Sechestru asigurator. Decizia 74/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 74

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010

PREȘEDINTE: Doina Lupea

JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva încheierii din 9 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC 2001 SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă

, lipsind intimata pârâtă SC 2001 SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 592 alin.2 coroborat cu art.303 alin.1 pr. Civ. timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar. S-a mai învederat că prin serviciul arhivă al instanței intimata pârâtă a depus întâmpinare la motivele de recurs, care se comunică, după care, recurenta reclamantă depune concluzii scrise și un set de înscrisuri în susținerea recursului.

Curtea ia act că recurenta reclamantă nu solicită acordarea unui nou termen pentru a observa întâmpinarea comunicată în timpul ședinței și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.

Interpelată de către instanță, recurenta reclamantă declară că a achitat la tribunal o cauțiune în cuantum de 1130 lei, iar pe fondul cauzei solicită admiterea recursului conform motivelor scrise, modificarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sechestru asigurător, fără cheltuieli de judecată. Recurenta reclamantă consideră că se impune instituirea sechestrului, întrucât există riscul ca administratorul societății să înstrăineze anumite bunuri din patrimoniul acesteia.

CURTEA;

Asupra recursului de față:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2009, Judecătoria Tr. Saa dmis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC 2001 SRL și a dispus înființarea sechestrului asigurator până la concurența sumei de 113.889 lei, stabilind o cauțiune de 56.944,5 lei, în sarcina reclamantei, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului.

Împotriva acestei încheieri s-a declarat recurs de către ambele părți. Reclamanta a arătat, în esență, că nu trebuia să fie obligată la cauțiune în cuantum de din suma reclamată, deoarece creanța sa este constatată printr-un înscris.

Pârâta și-a motivat recursul precizând că nu sunt îndeplinite condițiile legii, respectiv nu se face dovada faptului că debitorul, în raport de sentința nr. 168/30.01.2009, a micșorat asigurările date creditorului ori există pericolul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea.

Tribunalul Mehedinți, prin decizia nr. 1173/R/29.10.2009, a admis recursurile, a casat sentința, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tr. S și a constatat competența, în primă instanță, a Tribunalului Mehedinți.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială sub nr-, ambele părți depunând înscrisuri în dovedirea punctelor de vedere exprimate.

Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 9 decembrie 2009, Tribunalul Mehedinția respins cererea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 168/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta 2001 și intervenienții și; s-a constatat că există acordul asociaților pentru retragerea reclamantei din societatea pârâtă, iar drepturile ce i se cuvin s-au cuantificat la 113.889 lei, în prezent această cauză aflându-se în recurs pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția Comercială.

Art. 591.civ.Cod Penal, prevede posibilitatea creditorului care nu are un titlu executoriu, dar are o creanță constatată printr-un act scris și care este exigibilă, să ceară înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. Același drept îl are și creditorul care nu are o creanță exigibilă în situația în care debitorul a micșorat, prin fapta sa, asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, ori atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să-și ascundă ori să-și risipească averea, situație în care va trebui să dovedească, că are o creanță constatată printr-un înscris, dar nu are titlu executoriu, cu depunere de cauțiune.

Potrivit art. 720 ind. 8.civ.Cod Penal, hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în primă instanță, sunt executorii, dispoziții care au fost interpretate prin decizia XXXVIII/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, în sensul că, fiind executorii de drept, aceste hotărâri nu trebuie investite cu formulă executorii pentru a fi puse în executare.

Atât al. 1 cât și al. 3 ale art. 591.civ.Cod Penal, invocate de către reclamantă, fac referire expresă la faptul că pot solicita instituirea sechestrului asigurator doar creditorii care nu au titluri executorii, iar reclamanta este în posesia sentinței nr. 168/30.01.2009, care reprezintă titlul executoriu și, ca urmare, nu sunt îndeplinite condițiile legale mai sus citate, cu atât mai mult cu cât nici motivul invocat de către reclamantă privind posibilitatea sustragerii debitorului sau a micșorării patrimoniului nu este dovedit.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În esență, recurenta a formulat următoarele critici: instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 591 proc.civ. întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că debitoarea se sustrage de la urmărire ori că și-a micșorat patrimoniul, iar sentința nr. 168/30.01.2009 este executorie de drept și poate fi pusă în executare. În privința sentinței menționate mai sus, a susținut că are un caracter constatator, iar executorul judecătoresc refuză punerea sa în executare.

A arătat că notificarea din 22.06.2009 (fila 51 dosar fond) și procesul verbal din 15.07.2009 sunt false, plângerea penală prin care s-a constatat săvârșirea infracțiunii de fals privind aceste înscrisuri făcând obiectul dosarului nr. 3191/P/2009.

La data de 20.01.2010, intimata SC 2001 SRL a depus o întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Mehedinți.

Intimata a susținut, în esență, că recurenta nu a prezentat argumente care să răstoarne starea de fapt reținută de instanța de fond; nu a făcut dovada existenței unei plângeri penale; nu a dovedit că există riscul ca societatea să intre în insolvență, că există pericolul sustragerii de la urmărire sau că s-au întreprins acte care să pună în imposibilitate creditoarea să-și valorifice dreptul; recurenta nu a dovedit că ar fi intenționat să pună în executare titlul executor.

A precizat că și-a manifestat disponibilitatea în vederea stingerii litigiului, însă recurenta refuză să accepte încheierea unei tranzacții și că, din moment ce construcțiile au fost preluate prin metoda, acționarii pot prelua părțile ce li se cuvin numai în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Recurenta a depus la dosar, în scop probatoriu balanță de verificare, extras carte funciară, adresa gărzii financiare, rezoluția parchetului din 14.07.2009, o filă cu fotografii vitrină frigorifică, listă de inventariere bunuri mobile, proces verbal din 08.02.2003, convocator din 23.01.2003 și recomandata din 24.06.2009.

Examinând încheierea recurată, în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 907 alin. 1 din Codul comercial, într-o cauză comercială partea interesată va putea, deodată cu intentarea acțiunii, să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului său, cu respectarea art. 591 proc.civ. care prevede că instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. În conformitate cu prevederile art. 908 com. sechestrul se va putea înființa numai prin darea de cauțiune - ceea ce în cauză s-a îndeplinit.

În doctrină, titlul executoriu este definit ca fiind actul întocmit potrivit legii, de organele competente, care servește la formarea executării silite și la realizarea, pe această cale, a drepturilor recunoscute prin actul respectiv.

Sentința nr. 168/30.01.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți nu constituie titlu executoriu, astfel cum a reținut instanța de fond, întrucât, din moment ce prin această hotărâre nu s-au prevăzut obligații în sarcina pârâtei SC 2001 SRL, ci s-a procedat doar la cuantificarea drepturilor ce i se cuvin reclamantei, nu este susceptibilă de executare.

Din certificatul constatator nr. 42202/29.09.2009 eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul Mehedinți rezultă că recurenta reclamantă are calitatea de asociat al intimatei pârâte SC 2001 SRL DR. TR. S, având un număr de 25 părți sociale și o cotă de participare la beneficii și pierderi de 8,4175%.

Prin hotărârea nr. 1/03.08.2007 a AGA SC 2001 SRL (fila 18 din dosar fond) s-a aprobat în unanimitate retragerea recurentei din societate, fie prin cesiunea părților sociale către alți asociați, fie prin acordarea unui spațiu comercial în schimbul părților sociale.

Deși din hotărârea adunării generale menționată mai sus rezultă că s-a realizat acordul unanim al asociaților, recurenta a uzat de dispozițiile art. 226 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, iar prin sentința nr. 168/30 ianuarie 2009 a Tribunalului Mehedinți cererea sa având ca obiect retragerea din societate fost admisă.

Potrivit dispozițiilor art. 226 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, drepturile recurentei reclamante, cuvenite pentru părțile sale sociale, au fost stabilite de către tribunal, care le-a cuantificat la - lei.

Prin urmare, deși recurenta nu are un titlu executoriu, a făcut dovada îndeplinirii celorlalte cerințe prevăzute de art. 591 alin. 1 proc.civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 proc.civ. va fi admis recursul, iar încheierea va fi modificată în sensul că se va dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale SC 2001 SRL până la concurența sumei de - lei, ce va fi menținută până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce face obiectul dosarului nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în DTS, - - - 4, cartier, nr.1,.12,.B,.14, județul M, împotriva încheierii din 09 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC 2001 SRL, cu sediul în DTS, nr.1, județul

Modifică încheierea din 09 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în sensul că admite cererea de sechestru asigurător.

Dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale SC 2001 SRL până la concurența sumei de - lei.

va fi menținută până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce face obiectul dosarului nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. 2 ex.

jud.fond.

26 Ianuarie 2010

tehnored../.

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia 74/2010. Curtea de Apel Craiova