Sechestru asigurator. Decizia 458/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 458/ DOSAR NR-

Ședința publică din 28 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Alina Stoian

- - - - JUDECĂTOR 3: Gabriela Comșa

- - - - președinte de secție

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditorii și împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 13 august 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 28 octombrie 2008.

CURTEA

Prin cererea formulată creditorii și au solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarele și, să dispună, în principal, instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilelor înscrise în CF nr.12880 B sub nr. top.6772/a/1, 6772/a/2, 6772/a/3, 6772/a/4, 6772/a/5, 6772/a/6 până la concurența sumei de 595.000 lei și înscrierea de îndată a sechestrului în cartea funciară și, în subsidiar, să poprească părțile din beneficiile care s-ar cuveni debitoarei 1 ca urmare a situațiilor financiare aprobate de către debitoarea 2, precum și părțile care s-ar cuveni debitoarei 1 ca urmare a dizolvării și lichidării debitoarei 2.

În motivarea cererii creditorii arată că dețin o creanță asupra debitoarei 1 în valoare de 595.000 lei și că dreptul de creanță este amenințat de acțiunile frauduloase ale debitoarei, acțiuni vizând diminuarea gajului general al creditorilor.

Reclamanții dețin o creanță de 595.000 lei în baza contractului, titlu executoriu prin care pârâta 1 achiziționat un teren și construcții în jud. C cu prețul de 375.700 euro din care a achitat doar 70.000 lei pentru diferența de 595.000 lei demarându-se procedurile de executare silită în prezent suspendată printr-o încheiere irevocabilă ca urmare a unei contestații la executare.

Reclamanții mai dețin și alte creanțe asupra pârâtei 1 pentru care s-a declanșat procedura concilierii și anume contravaloarea dividendelor neachitate reclamanților de pârâta 1 în sumă de 792.499,01 lei.

Reclamanții sunt creditori ai pârâtei 1, creanța este constată printr-un înscris și este exigibilă pentru suma de 595.000 lei scadentă în data de 26.09.2007.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 274, art. 591, art. 597 Cod procedură civilă, art. 66 din Legea nr.31/1990.

Prin încheierea din data de 13 august 2008 Tribunalul Brașova respins cererea formulată de creditorii și în contradictoriu cu debitoarele și.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

La data de 26.09.2006 s-a încheiat între creditorii și, numiții G, pe de o parte, în calitate de vânzători și debitoarea, pe de altă parte, în calitate de cumpărătoare Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1361 conform căruia vânzătorii au vândut cumpărătoarei întregul drept de proprietate asupra imobilelor înregistrate în CF nr.1631 M sub nr. top.1834/2/1/4 și 1834/2/2/3. Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 375.700 euro, echivalentul a 1.330.000 lei și urma a se achita în termen de 1 an începând cu data autentificării actului.

Prin Hotărârea nr.2/18.04.2008 s-a aprobat constituirea unei societăți comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic prin aportarea la capitalul social al acesteia a imobilului înscris în CF nr.12880

Potrivit Încheierii nr.5843/25.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Brașovs -a admis cererea de înregistrare, s-a autorizat constituirea și s-a dispus înmatricularea debitoarei.

La data de 6.08.2008 creditorii au intentat, în contradictoriu cu debitoarele, acțiune prin care au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Hotărârii nr.2/18.04.2008, nulitatea absolută a Actului constitutiv al, să dispună dizolvarea, lichidarea și radierea din registrul comerțului a și să autorizeze lichidatorul să solicite revenirea la situația anterioară de carte funciară.

La data de 25.07.2008 s-a înregistrat sub nr.920 Proiectul de divizare, societățile implicate fiind, în calitate de societate divizată și SC MANAGEMENT, în calitate de societate beneficiară care preia o parte a patrimoniului și activității societății divizate.

Potrivit art.591 alin.1 Cod procedură civilă creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă se dovedește că a intentat acțiune.

Conform art.593 alin.3 Cod procedură civilă sechestrul asigurător pus asupra unui imobil se va înscrie de îndată în cartea funciară.

În cazul cererilor de chemare în judecată care au ca obiect plata unei sume de bani, reclamantul creditor, pentru a preveni actele de înstrăinare de bunuri ale debitorului, care ar periclita executarea silită în viitor a hotărârii ce se va obține, poate recurge la măsura sechestrului asigurător. Această măsură constă în indisponibilizarea unei cantități de bunuri mobile sau imobile ale debitorului pârât, care urmează a fi vândute silit pentru realizarea creanței creditorului, dacă în momentul în care acesta a obținut hotărârea definitivă, debitorul nu își va executa obligația în mod benevol.

Din cuprinsul dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că pentru înființarea sechestrului asigurător sunt necesare a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții: creanța să fie constatată printr-un act scris; creanța să fie exigibilă și reclamantul să dovedească că a intentat acțiune.

Trebuie remarcat în primul rând că cererea de înființare a sechestrului asigurător este, conform art.591 alin.1 Cod procedură civilă, la îndemâna creditorului care nu are titlu executoriu.

Or, în speță, creditorii nu numai că au un asemenea titlu, respectiv Contractul de vânzare - cumpărare nr.1361/26.09.2006, dar aceștia au și demarat în baza acestui titlu, astfel cum se susține la fila 2 dosar, procedura executării silite în vederea recuperării debitului în sumă de 595.000 lei.

În altă ordine de idei, creditorii nu au dovedit îndeplinirea condiției prevăzută de art.591 alin.1 Cod procedură civilă referitoare la dovada intentării acțiunii prin care tind la realizarea creanței lor.

În plus, potrivit actului de vânzare - cumpărare, toți cei patru vânzători au de încasat de la debitoarea suma de 1.330.000 lei, fără a se specifica că această sumă va fi achitată în mod egal vânzătorilor, ori că aceștia dețineau în cote egale dreptul de proprietate asupra imobilelor înstrăinate așa încât să și primească sume de bani egale.

Împrejurarea că creditorii au notificat debitoarea în vederea achitării sumei de 595.000 lei nu conduce cu necesitate la concluzia că suma datorată acestora se ridică la cuantumul precizat.

Mai mult, nu rezultă din nici un înscris depus la dosar că este debitoarea creditorilor din prezenta cerere.

În cauză se ridică și problema dovedirii dreptului de proprietate al debitoarelor asupra imobilelor înscrise în CF nr.12880 B sub nr. top. mai înainte identificate.

În acest sens, se constată, în conformitate cu extrasul CF nr.12880 B depus la dosar, că doar două dintre numerele topografice enumerate în cererea formulată se regăsesc la A privind descrierea imobilelor și că unul, respectiv 6772/a/4, este trecut ulterior în CF nr.53791 B, în proprietatea

Referitor la cererea formulată în subsidiar trebuie să precizăm că o asemenea cerere este inacceptabilă întrucât orice acțiune, indiferent de obiect, nu poate fi formulată în principal și în subsidiar.

Procedând, cu toate acestea, la analizarea acestei cereri se constată că potrivit prevederilor art.66 din Legea nr.31/1990 pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare. Creditorii prevăzuți la alin.1 pot totuși popri, în timpul duratei societății, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.

Având în vedere că poprirea reglementată de textul de lege evocat se efectuează în condițiile Codului d e procedură civilă se reține că în conformitate cu dispozițiile art.597 alin.1 Cod procedură civilă poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art.591 Cod procedură civilă.

Pentru înființarea acestei măsuri asigurătorii, pe lângă condițiile prevăzute de art.591 Cod procedură civilă mai înainte analizate, trebuie să se constate și existența a două raporturi juridice, respectiv unul între creditor și debitor iar altul între debitor și un terț, raport în care terțul este debitor al celui urmărit de creditorul popritor.

În ceea ce privește condițiile prevăzute de art.597 alin.1 Cod procedură civilă se constată, potrivit adresei nr.55699/12.06.2008 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Brașov, că debitoarea este asociat unic al debitoarei, precum și că s-a făcut dovada existenței celor două raporturi juridice, respectiv între creditori și debitoarea și între și

Însă, nu este întrunită condiția prevăzută de art.591 alin.1 Cod procedură civilă referitoare la dovada introducerii acțiunii prin care se tinde la realizarea creanței.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii cererii formulate.

În motivarea recursului reclamanții arată următoarele:

Având în vedere finalitatea măsurilor asigurătorii rezultă admisibilitatea cererii cu atât mai mult cu cât în cazul în care există un titlu executoriu, în măsura în care este admisibilă în cazul în care există doar înscris contestator al creanței dar nu și titlu executoriu, potrivit principiului cine poate mai mult, poate și mai puțin.

Chiar pe teoria instanței, aceasta a greșit totuși, neluând în seamă celelalte sume pe care le datorează debitoarea, respectiv sumele cu titlu de dividende scadente și neachitate ce nu sunt constatate prin titlu executoriu.

Intenția frauduloasă a intimatei rezultă cu evidență din succesiunea faptelor.

Intimatele au depus întâmpinare arătând următoarele:

1.Obiectul acțiunii reclamanților nu este determinat. Obiectul trebuie să fie licit, posibil și determinat, nu alternativ.

2. Potrivit art. 591 al 1 Cod procedură civilă. pentru admisibilitatea cererii de înființare a sechestrului asigurător sunt necesare condiții cumulative, respectiv creditorul să nu aibă titlu executoriu, creanța reclamantului să fie constatată printr-un înscris și să fie exigibilă, reclamantul să dovedească intentarea acțiunii de fond.

Reclamanții dețin titlu executoriu pentru creanța de 595.000 lei respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 1361/26.09.2006, potrivit art. 66 din Legea nr.36/1995. Mai mult, în baza acestui titlu executoriu au și pornit executarea silită în dosarul execuțional nr. 237/2008.

Este neîntemeiată critica în sensul că dețin și alte creanțe față de obiectul acțiunii instituirea sechestrului până la concurența creanței de 595.000 lei rezultând din contractul de vânzare cumpărare nr. 1361/26.09.2006, în acțiune nefăcându-se referire la nicio altă creanță.

Nu s-a făcut dovada intentării acțiunii. Acțiunea la care se referă recurenții din dosarul nr- are alt obiect decât plata unei sume de bani, respectiv constatarea nulității absolute a unei adunări a, constatarea nulității absolute a actului constitutiv al, dizolvarea și lichidarea

Bunurile asupra cărora s-a cerut instituirea sechestrului nu aparțin debitorului lor, ci sunt proprietatea cu care reclamanții nu au nici un raport juridic.

Referitor la cererea subsidiară, potrivit art. 597 al. 1 Cod procedură civilă poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 591, or recurenții nu îndeplinesc două din cele trei condiții prevăzute de art. 591 Cod procedură civilă.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele dosarului, cu probele administrate, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

În cazul cererilor de chemare în judecată care au ca obiect plata unei sume de bani, reclamantul creditor, pentru a preveni actele de înstrăinare de bunuri ale debitorului, care ar periclita executarea silită în viitor a hotărârii ce se va obține, poate recurge la măsura sechestrului asigurător.

Din dispozițiile art.591 alin.1 Cod procedură civilă potrivit cărora creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă se dovedește că a intentat acțiune, rezultă că pentru înființarea sechestrului asigurător sunt necesare a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții și anume creanța să fie constatată printr-un act scris, creanța să fie exigibilă și reclamantul să dovedească faptul că a intentat acțiune.

În speță creditorii nu au făcut dovada intentării unei acțiuni pentru obținerea unui titlu executoriu pentru suma de 595.000 lei.

Cererea de înființare a sechestrului asigurător este, conform art.591 alin.1 Cod procedură civilă, la îndemâna creditorului care nu are titlu executoriu, or în speță, creditorii au un asemenea titlu, respectiv contractul de vânzare - cumpărare nr.1361 din 26.09.2006.

Susținerea recurentei potrivit căreia măsura sechestrului asigurător se poate dispune și atunci când creditorul are un titlu executoriu este neîntemeiată.

Finalitatea sechestrului constă numai în indisponibilizarea bunurilor pe durata procesului purtat în legătură cu debitul neachitat. În temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1361/26.09.2006 care este titlu executoriu are la îndemână alte căi pentru a conserva patrimoniului debitoarei.

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia nu s-au luat în seamă celelalte sume pe care le datorează debitoarea, respectiv sumele cu titlu de dividende scadente și neachitate ce nu sunt constatate prin titlu executoriu, creditorii au cerut instituirea unui sechestru asigurător în vederea recuperării creanței de 595.000 lei rezultată din contractului de vânzare-cumpărare nr. 1361/26.09.2006 și nu pentru sumele cu titlu de dividende scadente și neachitate în legătură cu care s-a efectuat procedura concilierii prealabile fără a exista acțiune.

Intenția frauduloasă a intimatei susținută de creditori nu poate duce la admiterea cererii de instituire a sechestrului în lipsa întrunirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 591 alin.1 Cod procedură civilă.

Existența pe rolul instanței a procesului având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii din 18.04.2008 a nu este o acțiune care să aibă ca obiect obținerea unui titlu executoriu pentru creanța de 595.000 lei respectiv constatarea nulității absolute a unei adunări a, constatarea nulității absolute a actului constitutiv al, dizolvarea și lichidarea

Mai mult, bunurile asupra cărora s-a cerut instituirea sechestrului nu aparțin debitorului lor, ci sunt proprietatea cu care reclamanții nu au nici un raport juridic.

În ceea ce privește cererea subsidiară, potrivit art. 597 al. 1 Cod procedură civilă poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 591, or recurenții nu îndeplinesc două din cele trei condiții prevăzute de art. 591 Cod procedură civilă.

Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente dispozițiile art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de creditorii și împotriva sentinței Tribunalului Brașov, care va fi menținută.

În baza art. 274 Cod procedură civilă creditorii recurenți și vor fi obligați să plătească intimatelor pârâte și suma de 795,5 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditorii și împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov în data de 13.08.2008 în dosarul -, pe care o menține.

Obligă recurenții creditori să plătească intimatelor debitoare și suma de 759,5 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

/30.10.2008

Dact:/3.11.2008

- 2 ex. -

Judecător-sindic:

Președinte:Laura Fețeanu
Judecători:Laura Fețeanu, Alina Stoian, Gabriela Comșa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 458/2008. Curtea de Apel Brasov