacanței judecătorești. Pentru termenul din 5.08.2009 toate părțile din dosar, inclusiv contestatoarea, au primit citațiile la data de 14.07.2009 astfel că au avut la dispoziție mai mult de 15 zile pentru a se pregăti apărarea.

Întradevăr pentru termenul de judecată din 5.08.2009, pe citația comunicată contestatoarei din prezenta cauză s-a menționat greșit o singură literă fiind citată sub numele SA în loc de SA.

Citarea este actul de procedură prin care participanții la judecata procesului civil sunt înștiințați cu privire la existența procesului, a termenului și locului unde se va desfășura judecata. Prin citarea părților se asigură respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Or, în cauza de față se constată că procedura de citare a fost corect îndeplinită, scopul acesteia fiind atins, fapt ce rezultă din aceea că pentru termenul de judecată din 5.08.2009 SA a formulat întâmpinare, învederând instanței că s-a greșit cu o literă numele societății.

În aceste condiții nu se poate reține că procedura de citare a fost viciată și că s-a produs o vătămare societății.

Pe de altă parte, nici dreptul la apărare nu a fost încălcat, de vreme ce societatea a primit citația cu mai mult ce 15 zile înainte de termenul de judecată, în condițiile în care, cauza fiind apreciată urgentă, citația se putea comunica potrivit dispozițiilor art. 1141alin.3 pr. civ. și cu 5 zile înainte de termen. Așa fiind se putea asigura pregătirea apărării în condiții optime chiar prin substituirea apărătorului titular ce lipsea din țară la data soluționării cauzei.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 320.pr.civ. Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 107 din 07 august 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ de contestatoarea - SA, prin reprezentanții săi legali, cu sediul ales la. Avocați & Asociații, cu sediul în B,-, -.3.A,.A,.3,.8, Sector 3, cod poștal -, în contradictoriu cu intimații - MANAGEMENT SRL, cu sediul în Târgoviște, B-dul -, -.3.A,.B,.10, județ D, cod poștal -, domiciliat în Târgoviște, B-dul -, -.3.A,.B,.10, județ D, cod poștal -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 07 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

Fiind plecată din instanță,

Semnează Președintele instanței.

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. DF/CMF

5 ex./16.10.2009

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 1173/2009. Curtea de Apel Ploiesti