Sechestru asigurator. Decizia 366/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 366

Ședința publică de la 27 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva Încheierii nr. 24/COM/CC/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și avocat pentru reclamanta intimată - SRL.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat o cerere de abținere de la judecarea prezentei cauze, formulată de domnii judecători - -, - - și - -.

Față de aceasta, ședința de judecată se suspendă până la soluționarea cererii de abținere.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și avocat pentru reclamanta intimată - SRL.

Se constată că, prin Încheierea nr. 8/R/CC/2008 a Curții de APEL ALBA IULIA, dată în Camera de Consiliu, s-a respins cererea de abținere formulată în cauză.

Mandatarul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială.

Mandatarul pârâtei recurente depune la dosar: întâmpinare din care comunică un exemplar cu avocat, chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul - SRL solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea încheierii atacate și admiterea cererii de instituire a sechestrului asigurator.

Totodată solicită să fie avute în vedere rapoartele de expertiză, întrucât acestea au fost întocmite ca urmare a cererii de constatare a prejudiciului.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Mandatarul - SRL solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare.

Față de rapoartele de expertiză invocate de mandatarul recurentei, arată că acestea sunt rapoarte extrajudiciare care nu au fost solicitate de reclamanta intimată, ci de pârâtă.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Constată că prin Încheierea nr. 24/COM/CC/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- a fost respinsă cererea formulată de reclamanta - SRL pentru instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor și popririi asiguratorii asupra conturilor bancare ale pârâtei - SRL.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 91/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIAa fost admis recursul pârâtei, casată încheierea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Astfel, s-a reținut de către instanța de recurs că mai există înregistrată pe rolul Tribunalului Albao altă cerere de instituire a sechestrului asigurator, motiv pentru care se impune conexarea acestora pentru a preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii.

De asemenea, s-a menționat că judecătorul trebuie să verifice îndeplinirea cerințelor pentru instituirea măsurilor asiguratorii față de faptul că acțiunea de fond nu conține niciun petit care să se refere la pretențiile bănești în valoare de 460.156,84 lei și, în ce privește posibilitatea instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile, să se aibă în vedere decizia LXXX/V/84 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În rejudecarea cererea a fost reînregistrată pe rolul tribunalului sub dosar nr-.

Pentru soluționarea prezentei cereri s-a dispus atașarea dosarului nr-.

Procedându-se la rejudecarea cererii s-au reținut următoarele:

Referitor la îndrumarea dată de instanța de recurs în ce privește conexarea celor două cereri formulate de reclamantă pentru instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor pârâtei s-a constatat că, la data judecării prezentei cereri, nu mai sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 164.pr.civ. întrucât cererea care a fost înregistrată sub dosar nr- a fost soluționată prin încheierea nr. 13/COM/CC pronunțată la data de 25.03.2008, hotărâre care a rămas irevocabilă prin nerecurare. În consecință, s-a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 591.pr.civ. în ceea ce privește cererea dedusă judecății în prezentul dosar.

În acest sens, s-a observat că actele depuse de reclamantă pentru justificarea pretențiilor sale în cauză au condus la reținerea aceleiași stări de fapt ca și cea avută în vedere la pronunțarea încheierii nr. 13/COM/CC/2008. Referitor la dovedirea creanței deținute față de pârâtă s-a constatat că în contractele de execuție nr. 71 și 72/7.12.2006, s-a înscris doar valoarea totală a lucrărilor ce urmau să fie executate de către pârâtă, iar în ceea ce privește penalităților nu a fost prezentat un mod de calcul pentru a putea fi verificat și eventual contestat.

În aceste condiții s-a statuat în mod irevocabil că raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert prin care s-a stabilit valoarea lucrărilor neexecutate de pârâtă nu poate fi luat în considerare pentru calcularea cuantumului creanței împotriva pârâtei, deoarece expertiza a fost efectuată fără a fi convocată să participe și aceasta.

Ca tare, nu s-a putut reține decât faptul că reclamanta nu a făcut dovada că are o creanță constatată în scris față de pârâtă, motiv pentru care, nefiind îndeplinite cerințele menționate de art. 591.pr.civ. cererea acesteia a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta - SRL solicitând desființarea ei și rejudecând cauza să se dispună admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta susține că din rapoartele de expertiză depuse la dosar s-a făcut dovada întinderii prejudiciului, iar pentru stabilirea acestuia a formulat și acțiune în instanță pentru asigurare de dovezi.

Prin urmare, reclamanta consideră că sunt întrunite condițiile cerute de art. 591.pr.civ.

Recursul a fost legal timbrat (fila 5).

Pârâta a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică (fila 10).

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă raportat la probele dosarului, curtea de apel reține următoarele:

Critica reclamantei recurente privind dovedirea întinderii prejudiciului cu rapoartele de expertiză depuse la dosar este nefondată, întrucât așa cum a arătat temeinic instanța de fond, raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de experta are caracter extrajudiciar, nefiind opozabil pârâtei care nu a luat parte la expertiză și nu și-a putut exprima punctul de vedere.

Pe de altă parte, suma de 460.156,84 lei pentru care s-a solicitat înființarea sechestrului și popririi asiguratorii nu este individualizată ca fiind cerută prin acțiunea de fond ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Alba, cele 3 capete de cerere fiind rezilierea contractului, obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere de 0,5 % pe zi și la plata cheltuielilor de judecată.

Nici susținerea reclamantei în dovedirea prejudiciului că a formulat cerere pentru asigurare de dovezi pentru stabilirea întinderii prejudiciului, nu poate fi însușită de instanța de recurs, întrucât pe calea prevăzută de art. 235.pr.civ. nu se poate stabili caracterul cert al unei creanțe, iar reclamanta nu a prezentat o încheiere pronunțată de instanță privind asigurarea de dovezi.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că încheierea atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile reclamantei, urmând ca în baza art.312 pr.civ. să fie respins recursul formulat de - SRL.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta - "-" SRL împotriva Încheierii nr. 24/COM/CC/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.06.2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Th.

Ex.2/28.07.2008

Jud. fond:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 366/2008. Curtea de Apel Alba Iulia