Sechestru asigurator. Decizia 738/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.738
Ședința publică din data de 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta-pârâtă SC ELECTRIC SA, cu sediul în Câmpina, nr. 21, județul P, împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SCSRL, cu sediul în P, nr. 1, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-reclamantă-pârâtă SC Electric SA reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii depusă la dosar și intimata-pârâtă-reclamantă SC SRL reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, în substituirea d-ui avocat, potrivit împuternicirilor avocațiale pe care le depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurentă, depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, potrivit chitanței nr.- din 8 mai 2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv adresa nr.2911 din 11.05.2009 emisă de Bank privind reconfirmarea unui depozit în sumă de 435.937,84 lei deschis pe numele recurentei în favoarea intimatei, extras de cont din 7.05.2009, ambele conforme cu originalul, extras de cont nr.13 din 12.01.2009, extras de cont din 09.04.2009, adresa nr.2105/07.01.2009 emisă de Bank către recurentă și copie de pe întâmpinarea-cerere reconvențională formulată de SC SRL în dosarul de fond.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicită de recurentă, prin apărător.
Apărătorul recurentei și cel al intimatei, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea și, respectiv, în combaterea recursului.
Curtea ia act de susținerile apărătorilor părților, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat, pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea încheierii de fond recurată, iar pe fond, admiterea cererii de ridicare a sechestrului asigurator, întrucât, așa cum a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar, recurenta a constituit o garanție îndestulătoare în favoarea SC SRL.
Instanța de fond în mod greșit a respins cererea de ridicare a sechestrului înființat, ca fiind lipsită de suport probator, întrucât a depus la instanța de fond adresa băncii din care rezultă că în contul recurentei se află indisponibilizată suma de 435.937,84 lei, care stă la dispoziția instanței de judecată, cu titlu de garanție în favoarea intimatei SC SRL.
Mai arată apărătorul recurentei că instanța a făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, reținând că din adresa emisă de Bank și estrasul din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare rezultă informații ce nu pot fi asociate și, deci, că nu pot crea convingerea cu privire la temeinicia cererii de ridicare a sechestrului asigurator, întrucât, din adresa depusă la instanța de fond rezultă în mod clar constituirea garanției în favoarea intimatei exact pentru suma, pentru care s-a înființat sechestrul asigurator.
Prin înscrisul depus la acest termen, adresa din 11.05.2009 a făcut dovada că, în continuare, se menține indisponibilizată suma de 435.937,84 lei în favoarea intimatei, în vederea ridicării sechestrului.
Pe de altă parte, SC SRL nu face dovada că recurenta datorează această sumă, deoarece din extrasul de cont depus la dosar emis de intimată rezultă în mod cert că suma datorată de recurentă este mult mai mică, respectiv 217.211,57 lei, și nicidecum suma de 435.937,84 lei.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de ridicare a sechestrului asigurator. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat, pentru intimată, solicită respingerea recursului și menținerea încheierii din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, ca fiind temeinică și legală.
Precizează apărătorul intimatei că obligația instanței de a pronunța o încheiere prin care să dispună ridicarea măsurii sechestrului asigurator este una facultativă, și nu obligatorie, chiar și în ipoteza în care garanțiile sunt îndestulătoare, instanța având posibilitatea să aprecieze asupra oportunității acestei măsuri, cu atât mai mult, cu cât, în cazul de față, sechestrul asigurator a fost instituit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă - decizia nr. 1015/12.08.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Mai arată că adresa emisă de Bank invocată de recurentă, chiar coroborată cu extrasul de cont, nu probează instituirea unei garanții îndestulătoare, întrucât depozitul a fost constituit la dispoziția instanței de judecată, reprezentată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, fiind vorba despre un cont asociat contului de depozit.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova, ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
În replică, avocat, pentru recurentă, arată că banca a făcut precizarea că este vorba de un depozit colateral, în care s-a constituit această garanție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 13 martie 2009, în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta-pârâtă SC Electric SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC SRL, să se dispună ridicarea sechestrului asigurător înființat prin decizia nr. 1015 din 12.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, întrucât pe rolul tribunalului se află dosarul nr-, în care părțile au pretenții bănești reciproce, iar asupra bunului imobil proprietatea societății reclamante-pârâte s-a instituit sechestru asigurător, însă, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 594.pr.civilă, ulterior instituirii sechestrului SC Electric SA a constituit în contul nr.- un depozit în sumă de 4359,84 lei în favoarea SC SRL, a dispoziția instanței, ca o garanție îndestulătoare.
Prin concluziile scrise depuse de pârâta-reclamantă, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât sumele depuse în contul nr.- au altă destinație, potrivit extrasului din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Tribunalul Prahovaa pronunțat încheierea din Camera de Consiliu din 8.04.2009, prin care a respins ca neîntemeiată cererea de ridicare a sechestrului asigurător, întrucât susținerile reclamantei privind constituirea unui depozit în sumă de -,84 lei ca o garanție îndestulătoare în favoarea pârâtei sunt lipsite de suport probator, adresa emisă de bancă, depusă în fotocopie necertificată, nu are atașat un extras de cont sau alt înscris în original, care să ateste faptul depunerii garanției, iar din această adresă și extrasul de la depus de pârâtă rezultă că sumele depuse constituie un depozit, ce nu creează convingerea instanței cu privire la temeinicia cererii.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs SC Electric SA, criticând încheierea din 8.04.2009 pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea în tot a încheierii recurate, iar pe fond admiterea cererii de ridicare a sechestrului asigurător, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 594.pr.civilă.
În motivarea recursului, s-a arătat că cererea de ridicare a sechestrului s-a judecat fără citarea părților, instanța neoferind posibilitatea recurentei de a face susțineri, iar la momentul apelului în dosar, reprezentantul pârâtei nu era prezent, cauza s-a judecat, fără citarea părților, nimeni nu avea motiv să solicite amânarea pronunțării, la momentul redactării hotărârii constatându-se că au avut loc dezbateri și susțineri consemnate în încheierea de ședință, însă acestea au privit fondul cauzei, și nu cererea de ridicare a sechestrului.
S-a susținut de recurentă că cererea sa este întemeiată, prin adresa nr.2105 din 7.01.2009 emisă de Bank, rezultă că a constituit în contul - RON - deschis pe numele SC Electric SA, un depozit în sumă de 435.937,84 lei în favoarea SC SRL, la dispoziția instanței de judecată, cu titlu de garanție, conform art. 594.pr.civilă, însă instanța nu a solicitat alte acte, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea pârâtei să depună concluzii scrise, aceasta nu a procedat în acest mod, ci a depus înscrisuri ce nu au fost aduse la cunoștința reclamantei, instanța de fond nu putea avea în vedere înscrisurile depuse după ce a rămas în pronunțare, însă procedează în sens contrar.
De asemenea, recurenta a arătat că adresa băncii este clară cu privire la constituirea depozitului și destinația lui, iar extrasul de cont anexat cererii de recurs dovedește constituirea depozitului pentru suma pentru care s-a înființat sechestrul asupra bunului imobil, iar între adresa emisă de bancă și extrasul de la nu există neconcordanțe, în sensul că nu ar rezulta constituirea garanției în contul SC Electric SA, în favoarea pârâtei, neexistând nicio legătură între extrasul din arhiva electronică și depozitul constituit la dispoziția SC SRL, constituirea garanției fiind confirmată prin adresa emisă de bancă.
Curtea, examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și 3041pr.civilă, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Prin decizia nr.1015 din 12.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, a fost admisă cererea intimatei SC SRL și s-a dispus înființarea sechestrului asigurator asupra imobilului situat în orașul Câmpina, str. -, nr.1, județul P, proprietatea recurentei SC Electric SA, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 591 alin.1 pr.civilă, art. 907 și 908 Cod comercial, în sarcina societății intimate fiind stabilită obligația de plată a unei cauțiuni în cuantum de 45.000 lei, cu termen de depunere în 3 zile de la pronunțare, sub sancțiunea desființării de drept a măsurii indisponibilizării imobilului.
Pe rolul Tribunalului Prahova se află dosarul nr-, în care părțile au pretenții reciproce, ambele se pretind titulare ale unor drepturi de creanță, în această cauză s-a luat măsura indisponibilizării imobilului, până în prezent, instanța de fond nesoluționând acest litigiu.
Potrivit art. 594.pr.civilă, dacă debitorul va da în toate cazurile garanție îndestulătoare. instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător, cererea se soluționează în Camera de Consiliu, de urgență și cu citarea părților în termen scurt, în temeiul acestui text de lege recurenta a formulat cerere de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului, proprietatea sa, judecata acestei cereri a fost disjunsă, iar, prin încheierea din 8.04.2009, cererea a fost respinsă în mod corect de către Tribunalul Prahova, întrucât SC Electric SA nu a făcut dovada constituirii unei garanții îndestulătoare în favoarea SC SRL, înscrisurile depuse la dosar nefăcând o astfel de dovadă.
În ceea ce privește motivul de recurs, potrivit căruia instanța de fond a soluționat cererea fără citarea părților, neoferindu-se posibilitatea recurentei de a face susțineri, Curtea constată că nu este întemeiat, cererea de ridicare a sechestrului a fost formulată în dosarul de fond, iar la termenul din 7.04.2009, a fost disjunsă judecata acestei cereri, ce a fost soluționată la 8.04.2009, la termenul din 7.04.2009, recurenta a fost prezentă prin apărătorul său, depunând la dosar un set de înscrisuri, iar instanța a amânat pronunțarea asupra acestei cereri, pentru a se da posibilitatea părții lipsă, SC SRL, să depună concluzii scrise, astfel că, pentru termenul la care s-a amânat pronunțarea, nu există obligația citării părților, acestea fiind legal citate pentru termenul din 7.04.2009.
Referitor la motivul de recurs, potrivit căruia instanța de fond a luat în considerare înscrisurile depuse la dosar de SC SRL, după ce a rămas în pronunțare asupra cererii de ridicare a sechestrului, deși nu putea proceda în acest mod, Curtea constată că nu este întemeiat, întrucât, în considerentele hotărârii recurate, se face referire la adresa depusă de către recurentă, emisă de SC Bank, acest înscris a fost analizat cu prioritate de prima instanță, formându-i convingerea cu privire la netemeinicia cererii de ridicare a sechestrului asigurător, iar extrasul de cont depus de către pârâtă nu face decât să consolideze această convingere.
Nici motivul recurs, potrivit căruia sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 594.pr.civilă, instanța de control judiciar încuviințând proba cu înscrisuri noi, nu este întemeiat, întrucât, potrivit extraselor de cont din 9.04.2009 și 7.05.2009 rezultă că societatea recurentă a constituit un depozit cu un cuantum de 435.937,84 lei la SC Bank România SA- Sucursala P, însă acest depozit nu face dovada unei garanții îndestulătoare, așa cum este prevăzută de textul de lege indicat mai sus, întrucât respectiva sumă nu este consemnată la dispoziția instanței, în favoarea societății intimate, astfel ca aceasta să aibă posibilitatea să își îndestuleze creanța, în condițiile în care instanța de fond va pronunța o soluție favorabilă. Respectivul depozit a fost constituit în baza unui contract încheiat între societatea recurentă și bancă, în acest contract SC SRL nu este parte, astfel că nu poate beneficia de respectiva sumă, în condițiile în care dreptul său de creanță va fi stabilit în mod definitiv și irevocabil.
Este adevărat că societatea recurentă a depus la dosar adresele nr.2105 din 7.01.2009 și nr.2911 din 11.05.2009, prin care Bank confirmă că depozitul în sumă de 435.937,84 lei este constituit în favoarea SC SRL P, la dispoziția instanței de judecată, însă acest înscris nu produce efecte juridice față de societatea intimată, extrasele de cont depuse de recurentă nefăcând dovada că depozitul în cauză este constituit în favoarea societății intimate și a condițiilor în care aceasta poate dispune de sumele în cauză, astfel de clauze putând fi cuprinse în contractul de depozit, în care să se fi stipulat drepturi în favoarea terțului beneficiar SC SRL
Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect Tribunalul Prahova a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 594.pr.civilă, societatea recurentă nu a făcut dovada constituirii unei garanții îndestulătoare în favoarea SC SRL, o astfel de probă nu s-a făcut nici în fața instanței de recurs, hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, urmând ca, în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civilă, să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta-pârâtă SC ELECTRIC SA, cu sediul în Câmpina, nr. 21, județul P, împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SCSRL, cu sediul în P, nr. 1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./13.05.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu