Sechestru asigurator. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Brasov

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA nr. 12/ DOSAR nr-

Ședința publică din 14 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță

- - - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă

- - - - judecător

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat reclamanta HOTEL împotriva încheierii din 17 noiembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 ianuarie, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 14 ianuarie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin încheierea din 17.11.2008 Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a respins cererea formulată de reclamanta Hotel B în contradictoriu cu debitoarea având ca obiect sechestru asigurator imobiliar.

În motivarea hotărârii se arată că reclamanta are deja un titlu executoriu pentru suma de 362.574 lei, celelalte pretenții în cuantum de 56.220,22 lei fiind respinse. Cum la data soluționării cererii de sechestru exista o hotărâre pe fond de respingere a pretențiilor, nu s-a justificat soluționarea cererii de instanța de fond, ci de instanța care va soluționa calea de atac.

Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea Hotel invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 592 Cod procedură civilă cu privire la competența de soluționare a cererii de instituire a sechestrului asigurator. În lipsa unui titlu executoriu sunt îndeplinite condițiile instituirii sechestrului asigurator imobiliar.

Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 3041Cod procedură civilă se constată următoarele:

Prevederile art. 591 Cod procedură civilă permit instituirea sechestrului asigurator ca o măsură de indisponibilizare a activului patrimonial al debitoarei în situația creditorului care nu are un titlu executoriu. Prin urmare, dacă creditorul deține deja un titlu executoriu ce nu este irevocabil, cu atât mai mult se justifică instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor debitoarei care ar putea periclita executarea silită în viitor a hotărârii judecătorești.

În speță, până la soluționarea cererii de instituire a sechestrului asigurator s-a pronunțat hotărârea judecătorească ce vizează fondul litigiului dintre părți, astfel încât s-a confirmat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în patrimoniul creditoarei, cel puțin pentru suma de 362.574,04 lei. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 591 alin.1 Cod procedură civilă. Referirile primei instanțe la condițiile prevăzute de art. 591 alin.3 Cod procedură civilă nu au legătură cu obiectul cauzei, acestea vizând situația în care creditorul nu are o creanță exigibilă, ori în speță, creanța creditoarei este exigibilă, așa cum rezultă din dispozițiile sentinței civile nr. 1968/C/23.09.2008.

În legătură cu competența de soluționare a cererii de instituire a sechestrului asigurator, în raport de prevederile art. 592 Cod procedură civilă ce arată că cererea se adresează instanței care judecă procesul și de prevederile art. 17 Cod procedură civilă ce prorogă competența de soluționare a cererilor în favoarea instanței competente să judece cererea principală, rezultă că în mod corect instanța de fond a soluționat cererea creditoarei, neavând relevanță faptul că hotărârea judecătorească ce a vizat fondul litigiului urmează calea apelului.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă și art. 591 alin.1 Cod procedură civilă urmează a admite recursul, a modifica hotărârea recurată și a dispune înființarea sechestrului asigurator imobiliar asupra imobilului debitoarei.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea HOTEL împotriva încheierii din 17.11.2008 pronunțate în dosarul nr. 7135/com/62/2008 al tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în tot.

Admite cererea creditoarei HOTEL în contradictoriu cu debitoarea și-n consecință:

Dispune înființarea sechestrului asigurator asupra imobilelor înscrise în CF nr. 10166/N, nr. top 2500/2/2 proprietatea debitoarei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /16.01.2009

Dact:.C/16.01.2009/2 ex.

Jud.fond:

Președinte:Carmen Bujan
Judecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Brasov