Sechestru asigurator. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 20/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 422
Ședința publică de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Eugenia Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva încheierii de ședință din data de 08.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și - 2007 SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Recurenta prin avocat depune la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare prin publicitate, respectiv prin publicarea citației în ziarul România Liberă din data de 02.03.2009.
Curtea, constată că procedura de citare este legal îndeplinită și acordă recurentei cuvântul pe probe:
Recurenta prin avocat, solicită proba cu înscrisuri.
Curtea, în urma deliberării, admite proba cu acte solicită de recurentă.
Recurenta prin avocat, depune la dosar înscrisurile de care înțelege să se folosească, respectiv un certificat de grefă privind dosarul nr. 44229/2008 al Tribunalului București Secția a VI-a Comercială. Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 1, și art. 313, în baza căruia solicită admiterea recursului în două variante, respectiv: admiterea recursului și modificarea încheierii pronunțată de Tribunalul București, în sensul admiterii cererii formulată reclamantă și admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii recurate în sensul disjungerii cererii, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat și pe al doilea capăt de cerere. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând,constată:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 08.12.2008 de Tribunalul București - Secția a VI- a Comercială a fost respinsă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții G și 2007 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 20.11.2008 sub nr. 45049 și precizată la data de 08.12.2008, creditoarea a solicitat, în contradictoriu cu debitorii G și 2007, instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale celor doi debitori până la concurența sumei de 4.060.000 Euro (15.598.926 lei) ce reprezintă cuantumul împrumuturilor acordate, precum și instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor celor doi pârâți. Cererea a fost motivată în sensul că pe rolul Tribunalului București Secția Comercială se află în curs de soluționare dosarul ce are ca obiect constatarea nulității contractelor de împrumut încheiate între creditoare și pârâtul G, respectiv la data de 13.10.2008 pentru sumele de 1.100.000 Euro și 60.000 Euro și la data de 11.11.2008 pentru 500.000 Euro, precum și nulitatea contractelor de împrumut încheiate între creditoare și pârâta 2007 la data de 13.10.2008 pentru suma de 1.600.000 lei și la data de 06.11.2008 pentru suma de 2.000.000 Euro, revenirea la situația anterioară adică obligarea pârâților de a restitui contravaloarea împrumuturilor. S-a susținut că în raport de faptele grave descrise în acțiunea principală există pericolul ca în intervalul de timp dintre promovarea acțiunii și executarea hotărârii să survină împrejurări obiective sau subiective care să ducă la dispariția sau diminuarea activului patrimonial al celor doi debitori, fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 591.pr.civ.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că pentru instituirea măsurilor asiguratorii constând în sechestru asigurator și poprire asiguratorie condițiile prevăzute de art. 908.pr.civ. coroborat cu art. 591.pr.civ. sunt: creanța să fie constatată prin act scris, creanța să fie exigibilă, creditoarea să facă dovada intentării acțiunii și să fie achitată cauțiunea.
S-a mai arătat că, fiind vorba despre un litigiu comercial, sunt aplicabile prevederile legii comerciale, respectiv a dispozițiilor art. 908.com. care derogă de la prevederile de drept comun ale art. 592.pr.civ. în sensul că pentru instituirea sechestrului asigurator o condiție de admisibilitate este "darea de cauțiune".
S-a constatat că, în cauză, creditoarea a făcut dovada existenței creanței constatate prin act scris, dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 1.559.895 lei, potrivit dispozițiilor instanței, precum și dovada existenței unui litigiu având ca obiect nulitatea contractelor de împrumut în cadrul dosarului nr-.
În ceea ce privește condiția exigibilității creanței s-a constatat că perioada pentru care a fost acordat împrumutul în sumă de 2.000.000 Euro prin contractul încheiat la data de 06.11.2008 este de 3 ani, respectiv de la data încheierii contractului până la data de 06.11.2011, astfel că această creanță nu este exigibilă. S-a considerat că nu s-a demonstrat de către creditoare faptul că debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise sau că există pericolul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă sau să-și risipească averea, potrivit art. 591 alin. 3.pr.civ.
În cazul sumelor împrumutate prin ordine de plată, tribunalul a constatat că este vorba despre un împrumut fără termen, astfel încât restituirea nu poate fi cerută imediat, fără ca împrumutatul să aibă timpul necesar de a utiliza suma împrumutată în scopul pentru care a avut loc operațiunea. Dar obligația de restituire există, termenul restituirii urmând a fi stabilit de către instanța de judecată în cadrul unui proces demarat pe calea dreptului comun, deci instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 591 alin. 3.pr.civ.
Față de dispozițiile art. 907-908.com. și de cele ale art. 591-595 și art. 597.pr.civ. instanța a respins cererea ca neîntemeiată, apreciind că nu este întemeiată nici cererea de restituire a cauțiunii în raport de dispozițiile art. 723 alin. 1.pr.civ.
Împotriva încheierii pronunțate în ședința publică din data de 08.12.2008 de Tribunalul București - Secția a VI- a Comercială a declarat recurs în termen legal recurenta creditoare, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și pe cele ale art. 3041.pr.civ. Aceasta a criticat sentința recurată susținând că cererea de sechestru îndeplinea condițiile de admisibilitate întrucât, în raport de faptele grave descrise în acțiunea ce face obiectul dosarului nr-, există pericolul ca în intervalul de timp dintre promovarea acțiunii și executarea hotărârii să survină împrejurări obiective sau subiective care să ducă la dispariția sau diminuarea activului patrimonial al celor doi debitori. În mod greșit instanța de fond a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 591.pr.civ. deoarece creanța era constatată printr-un act scris, era exigibilă, conform certificatului de grefă anexat, exista dovada înregistrării unei acțiuni principale și erau născute premisele diminuării frauduloase a patrimoniului celor doi debitori. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale celor doi debitori - G și 2007
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse și a probei cu înscrisurilor noi depuse potrivit art. 305.pr.civ. se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În recurs, recurenta a depus la dosar înscrisuri noi din care rezultă existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea.
Astfel, a fost depus extrasul de carte funciară eliberat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești, extras din care reiese înscrierea în Cartea Funciară, potrivit încheierii nr. 48863/13.11.2008 și contractului de vânzare-cumpărare nr. 3841/12.11.2008, a proprietății aparținând lui G, proprietate constând în teren intravilan curți construcții situat în Str. - -, Pitești.
Totodată, potrivit adresei nr. -/09.12.2008 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, prin încheierea nr. 86499/02.12.2008 a judecătorului delegat a fost admisă cererea înregistrată cu nr. -/26.11.2008 având ca obiect, printre altele, înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la cesiunea părților sociale deținute de G în cadrul 2007, precum și la revocarea acestuia din funcția de administrator al acestei societăți.
De asemenea, procedura de citare cu intimatul G nu s-a îndeplinit legal la adresele indicate și la care a fost citat la judecata cauzei în primă instanță, dovada de îndeplinire a procedurii de citare restituindu-se cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă". În aceste condiții citarea intimatului s-a realizat prin publicitate, respectiv prin afișare la ușa instanței și prin publicarea citației într-un ziar de largă răspândire, potrivit dispozițiilor art. 95.pr.civ.
Chiar în condițiile în care creanța invocată nu este exigibilă, prima instanță trebuia să analizeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 591 alin. 3.pr.civ. potrivit cărora " Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea".
Cum instanța de fond nu a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 591 alin.3 pr.civ. referitoare la luarea măsurii sechestrului asigurator, se apreciază că aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii.
Deoarece prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului acestuia, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3.pr.civ. va fi admis recursul, va fi casată încheierea recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv la Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva încheierii de ședință din data de 08.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și - 2007 SRL.
Casează încheierea recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red./2 ex./17.04.2009
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Eugenia Alina Sekely Popa