Sechestru asigurator. Decizia 692/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 692
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Lucian Bunea
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 4610/05.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat pârât, având ca obiect sechestru asigurator.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă, lipsind intimat pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Recurenta reclamantă depune certificat furnizare informații și concluzii scrise.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 306/20.03.2007 a Judecătoriei Băileștis -a admis excepția necompetentei materiale a instanței și s-a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Dolj, ca instanță competentă să soluționeze conflictele de muncă.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs care a fost respins prin decizia 880/8.05.2007 a Tribunalului Dolj - Secția Civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj -secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
La data de 22.10.2007 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat ca administratorul să răspundă cu bunurile proprietate personală,să plătească salariile din luna decembrie 2002, până la reintegrare,să dispună reintegrarea pe postul avut anterior înaintea emiterii deciziei 33022/23.02.2002, să se instituie sechestru asiguratoriu pe imobilele administratorului, cu cheltuieli de judecată.
In ședința publică de la 22.10.2007 reclamanta personal și prin procurator a precizat acțiunea in sensul că înțelege să cheme in judecată doar pârâtul, renunțând la judecată față de SC SRL și SC SRL.
In aceeași ședință instanța a dispus disjungerea cererii de sechestru asigurator și formarea unui dosar separat cu nr-.
In ședința publică de la 05.11.2007 instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a pus-o in discuția părților.
Prin sentința nr.4610/05.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta cîmpotriva pârâtului, astfel cum a fost precizată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a retinut:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a părârului, deoarece contractul de muncă a fost încheiat de reclamantă cu pârâta SC SRL M, iar prin sentința nr. 1623/23.10.2003 a Tribunalului Dolj -secția Conflicte de Muncă și Litigii de Muncă s-a admis contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei emise de intimata SC SRL.
Ca prin aceeași sentința s-a anulat decizia emisă de intimată și comunicată contestatoarei la data de 22.11.2002, s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior emiterii deciziei, a fost obligată intimata la plata drepturilor bănești cuvenite contestatoarei pe perioada 20.11.2002 până la efectiva reintegrare, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
S-a mai reținut de către Tribunal ca pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, deoarece persoana juridică care a încheiat contractul de muncă cu reclamanta este SC SRL si sechestrul poate privi numai bunurile aparținând acestei societăți.
Împotriva sentinței Tribunalului Dolja declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Ca recurenta a solicitat instituirea unui sechestru asigurator.
Ca este nelegala măsura disjungerii si judecarea separata a cererii de sechestru asigurator, deoarece limitează posibilitatea aprecierii in ansamblu a tuturor probelor si apararilor formulate in cauza, disjungere ce nu-si are rostul deoarece prin acțiunea introductiva a solicitat reintegrarea, plata drepturilor bănești si înființarea sechestrului asigurator pe bunurile administratorului SC SRL, care i-a desfăcut abuziv contractul.
Ca judecarea împreuna a capetelor de cerere, cat si judecarea pe fondul cauzei nu doar pe excepție cu posibilitatea administrării de probe care sa dovedească reaua credința si abuzul paratului ce se ascunde in spatele apararilor sale formale ar asigura o judecare unitara evitând pronunțarea unor hotărâri contradictorii.
Ca administrarea probelor ar fi dovedit cu prisosința ca paratul este asociat unic si administrator al firmei si este cel care a desfăcut in mod nejustificat contractul de munca si ca este si asociat si administrator al firmei SC SRL, firma înființata cu scopul de a împiedica valorificarea drepturilor stabilite definitiv si irevocabil prin decizia Curții.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurata Curtea retine următoarele:
Prin precizarea din data de 22.10.2007 reclamanta a solicitat ca administratorul să răspundă cu bunurile proprietate personală,să plătească salariile din luna decembrie 2002, până la reintegrare,să dispună reintegrarea pe postul avut anterior înaintea emiterii deciziei 33022/23.02.2002, să se instituie sechestru asiguratoriu pe imobilele administratorului, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 22.10.2007, instanța de fond a pus in discuția parților disjungerea cererii de sechestru asigurator, reclamanta prin procurator fiind de acord cu aceasta măsura.
Disjungerea unei cereri in vederea soluționării ei separat este o măsura procesuala pe care instanța o poate lua ori de cate ori considera necesar, fie datorita naturii litigiului, fie din nevoia de a asigura o mai buna administrare a cauzei, ca soluționarea lor separat se impune.
In cauza de fata instanța a pus in discuția partilor disjungerea cererilor, disjungere cu care partea a fost de acord.
Fiind o cerere care se soluționează de urgenta, prin încheiere, măsura a fost temeinicia si legala in condițiile in care celelalte cereri priveau fondul cauzei.
Cu privire la sentința recurata, Curtea retine ca instanța de fond din oficiu a invocat excepția calității procesuale a paratului.
Calitatea procesuala presupune existenta identitatii intre parat si cel obligat in același raport juridic.
Sechestrul asigurator este un mijloc procesual prin care creditorul unei sume de bani indisponibilizează bunurile debitorului, pana la rămânerea definitiva a hotărârii date in procesul principal, pentru valorificarea acestora in momentul obținerii titlului executoriu.
In consecința, definitoriu pentru existenta sechestrului asiguratoriu este dreptul de creanța si cele doua parti, creditorul si debitorul angajate in raportul juridic dedus judecații.
In cauza de fata calitatea de debitor o are societatea comerciala, al cărei salariata a fost reclamanta, intre aceste parti existând raportul juridic de munca, pe baza căruia sau grefat drepturile si obligațiile.
Ca atare calitate procesual poate sa aibă doar unitatea angajatoare, împotriva căreia s-a obținut titlul executoriu si nu persoana fizica.
In consecința, Curtea retine ca in mod temeinic si legal, Tribunalul Dolja admis excepția lipsei calității procesuale de folosința a paratului, urmând sa respingă recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 4610/05.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat pârât, având ca obiect sechestru asigurator.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
06.03.2008
Tehn./Ex.2/
/
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea