Sechestru asigurator. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 30/
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta-reclamantă B, cu sediul în B, str. I -, nr.7, jud. B împotriva încheierii din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea in dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar încheierea de ședință din 29 octombrie 2009, amânat pronunțarea cauzei pentru data de 15 ianuarie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ, pârâta- reclamantă " ", prin administrator a solicitat, în baza art. 591 și urm. proc.civ. și art. 907 și urm. Cod comercial, instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale reclamantei - pârâte " " și poprirea asigurătorie asupra conturilor acesteia.
În motivarea cererii a precizat că, pe calea cererii reconvenționale a solicitat obligarea reclamantei - pârâte la plata sumei de 90.000 lei, cu penalitățile aferente conform clauzelor contractului de vânzare- cumpărare nr.27/2006 încheiat între părți, a facturilor și ordinului de plată depuse la dosar. A susținut că creanța este constatată prin acte scrise și că este exigibilă și a depus la dosar dovada plății cauțiunii.
Tribunalul Vrancea, prin încheierea din 31 octombrie 2008, respins ca neîntemeiată cererea pârâtei- reclamante și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 9 000 lei consemnată la CEC conform chitanței nr. - din 23 octombrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta- reclamantă a formulat cererea de instituire sechestru asigurător în temeiul art. 591. proc. civ. și art. 907 din Codul comercial și că în ceea ce privește creanța, textul art. 591 alin. 2 și 3 proc. civ. prevede expres cazurile în care se poate solicita instituirea acestei măsuri, chiar și atunci când aceasta nu este contestată printr-un act scris și nu este exigibilă, însă în speță, nu sunt întrunite aceste condiții.
Împotriva menționatei hotărâri, pârâta- reclamantă a declarat recurs invocând faptul că în fața primei instanțe a formulat cerere reconvențională având ca obiect rezoluțiunea contractului nr. 27/30 august 2006 și obligarea reclamantei-pârâte " " Focșani să-i restituie suma de 90.000 lei achitată cu ordinul de plată nr. 8/1 septembrie 2006, conform clauzelor contractuale, precum și la plata penalităților de 0,25% din valoarea produselor pentru care nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale, penalități calculate începând cu luna noiembrie 2006 și al căror cuantum este stabilit în expertiza din dosarul cauzei. Recurenta a susținut că are o creanță exigibilă, constatată prin act scris, că a plătit cauțiunea în sumă de 9.000 lei conform chitanței nr. -/ 23 oct. 2008 și că prima instanță nu a făcut referire în hotărârea recurată la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 591 alin. 1. proc. civ.(sechestru și poprire).
În concluzie, pârâta- reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii din 31 octombrie 2008 Tribunalului Vrancea și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale intimatei reclamante- pârâte, precum și instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente în conturile aceleași intimate.
Recursul nu este fondat;
Este de necontestat că între părțile în litigiu s-a încheiat contractul nr. 27/30 august 2006 prin care intimata reclamantă pârâtă " " Focșani s-a obligat să-i livreze recurentei pârâte reclamante " " B cantitatea de 300 tone de -soarelui. Prin același contract recurenta s-a obligat să-i plătească intimatei un avans în sumă de 90.000 lei la data de 1 septembrie 2006(art. 6 din contract), suma fiind achitată cu ordinul de plată nr. 8/1 septembrie 2006, cum de altfel a reținut și instanța de fond în încheierea recurată.
Critica referitoare la neanalizarea textului art. 591 alin. 1. proc.civ. nu este întemeiată. Recurenta nu a făcut dovada existenței actului scris, a înscrisului, astfel cum este reglementat în art. 1171- 1190. civ.; specificul acestui act fiind acela că emană de la debitor. Expertiza efectuată în cauză este un mijloc de probă; chiar dacă îmbracă forma scrisă, nu este un înscris constatator al unei creanțe, astfel cum impune art. 591 alin. 1. proc. civ. Recurentul nu a făcut dovada că are o creanță exigibilă, iar prima instanță a reținut corect că pârâta- reclamantă nu a făcut dovada că debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, ori atunci când este în pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă sau să-și risipească averea.
Față de cele ce preced, recursul declarat de pârâta- reclamantă nefiind fondat, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1. proc. civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta-reclamantă B, cu sediul în B, str. I -, nr.7, jud. B împotriva încheierii din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea in dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - - |
Red. AZ/ 19.01.
Tehnored. MC/ 20.01.09/ 2 ex.
Fond:
Președinte:Simona GavrilaJudecători:Simona Gavrila, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia