Sechestru asigurator. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.433/2009
Ședința publică din 30 Ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta - GAZ SRL împotriva încheierii nr.3815/5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, privind și pe intimata-reclamantă - 2000 SRL, având ca obiect sechestru asigurator.
Se constată că la data de 30.01.2009 la dosarul cauzei s-au înregistrat concluzii scrise, formulate atât de recurenta - GAZ SRL cât și intimata - 2000 SRL.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2009, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin Încheierea nr. 3815 din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost admisă cererea reclamantei - 2000 SRL C N și s-a dispus înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei - GAZ SRL S de până la concurența sumei de 350.455,56 lei. S-a stabilit totodată, în sarcina reclamantei achitarea unei cauțiuni de 10 % din valoarea pretențiilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt incidente în speță dispozițiile art. 592.pr. civilă, art. 907 și art. 908 Cod Comercial și art. 723.pr. civilă.
S-a mai arătat că tribunalul nu are dreptul de a verifica temeinicia cererii principale deoarece a fost solicitată amânarea judecării pricinii în raport de cererea principală și nu în raport de cererea de sechestru.
Pârâta a promovat recurs împotriva Încheierii nr. 3815 din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr- solicitând instanței admiterea acesteia cu consecința modificării în tot a Încheierii atacate, în sensul respingerii ca nefondate a cererii de instituire a sechestrului asigurator.
În susținerea demersului său a relevat că în mod greșit instanța de fond a dispus înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile, deoarece prevederile art. 907 și art. 908 Cod comercial se aplică numai bunurile mobile ale pârâtului (averea mobilă - cum denumește codul comercial ), fiind vorba despre raporturi comerciale și nu civile. În acest sens se depune jurisprudență reprezentând Decizia comercială nr. 923 din 17.11.2004 a Curții de Apel București - Secția a V -a comercială.
-
C de al doilea motiv invocat de către recurentă în susținerea demersului său juridic privește necesitatea ca, în opinia recurentei, instanța să verifice pe lângă existența dovezii intentării acțiunii principale pentru realizarea creanței și existența actului constatator al creanței și ajungerea la termen a datorie. Astfel, se arată că la fundamentul cererii de chemare în judecată stă o factură de penalități, care nu a fost acceptată de societatea recurentă ( obligație a art. 46 Cod comercial pentru a constitui probă) și ca atare nu poate fi luată în considerare.
Recurenta prin concluzii scrise ( fila 36) și-a reiterate poziția procesuală privitoare la imposibilitatea instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile întrucât în materia comercială se aplică legea specială, respectiv Codul comercial. Se mai relevă instanței că, în cuprinsul încheierii recurate nu se prevede existența actului constatator al creanței, factura de penalități emisă de către intimată nu are suport legal sau contractual, deoarece în contractul de executare de lucrări aceste facturi sunt emise numai de către executantul lucrării.
Prin întâmpinarea depusă ( fila 21-22) și concluziile scrise ( fila 32-35) intimata a solicitat instanței respingerea recursului promovat ca nefondat. În motivare intimata a arătat că față de neincidența în speță a dispozițiilor art.907 și art.908 Cod comercial, acest motiv nu poate fi reținut întrucât instanța a făcut aplicabilitatea și a dispozițiilor art. 592 Cod.proc.civ., care, în aplicarea procedurală a textului art. 591 Cod.proc.civ. și a permis înființarea măsurii asiguratorii și asupra bunurilor imobile. Se mai arată că, există opinii diferite în privința aplicabilității în speță a dispozițiilor art. 591 alin.1 pr. civilă fapt care a determinat promovarea unui recurs în interesul legii, iar aplicarea în speță a dispozițiilor art. 591.pr. civilă și în materia comercială este sprijinită de un concurs de legi, dreptul comercial formând dreptul comun.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs invocat, privitor la existenta actului constatator și a exigibilității acestuia, se relevă că prevederile art. 591.pr. civilă se referă la existența unei creanțe constatate prin act scris, condiție care este îndeplinită prin emiterea de către societatea intimată a facturii. creanței rezultând formal, din aspectele care privesc fondul cauzei, iar îndeplinirea de către societatea intimată și a procedurii de conciliere directă, dovedește îndeplinirea și a acestei condiții formale de către aceasta.
Intimata mai arată că pentru instituirea măsurii sechestrului asigurator instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7231.pr. civilă și a dispus în sarcina reclamantei-intimate consemnarea unei cauțiuni.
Analizând recursul declarat de către pârâta - GAZ SRL prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1. În legătură cu prima critică privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 907 și 908 din Codul comercial român, respectiv posibilitatea înființării sechestrului asigurător și asupra bunurilor imobile în materie comercială, Curtea reține că prima instanță a făcut corect aplicarea acestor norme legale, mai cu seamă că normele de procedură civilă pertinente sunt aplicabile și materiei sechestrului imobiliar.
Că este așa rezultă pe de o parte din considerentele Deciziei nr. 501 din 13 iunie 2006 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 584 din 6 iulie 2007 unde jurisdicția de contencios constituțional analizând excepția de neconstituționalitate a art. 907 din Codul comerciala reținut, în esență, că pentru instituirea sechestrului asigurător în materia litigiilor comerciale, partea interesată trebuie să respecte dispozițiile Codului d e procedură civilă referitoare la această măsură asigurătorie, prevederi la care face trimitere norma legală suspusă controlului de constituționalitate.
Pe de altă parte, asupra interpretării divergente a art. 907 din Codul comercial constată în sistemul judiciar român s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite în procedura recursului în interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. LXXXIV (84) din 10 decembrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 697 din 14 octombrie 2008 Secțiile Unite ale ÎCCJ au admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca o consecință s-a decis că dispozițiile art. 907 din Codul comercial se interpretează prin trimitere la prevederile art. 591 alin. 1 teza din Codul d e procedură civilă, în sensul că, în materie comercială, sechestrul asigurător se poate înființa și asupra bunurilor imobile ale debitorului.
Față de dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, orice altă interpretare a normelor legale mai sus analizate este de prisos și înafara cadrului constituțional, legal și procedural.
De aceea, Curtea concluzionează că sechestrul asigurător se poate înființa și asupra bunurilor imobile ale pârâtei și drept urmare prima instanță a aplicat și interpretat normele legale pertinente incidente în materie, încât acest motiv de recurs nu a fost apreciat ca fondat.
2. Cât privește dovada existenței actului constatator al creanței și exigibilitatea acesteia precum și modalitatea de fixare a cauțiunii, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din cererea introductivă de instanță la baza solicitării înființării sechestrului asigurător stă o factură de penalități în valoare de 311.752 lei (factura fiscală nr. - din 31.08.2007 - 4 dos. fond) și alte trei facturi fiscale în valoare totală de 324.699 lei reprezentând: suma de 14.994 lei (factura fiscală nr. - din 13.12.2007- 5 dos. fond), suma de 19.705,21 lei (factura fiscală nr. 00265 din 22.12.2007-6 dos. fond) și respectiv suma de 4.004,35 lei (factura fiscală nr. - din 10.06.2008-7 dos. fond).
Potrivit dispozițiilor art. 591 alin. 1 din legea procesual civilă reditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatata prin act scris si este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitorului, daca dovedește ca a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni in cuantumul fixat de către instanță.
Prin urmare, pentru a se dispune asupra sechestrului în temeiul normei legale mai sus citate trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: dovada intentării unei acțiunii judiciare în vederea recuperării sumei de bani ce compune creanța, inexistența unui titlu executoriu iar creanța pretinsă de reclamant să fie exigibilă și să fie constată printr-un act scris.
În speță, reclamanta a dovedit intentarea în justiție a unei acțiuni în vederea recuperării creanței ce reprezintă suma ce totala celor trei facturi anexate pentru care reclamanta pretinde că deține act scris și că sunt exigibile.
Curtea constată că factura fiscală factura fiscală nr. - din 31.08.2007 în valoare de 311.752 lei reprezintă penalități conform contractului nr. 10 din 18.10.2004 și a actului adițional nr. 2/09.06.2006 fiind calculate pentru perioada 01.058.2005-29.05.2007 ( 4 dos. fond).
Conform contractului de execuție de lucrări nr. 10/2004 încheiat între părțile litigante (art. 11) s-a stipulat o clauză penală conform căreia neplata la scadență a sumei datorate pentru lucrările executate și recepționate atrage după sine plata de penalități de întârziere în decontare în sarcina beneficiarului de 0,14 % pe yi întârziere.
Curtea constată așadar că suma de 311.752 lei este constată prin act scris opozabil pârâtei având în vedere că factura este emisă în executarea contractului anterior menționat și totodată ținând seama că acest înscris cuprinde o sumă de bani cu titlu de penalități aceasta este și exigibilă.
Ca atare, cerințele prevăzute de art. 591 alin. 1.pr.civ. pentru această factura sunt îndeplinite.
Cât privește celelalte trei facturi Curtea reține că acestea nu pot fi calificat ca fiind înscrisuri constatatoare ale creanței totale pretinse la plată în valoare d e34.699 lei deoarece deși aceste înscrisuri constată această creanță acestea nu sunt opozabile pârâtei.
Altfel spus, pentru suma de 34.699 lei reclamanta nu deține un act scris de constatare a creanței ceea ce face aplicabil art. 591 alin. 2 și nu alin. 1 cum greșit a reținut prima instanță.
Cele trei facturi fiscale care înglobează suma de 34.699 lei au fost emise de terții cu care a contractat reclamanta ari acestea nu pot fi opuse cu succes ca îndeplinind exigențele prevăzute de art. 591 alin. 1.pr.civ. pentru a fi calificate ca fiind înscrisuri constatatoare ale creanței.
De aceea, creanța în sumă de 34.699 lei are regimul juridic prevăzut la art. 591 alin. 2.pr.civ. sub aspectul condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru înființarea sechestrului asigurător.
Prin urmare, Curtea reține că în ceea ce privește suma de 311.752 lei este constată prin act scris opozabil pârâtei, se impune încuviințarea sechestrului asigurător sub condiția plății unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoare conform art. 591 alin. 1 teza ultimă pr.civ. corelat cu prevederile art. 7231alin. 2 teza I din același cod. Așa fiind, pentru această sumă de bani reclamanta datorează o cauțiune în valoare de 31.175 lei.
În ceea ce privește suma totală de 34.699 lei, întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 591 alin. 2.pr.civ. cauțiunea pe care reclamanta o datorează este de J din valoarea reclamată, astfel că reclamanta datorează suma de 17.349 lei.
Așa fiind, totalizând cele două sume cu titlu de cauțiune stabilite de C în modalitatea arătată precedentul prezentelor considerente rezultă că reclamanta datorează suma de finală de 48.524 lei.
Cum prima instanță a statuat greșit asupra interpretării și aplicării dispozițiilor art. 591 alin. 1 și 2.pr.civ. Curtea urmează ca din această perspectivă în conformitate cu prevederile art. 592 alin. 2 corelat cu art. 312 alin. 1.pr.civ.să admită recursul să modifice în parte încheierea atacată în sensul că va stabili cauțiunea datorată de reclamantă la valoare de 48.524 lei.
Cum reclamanta a achitat până în prezent suma de 35.045,50 lei cu titlu de cauțiune în temeiul încheierii recurate ( 26) Curtea va dispune ca, în conformitate cu dispozițiile art. 7231alin. 1 corelat cu art. 592 alin. 2 teza I pr.civ. reclamanta să consemneze la dispoziția instanței în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei decizii suma de 13.479 lei, cu tutlu de diferență cauțiune, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului în conformitate cu prevederile art. 592 alin. 4.pr.civ.
Se vor menține restul dispozițiilor încheierii recurate.
3. Curtea nu a răspuns criticii privind nemotivarea încheierii recurate deoarece un atare viciu a fost suplinit de instanța de recurs așa cum rezultă din cuprinsul considerentelor de mai sus.
4. Cât privește cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția dată în recurs Curtea urmează a face aplicația dispozițiilor art. 274 corelat cu art. 276.pr.civ.
Așa fiind, cheltuielile de judecată pretinse de intimata reclamantă sunt în sumă de 1.249,50 lei reprezentând onorariu avocațial ( 30).
Întrucât desființarea sentinței s-a realizat în parte, Curtea apreciază că reclamanta intimată are dreptul să fie despăgubită cu J din valoarea cheltuielilor respectiv cu suma de 624,7 lei.
Întrucât și recurenta pârâtă al cărui recurs a fost admis a solicitat plata cheltuielilor de judecată și aceasta nu a dovedit alte cheltuieli decât cele cu taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei și timbrul mobil judiciar în valoare de 0,15 lei, suma de 5,15 ( 24) lei cheltuieli de judecată datorate de intimată recurentei se vor deduce din suma de 624,7 lei la care este îndreptățită intimata reclamantă rezultând astfel că în temeiul art. 276.pr.civ. pârâta recurentă urmează să plătească reclamantei intimate suma de 619,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - GAZ SRL S de, jud. M împotriva Încheierii civile nr. 3815/5 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte, în sensul că stabilește cauțiunea la valoarea de 48.524 lei.
Dispune ca reclamanta - 2000 SRL C-N să consemneze la dispoziția instanței în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei decizii, suma de 13.479 lei, cu titlu de diferență cauțiune, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 619,6 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
3 ex./ 17.02.2009
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
